miercuri, 15 noiembrie 2017

“LIVADA DE VIȘINI” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE”

O MARE PĂCĂLEALĂ!
         
Pe afișul și programul de sală scrie: “Livada de vișini” de A.P.Cehov! Este o păcăleală? – vă veți întreba după vizionarea acestui spectacol. Corectă ar fi fost specificarea că regizorul David Doiashvili oferă un spectacol “pretext Cehov” sau “după Cehov” ori o “versiune personală”.
         Cunoscutul regizor din Georgia, David Doiashvili, autor și al spectacolului “Regele Lear” de la Naționalul bucureștean, ia drept pretext subiectul piesei lui Cehov, păstrează numele personajelor și dă frâu imaginației pentru un spectacol dorit a fi original. “Autorul” regizor compune încâlcit o acțiune pe subiectul piesei despre o familie bogată și trăznită care și-a cheltuit averea, a ajuns la faliment și trebuie să vândă ultima propietate, o prețuită livadă de vișini pentru a-și achita datoriile la bănci. Un parvenit, Lopahin, se implică în situația disperată a familiei, îndrăgostit fiind de propietară și oferă soluția - construirea de vile de lux în locul livezii, cu profit pentru propietari! Acțiunea este povestită scenic de regizor ca un scenariu prost gândit pentru o telenovelă ieftină. Din ultima piesă de Cehov, rămân frimituri de scene și regizorul le alătură alte multe momente inventate la întâmplare.

Prezența motivată în acțiunea gândită de Cehov a unor personaje de plan secund, e amplificată de regizor care le atribuie scene speciale, fără nicio noimă. De pildă, Charlotta, “bona” Aniei care venea de la Paris cu Ranevskaia, devine din prima scenă a reprezentației, comentatorul bizar al acțiunii, dă și indicații regizorale de pe marginea spațiului de joc, e nemulțumit/ă afirmând “Ce cafea proastă au ăștia!”, rolul fiind tratat ca un travesti prin distribuirea lui Istvan Teglas. Primesc noi atribuții și lacheul Iașa, venit tot de la Paris cu Ranevskaia, și Duniașa, servitoarea de la conac. Iașa dă lecții de franceză Duniașei și nu îl suportă pe bătrânul lacheu de la moșie, Firs, “boșorogul’ cum îi numește el. Spectacolul durează peste trei ceasuri, plus o pauză, fiind supraîncărcat de scene inventate de regizor, lipsite de sens.

Apar în această “telenovelă” regizorală scene între Iașa și Duniașa în costume de baie în stilul epocii, scene cu Gaev alături de cele două fete, surorile Ania și Varia, etc. “Versiunea” regizorală a acțiunii departajează scenele, prin mișcarea agitată mereu a personajelor, completată de țipete, derulată în jurul spațiului central de joc. Împresia acesteor mișcări bezmetice, dublată de modul în care regizorul tratează fiecare personaj, transmite concluzia că de fapt, familia Ranevskaia – Gaev fratele, și cei din preajmă, sunt niște nebuni scăpați de subcontrolul doctorului. Evident că regizorul intervine și cu replici inventate, de o proastă calitate în intenția susținerii scenelor noi apărute în acțiune. Astfel, concepute regizoral haotic acțiunea și personajele, fără recunoașterea că A.P.Cehov e doar un pretext, rezultă un spectacol lipsit de o temă concretă și emoție, invadat mereu de fum. În debutul reprezentației, când fumul pătrunde spre spectatorii aflați în “sala” improvizată pe scena mare a Sălii Mari a Naționalului, un pompier vine și avertizează publicul că în cazuri extreme, trebuie să apeleze la o serie de ieșiri pentru salvare!
        
În programul de sală, autorul acestui spectacol, David Doiashvili ține să facă unele lămuriri privind conceptul său regizoral și modul în care privește fiecare personaj, numai că ele nu se potrivesc cu ce se întâmplă pe scenă, unde despre Cehov nici nu poate fi vorba. Aflat “De partea cealaltă a timpului” iată ce declară cu nonșalanță, David Doiashvili: “Livada de vișini e un spectacol foarte important pentru mine. Știam deja fiecare nuanță a textului încă dinainte de a începe repetițiile, pentru că Cehov este unul dintre cei mai importanți și mai subtili scriitori, așa că e esențial felul în care îl descifrăm, în care îl citim astăzi. Dacă într-o montare după Shakespeare poți face aproape orice, aici nu se poate, toate momentele teatrale sunt extrem de delicat construite.” Într-adevăr în “Regele Lear”, David Doiashvili “a făcut aproape orice” ca să nu îl mai înțelegi pe Shakespeare, dar continuă aceiași manieră să o aplice și “subtilității” lui Cehov pentru gloria sa de regizor modern, original care sună a impostură după aceată declarație. În acest spectacol, regizorul se vrea a fi mai presus și de Cehov și propune o “telenovelă” de mahala, incoerentă și ilogică prin scenele inventate și tratarea personajelor.
      
Ranevskaia este pentru regizor “o femeie-vampir care nu lasă nimănui loc (…) Nu se învinuește de moartea copilului său. Știe ce face și își trăiește propia viață așa cum dorește (…) face totul la extrem”. Așa percepe regizorul “subtilitatea” lui Cehov și pe Ranevskaia, nobila moșiereasă care devine în spectacol o femeie frivolă, nimfomană. Se întâlnește cu Lopahin care pătrunde pe “fereastră”, când aceasta face baie în costumul Evei. Femeia îl provocă pe Lopahin, dar și pe alți bărbați, chiar și pe veșnicul student Trofimov care nu reușește însă, să îi satisfacă poftele sexuale. Până la vinderea livezii, Ranevskaia ca înfățișare pare a fi o patroană de bordel. Costumele create de Tamara Kvesitadze și Gabi Albu sunt neinspirat atribuite personajelor. Nobila Ranevskaia venită la moșie de la Paris, poartă rochii de prost gust și o perucă roșie care dezavantajeză înfățișarea personajului, dar și pe interpreta rolului Monica Davidescu; bărbații poartă pantaloni de trening sportiv, cu vipușcă pe laterale; Charlotta e îmbrăcată într-un costum cu crinolină ca întrun spectacol de circ și un costum de “marinel”. Singurele costume mai acătării, sunt cele pentru Varia și Ania. Revenim la personajul Ranevskaia, rolul este atribuit unei duble distribuții Irina Movilă / Monica Davidescu. (Am urmărit doar reprezentația cu Monica Davidescu.) Regia impropiu împinge spre erotism manifestări ale personajului, în prima parte a reprezentației; după vinderea livezii, Ranevskaia apare răvășită cu părul alb, ca o nebună! Actrița încearcă să se adapteze “telenovelei” regizorale, în care Ranevskaia este un personaj lipsit de consistență, de sentimente și atitudini în situații și relații, e doar o femeie frivolă care eșuează în nebunie. Lopahin ar fi pentru conceptul regizoral, salvatorul de faliment al propietarilor livezii, e un bărbat ciudat, îndrăgostit de Ranevskaia, dar și de Varia. Nebunia îl paște și pe el, în final. Regizorul declară că “Lopahin are o anumită carismă. Chiar dacă are și ceva sălbatic, o forță brută, în relația cu Varia dovedește un tip de candoare și timiditate”. Astfel, caracterizarea în scenă a lui Lopahin trebuie  … să reuneacă mai multe personaje; devine pasional în relație cu Ranevskaia, ajunge să se dezbrace în costumul lui Adam, fără viță de vie și să susțină o scenă cu Varia aflată în lenjerie intimă de epocă! Supus indicațiilor regizorale, Ioan Andrei Ionescu încearcă sugerarea mai multor personaje, dar importanța lui Lopahin pentru acțiunea “telenovelei” și tematica “decedatei” piese de Cehov, sunt anulate total, iar într-o scenă din multele finaluri ale reprezentației, inventate de David Doiashvili, personajul plin de sânge leșină și pare a fi nebun. Spectacolul este îngălat de numeroase finaluri, cu afișul “De vânzare” al livezii sau cum Ranevskaia cu toporul vrea să doboare vișinii, etc, scene inventate fără pic de logică, par un delir în care ajung personajele după vinderea la licitație a livezii. Versiunea regizorală uită de miezul tematic al confruntării dintre două segmente sociale existențiale și rezumă conflictul la poftele erotice ale personajelor. Relația Iașa – Duniașa intră și ea în demersul  ilustrării sexualității; cei doi fac dragoste în dulapul simbol a o sută de ani de existență, Iașa apare în izmene, etc. Regizorul precizează că Iașa ar fi un personaj “efeminat”. Pe scenă, în interpretarea lui Silviu Mircescu, lacheul Iașa e un bărbat puternic care își arată mușchii și bustul tatuat conform modei actuale și te miri că regizorul nu a inventat pentru el și o scenă de amor cu Ranevskaia. Ana Covalciuc încearcă să stabilească pe cine iubește personajul Duniașa, pe Iașa sau pe Epihodov, când …  vrea să învețe limba franceză. Fără logică dezvoltă în “telenovela” sa regizorul personajul Charlotta pe care o consideră “omul care știe viitorul” și îi anulează orice undă de caracterizare existentă inițial în piesa lui Cehov. Actorul Istvan Teglas specialist în arta expresiei corporale, oferă portretul unui claun aparte, aplicat acestui rol de “scamator”, construit fără idee convingătoare de regizor. David Doiashvili aduce mereu în situații și prezența lui Firs și consideră că “actul IV este actul lui Firs, este punctul de vedere al uni observator”! Mihai Consntantin încearcă să deseneze un Firs cocoșat de bătrânețe, decrepit, reprezentant al trecutului care apune. Fără consistență sunt și intervențiile personajului Pișcik în acțiune, concepute de către regizor; personajul interpretat de Vitalie Bichir cerșește mereu, șmecherește bani. Regizorul transformă în figurație activă personajele Epihodov și Trofimov. Primul pare un nebun înzestrat cu pistol, îndrăgostit lulea de Duniașa și rolul îi revine lui Idris Clate. Studentul care ar vrea să stabilească liniște în lume, Trofimov, pare un tânăr superficial chiar și în dragostea față de Ania și e interpretat de Rareș Andrici. Nici acest personaj nu își mai găsește un rost în “telenovela” regizorului. Gaev, fratele lui Ranevskaia, devine un șugubăț, lipsit însă, de judecată, un comic care tulbură situațiile dramatice prin prezența sa. Gavril Pătru prezintă acest personaj în conformitate cu “versiunea” regizorală că “nu a crescut foarte mult, nu pare a fi un matur” și “descoperim un băețel”. Naivă, vrăjită de farmecul Parisului este Ania căreia Crina Semciuc îi dă o aură copilaroasă, iar Raluca Aprodu reușește să impună coerență prin ținută Variei.Toți acești actori, plus Raluca Aprodu în personajul Varia, erau capabili să definească fără reproș personajele din “Livada de vișini” de Cehov, dar regia le-a atribuit alte personaje care doar poartă aceleași nume cu cele din cunoscuta piesă. Actorii fac eforturi de a aminti prin vreo replică de personajele distruse de ghiveciul “telenovelistic” cu accente erotice stupide în care îi implică David Doiashvili.
        
Oferta de decor concepută de Tamara Kvesitadze și Gabi Albu pare împrumutată dint-un alt spectacol, ca și muzica lui Nikoloz Rachvelli Memanishvili. Plasarea decorului ridică probleme pentru public, în primul rând prin amplasamentul gradenelor care obligă spectatorii să parcurgă cu mare atenție scări să nu își rupă picioarele, până își pot afla locul. Apoi, spectatorii care stau pe lateralele sălii improvizate pe scena mare a Sălii Mari, vor constata că văd foarte greu ce se petrece pe scenă, din cauza decorului. Spațiul de joc e marcat pe laterale de bănci din alte timpuri pe care se vor refugia actorii, iar la prima vedere, e decorat din câțiva vișini în floare – crengiile lor fiind prinse și pe tavanul sălii improvizate -, un pat și o baie, câteva obiecte din altă epocă și în centru bătrânul dulap de o sută de ani, cum spune o replică. La venirea de la Paris a familiei, spațiul de joc e îngrădit de pereți transparenți coborâți din pod, pereți care se vor ridica la final. Manevrarea pereților a determinat și plasarea reprezentației pe scena mare, conform voinței regizorului. Firește, pe acești pereți transparenți care îngrădesc “camera copilului” înecat înainte de plecarea la Paris, unde se vor petrece multe scene, vor fi proiectate în unele momente, chipurile actorilor implicați în diverse situații, flori de vișin, ploaie sau vânt. În alt concept regizoral, acest decor putea să sugereze atmosfera unui spectacol cu piesa lui Cehov, dar cum e folosit de David Doiashvili în “telenovela” sa, nu transmite credibil mai nimic. Imaginația regizorului funcționează în spectacol, de parcă acesta ar fi un strungar care crede că lucrează la o statuie, ce va fi mai ceva decât celebra “Venus din Milo”.
    “Livada de vișini” de David Doiashvili s-ar putea să bucure pe unii spectatori străini de Cehov prin “inventivitatea” teatrală a unor scene în care Ranevskaia și Lopahin arată că sunt urmașii lui Adam și Eva. Și actorii pot fi încântați că au prilejul de a trece în CV-ul personal, interpretarea personajelor lui Cehov. Calitatea spectacolului este însă, deplorabilă și jignitor culturală, iar condițiile vizionării din cauza plasării decorului, pot fi jalnice pentru mulți spectatori.


Un comentariu:

  1. Complet de acord. Am rămas bulversată și am părăsit scena în pauză. Deplorabil!

    RăspundețiȘtergere