joi, 17 august 2017

“DO YOU LOVE ME?” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” PROIECTUL “9G” (Sala Mică)

IFOSE REGIZORALE

         Programul “9G” (“Noua Generație”) lansat la Teatrul Național “I.L.Caragiale” de Centrul de Cercetare și Creație Teatrală “Ion Sava”, în trei ediții cu greu a reușit să impună câteva nume de tineri creatori prin spectacole precum “ActOrchestra”, “(D)efectul Placebo” sau “Fetița soldat” din cele aproximativ 15 proiecte prezentate. Mai toate spectacolele se doresc “experimente” cu pretenții de inovații teatrale, dar dovedesc o găunoasă pregătire lipsită chiar, și de elementara instruire culturală a tinerilor regizori în universitățile de artă. Un nou exemplu este și “Do You Love Me?” un “musical dark de Iris Spiridon”.  Inexplicabil rămâne de ce Iris Spiridon este din nou acceptată în programul “9G” după ce la ediția din 2014 a prezentat un spectacol confuz cu “Piesă pentru frate și soră” de Tennessee Williams.
        
Iată cum se încearcă în foița program de sală a spectacolului, explicarea experimentului considerat a fi “musical dark”, “un horror romantic”! “Un montaj muzical dublat în imagini teatrale al unor celebre povești de iubire, furate din literatură și aduse la viață, într-un experiment care abordează mai multe stiluri artistice, urmărind relația dintre carte și muzică”, adică un … ghivechi cu pretenții culturale. Regizoarea consideră că a realizat “un spectacol-concept teatral și muzical despre dragostea care rămâne dincolo de moarte”. Alcătuiește un “scenariu” pueril din șapte secvențe în care apar personaje celebre din literatură. Își începe reprezentația cu Heathcliff și Catherine” din “La răscruce de vânturi” de Emily Bronte mai intervin și alte personaje din timpul trecut, secvențele ajung și în prezent, apar Louis și Lestat din “Interviu cu un vampir” de Anne Rice, dar și Peter Pan și … Michael Jackson. Prin această alegere a unor personaje celebre, regizoarea, autoare și a “scenariului” colaj ar vrea să argumenteze că dragostea pierdută prin moartea unui partener, rămâne.

Sentimentul iubirii macină pe cei rămași în viață chiar și pe vampiri, homosexuali sau pedofili cum ar fi considerat Michael Jackson! Iris Spiridon a omis din categoriile alese pe … zoofili!
Într-un cimitir unde se află partenerii decedați, cei rămași în viață vin și își exprimă durerea printr-un monolog în fața mormântului, evocă personajele-fantomă. Replicile “scenariului” colaj sunt penibil alcătuite de autoare, iar în una din secvențe monologului, iubitul se adresează decedatei în limbajul “cool” cu replica de bază a revoltei – “Ce p… mea”! Scenariul este lipsit de o elementară documentare culturală a autoarei. Aceiași lipsă se manifestă și în pretenția de a considera spectacolul un “musical horror romantic”, când se apelează de-a valma la Sting, Jay-Jay, Annie Lennox sau la Michael Jackson. Sărmanii actori încearcă să cânte muzica lor stâlcit în limba engleză! Doar percuționistul Lucian Maxim reușește uneori aprecieri pentru muzica live.
        
Cum se intenționează prezentarea unui “musical horror” , Raluca Andreea Chelaru propune un decor … horror. Concepe imaginea unui cimitir “original”, cu o sumedenie de … urne și borcane în care s-ar afla în formol, copii decedați. Replicile vorbesc de morminte și sicrie, iar decorul pare un crematoriu sau o morgă. Costumele scenografei sunt un amestec strident de stiluri. Scenografia servește însă, conceptul regizoral horror, dezvoltat mereu în fum de diferite culori. Ca în mișcarea de amatori regizoarea conduce actorii la marginea spațiului de joc ca să își rostească monologurile; uneori aprinde lumina și în sală pentru a sugera fără rost o relație inexistentă a personajului cu publicul. Fiecare secvență are un monolog și un cântec, ilustrate teatral ridicol, fără să servească tema dragostei rămase și după moartea partenerului. Regizoarea dorește ca “musicalul horror” să fie și … “romantic” emoțional, dar se dovedește că nu deține înțelesul acestui termen. La premieră, spectatori tineri părăseau sala în timpul reprezentației, nemulțumiți de ce se petrecea pe scenă.
        
Regizoarea Iris Spiridon cu pretenții și de dramaturg, alege o distribuție alcătuită din colegi de generație – Răzvan Krem Alexe, Ghighi Eftimie, Ioana Mărcoiu, Vlad Bîrzanu, Andrei Radu. Unii dintre ei s-au remarcat prin calitățile deosebite deținute în alte spectacole, precum Vlad Bîrzanu. Regizoarea ignoră însă, importanța majoră a actorului într-un spectacol, și folosește interpreții ca niște marionete pentru conceptul său aberant. Interpreții sunt obligați de regizoare doar să cânte, băieții să își arate bustul gol, dar nu să și sugereze credibil personaje. Regretabil este efortul lor pentru un spectacol jalnic!
         “Do You Love Me?” este un alt exemplu de așa zis experiment, declanșat de ifosele unui regizor care se dorește “original inventator” teatral.

         Sunt o serie de tineri regizori care și-au afirmat personalitatea creatoare, fără să participe la programul “9G”. Amintim de pildă pe Sânziana Stoican sau Andrei și Andreea Grosu. Programul “9G” ar trebui să își reformuleze criteriile de selecție pentru proiectele alese și găzduite deTeatrul Național “I.L.Caragiale”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu