O … STUPIDITATE
Neplăcută surpriză
oferă tânărul regizor Dragoș Alexandru Mușoiu după ce s-a afirmat cu succes la
Naționalul din Craiova cu “Spargere” și la Teatrul de Comedie cu “Jocul de-a
vacanța”, prin “Suntem ultimii 5” de Samuel Beckett, în cadrul celei de a treia
ediții a proiectului generos “9G” (“Noua generație”).
În foița program de sală, tânărul
regizor specifică: “Pentru ca spectatorul să aibă toată libertatea de a citi și
intrpreta după bunul plac și după posibilități ceea ce vede, a trebuit ca noi,
echipa de creație, să ne abținem de la orice formă de interpretare și să ne
concentrăm pe a da expresie fidelă scriiturii lui Beckett”. Se iscă însă,
întrebarea, chiar și pentru cei care au avut curiozitatea de a îl studia pe
Beckett – “Ce a vrut regizorul să comunice prin acest spectacol?”. Stupid,
pagina programului de sală încearcă să lămurească întrebarea: “Se respectă cu o
exactitate aproape absurdă indicațiile autorului, se adaugă 5 actori care
funcționează cu minuțiozitatea acelor de ceasornic, se suprapune multă tehnică
ajutător-iluzorie … și rezultă un spectacol îngrijorător de contemporan. (…)
este vorba despre existența noastră de zi cu zi, intersectată cu … teatrul
absurdului (…) este un spectacol puternic despre condiția umană (…)”!
Samuel Beckett (1906 – 1989), scriitor
irlandez, se reține în dramaturgie drept creator al teatrului absurd. Cele
cinci texte scurte alese de regizor se pot integra volumului intitulat de autor
“Povestiri și texte fără vreun scop”, cum nici spectacolul nu are nici un scop,
în ciuda precizărilor din foița program.
Ca să ajungă în Sala Mică, spectatorii
trebuie să parcurgă culoarul pe peretele căruia, în întuneric, regizorul
proiectează imaginile agitate ale unor bule colorate; și sala e cufundată în
întuneric, iar spectatorul își caută locul la lumina … telefonului mobil, dacă
îi are, riscând să cadă pe scările din preajma gradenelor. Tot spectacolul este
dominat de întuneric ca să lase loc efectelor video, aplicate de regizor la …
“indicațiile autorului” cum anunță foița program. Instalația video: Eranio
Petrușka și Daniel Bega rămâne totuși, inițiativa regiei, efectele fiind
aplicate simplist, fără rost.
Regizorul Dragoș Alexandru Mușoiu
optează pentru curentul la modă de inovație teatrală prin “instalații video”,
practicat și de colegul regizor Bobi Pricop și uită că Samuel Beckett căruia
dorește să îi respecte indicațiile “abținându-se de la orice formă de
interpretare” (!!), nu descoperise “instalațiile video”. Efectele video
înlocuiesc în reprezentație decorul, iar rostul scenografiei se rezumă la
costumele imaginate de Andreea Simona Negrilă. Costumele sale se vor niște
“haine” absurde în care personajele fără identitate par niște gândaci cu glugă
sau îi final, niște gândaci rotofei, negri.
Cele cinci texte ar avea și prin
replicile rostite din off să prefațeze momentele de căutarea iubirii, revoltă
sau în final, confruntarea membrilor unui triunghi al iubirii. O muzică
stridentă ca difuzare și compoziție, anulează mereu posibila receptare a
cuvintelor. Tinerii actori – Idris Clate, Ana Covalciuc, Șerban Gomoi, Sorina
Ștefănescu și Vlad Udrescu nu au de interpretat tipologii sau personaje, sunt
doar niște roboți care execută conștiincios indicațiile regiei, “inspirate” de
cele ale lui Beckett. În prima scenă, de pildă, ei se mișcă agitat 15 minute
(!!!) fără expresie, fără replică: în alte scene când mai au de rostit și
replici, le turuie mecanic, iar în final amplifică turuiala. Dacă tema gândită
de regizor ar fi fost lipsa de comunicare specifică realității, s-ar putea ca
intențiile regizorale să fie o reușită pentru că spectacolul … nu comunică
nimic, plictisește numai spectatorii, iar unii chiar pleacă din sală în timpul
reprezentației. Viziunea regizorală vrea să respecte replica – “Să înțeleagă
cine poate”, ce se petrece în fața sa în numele teatrului absurd!
Teatrul absurd propune descoperirea a
cât de absurde sunt multe din situațiile realității, cum specifica și Eugene
Ionesco. În “Suntem ultimii 5” nu se reușește teatralizarea termenului “absurd”
cu rezultat comico-tragic. Este numai o demonstrație de … stupiditate cu
pretenție de respect pentru Samuel Becket, supus inovațiilor teatrale rezumate
la o “instalație video”. Păcat de talentul regizorului afirmat cu alte
prilejuri, ca și de cel al tinerilor actori deveniți roboții unei viziuni
regizorale stupide care îngroapă tendințele teatrului absurd ce acum, în
mileniul trei, nu mai este primit cu aplauze entuziaste de către public.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu