marți, 29 august 2017

“UMBRE” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” / Sala Atelier

ACTORI DE EXCEPȚIE, TEXT ÎNCROPIT CONSTRUIT
       
  Actriță, regizoare și dramaturg, Marilia Samper, născută în Brazilia și stabilită în Spania, a scris și apoi a regizat “Umbre” în 2012 la Teatrul Național al Cataloniei. Cum recunoaște creatoarea, a fost inspirată de o știre din presă despre violul unei fete într-o pădure. Marilia Samper dezvoltă povestea pe trei căi narative care se întrepătrund mereu pentru a susține drept temă importanța iubirii. Trei familii sunt implicate în această dramatică poveste care are un final fericit, numai că acțiunea este încâlcit compusă de dramaturg. Intenția de a impune suspans acțiunii cuăutărilor Fetei dispărute în pădure este neconsolidată, ca și descoperirea în final, că în ciuda dramei din adolescență, iubirea a salvat destinul acesteia. Spre sfârșit, intervin în acțiune și momente sensibile de poezie în scenele celor doi bătrâni, un cuplu care după șaizeci de ani de căsnicie discută despre viață, dragoste și moarte, ca o concluzie moralizatoare a tragicului accident petrecut cândva. Personajele compuse linear, nu au nume, cu excepția Fetei strigată Alba.
         Ambițios Vlad Christache vrea să realizeze un “spectacol total” ca regizor, dar și ca scenograf, ilustrație muzicală și lighting design și suplinește hibele textului prin alegerea unei distribuții cu actori de excepție. În calitate de scenograf, Vlad Christache încearcă un demers suprarealist forțat pentru imaginea decorului. Un podium cu frunze moarte de toamnă și cinci “cutii” transparente găzduiesc trunchiurile copacilor din pădurea unde s-a petrecut violul. Prin plasarea în scenă a unor obiecte de mobilier, încearcă personalizarea caselor celor trei famili. Costumele scenografului sunt lipsite de calitatea desenului pentru a indica profilul tipologic al personajelor și le dezavantajează pe unele; exemple ar fi cele purtate de Mamă sau Străinul. Efectele sonore cu trăznete în pădure sau accentele muzicale sunt uneori strident dezvoltate. Intențiile teatrale ale regiei au consistență, dar tratarea prin abundența de efecte stânjenesc ritmul reprezentației.

Un exemplu rămâne prezentarea enigmaticului personaj Străinul despre care se spune că ar fi un muncitor și regia indică a fi doar un nebun refugiat în pădure. Străinul este lipsit și de construct dramaturgic, dar Gavril Pătru încearcă discreție în evidențierea nebuniei și îi dă mister acestui personaj, accent important al conflictului. Relația Mamei cu Străinul sunt la rândul lor, forțat conduse regizoral. Aducerea din pădure a Fetei de către Băiat, moment cheie al acțiunii este stângaci vizualizată teatral. În ciuda acestor desene teatrale care nu servesc uneori proporțiile situațiilor, demersul regizoral se susține prin actori.
        
Evident că punctul forte al spectacolului va fi prezența Marianei Mihuț și a lui Victor Rebengiuc în personajele cheie Bătrânica și Bătrânelul. Dramaturgul le introduce mai târziu în piesă, dar prin ele definește substratul tematic al relatării despre situația extremă a Fetei dispărute, că iubirea poate înfrânge dramaticul. Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc definesc la nuanță personajele care au trăit o viață împreună uniți prin iubire. Ironic și cu gingășie Bătrânica și Bătrânelul dezbat temele centrale ale vieții, trăiesc bucuria de a fi împreună, chiar dacă se mișcă în scaune pe rotile. Admirabili sunt cei doi actori, stâlpi ai valorilor teatrului nostru cum nu mizează în interpretare pe vârsta înaintată a personajelor, le definesc prin dezvăluirea subtilă și sensibilă a gândurilor interioare care le-au animat șaizeci de ani viața.
         Mama și Tatăl Fetei (Alba) sunt în centrul acțiunii, adolescenta de șaisprezece ani fiind un personaj fără replică. În debutul reprezentației ei prezintă o familie fericită, cu o fată modernă, activă care prețuiește muzica. Alexandra Sălceanu în scurtele apariții ale Fetei desenează credibil personajul. Mama va purta apoi greul conflictului în disperarea căutării Fetei care nu mai vine acasă. Ana Ciontea, actriță prețuită a scenei noastre, în rolul Mamei se confruntă cu suprasolicitările dictate de regie care uneori o dezavantajează în definirea profundă a evoluției personajului. Ana Ciontea reușește multe momente impresionante când lacrimile îi acoperă privirea sau când disperarea nu mai are limite în relațiile cu soțul. Gheorghe Visu, un alt actor de marcă, compune din replici puține portretul Tatălui, măcinat de suferință celui care nu mai găsește cale de comunicare cu femeia disperată. Actorul marchează momente emoționante doar prin expresie și ținută, când replica lipsește.
         O altă familie este cea a Băiatului rămas cu Bărbatul, un tată aspru. Mircea Rusu susține rematcabil rolul  și imprimă un sens special Bărbatului care poate fi bănuit de implicare în dispariția Fetei. Dramaturgul acordă importanță în situații Băiatului, dar personajul e definit fragil prin replică. Emilian Mârnea găsește soluții pentru susținerea relațiilor Băiatului cu tatăl, cu părinții Fetei, cu colega de școală, Fata, transmite sensibil stările prin care trece personajul său. Dramaturgul construiește schematic personajele fiind axată piesa doar pe situația dramatică a vioului inspirată de știrea din presă, actorii însă și regizorul în mare parte, reușesc să manevreze interpretarea pentru a servi tema prețuirii iubirii.

         “Umbre” pare rezumat al unei telenovele prin stilul scrierii poveștii de Marilia Samper. Actorii și regizorul chiar dacă uneori aplică exagerat efecte teatrale, transmit emoție în susținerea suspansului acestei piese cu un final fericit greu de bănuit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu