luni, 14 august 2017

“DRAGOSTE ȘI INFORMAȚIE” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” PROIECTUL “9G” (Sala Mică)


ACTORI CAPTIVI UNUI REGIZOR CARE ÎI IGNORĂ

Când în timpul unei reprezentați, unii spectatori părăsesc sala, plictisiți sau chiar revoltați, este un semnal de alarmă important pentru realizatori. Se petrece acest lucru uneori, în cadrul prezentării unor proiecte “9G”, la spectacole cu pretenții de experimente ale tinerilor regizori.

Programul “Noua generație” (“9G”) este o inițiativă apreciabilă a Centrului de Cercetare și Creație Teatrală “Ion Sava” din cadrul Teatrului Național “I.L.Caragiale” și a ajuns la a treia ediție. Dacă acest Centru se ocupă și de “cercetare” ar fi cazul să analizeze de ce la unele spectacole ale unor tineri cu pretenția de a fi viitori regizori, colegii lor de generație ca vârstă, părăsesc sala. Acest trist fenomen nu se întâmplă și la spectacolele din teatru independent propuse de tineri regizori. La “9G” selecția propunerilor tinerilor regizori se dovedește adeseori a fi superficială. O nouă dovadă este și “Dragoste și informație” de Caryl Churchill în regia Irinei Crăița-Mândră, o tânără deosebit de activă, prezentă la mai toate concursurile dedicate tinerilor regizori.

Irina Crăița-Mândră alege și traduce un text al dramaturgului englez Caryl Churchill mai puțin cunoscut la noi. Nu se specifică dacă a adaptat textul care propune o înșiruire de “scheciuri”, de povești de sine stătătoare cu tema foarte actuală a comunicării între oamenii sufocați de invențiile tehnologiei moderne, de ecranul calculatorului, de Faceboock, etc. Tema excelent este dezvoltată și în spectacolul “(D)efectul Placebo”, tot din cadrul programului “9G” realizat de o echipă de tineri minunați cărora le aparțin și textul și regia. (Spectacolul este comentat pe acest blog). Dramaturgul Caryl Churchill ar propune să surprindă degringolada sufletească din prezent care macină lumea tinerilor activi, corporatiști poate, ce nu știu să comunice nici în dragoste. Liftul, locul de muncă, restaurantul, patul, etc sunt locurile unde se petrec “scheciurile” diverselor întâlniri, iar în plan central s-ar afla “dragostea”, fie cea dintr-un cuplu căsătorit, fie cea a fiului față de mamă, fie cea a unor amanți de ocazie, etc. Presupunem că acesta ar fi motivul tematic pentru că în reprezentație se înțeleg foarte greu conflictele ori stările numeroaselor personaje implicate.

Regizoarea Irina Crăița-Mândră a suprasolicitat vizual textul prin imagini cu intenți metaforice exagerate și a uitat de rostul personajelor și cuvântului rostit. A alcătuit o echipă numeroasă pentru așa zisul său experiment teatral: scenografia – Iulia Popescu, coregrafia - Ștefan Lupu, muzica originală și sound design – Alexandru Suciu, video design – Iustin Surpanelu, Mihai Apostol, Dimitris Palade, light desig – Cristian Ciopată, sunet – George Puiu, regie de scenă – Daniel Buglea, plus șase actori tineri remarcați și unii chiar premiați pentru roluri din teatrul independent.

Un cub imens transparent domină scena, în el si în jurul său se petrec “scheciurile”, pereții săi devin și “ecran” pentru proiecții aberante cu diverse imagini sau chipurile unor interpreți. Prin manipularea unor scaune cu rotile, element folosit și în alte scenografi, se încearcă identificarea unor diverse spații de întâlnire a personajelor. Acestea sunt îmbrăcate în costume uniforme și se agită continuu, uneori se reunesc și poartă toate mici “ecrane” luminose. Scenele din pat se petrec pe verticală cu perne fixate pe lateralele cubului. Am amintit câteva elemente de vizualizare prin care regizoarea vrea să își demonstreze imaginația creatoare, originalitatea. Din păcate, majoritatea din aceste elemente sunt împrumutate din o sumedenie de spectacole ale unor regizori cunoscuți unde vizualizarea teatrală își afla solidă motivare în text și situații. “Balamucul” scenic oferit de această viziune regizorală nu transmite nimic credibil și spulberă intențiile textului.

Voicu Aaniței, Nicholas Cațianis, Alexandru Călin, Cristina Drăghici, Dana Marineci, Lavinia Pele sunt tinerii actori folosiți de regizoarea Irina Crăița-Mândră ca păpuși mecanice. Erau de nerecunoscut după ce am avut șansa să îi apreciem în alte spectacole. Nu sugerau tipologii angrenate în conflicte, situații, regizoarea îi îndruma doar să țipe isteric, să se miște bezmetic, să se agite haotic și reușeau să … plictisească pe unii spectatori care se ridicau și părăseau sala. Viziunea regizorală era lipsită de elementara logică a exprimării în primul rând prin actori a unei tematici foarte actuale - dragoste și comunicare.

“Dragoste și informație” intră la categoria spectacoleloe submediocre, aculturale și nu reprezintă tânăra generație de creatori, mulți afirmați pe deplin, dar nu în cadrul programului “9G”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu