miercuri, 15 martie 2017

“KIMBERLY” – TEATRUL DE COMEDIE (Sala STUDIO)

COMEDIE NEAGRĂ RĂSPLĂTITĂ CU APLAUZE MERITATE

        
O satiră percutantă la adresa temai alese este considerată o comedie neagră care dezvoltă umorul negru. Piesa dramaturgului american David Lindsay-Abaire, scrisă în 2000, multi premiată este o comedie neagră, foarte actuală prin tematică – familia. Dramaturgul atacă starea de degringoladă a unei familii de oameni simpli care nu reușesc să își găsească echilibrul în viața curentă. Regizoarea Andreea Vulpe traduce cu atenție piesa, dând rost limbajului trivial folosit uneori și propune un spectacol, exploziv, coerent, cu tensiune, încărcat de umor negru și bogat în surprize.
         O surpriză este scenografia inspirat realizată de Cristina Milea, adaptată funcțional excelent condițiilor unei Sălii Studio. Pentru că acțiunea se dezvoltă în diverse spații de joc, Cristina Milea construiește cu fantezie drept bază a decorului … o mașină mică de transport, “mașina timpului”. 
Manevrată abil, mașinuța se transformă și indică mai multe spații de acțiune, de la camere din casa fetiței de 16 ani, Kimberly, eroina principală, până la stradă, o bibliotecă sau un mijloc de transport. Mașinuța este construită parcă de un arhitect, iar fiecare spațiu de joc descoperit e dotat realist cu obiectele necesare. Decorul “viu” devine un important personaj în scopul de a sugera drumul spre o altă viață visată și eliberată de necazuri, dorită de Kimberly. Costumele create de Cristina Milea sunt de asemea ingenios concepute pentru a servi cu țintă satirică imaginea fiecărui personaj.
       
  Cu atenție, regizoarea Andreea Vulpe tratează fiecare scenă și dezvoltarea personajelor pentru a evidenția subtextul de satiră la adresa unei familii sărmane și dezorganizate. Andreea Vulpe este printre acei destul de rari astăzi, regizori care acordă maximă importanță ACTORILOR, considerați principalul mijloc de expunere a conceptului asupra unei piese. Își alege cu pricepere distribuția și oferă prilejul fiecărui actor de a se remarca.       
Surpriza cea mare a spectacolului este interpretarea adolescentei Kimberly de către Virginia Mirea. Dacă rolul ar fi fost interpretat de o actriță la început de drum, personajul nu ar mai fi avut savoarea solicitată de dramaturg pentru că … Kimberly este de fapt, singurul om matur, conștient de situațiile în care a ajuns familia sa modestă spiritual și care a vrut și vrea o altfel viața. Virginia Mirea realizează o adevărată creație în acest personaj dificil, descifrat în amănuntul substanței sale, fiind trăite sincer situațiile neprevăzute prin care trece o femeie de fapt, matură, dar cu suflet mereu visător de adolescentă, candidă. Kimberly se arată ca o elevă, preocupată de studiu și cunoaște prima dragoste în persoana colegului Jeff, dar trăiește însă, într-o familie dezorganizată, cu membrii incapabili să își depășească situația socială; mama sa, Pattie este din nou gravidă, dar și "bolnavă" cu mâinile în ghips și apoi cu un picior în ghips, tatăl, Buddy lucrează la o benzinărie și are darul beției, iar mătușa Debra este o boschetară activă care propune "fetiței" un plan diabolic, să obțină de la o bancă o sumă mare de bani. Interpreta arată cum Kimberly dovedește înțelegere față de fiecare personaj cu care relaționează, dar sugerează sensibil și revolta personală interioară, cât și visul de a se distanța de această familie. Virginia Mirea reușește performanța de a prezenta în amănunt complexitatea acestui personaj, visător ca o adolescentă inteligentă care își dorește un alt drum în viață. Soluția propusă de mătușa inconștientă îi servește de a ieși din capcana familiei, chiar dacă nu este corectă. Când fata se travestește în bunicuță pentru a merge la o bancă, actrița este aproape de nerecunoscut. Virginia Mirea speculează candoarea lui Kimberly și punctează tratarea rolului, cu fin umor.    
Senzațională este Mihaela Teleoacă în mătușa Debra realizând o compoziție savuroasă. Mătușa se agită mereu fiind preocupată a găsi soluții de trai, absurde însă, și toată această agitație plină de umor, actrița o realizează cu măestrie fără exagerării, cu credință și mult firesc în expresie. Întâlnirea din nou în Jeff cu tânărul actor Vlad Bîrzanu, remarcat în alte spectacole și pentru calitățile sale plastice, este o mare bucurie. Ochelaristul Jeff, preocupat de studiu caută și el soluții de viață, iar actorul ține cont în caracterizarea personajului de aceste date când cizelează nuanțat uimirile personajului în fața unor situații neașteptate. În Jeff, aparent un tânăr docil, Vlad Bîrzanu este remarcabil prin modul în care sugerează mereu și gândul interior al tânărului visător și el la o altă viață.


 Părinții lui Kimberly - Pattie cea gravidă și Buddy, captivat de alcool -, sunt ireproșabil interpretați de Laura Creț și Ioan Coman. Gradat redă actrița isteriile gravidei inconștiente, indolente față de ce se petrece în jurul său. Beția lui Buddy nuanțat o motivează actorul în funcție de situații și o completează cu sensibilitate uneori pentru cei din familie. Laura Creț și Ioan Coman indică tipologiile celor dintr-o familie sărmană, în care părinții se simt comod, fiind incapabili să găsească soluții pentru a ieși din mizerie. Toate personajele se confruntă cu situații aparent absurde, dar regia și actorii le prezintă realist și se dezvoltă astfel, umorul negru al satirizării celor care refuză soluții pentru un trai decent.
          “Kimberly” este un spectacol lucrat cu migală, de la scenografie și regie până la interpretarea actorilor, la care râzi păstrând totuși, un gând amar când privești o astfel de familie. Sunt destul de rare în peisajul teatral, asemenea spectacole reușite în care nu intervin exagerările teatrale ale celor care se vor a fi mai presus de textul ales și tematica sa, fără să acorde importanța cuvenită actorilor.

Un comentariu:

  1. sunt de argint de la Garman, m-am căsătorit acum 8 ani fără un copil, căutam cu disperare o soluție pentru că doctorul a spus că nu pot rămâne însărcinată, dar un prieten de-al meu m-a îndrumat către un jucător de vrăji numit Dr. White și i-a explicat problemele mele și mi-a promis că totul va fi bine cu mine în 12 zile, mi-a dat câteva instrucțiuni pe care le-am făcut perfect, am fost la spital pentru test și mi-au confirmat că sunt însărcinată cu o săptămână și acum am frumosul meu fiu și mai am o altă sarcină chiar acum, mulțumesc ție dr White, contactează-l pentru tot felul de soluții,

    1) dacă doriți să returnați Ex.
    2) dacă vrei vraja să rămâi însărcinată.
    3) dacă doriți să opriți avortul spontan.
    4) dacă vrei să fii iubit de cineva.
    5) vraja pentru a vindeca tot felul de boli sau boli.
    Si altii.
    el este cel mai bun și foarte adevărat. wightmagicmaster@gmail.com. WhatsApp: +17168691327

    RăspundețiȘtergere