IFOSE REGIZORALE
Programul “9G” (“Noua
Generație”) lansat la Teatrul Național “I.L.Caragiale” de Centrul de Cercetare
și Creație Teatrală “Ion Sava”, în trei ediții cu greu a reușit să impună
câteva nume de tineri creatori prin spectacole precum “ActOrchestra”,
“(D)efectul Placebo” sau “Fetița soldat” din cele aproximativ 15 proiecte
prezentate. Mai toate spectacolele se doresc “experimente” cu pretenții de
inovații teatrale, dar dovedesc o găunoasă pregătire lipsită chiar, și de
elementara instruire culturală a tinerilor regizori în universitățile de artă.
Un nou exemplu este și “Do You Love Me?” un “musical dark de Iris
Spiridon”. Inexplicabil rămâne de ce
Iris Spiridon este din nou acceptată în programul “9G” după ce la ediția din
2014 a prezentat un spectacol confuz cu “Piesă pentru frate și soră” de
Tennessee Williams.
Iată cum se încearcă în foița program
de sală a spectacolului, explicarea experimentului considerat a fi “musical
dark”, “un horror romantic”! “Un montaj muzical dublat în imagini teatrale al
unor celebre povești de iubire, furate din literatură și aduse la viață,
într-un experiment care abordează mai multe stiluri artistice, urmărind relația
dintre carte și muzică”, adică un … ghivechi cu pretenții culturale. Regizoarea
consideră că a realizat “un spectacol-concept teatral și muzical despre
dragostea care rămâne dincolo de moarte”. Alcătuiește un “scenariu” pueril din
șapte secvențe în care apar personaje celebre din literatură. Își începe
reprezentația cu Heathcliff și Catherine” din “La răscruce de vânturi” de Emily
Bronte mai intervin și alte personaje din timpul trecut, secvențele ajung și în
prezent, apar Louis și Lestat din “Interviu cu un vampir” de Anne Rice, dar și
Peter Pan și … Michael Jackson. Prin această alegere a unor personaje celebre,
regizoarea, autoare și a “scenariului” colaj ar vrea să argumenteze că
dragostea pierdută prin moartea unui partener, rămâne.
Sentimentul
iubirii macină pe cei rămași în viață chiar și pe vampiri, homosexuali sau
pedofili cum ar fi considerat Michael Jackson! Iris Spiridon a omis din
categoriile alese pe … zoofili!
Într-un
cimitir unde se află partenerii decedați, cei rămași în viață vin și își
exprimă durerea printr-un monolog în fața mormântului, evocă
personajele-fantomă. Replicile “scenariului” colaj sunt penibil alcătuite de
autoare, iar în una din secvențe monologului, iubitul se adresează decedatei în
limbajul “cool” cu replica de bază a revoltei – “Ce p… mea”! Scenariul este
lipsit de o elementară documentare culturală a autoarei. Aceiași lipsă se
manifestă și în pretenția de a considera spectacolul un “musical horror
romantic”, când se apelează de-a valma la Sting, Jay-Jay, Annie Lennox sau la
Michael Jackson. Sărmanii actori încearcă să cânte muzica lor stâlcit în limba
engleză! Doar percuționistul Lucian Maxim reușește uneori aprecieri pentru
muzica live.
Cum se intenționează prezentarea unui
“musical horror” , Raluca Andreea Chelaru propune un decor … horror. Concepe
imaginea unui cimitir “original”, cu o sumedenie de … urne și borcane în care
s-ar afla în formol, copii decedați. Replicile vorbesc de morminte și sicrie,
iar decorul pare un crematoriu sau o morgă. Costumele scenografei sunt un
amestec strident de stiluri. Scenografia servește însă, conceptul regizoral
horror, dezvoltat mereu în fum de diferite culori. Ca în mișcarea de amatori
regizoarea conduce actorii la marginea spațiului de joc ca să își rostească
monologurile; uneori aprinde lumina și în sală pentru a sugera fără rost o
relație inexistentă a personajului cu publicul. Fiecare secvență are un monolog
și un cântec, ilustrate teatral ridicol, fără să servească tema dragostei
rămase și după moartea partenerului. Regizoarea dorește ca “musicalul horror”
să fie și … “romantic” emoțional, dar se dovedește că nu deține înțelesul
acestui termen. La premieră, spectatori tineri părăseau sala în timpul
reprezentației, nemulțumiți de ce se petrecea pe scenă.
Regizoarea Iris Spiridon cu pretenții
și de dramaturg, alege o distribuție alcătuită din colegi de generație – Răzvan
Krem Alexe, Ghighi Eftimie, Ioana Mărcoiu, Vlad Bîrzanu, Andrei Radu. Unii
dintre ei s-au remarcat prin calitățile deosebite deținute în alte spectacole,
precum Vlad Bîrzanu. Regizoarea ignoră însă, importanța majoră a actorului
într-un spectacol, și folosește interpreții ca niște marionete pentru conceptul
său aberant. Interpreții sunt obligați de regizoare doar să cânte, băieții să
își arate bustul gol, dar nu să și sugereze credibil personaje. Regretabil este
efortul lor pentru un spectacol jalnic!
“Do You Love Me?” este un alt exemplu
de așa zis experiment, declanșat de ifosele unui regizor care se dorește
“original inventator” teatral.
Sunt
o serie de tineri regizori care și-au afirmat personalitatea creatoare, fără să
participe la programul “9G”. Amintim de pildă pe Sânziana Stoican sau Andrei și
Andreea Grosu. Programul “9G” ar trebui să își reformuleze criteriile de
selecție pentru proiectele alese și găzduite deTeatrul Național
“I.L.Caragiale”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu