duminică, 4 septembrie 2016

“VĂDUVA VESELĂ” – OPERA NAȚIONALĂ din BUCUREȘTI

OGLINDA ZILELOR NOASTRE, MIRACULOS “LUMINATĂ”

        
De la “Trilogia antică”, regizorul Andrei Șerban nu a mai făcut “cadou” publicului, un astfel de spectacol miraculos. Evident, “Trilogia” și “Văduva veselă” sunt segmente culturale total diferite, dar inspirația creatoare cu perfecțiune aplicată scenic de regizor acestor spectacole, le apropie ca valoare.
         E posibil ca pe unii, să le spunem doar “tradiționaliști”, să-i șocheze, poate chiar să îi revolte acest spectacol cu celebra operetă “Văduva veselă” de Franz Lehar, lansată în 1905. Le amintim însă, că trăim în secolul XXI și cum spunea consacratul om de teatru, Peter Brook, “artă și prezent” sunt rostul oricărui spectacol. În fața Marelui Public, reușita unei reprezentații depinde de cum se prezintă artistic pe scenă și cum rezonează la realitatea curentă.
         Spre deosebire de operă, unde muzica este limbajul universal al comunicării, opereta ansamblează linia melodică și dansul, cu dialogul vorbit. Regizorul Andrei Șerban și-a permis și a reușit pentru acest spectacol să aplice o actualizare a libretului scris la începutul secolului trecut de Viktor Leon și Leo Stein. Se respectă acțiunea libretului în amănuntul situațiilor și se propune o adatare performant concepută de Daniela Dima și Andrei Șerban cu dialoguri inspirate din scrierile lui Radu Paraschivescu și Andrei Pleșu. Intenția de a actualiza astfel libretul nu poate fi considerată un sacrilegiu pentru că replica sa vorbită nu aparținea lui Shakespeare al cărui cuvânt bogat în sensuri e adeseori terfelit în numele originalității și actualizării de mulți regizori. Acțiunea libretului scris de Viktor Leon și Leo Stein e dictată în principal prin personaje dintr-o țară inventată din Balcani, aflată în faliment, bezmetică social, imorală, dominată de impostori. Conflictul se iscă în jurul tinerei văduve Hanna Glavary ajunsă miliardară prin mariaj, provenind dintr-o fată săracă, îndrăgostită cândva de prințul Danilo. După decesul soțului vârstnic vrea să își refacă viața. Se reîntâlnește cu Danilo, acțiunea se complică printr-o farsă, etc. Povestea de iubire a celor doi se petrece însă, într-un sistem degradat social, găunos. Funcționează în libret un contrast între sentimentul de iubire al celor doi și mediul social, preluat și dezvoltat în noul text vorbit. Adaptarea realizată de Daniela Dima și Andrei Șerban aduce acțiunea în zilele noastre a telefoanelor mobile, tot într-o țară inventată, de astă dată botezată Moldosovia care are un ambasador la Paris, funcționari și agenți secreți. Toți urmăresc văduva, ca averea ei să rămână la dispoziția … “interesului național” al țării din care provine.


Replicile vorbite în dezbaterile celor de la ambasada țării inventate, cu cei de la Paris dintr-o altă zonă geopolitică, sunt savuros selectate din scrierile lui Radu Paraschivescu și Andrei Pleșu, ca și în cazul altor scene. Astfel, adaptarea devine o oglindă a epocii noastre confruntată cu o multitudine de probleme.
         Regizorul Andrei Șerban scoate opereta “Văduva veselă” din arhiva secolului trecut și demonstrează credibil că opereta rămâne vie și acum, nu este doar o piesă din muzeul muzicii. “Văduva veselă” se transformă prin măestria creatorului de valoare Andrei Șerban, într-un pamflet la adesa realității unei societăți imorale în care dictează promiscuitatea, impostura, hoția. Această societate e capabilă să afecteze și sentimentul iubirii care totuși, va învinge până la urmă, indiferent de sistem social. Conceptul regizoral pornit de la adaptare, oferă o radiografie satirică a situației politico-sociale, cunoscută tuturor în acest moment. Nimic nu scapă reprezentației din aspectele curente ale realității – modul în care manipulează unii nerușinat patriotismul și naționalismul, plagiatul doctoratelor, promisiunile mincinoase, goana televiziunilor după senzațional ori cultivarea aberantă a erotismului. Totul este sugerat teatral cu subtilitate, fără exagerări, cu sprijin substanțial în situații și replică. Prin aspectul vizual general, prin mișcarea ansamblului în funcție de conflict, prin dialogul vorbit, multe scene sunt răsplătite spontan de aplauzele publicului. Regizorul sparge și convenția tradițională a interpretării ariilor în limba în care au fost compuse. Cum și Franz Lehar are marcate în biografie mai multe țări, cum astăzi la noi se întâlnește vorbire în diverse limbi, noul libret apelează în cântări fie la franceză, engleză sau germană, evident dominantă fiind limba română, uneori cu accent regional în vorbirea curentă. Funcționează cum e și normal, proiecția traducerii. Se folosec discret și lavalierele pentru amplificarea necesară a emisiei vocale.
         Spectacolul a fost realizat la Opera Națională din Iași și găzduit pentru cinci reprezentații de Opera Națională din București pe care avem speranța că managerul interimar Beatrice Rancea va reuși să o scuture de praful așternut ca rezultat al unor mentalități rămase și din epoca de tristă amintire a secolului trecut.
         Acțiunea solicită diverse planuri de joc și inspirat scenografa Anka Lupeș, ca o adevărată arhitectă, întrebuințează și construiește ambientalul locului acțiunii pe rotativa scenei. Decorul se schimbă mereu prin tehnica rotației și privirea spectatorului va surprinde birolul decorat în roșu al ambasadorului Zetta, baia din preajmă, curtea, apoi vila Hannei de la Paris cu grădină, piscină și saună, ajunge în actul trei la cabaretul “Maxim’s”, iar în final scena va fi goală, supusă unei ninsori abundente.


 Imaginea din final stopează amuzamentul satirei urmărite în prealabil și impune interior gândul că trăim într-o societate tristă prin monologul lui Njegus care ne amintește că “Am ajuns masă de manervră a unor golănași, închipuiți”. Decorul se completează prin extinderea spațiului de joc cu o punte în fața orchestrei unde se vor petrece momente cheie ale acțiunii, unele cu replică directă către spectatorii luați drept parteneri. Anka Lupeș prin decor în special și prin costume, dă o imagine încântătoare reprezentației.

         O contribuție majoră la reușita spectacolului o are cum e și firesc, orchestra bine stăpânită de dirijorii Vlad Conta și Ciprian Teodorașcu, fiecare prezent într-o altă reprezentație. Partea muzicală se completează și prin acompaniamentul la pian realizat de Adina Alupei. Nu se poate trece cu vederea nici coregrafia desprinsă inventiv de Andreea Gavriliu de clișee învechite ale expresiei corporale în dans. Excelent răspund cerințelor coregrafiei cei din baletul Operei Naționale din Iași. Fetele dansatoare de can-can se dovedesc și actrițe, în scene punctate cu umor de fiecare.


         Spectacolul cuprinde pentru majoritatea rolurilor, distribuție dublă, echilibrată, în ideea firească a necesității contractelor de colaborare. Urmărind două reprezentații se poate spune că nu distonează calitativ prin nimic, niciuna. Toți interpreții distribuiți sunt ireproșabili. Trebuie să nu uităm că interpretul de operetă se confruntă cu mai multe solicitări, decât cel al operei. Îmbină mai multe tehnici, e necesar să cânte, dar și să susțină ca un actor de teatru replica vorbită.


 Cu migală regizorul Andrei Șerban a condus interpreții de operetă pe calea de a fi și actori apreciabili. În cuplul central al acțiunii – Hanna și Danilo -  se întâlnesc în reprezentații diferite Ana Maria Donose (Opera din Iași) / Amelia Antoniu (Teatrul de Operetă din București) și Tiberius Simu / Adrian Mărcan (Opera din Brașov). Hanna în cele două interprtări este fermecătoare. Ana Maria Donose se remarcă prin timbrul vocal și temperament, Amelia Antoniu aplică o nuanță de sensibilitate văduvei și dansează cu plăcere. Ca un actor atent la expresie își construiește personajul Tiberius Simu, deosebit fiind și în interpretarea ariilor. Impune personajul Danilo și prin specularea relațiilor cu partenera, Adrian Mărcan. Un alt cuplu de echilibru al acțiunii – Valencienne și Camille de Jolidon – primește multiple sensuri prin Marta Sandu (Opera din București) / Nicoleta Maier (Teatrul Muzical “Nae Leonard” din Galați) și Andrei Fermeșanu (Opera din Iași) / Ștefan von Korch. O soție de ambasador îndrăgostită de Jolidon prezintă cu accente de umor, Marta Sandu, iar Nicoleta Maier îi speculează și trecutul de dansatoare. Ambele interprete sunt remarcabile, ca și partenerii lor Andrei Fermeșanu și Ștefan von Korch în Jolidon. Ambasadorul Zetta al țării inventate din Balcani este un rol ce solicită interpretare teatrală, iar Valentin Vasiliu / Ioan Cherata (Opera din Craiova), reușesc să se apropie de cerințele desenului tipologic al personajului. (Programul de sală nu indică în cazul interpreților Tiberius Simu, Valentin Vasiliu și Ștefan von Korch că ar aparține unei instituții din cele citate) Un rol cheie pentru adaptare este cel al lui Njegus, “funcționar” de nădejde al ambasadorului, atribuit lui Claudiu Bleonț (Teatrul Național “I.L.Caragiale” din București) și Ruslan Bârlea (Teatrul Național din Cluj). Fiecare oferă prin interpretare, o altă variantă a personajului. Claudiu Bleonț, excelent apropie personajul de bufonul din “A XII-a noapte”, face din Njegus, un înțelept ce își maschează abil înțelegerea situațiilor și dorințelor sus pusului stăpân. Prin interpretarea sa, Claudiu Bleonț transnmite direct sensurile majore ale adaptării. Ruslan Bârlea accentuează sensibil latura interioară a nemulțumirii lui Njegus față de situațiile cu care se confruntă.


         Personajele din planul doi al conflictelor, se evidențiază prin ireproșabila interpretare a fiecărui rol. Cântă, au expresie aplicată fiecărei tipologii, rostesc penetrant sensurile replicii – Gabriela Daha (Teatrul de Operetă din București) / Cristina Gireadă (Opera din Iași) în Zizi, Tatiana Purcaru în Violeta, Ștefan Linu în Cascada, Alexandru Savin în St. Brioche, Vasile Filimon și Eduard Sveatchevici în Bairamovici, Tudor Florența și Eduard Sveatchevici în Kromski, toți de la Opera din Iași, prezență major în distribuție, dovedind că instituția deține o echipă capabilă de spectacole reușite. Două personaje speciale sunt agenții ambasadei care o urmăresc conștiincios pe văduvă și aplică interesele ambasadorului pentru a servi așa zisul  “interes național”. Prezenți cu sens satiric în multe scene, Robert Buzilă și Ovidiu Manolache de la Opera din Iași, oferă tipologia perfectă a docilului ofițer de informații din serviciile secrete.
         Trebuie subliniat că toți cei din distribuție merită aplauze pentru modul în care s-au implicat în acest spectacol meritoriu, au construit personaje credibile și relațiile dintre ele, demonstrând că opereta poate avea o față contemporană, poate fi “artă și prezent”. Nu se poate trece cu vederea nici contribuția meritorie a corului Operei din Iași, în care membrii săi au devenit personaje active.

         Această “Văduvă veselă” prin magicianul Andrei Șerban, arată că opereta nu este doar o distracție, că nu a îmbătrânit în muzeul muzicii, iar aplauzele recompensă pentru interpreți nu se mai pot obține astăzi doar dacă atacă vocal o notă de sus. “Văduva veselă” realizată la Opera din Iași pe când manager era acolo, Beatrice Rancea, este un spectacol de operetă – teatru memorabil, pentru “suflet și minte”, un eveniment cultural. Provoacă emoție, bună dispoziție, dar și un gând interior amar când privești pe scenă oglinda realității noastre.

Un comentariu:

  1. Parerea mea este ca acest spectacol nu este de nivelul Operei Nationale din Bucuresti chiar daca este regizat de Andrei Serban. Multe din replicile care se doresc actuale sunt la limita infantilismului. Daca spectacolul era facut prin anii '90 era foarte bun. Acum nu arata decat niste frustrari care nu au fost depasite, chiar si la o varsta venerabila si o perioada destul de indepartata de anii 89. Comentariul meu are in vedere regia si adaptarea scenariului, intradevar orchestra si actorii au fost foarte buni!

    RăspundețiȘtergere