duminică, 12 noiembrie 2017

FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU (FNT) / Ediția a 27-a IMPRESII LA FINALUL A UNSPREZECE ZILE DE FESTIVAL

  “OGLINDA” … TENDINȚELOR TEATRALE

         Festivalul Național de Teatru (FNT: 20 - 30 octombrie) a câștigat în timp prestigiul unui eveniment cultural major pentru artele spectacolului. Directorul artistic și selecționerul unic, Marina Constantinescu a conceput pentru actuala ediție un program încărcat în manifestări diverse, unde firește la loc de frunte s-au aflat cele 53 de spectacole selectate din întreaga țară; ele nu se pot considera valori ale artei spectacolului, acest calificativ revenind timpului. În numele artei spectacolului, directorul artistic a selectat spectacole de teatru din teatrele instituționalizate, cele ale teatrelor naționale fiind în prim plan, spectacole din teatrele independente, spectacole de dans și teatru-dans. Au lipsit cele de Operă! Am urmărit în timp peste patruzeci din cele cinzecișitrei de spectacole prezentate în FNT și impresia lăsată de acest puzzle fragil al artei spectacolului, rezumată la cele de teatru rămâne conturarea unor tendințe în mișcarea teatrală a stagiunii 2016.


         Shakespeare considera că “teatrul e oglinda lumii”. Puține spectacole din FNT au servit însă, acest crez că teatrul “trăiește” și atrage interesul publicului, oferindu-i imaginea lumii. Pornind de la acest deziderat, Marina Constantinescu a ales poate drept motto pentru FNT –“Teatrul schimbă lumea!” pentru că transmite emoție și provoacă publicul a judeca teme majore ale existenței prin personaje aflate în “cușca” scenei, “oglindă” a lumii. Acest generos motto a fost transformat prin o serie de spectacole în …  “Teatrul vrea schimbare!”. Cum? Își caută forme noi de exprimare scenică. Rezultatele arătau în multe cazuri, cum aceste formule noi anihilează emoția și mai trist, folosește ACTORUL – principal element într-un spectacol, fie ca o marionetă executantă a intențiilor regizorale, fie chiar drept “obiect” din decor. 
         TENDINȚELE active în FNT, demonstrau opțiuni pentru două căi de exprimare teatală – TEHNICA VIZUALĂ și REALISMUL, împins la extremă. Aceste tendințe pornesc încă de la alegerea piesei, dorită a fi reprezentată scenic “modern”. Se poartă insistent “adaptările”, “versiunile scenice DUPĂ” valori universale din dramaturgiei și se mai poartă “dramatizările” unor romane. Regizorii dictează aceste demersuri, mulți din ambiția de a fi mai presus de scriitor sub masca falsă a actualizării tematicii piesei alese. Bogăția sensurilor pieselor lui Shakespeare e spulberată, de pildă în “Macbeth” sau “Regele Lear”, substratul mereu actual din romanul fantastic al lui Mihail Bilgakov “Maestrul și Margareta” e anihilat în “Bulgakov 17 (după Maestrul și Margareta)”, exemple cu astfel de spectacole pot continua. Foarte rar se întâlnesc acele “adaptări” sau “versiuni scenice” cu țintă de actualizare susținută credibil prin “scenariul” în care regizorul manifestă respect pentru valoarea piesei dramaturgului. Un exemplu ar fi de pildă, spectacolul din FNT “Don Juan”, provocator prin tratarea temei lui Moliere în termeni novatori. Pretențiile unor regizori de a fi mai presus de autorul piesei sau chiar romanului sunt o tendință motivată uneori, chiar de recompensă financiară, dar astfel se distrug inconștient valori culturale. Este alarmantă această tendință care înstrăinează cunoașterii de către publicul tânăr a valorilor culturale, mai ales în momentul actual, când sistemul educațional este degradat la noi. Măcar mergând la teatru tinerii spectatori să aibă prilejul de a afla ce au avut de spus posterității Shakespeare, Dostoievski sau Bulgakov!
         Dramaturgia noastră actuală s-a înstrăinat de gravele probleme sociale care frământă actualitatea. Regizorii “adaptează” clasici, că nu sunt firește, capabili să scrie piese de teatru și teatrul nu mai devine o “oglindă” credibilă a actualității. Totuși, sunt regizori care încearcă și reușesc să servească prin formule personale această menire a teatrului. Un exemplu ar fi regizoarea Gianina Cărbunariu, prezentă în FNT cu “Artists Talk”, spectacol pe un text personal, ce se poate încadra “teatrului documentar”. Un alt exemplu, oferă “#Emojiplay” spectacolul cu tentă satirică de teatru-dans, realizat de Gigi Căciuleanu și inspirat de fenomenul limbajului codificat al tehnicii de comunicare actuală.
         Tendințele teatrale actuale sunt servite prin aceste opțiuni regizorale care dictează și repertoriile teatrelor. TENDINȚA REALISMULUI continuă să se manifeste cu accente noi în exprimare, reușita e dictată însă, de un concept regizoral solid cu o analiză profundă a conflictului și mai ales prin conducerea atentă a actorilor în interpretarea personajelor. Un exemplu a oferit în FNT, regizorul Yuri Kordonsky cu spectacolul de excepție “În adâncuri” de Maxim Gorki. Menirea actorului drept pilon central al unei viziunii regizorale s-a manifestat și în “Umbre” – regia Vlad Christache, “Scrisori de dragoste” – regia Mircea Cornișteanu, “Incendii” – regia Irina Alexandra Banea, “Kimberly” – regia Andrea Vulpe, “N-ai tu treabă” – regia Alexandru Dabija, “Angajare de clovn” – regia Ion Caramitru, “No Man’s Land” – regia Alexander Morfov, “Prințul nefercit” – regia Sânziana Stoican sau “Și negru și alb și gri” – regia Mimi Brănescu. În aceste spectacole au intervenit cu măsură efecte teatrale vizuale, fie prin scenografie ori chiar proiecții, dar interpretarea actorilor pe linie realistă a bătrânului Stanislavski, a rămas baza transmiterii provocatoare a emoției către public. Efectele tehnice sau scenografice discret plasate, nu au incomodat actorul și nu au îndepărtat publicul de înțelegerea miezului tematic al textului.
         TENDINȚA TEHNICII VIZUALE primește importanță majoră în conceptul unor regizori, devine chiar o manieră de exprimare pentru unii care ignoră rostul actorului. Scenografia sau mai de curând aplicațiile proiecțiilor în tehnică de ultimă oră, cu intenții metaforice forțate, exagerate, nu își mai află sprijin în substratul replicii, conflictului, relațiilor dintre personaje și sufocă de consistență emoțională spectacolul. Un exemplu de performanță tehnică a oferit spectacolul invitat “Hamlet / Collage” realizat în 2007 de regizorul canadian Robert Lepage cu actorul rus Evgeny Mironov, un “one man show” cu o numeroasă “distribuție” de tehnicieni aflați în umbra scenei. Tehnica sa configurează o tendință actuală la noi, dar care începe să apună pe alte meridiane. Această tendință de vizualizare tehnică nu se poate aplica totuși, oricărui text ori rezumatului său dramatic, deoarece ucide rostul cuvântului descifrat prin interpretarea personajelor de către actori. Încercări de tehnică vizuală prin manipularea scenografiei sau a intervențiilor video s-au evidențiat în “Bucureșt. Instalație umană” – regia Radu Alexandru Nica, “Bulgakov 17 (după Maestrul și Margareta)” – regia Bocsardi Laszlo, “Dacă am gândi cu voce tare” – regia Radu Afrim, “Karamazovii” – regia Nona Ciobanu, “Măcelăria lui Iov” – regia Radu Afrim sau “Războiul nu a început încă” – regia Bobi Pricop. Aceste spectacole erau surprinzătoare prin forma lor vizuală, dar nu comunicau convingător fondul textului, emoția aferentă conținutului ideatic pentru că neglijau actorii, în favoarea tehnicii vizuale.
Teatrul independent de peste hotare este în genere promotor de noi tendințe, dar la noi condițiile sale de funcționare nu îi permit aceasta; a fost reprezentat în FNT, în special prin recitaluri și câteva experimente modeste.
         “Hamlet / Collage” (Teatrul Națiunilor, Moscova), “Romeo și Julieta” (Compania Ballet Preljocaj, Franța) și “Să trăiești orice ar fi (Barbara)” din Franța au fost spectacolele invitate în FNT ca atracție de contact cu personalități din afară, dar fără a reprezenta momentul actual al mișcării teatrale în lumea cea largă. Un eveniment cu totul aparte a rămas producția Festivalului și alifantismusic, “A treisprezecea noapte”, dedicat unui mare creator slujitor al teatrului – Nicu Alifantis. Acest spectacol unicat de autor amintea publicului că Nicu Alifantis este nu numai compozitor și interpret în concerte, dar și activ de 45 de ani în teatru prin muzica a 118 spectacole din 54 de teatre, alături de 61 de regizori cu care a colaborat. Programul FNT s-a completat prin expoziții, lansări de carte, dezbateri și nu trebuie omis, debutul Festivalului cu “Laboratorul Cehov” susținut în iulie de regizorul Yuri Kordonsky cu tinerii actori.
         S-a tras cortina peste ediția a 27-a a Festivalului Național de Teatru și au și început pregătirile pentru următoarea ediție. Cum regizorii sunt cei care construiesc spectacolele, rămâne de văzut drumul căror tendințe vor alege, mai ales când se simte la noi în continuare o criză a regiei pornită și din starea precară a școlilor de teatru.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu