miercuri, 10 ianuarie 2018

“CONSTRUCTORUL SOLNESS” – TEATRUL ODEON

UN CONCEPT REGIZORAL LIPSIT DE LOGICĂ
         Tânăra regizoare Sânziana Stoican s-a impus în mișcarea teatrală prin o serie de spectacole, atât în teatrul independent, cât și în cel instituționalizat. Amintim “Ce zile frumoase!” care se joacă de șapte ani la “Unteatru” sau “Menajeria de sticlă” – Teatrul “Toma Caragiu” / Ploiești ori “Prințul nefericit” – Teatrul “Maria Filotti” / Brăila. De astădată, regizoarea produce o surpriză neplăcută cu spectacolul “Constructorul Solness” de Henrik Ibsen în  traducerea (!) și adaptarea sa, prin o viziune regizorală confuză, lipsită de logică în ilustrarea teatrală din care cu greu se înțelege demersul acțiunii.
        
Henrik Ibsen, dramaturgul norvegian al teatrului de idei, operează în piesele sale o fină analiză psihologică a personajelor aflate în conflicte dramatice și spre sfârșitul carierei scrie în 1882, “Constructorul Solness”, inspirată din mitologia scandinavă. Este o piesă specială, în care Ibsen încearcă îmbinarea realului cu fantasticul prin povestea vieții arhitectului Solness ajuns într-un moment de cumpănă, un creator aflat în conflict cu oferta vieții, dar și cu Divinitatea. Ibsen motivează transformarea psihologică suferită de Solness cu incendiul din trecut care ia distrus casa și familia prin moartea copiilor; conștiința sa e bolnavă, cum atenționează și Hilde Wangel, tânăra ajunsă în preajma arhitectului în dorința sprijinirii spiritului său creator. În final, destinul arhitectului se frânge, ca rezultat tragic al demersurilor sale ambițioase. Regizoarea Sânziana Stoican adaptează textul cu intenția forțată, exagerată, a îmbinării realului cu fantasticul pentru a servi o temă simplistă că viața presupune familie și copii, nu numai ambiții deșarte în numele creației.
        
Pentru a își consolida conceptul regizoral, Sânziana Stoican apelează la o scenografie ilustrativă de îmbinare a realului cu fantasticul, în special prin imagini cu trimiteri metaforice. Decorul creat de Valentin Vârlan este remarcabil în sine, dar restrâns ca funcționalitate și întrebuințat ilogic de regizoare. În principal, scenograful încearcă indicarea prin mobilierul modern, a trei spații de joc – biroul arhitectului Solness amplificat exagerat ca dimensiuni, birolu modest alăturat al colaboratorilor și refugiul în locuința modestă alături de soția sa Aline. Fundalul este un perete cu desen în linii orizontale frânte, folosit de regie cu sens metaforic prin colorarea stridentă uneori în roșu ca trimitere spre acel incendiu care a devastat și conștiința lui Solness. Un alt element cu trimitere metaforică este un … telescop plasat de la început în prim planul scenei. Decorul va fi mereu manevrat fără rost, birolul se va urca și va coborî, ca și alte elemente.  Mișcarea scenică este condusă regizoral fără logică pentru a servii jocul dintre real și fantastic. De pildă, în debutul reprezentației Hilde intră în acțiune coborând pe o frânghie din pod, ca în final, Solness să urce la cer pe aceiași frânghie. Hilde și Solness sunt manevrați de regie să se târască uneori pe sub marele birou sau să se tăvălească pe podea, totul fiind lipsit de o motivație, doar cu intenția unor metafore încâlcite. Mișcarea haotică a personajelor centrale spulberă prin aceste exagerări, substratul situațiilor, al replicii, cât și consolidarea unor relații credibile între eroii acțiunii.
        
Regizoarea Sânziana Stoican a demonstrat în alte spectacole, o atenție sporită pentru importanța actorilor în ilustrarea teatrală a viziunii sale asupra piesei. În “Constructorul Solness” alege o distribuție excelentă, dar uită de îndrumarea actorilor și interpretarea personajelor e defavorizată de excesivele efecte ale mișcării scenice. Cezar Antal (Solness) și Sabrina Iașchevici (Hilde Wangel), doi actori de valoare, încearcă fiecare prezentarea credibilă a confruntării personajelor cu două caractere diferite, dar conceptul regizoral le afectează bunele intenții. Cezar Antal intuește stările contradictorii care îl macină pe Solness, suflet afectat de tragedia din trecut, dornic să evadeze în creație, dar viziunea regizorală îi stânjenește exprimarea și transmiterea emoțională a situației sale speciale. În câteva din numeroasele dialoguri purtate de arhitect cu Hilde, actorul prezintă impresionant esența creatorului afectat de realitate, dar în alte scene dirijate regizoral confuz, Solness pare numai un nebun agitat, grav bolnav psihic. Regia forțat îi atribuie lui Solness și caracterizarea de a fi un afemeiat. Un exemplu penibil este scena erotică a arhitectului cu tânăra secretară Kaja Fosli, logodnica subalternului său, Ragnar Brovik. Viziunea regizorală forțează și atenționarea că Solness este un orgolios aflat în conflict cu tânăra generație de arhitecți. Sânziana Stoican uită în viziunea regizorală că Ibsen efectua analize psihologice motivate pentru constructul personajelor, ca și în cazul acestei piese speciale. Conceptul regizoral fragil îngreunează și pe Cezar Antal în prezentarea complexă a creatorului Solness.
         Cu rost dezvoltă Ibsen și intervențiile lui Hilde, tânăra venită la biroul arhitectului după zece ani când Solness i-a stârnit entuziasm prin realizarea unei bisericii și așteaptă de la el un nou eveniment creator. Actrița Sabrina Iașchevici încearcă să sugereze profunzimea judecării lui Solness de către Hilde și reușește în multe scene să fie argumentul solid al menirii actului creator în viața comunității. În alte scene însă, minunata actriță Sabrina Iașchevici o transformă pe Hilde la indicațiile regiei, a fi numai o tânără naivă, copilăroasă. Cezar Antal și Sabrina Iașchevici au fost aproape de înfăptuirea unor roluri de excepție, dar regizoarea nu a reușit să le speculeze calitățile și  efectele teatrale le frustrează interpretarea.
         Prin adaptare celelalte personaje din preajma lui Solness pierd din importanța rostului lor ca argumente pentru analiza psihologică a situației extreme în care se află creatorul arhitect. Gelu Nițu oferă credibil portretul lui Knut Brovik, un bătrân arhitect al cărui fiu Ragnar lucrează cu Solness, dar nu este exploatată ca argument prezența sa pentru evoluția ulterioară a conflictului. Ioan Batinaș în doctorul casei, Herdal, punctează cu abiitate faptul că acesta cunoaște bine, gravitatea situației în care se află familia Solness. Regia nu acordă însă importanța cuvenită acestui personaj, cum nu o acordă nici soției, Aline Solness, interpretată de Ana Maria Moldovan. Palide apariții în acțiune devin personajele Kaja, secretara și Ragnar, logodnicul ei, iar actorii Anda Saltelechi și Silvian Vâlcu nu pot reuși remarcarea în interpretare.
        
Jocul luminilor în scenă, intervențiile muzicale și sonore, pauzele inexplicabile în derularea situațiilor, alături de mișcarea scenică, sporesc dizolvarea transmiterii emoției solicitate de conflict și tematica urmărită de Ibsen. Cele trei ceasuri ale reprezentației induc publicului plictiseală pentru perceperea substratului dramatic al creatorului Solness aflat în conflict tensionant cu realul existențial, dar și cu inspirația divină. Efortul regizoarei de a fi mai presus de Ibsen prin adaptare și apelarea ilogică la artificii teatrale au drept rezultat un spectacol confuz. Oricărui regizor i se poate întâmpla un astfel de “accident” în inspirație, și Sânziana Stoican a căzut în această capcană. Păcat pentru talentul afirmat în alte spectacole și pentru efortul unor actori de prestigiu!


P.S. Teatrul Odeon care are stabilit de curând un nou director, pe Cristian Șofron, stimatul actor din serialul “Toate pânzele sus”, a găzduit inexplcabil spectacolul “O noapte furtunoasă” realizat de TEATRUL PRINCIPAL din Capitală, cu sediul la Sala Dalles! Acest teatru a fost înființat de Primăria Capitalei în numele … “serviciilor culturale” și joacă la sediu … “Mă duc la mama!”, “Mă duc la … tata!”, “Mă mut sau nu mă mut? Aceasta e-ntrebarea.” și “deplasează” la Teatrul Odeon spectacolul “O noapte furtunoasă” în regia Teodorei Câmpineanu. În urmă cu mai mulți ani, regizoarea a realizat la Teatrul “Bulandra” un admirabil spectacol cu piesa lui Caragiale. Dorința de a vedea “O noapte furtunoasă” pentru a descoperi evoluția acestei regizoare nu a fost împlinită însă pentru că Teatrul Principal are nevoie de … bani pe care îi strânge prin prețul fabulos de 50 lei un bilet! În curând, Teatrul Principal “cultural” va oferi o nouă premieră – “Eu dau banu’, eu dau ora exactă!”. Sugestiv titlu și pentru … Primăria Capitalei, “părintele” acestei instituții teatrale proaspăt înființate pentru a mulțumi financiar pe simpatizanții săi politic, cu pretenții de …creatori!

Un comentariu:

  1. sunt de argint de la Garman, m-am căsătorit acum 8 ani fără un copil, căutam cu disperare o soluție pentru că doctorul a spus că nu pot rămâne însărcinată, dar un prieten de-al meu m-a îndrumat către un jucător de vrăji numit Dr. White și i-a explicat problemele mele și mi-a promis că totul va fi bine cu mine în 12 zile, mi-a dat câteva instrucțiuni pe care le-am făcut perfect, am fost la spital pentru test și mi-au confirmat că sunt însărcinată cu o săptămână și acum am frumosul meu fiu și mai am o altă sarcină chiar acum, mulțumesc ție dr White, contactează-l pentru tot felul de soluții,

    1) dacă doriți să returnați Ex.
    2) dacă vrei vraja să rămâi însărcinată.
    3) dacă doriți să opriți avortul spontan.
    4) dacă vrei să fii iubit de cineva.
    5) vraja pentru a vindeca tot felul de boli sau boli.
    Si altii.
    el este cel mai bun și foarte adevărat. wightmagicmaster@gmail.com. WhatsApp: +17168691327

    RăspundețiȘtergere