“LIVADA DE VIȘINI” – TEATRUL “MALY DRAMA” / SANKT PETERSBURG (FNT)

“TEATRU ADEVĂRAT PENTRU SUFLET ȘI MINTE”

         “Livada de vișini” care a încheiat de fapt, Festivalul Național de Teatru, a amintit unora de evenimentul întâlnirii, în urmă cu mulți ani, cu spectacolul “Regele Lear” în regia lui Peter Brook, cu Paul Scofild pentru că era “teatru adevărat pentru suflet și minte”.

         De treizeci și trei de ani, regizorul Lev Dodin conduce “The Maly Drama Theatre -Theatre of Europe” și cucerește lumea cea largă cu demonstrațiile sale privind ce presupune teatrul astăzi și inovația teatrală. În spirit cultural, Lev Dodin își permite să adapteze scenic ”Livada de vișini”, descoperind că genialul psiholog al lumii, Anton Pavlovici Cehov, a scris la început de secol XX despre comedia istoriei care se repetă mereu.

       

  De la bun început, spectacolul integra publicul în “livada înflorită” prin scaunele sălii îmbrăcate în alb, cu intrările laterale ale sălii transformate în uși ale conacului celei venite de la Paris, Liubov Ranevskaia. Primele rânduri din sală, găzduiau … biliardul lui Gaev. Scenografia concepută surprinzător de Aleksander Borovsky, sugera locuri din conac în spațiul dintre scenă și primul rând de spectatori pe care le continua și în prim planul scenei, îngrădit de un mare ecran alb. Puținul mobilier, cu obiecte numeroase, preciza diverse destinații. Alb și negru erau culorile care dominau imaginea generală a reprezentației și prin costumele personajelor, discret aparținând timpului acțiunii, cu accesorii aplicate particularizării identității lor. Prin acest croi surprinzător de scenografie care folosea și cele două culoare ale sălii mari a Naționalului bucureștean, personajele erau mereu în imediata apropiere a publicului integrat astfel, lumii lor.

Integrarea se consolida și prin proiecțiile prezentate pe marele ecran din scenă. Perfect motivate, cele două filme proiectate în alb și negru, arătau fascinanta livadă de vișini înflorită și evocau viața trăită de Ranevskaia înaintea plecării la Paris în urma pierderii băiatului său. Filmele indicau epoca glorioasă a unui important segment social, aristocrația. Finalul impresionant al reprezentației oprea respirația publicului, când Lopahin, stăpân acum al livezii, înmânează rolele filmului, celor care rămân într-o epocă trecută a istoriei, părăsind livada.                                               

Comentariile muzicale (Gilles Thibaut, Paul Misraki, Johann Strauss) și accentele sonore, completau sugestiv trecerea timpului istoric. Intervenția de două ori a sirenelor de alarmă, atenționa trecerea clasei aristrocate de la etapa sa istorică, la cea din 1917 de venire a comunismului, ce deschidea o altă epocă, ca apoi spre final, sirena să sugereze perspectiva unei alte etape, posibil a îl afecta și pe Lopahin. Imaginea spectacolului era magic condusă de regizor, scenograf, actori și coloana sonoră pentru a sublinia raportul dintre forma și conținutul aparent comic, dar dramatic de fapt, al transformării etapelor istoriei.

        

Regizorul Lev Dodin respecta intențiile lui Cehov și le esențializa în adaptarea sa, printr-o fină comprimare a replicilor, urmărind să consolideze coloana vertebrală a fiecărui prsonaj pe linia grupării în categorii sociale reprezentative pentru trecut, prezent și perspectivele viitorului. Eliminarea din adaptare a personajului Pishchik, profitorul șmecher, își afla motivare în conceptul regizoral, axat pe sublinierea temei majore a piesei lui Cehov, elemente caracteriale ale profitorului, fiind prezente și la alte personaje. Dacă spectatorul nu cunoștea piesa și nu urmărea traducerea replicii din limba rusă, senzaționalii actori din distribuție prin interpretare, reușeau să transmită demersurile acțiunii și situațiilor, să redea povestea și sensurile sale majore și astăzi. Interpretarea era condusă de Lev Dodin după regula clasică, dar mereu actuală, explicată de Stanislavski în metoda sa, că actorul trebuie să “intre în interiorul personajului”, să se transpună în rol și să uite de personalitatea sa, idiferent dacă personajul, caracterial nu are nimic comun cu el. Metoda lui Stanislavski stă la baza studiului și astăzi, în importante universități de artă, chiar și peste ocean. Toți interpreții din “Livada de vișini” reușeau transpunere până la amănunt în personajele atribuite. Acești actori minunați, indiferent de amploarea rolului și când nu aveau replică, reușeau să susțină relațiile personajelor cu cei din preajmă, să se implice și prin tăceri în situații. Personajele prin mentalități comune, se grupau ca reprezentanți ai unor segmente sociale, reprezentative pentru timpul istoric și transformărilor sale.  În centru era grupul aristocrat. 

 Liubov Ranevskaia devenea prin Ksenia Rappoport o aristocrată romantică, o femeie detașată de concretul vieții, dorind să trăiască pentru iubire, sentimentală, răsfățată, dar și egoistă, privind însă, superficial realitatea. Actriță de teatru și film, Ksenia Rappoport impresiona prin firescul acordat judecării absurde a situației în care se afla Ranevskaia. Grupului aristocrat îi aparține și Gaev, fratele Liubei, nobil rupt de realitate, naiv în gândire, remarcabil prezentat de Igor Chernevich. Firs (Sergey Kuryshev) și chiar, Charlotta, guvernanta (Tatiana Shestakova) serveau mentalitatea propietarilor livezii, iar actorii defineau admirabil personajele.

Opusul aristrocaților naivi în perceperea evoluției istoriei este Lopahin, fiu de iobag, parvenit financiar, un om cu spirit practic, dar care nu uită umilințele trecutului, personaj excelent compus în amănunt de Danila Kozlovsky, actor consacrat în film și în teatru. Actorul sugera sensibil, cum pragmatismul lui Lopahin, ajunge să îi frâneze sentimentele față de Varia, fiica adoptivă a Liubei, “gospodina” conacului. Actorul sublinia forța lui Lopahin de a urca o treaptă spre o nouă etapă istorică. Apropiată lui ca mentalitate, Varia, e lipsită însă, de forța acestuia în a o pune în practică. Elizaveta Bolarskaia trăia stările multiple ale Variei, de femeia îndrăgostită de Lopahin, dar și de femeia autoritară, pragmatică. Actrița prezenta o Varia, greu de uitat. Trofimov, studentul (Oleg Ryazantsev), Ania, fiica Lubei (Dana Abyzova) și Epihodov, contabilul (Andrei Kondratiev) aparțineau unui grup social în care fiecare își dorește trabsformarea, dar este incapabil să o înfăptuiască; ireproșabil construiau interpreții personajele. O mentalitate confuză în perceperea situațiilor reale se dovedea a fi specifică, slugilor tinere cu ambiții diferite – Duniașa (Arina Von Ribben) și Iașa (Stanislav Nikolsky) - discret satirizată, o prezentau remarcabil interpreții. Toți actorii construiau mentalitățile diverse ale unor categorii sociale, întâlnite mereu, indiferent de epoca istorică. “Livada de vișini” se transforma într-o oglindă a lumii, afectată întodeauna de schimbările istoriei. 

         Acest spectacol, a demonstrat cât de contemporană rămâne ultima piesă scrisă de Cehov în 1904, perfect construită scenic de Lev Dodin și echipa de la “Maly Drama” în spiritul “teatrului adevărat pentru suflet și minte”, fără artificiile unui regizor care se visează mai presus de dramaturg, cum se întâmplă uneori. “Livada de vișini” rămâne întâlnirea memorabilă propusă de Festivalul Național de Teatru, cu ceea ce presupune creația teatrală astăzi, datorată unor mari artiști al căror talent e dublat de cultură și cunoașterea profundă a realității.