“DON GIOVANNI” – OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

PROVOCĂRI FASCINANTE, ÎN DOUĂ VARIANTE DE CONCEPȚIE

Opera Națională București deschide stagiunea cu un eveniment prin care demonstrează revitalizarea sa cu dorința culturală de a atrage cât mai mulți spectatori tineri, inspirat managerizată de directorul interimar Beatrice Rancea.

           

Fiecare spectacol de teatru sau operă în regia lui Andrei Șerban provoacă emoție sau revoltă. De astă dată, Andrei Șerban se întrece pe sine în “Don Giovanni” de Mozart. Prin două distribuții oferă două variante de răspuns fascinante la întrebarea – “Cine este acest Don Giovanni, urmașul lui Don Juan?”. Regizorul aduce printre noi pe legendarul personaj, ca și pe cei din preajmă, fără să atingă nici o notă din compoziția genialului Mozart sau un cuvânt din libretul lui Lorenzo Da Ponte. Transpune lumea lui Don Giovanni în cluburile sau mall-urile noastre, cu respect însă, față de valoarea universală a acestei opere. Firește viziunea regizorului surprinde prin intenția de a pune în fața celor din sală, oglinda în care se reflecta cândva sufletul celui născut cu secole în urmă și a demonstra că indiferent de epocă, el a rămas același. 

         Mitul “cuceritorului” lansat în secolul al XVII-lea în special de Moliere prin Don Juan, ajunge în 1787 la Mozart transformat în Don Giovanni de libretist și trăiește dramatic în epoca noastră prin creațiile lui Max Frisch sau Handke. Miezul tematic - pofta erotică manifestată în locul iubirii, rămâne mereu actual. Orice montare scenică urmărește să motiveze cauzele personale ale legendarului personaj.

        

Andrei Șerban precum un magician propune două variante de răspuns la întrebarea “Cine e Giovanni?” prin cele două distribuții cu tineri interpreți. Răspunsurile sunt perfect motivate de compoziția lui Mozart și de libret. Atenție, cadrul vizual, scenografia, mișcarea scenică sunt aceleași în cele două variante, dar interpretarea ireproșabilă a tinerilor interpreți lirici - actori este total diferită ca mesaj în susținerea tematicii. Regizorul demonstrează capacitatea rară de a lucra minuțios, la detaliu cu personalitatea fiecărui interpret pentru a descoperi noi valențe în profunzimea interioară a personajului care îi revine. În ambele distribuții interpreții merită aplauze, dar rezultatul tratării personajelor este diferit. Regizorul prin inovație teatrală scoate spectacolul de Operă din stilul tradițional. Solicită efort artiștilor lirici de a deveni și actori care să se transpună în personaje, să relaționeze cu tensiune interioară cu partenerii, nu mai sunt doar executanți muzical cu ochii la dirijor. Opera Națională București promovează prin montarea lui Andrei Șerban, valori tinere de artiști lirici și ei dezvăluie admirabile capacități de actori totali, unii chiar peste interpreții din teatre.

        

Andrei Șerban “debutează” ca scenograf, în dorința ca decorul să susțină convenția de a recepta celebra operă, în cheie contemporană. Cu sprijinul arhitectului Octavian Neculai construiește un decor pe verticală din imense panouri mereu în mișcare, cu nivele diferite pentru spațiul acțiunii, marcate nu prin mobilier, ci prin o scară și indicii de fereastră sau ușă. Decorul reușit esențializat, prinde culori vii prin manipularea luminii dirijate de Andrei Șerban, cu scop metaforic. Regizorul prin acest decor, semnifică drumul căutărilor personajelor de a ajunge la vârful împlinirii trăirilor interioare. Decorul se completează în final cu imaginea impresionantă a cimitirului unde se află și mormântul Comandorului ucis în debutul acțiunii și sugerează sensul major al imaginii morții care sfarmă și dorințele imorale.

Regizorul aplică cu sens intervenția pentru anumite momente conflictuale, a interpretării izolate în fața unei cortine negre. Imaginea scenică prinde valoare semnificativă prin costumele ingenios create de Corina Grămoșteanu cu trimitere clară la tipologii din zilele noastre. De pildă, Giovanni poartă pantofi de un roșu strident, ca focul dorințelor sale. Înfățișarea celor trei eroine se diferențiază și prin peruci – Donna Anna este o blondă, Donna Elvira o roșcată, Zerlina o brunetă. Sunt trei categori tipologice perfect desenate prin ținute care ar aparține unor fete din mall-uri sau cluburi. În acest cadru vizual, Andrei Șerban în colaborare cu regizorul asociat Daniela Dima dezvoltă conceptul provocator de a răspunde la întrebarea “Cine e Giovanni și cine sunt cei din lumea sa?”. Răspunsul … “Sunteți voi cei din sală. E lumea voastră!”. Acest răspuns are însă, două variante, motivate de Mozart și libretist pe care regizorul îi respectă, dar le descoperă substraturi noi.

        

Regia intervine numai în aspectul vizual prin inventarea inspirată a două “personaje” mute – un “cor feminin” și o adolescentă. Ansamblul “corului” numeros compus este cel al femeilor enumerate de Leporello pe lista sa de pe mobil unde sunt contabilizate cuceririle lui Giovanni. Ele poartă costume diferite prin care indică a aparține fiecare unor diverse segmente sociale. Sunt doamne onorabile sau pițipoance, una e călugăriță, alta poartă fote de costum popular, fiecare sunt din alt mediu simbolic ales. Adolescenta, slujnica înfocatei Elvira caracterizată doar prin mișcarea din scenă, trimite cu gândul la Lolita din romanul lui Nabokov. În finalul aventurilor lui Giovanni, aceasta îl va ucide folosind un pistol, cum au încercat să îl folosească înainte și Elvira sau Anna. Momentul sfârșitului spectacolului în ambele variante de distribuție, lasă fără respirație publicul prin  … manifestarea “slujitorilor” minciunii care vor fi mereu prezenți în universul uman.

        

În variantele de distribuție din cele două reprezentații, în afara calităților vocale ireproșabile ale interpreților lirici, aceștia devin și actori care propun cunoașterea a două fețe posibile pe care le poate avea Giovanni și doamnele sale. Interpretarea lor are însă, în comun intenția regizorală de a sublinia un aspect esențial – judecarea conceptului de libertate prin prismă individuală de fiecare personaj.  “Viva la liberta!” este scena importantă în care personajele rostesc “trăiască libertatea”, așa cum o crede fiecare. Înțelegerea libertății erotice și a minciunii prin ignorarea moralității este mesajul spectacolului de condamnare a acestei lumi. Aspectul erotic solicitat de acțiune e teatral tratat regizoral, ocolind efectele vulgare, servind doar prezentarea stării unei lumi aflate în degringoladă care ignoră regulile morale ale existenței.

         Trebuie subliniat că această viziune regizorală novatoare, a avut un sprijin deosebit din partea executanților partiturii muzicale – orchestra profesionistă a Operei Române și tânărul dirijor Ciprian Teodorașcu. Nuanțat, sensibil, curge muzica lui Mozart și motivează acțiunea din scenă, transmite emoție publicului.

O variantă – GIOVANNI, VICTIMĂ A FEMEILE ACAPARATOARE

         O interpretare de excepție oferă Csaba Sandor în rolul lui Giovanni. În ciuda farmecului de cuceritor al femeilor, el devine victima agresivității lor imorale. În numeroasele scene ale recitativelor, cu o dicție perfectă, interpretul dublează sensul replicii prin starea interioară a celui care crede că libertatea îi permite orice manifestare. Csaba Sandor dezvoltă intenția regizorală de a evidenția că Giovanni este singurul personaj care nu minte, exprimă deschis pofta sa de viață, se lasă însă, înșelat de sensul perceperii libertății în relație cu lumea. Csaba Sandor este nu numai un tânăr bas-bariton cu o voce specială, ci și un actor de valoare. Leporello, sluga lui Giovanni, desprinsă prin libret din categoria bufonilor, este interpretat nuanțat de Daniel Mateianu, cu atenție la îmbinarea tragicului cu comicul dictat de situații în dorința acestuia de a îl imita pe stăpân în manifestările sale. Cele trei eroine – Anna, Elvira și Zerlina au în comun perfidia, pofta carnală, agresivitatea, minciuna, dar fiecare acționează tipologic diferit. Bianca Mărgean atenționează că Anna îl dorește în pervrsitatea ei pe Giovanni, dar și pe Ottavio din zona mafiotă a segmentului social în care trăiește, participă imoral și la uciderea tatălui, Comandorul. Interpretarea flexibilă în expresii a Annei de către Bianca Mărgean punctează profilul său social îmbibat de imoralitate. Femeia lipsită de limite morale, Elvira își revendică relația de iubire apusă cu Giovanni, vrea răzbunare, dar și refacerea relației. Antonela Bârnat reușește cu temperament și tonalitate să transmită stările ambigue ce macină interiorul acestei femei agresive în sentimente. Admirabilă este Maria Jinga în Zerlina, fata din lumea oamenilor simpli care nu știe ce este iubirea cu toate că își serbează nunta. Naivă, dar și șmecheră apare Zerlina prin modul expresiv în care Maria Jinga îi descoperă în interpretare profilul femeii prostuțe, dornică de parvenire și prin “dragoste”. În interpretarea acestor femei, actrițele subliniază agresivitatea lor în relația cu atractivul bărbat Giovanni, dar și imoralitatea care le domină caracterul; se lasă ușor cucerite de farmecul și statutul de nobil al lui Giovanni, dar nu exclud nici relații erotice cu partenerii din apropierea imediată. Din zona mafiotă a Comandorului desprinde regizorul și pe Ottavio, logodnicul Annei, interpretat de Andrei Lazăr. Acesta accentuează cu finețe, cinismul lui Ottavio care cunoaște înșelătoriile Annei, le acceptă totuși pentru că legătura cu ea îi servește apartenenței la grupul mafiot. Deosebită, originală este interpretarea lui Andrei Lazăr. În Masetto viitorul soț al Zerlinei, Daniel Filipescu accentuează credibil naivitatea celui care ușor se lasă manevrat. Comandorul interpretat de Horia Sandu se profilează prin forța celui care și după moarte nu iartă uciderea sa, vrea să își păstreze autoritatea.

         Toți cei din distribuție configurează excelent relațiile dintre personajele unei lumi bulversate prin lipsa de morală, perseverentă în minciună.

O altă variantă – GIOVANNI, CUCERITORUL IMORAL

         Adrian Mărcan prezintă cu atenție la expresie, portretul unui “macho”, bărbatul pentru care cucerirea carnală e scop al vieții sale libere de morală. Femeile cad ușor, în plasa farmecului său. Adrian Mărcan sugerează reușit tipologia unui bărbat de astăzi din sfera cluburilor pline de fițe, detașt de orice principiu de viață. Slujitorul Leporello interpretat de Iustinian Zetea e mereu preocupat de destinul lui Giovanni la care chiar râvnește. Cu pricepere în nuanțare comică și dramatică, dezvoltă rolul interpretul. Cristina Maria Oltean propune imaginea unei dive imorale în Anna, jonglează abil cu situațiile în care este implicată. Elvira prinde viață convingător prin jocul punctat de dramatism al Simonei Neagu și apare ca o luptătoare cu două fețe -  răzbunătoare, dar și sclava erotismului. Antoaneta Bucur găsește modalități de expresie pentru a prezenta verosimil identitatea Zerlinei. Cele trei eroine prind diferit consistența tipologică solicitată de acțiune prin interpretarea apreciabilă a artistelor lirice - actrițe. Ottavio relaționează cu subtilitate cu Anna prin modul în care Tiberius Simu concepe manifestările sale cu dublu sens, cel exterior și cel interior. În Masetto realizează momente amuzante Iulian Sandu prin prezentarea îngânfării viitorului soț al Zerlinei. Rolul aparent secundar al Comandorului revine lui Marius Boloș care îl caracterizează cu prestanță. Întreaga distribuție servește impecabil susținerea tematică de a arăta că Giovanni și ai săi trăiesc în preajma noastră prin minciuni cuceritoare.

         “Donn Giovanni” este un eveniment cultural înfăptuit la Opera Națională București de Andrei Șerban și echipa reunită pentru a ne arăta astăzi, actualitatea unei opere din secolul al XVIII-lea, universală ca tematică. Muzicologii obișnuiți cu judecarea numai a interpretării vocale care uită că opera nu mai poate fi în secolul nostru un spectacol radiofonic, este posibil să fie revoltați de teatralitatea bogată în sensuri a vizualizării regizorale. În cele două variante se arată emoționant însă, că Don Giovanni este contemporanul nostru. Andrei Șerban care a montat pentru prima oară “Don Giovanni” a reușit senzațional să îl aducă în actualitate prin spectacolul care va atrage la Opera Română și publicul tânăr pentru că regăsește pe scenă imagini din viața curentă, dar pe muzica nemuritorului Mozart.

P.S. Opera Națională București a reușit acest spectacol de valoare culturală cu sprijinul demn de stimă al Primăriei sectorului 5, Centrului Cultural și de Tineret “Ștefan Iordache” și Centrului Cultural Neo Art România.

Fotografiile sunt realizate de Paul Buciuta.