duminică, 15 aprilie 2018

“FIERARII” – TEATRUL DE COMEDIE / Sala “RADU BELIGAN”

HAZ DE NECAZ … 

         Sub diverse titluri piesa “Fierarii” de Milos Nikolic a funcționat în repertoriul mai multor teatre din țară, dar și de peste hotare. Regizorul spectacolului, Horațiu Mălăele se pare că e “îndrăgostit” de această piesă pe care a prezentat-o mai întâi în 2000 la Teatrul “Nottara” sub titlul “Cu capu’ pe nicovală”, în 2016 la Teatrul Ariel din Râmnicu Vâlcea – “Între ciocan și nicovală” și acum, la Teatrul de Comedie – “Fierarii”.  Textul propus la Teatrul de Comedie ar fi “după Milos Nikolic”, adică o adaptare a regizorului care firește și interpretează rolul principal. 
         Textul original al dramaturgului Milos Nikolic, născut în Kosovo în 1939, redă povestea unui fierar neamț care după multă vreme descoperă că fiul e copilul unui român. Horațiu Mălăele adaptează subiectul și fierarul Grigorie este un român care descoperă că fiul este copilul ungurului Peter, acesta află că și fiul său are drept tată pe rusul Ivan, iar Ivan constată că și fiul său aparține lui ,,, Grigorie! Această brambureală genetică este consecința războiului pentru că toți bărbații, fierari de meserie, au fost și soldați pe front. Substratul piesei este generos tematic prin sugestii referitoare la consecințele războiului și falsa trâmbițare a naționalismului devenit “doctrină” pentru unele partide europene actuale. Comedia este destoinc scrisă de Mios Nikolic și produce publicului haz de necazul celor trei bărbați de naționalități diferite care constată că fii lor au genetic de fapt, altă naționalitate. 

Adaptarea prin schimbarea naționalității unor personaje este însă, șubretă. Soțiile sunt reprezentate în text doar de Matilda, nevasta românului Grigorie care pledează că femeile nu și-au înșelat soții, au vrut numai ca breasla fierarilor să aibă urmași. Argumentul Matildei, dramaturgul îl concepe pe substratul istoric că după agricultori și păstori, fierarii servesc una din cele mai vechi meserii atestate chiar și în Biblie. Acestea rămân profesiile de bază ale oamenilor simpli. În lumea de astăzi însă, dorința Matildei de perpetuarea breslei eșuează, pentru că fii, spun tații lor, nu mai sunt fierari, au ales alte profesii. Adaptarea lui Horațiu Mălăele folosește traducerea semnată de Veronica Lăzăreanu, abundentă în accente triviale.
         Scenografa Maria Miu care a mai ilustrat această piesă și la alt teatru, cu harul său recunoscut, construiește pe scenă o fierărie în amănunt prin obiecte specifice meseriei, completate de cele din gospodăria unor oameni simpli. Decorul este încântător și gândit funcțional pentru diversificarea mișcării scenice. Regizorul Horațiu Mălăele dezvoltă cu umor povestea celor trei bărbați, as fiind în domeniul comediei. Spectacolul durează o oră și zece minute din care cinci minute se consumă în debutul reprezentației prin căutările lui Grigorie prin fierărie cu lanterna, pe întuneric firește, a “ceva”, aceste căutări absurde nu își găsesc însă, un rost consolidat în acțiunea ce urmează.
        
 Remarcabil se achită cei patru actori de personajele care le revin. Maia Morgenstern în Matilda, soția lui Grigorie, realizează un rol excelent. Actrița dezvoltă cu credință interioară lupta Matildei de lămurire a soțului, că nu l-a înșelat în cei patru ani în care el a fost pe front în Rusia, completată și cu emoția reîntâlnirii cu Peter. Din nou, Maia Morgenstern demonstrează că este o actriță de rară complexitate și poate aborda credibil, atât genul comic, cât și pe cel dramatic. 

Horațiu Mălăele construiește nuanțat personajul Grigorie, un om simplu care încearcă să deslușească ițele iscate de venirea lui Peter în familia sa. Actorul tratează dramatic situația și evident, rezultatul e comic. Cu un timid accent maghiar în vorbire, George Mihăiță îl prezintă pe Peter cum trăiește intens emoția reîntâlnirii cu Matilda, dar și situația complicată a dezvăluirilor. Intervenția din final a lui Ivan, e realizată admirabil de Valentin Teodosiu, prin ținută și susținerea relațiilor cu cei întâlniți. Cei patru actori redau merituos povestea fierarilor destoinici, oameni simpli cărora războiul le-a lăsat … urme, ca și multor alți oameni simpli, trăitori astăzi într-o altă lume, confuză în manifestări.
         “Fierarii” oferă prilej de comedie publicului care ar trebui să și gândească apoi, când se mândrește că își are geneza în …  daci și romani. Spectacolul rămâne doar, un exercițiu reușit de amuzament …

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu