sâmbătă, 11 martie 2017

“DUPĂ PLOAIE” – APOLLO 111 (Teatru independent)

EXERCIȚIU DE CREAȚIE INTERDIȘCIPLINAR

         Secțiunea proiecte teatrale este dezvoltată la APOLLO 111 după modelul occidental și a ales în prima fază să pun în practică tema interdișciplinară a cooptării regizorilor de film în teatru. Debutul a fost spectacolul “Ali: Frica mănâncă sufletul” în regia lui Radu Jude (spectacol comentat pe blog). Conform proiectului după două lunii de prezentare continuă a acestui spectacol, o altă premieră îi ia locul, “După ploaie” în regia lui Alexandru Maftei.
        
Regizor de film și producții tv, Alexandru Maftei s-a apropiat de teatru și a exersat convenția teatrală atât în teatrul independent (“6 din 49” – Teatrul de Artă), cât și în cel de stat (“Nina” – Teatrul de Comedie). Alege acum, “După ploaie”, piesa dramaturgului catalan Sergi Belbel scrisă în 1993, de mare actualitate și la noi astăzi, servită de o distribuție în majoritate remarcată în filme, dar și în teatru. Scrisă într-un stil original, piesa prezintă întâlnirile pe terasa unui bloc cu multe etaje, a opt salariați dintr-o mare corporație, unde se leagă comunicarea dintre ei sub pretextul interzicerii fumatului în clădire și oraș.

 Dramaturgul alege spinosa temă a necesității comunicării într-o lume corporatistă, pe care o susține printr-o serie de ambalaje ale contextului, cu trimiteri metaforice. De doi ani de zile nu a mai plouat în orașul unde fumatul este interzis, iar elicoptere se ciocnesc în zborul lor de înălțimea clădirilor. Un director, un șef de serviciu, secretarele și curierul, se refugiază pe terasa unde își pot exercita viciul, interzis. Toți sunt marcați de traiul într-o lume aridă care le uscă și sufletele. Pe parcursul întâlnirilor, personajele își vor descărca sufletele prinse în capcana legilor aspre ale corporației. Piesa nu dezvoltă un conflict central, se rezumă inspirat a prezenta destine prin întâlnirile numeroase dintre cei refugiați în locul unde sunt liberi să fumeze.
       
  Regizorul de film a optat pentru această piesă și pentru că este apropiată prin construct de un scenariu de film. Unele dificultăți survenite în aplicarea conceptului său regizoral provin din adaptarea la cerințele convenției teatrale și urmărirea cu atenție a interpretării actorilor. Spectacolul beneficiază de un remarcabil decor creat de Vali Ighigheanu cu experiență și în cinematografie. Terasa este un spațiu gol cu un singur construct, un postament care acoperă un loc necesar administrării clădirii, iar înălțimea blocului cu multe etaje este remarcabil sugerată în decor prin fundalul care devine punct de echilibru pentru personajele ce pot cădea în gol. Scenograful îmbracă priceput personajele și croiește fiecare costum pe linia tipologică pe care o reprezintă. Numeroasele secvențe ale întâlnirilor de pe terasă, regizorul Alexandru Maftei la departajează prin cortine de întuneric completate cu explozii sonore sau accente muzicale prea lungi însă, în raport cu ritmul solicitat de acțiune. Convenția teatrală nu este întodeauna servită de regie prin abundența efectelor sonore și vizuale care ar trimite și la coșmarurile unor personaje. Mișcarea scenică este dezlânat dirijată de Arcadie Rusu și nu servește sublinierea relațiilor ivite între personaje. Regizorul de film Alexandru Maftei demonstrează însă, prin decorul ales și alcătuirea distribuției, o bună percepere a tematicii acestei comedii tragice, dar nu și consecvență în știința aplicării convenției teatrale.
       
  Distribuția este alcătuită din Andrei Aradits, Raluca Botez, Bogdan Dumitrescu, Ioana Flora, Lucian Pavel, Andreea Mateiu, Anca Turos și Dana Voicu. Toți reușesc remarcarea în unele secvențe, dar puțini dintre ei dezvoltă atent pe parcursul reprezentației, evoluția personajului interpretat, dictată de întâlnirile de pe terasă, aceasta și din absența unei coordonări a regiei în construirea relațiilor dintre personaje. Excelentă, surprinzătoare pentru genul comic este Dana Voicu în personajul unei secretare naïve, sufletiste, dornică de comunicare și evadare din regulile aspre ale izolării impuse de corporație și societate. Actrița dezvăluie cu sensibilitate, dar și cu umor, fațete ale omului pentru care dialogul este esențial în viață. Dana Voicu urmărește atent și relațiile ivite între  secretara sa cu celelalte personaje. Andreea Mateiu interpretează o șefă autoritară și ambițioasă care își dorește să realizeze un proiect propiu cu altă echipă. Compune credibil datele generale ale personajului, dar regia nu o sprijină să accentueze și profilul ascuns al acestei femei, dornică de evadare din corporație. O altă secretară, mult mai tăcută decât colegele este prezentată de Ioana Flora, nuanțat în expresia stărilor prin care trece și ajunge a fi promovată. În final, regia însă, nu îi mai acordă atenție pentru a amplifica importanța momentului aflării unui partener în alcătuirea unei familii. În alte două secretare cu tipologii speciale, Raluca Botez și Anca Turos realizează fiecare momente deosebite în diverse monologuri, dar exagerările mișcării scenice le dezavantajează și lor interpretarea.


 Lui Andrei Aradits îi revine rolul unui șef izolat în activitate, dar fericit într-un mariaj cu o poveste tragică spre final care îi va schimba viața. Cu finețe actorul prezintă acest personaj complex în a cărui biografie întervine o dramă, dar nu își găsește sprijin în viziunea regizorală să exploateze în final, revenirea la viață prin viitoarea familie care se întrevede. Andrei Aradits este un actor de valoare care speculează întodeauna, substratul replicii rostite. Cu mult firesc, în nuanțe expresive, Lucian Pavel construiește profilul unui director nefericit în viața particulară. Bogdan Dumitrescu colorează cu umor portretul curierului. Toți cei din distribuție se achită plauzibil de oferta rolurilor, dar de multe ori intențiile lor se frâng prin intențiile mișcării scenice exagerate și nemotivate în manifestare – poziționarea culcat pe podea sau așezarea provocatoare pe acel podium de pe terasă, etc, ca și prin echilibristica din fundal pe puntea căderii în gol.

         “După ploaie” este un spectacol atractiv prin tematică și personalitatea actorilor distribuiți, dar incoerent în teatralizarea care afectează sprijinirea relațiilor între personaje prin mișcarea scenică forțată. Pentru personalitatea unui teatru independent cum este Apollo 111, spectacolul servește apreciabil tematica atragerii regizorilor de film spre teatru.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu