marți, 10 aprilie 2018

“CAVALLERIA RUSTICANA” / “PAGLIACCI” – OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

REUȘIT EXEMPLU DE FOLOSIREA ANSAMBLULUI

         “Cavalleria Rusticana” de Pietro Mascagni (1890) și “Pagliacci” (1892) se întâlnesc în 1893 în primul spectacol coupe, mai numit și “Cav / Pag”. Nu întâmplătoare este alăturarea acestor două creații muzicale într-un spectacol pentru că libretele și muzica au o temă comună – dragoste, pasiune, răzbunare – surprinsă însă, în alt mediu social decât cel obișnuită operei, în lumea oamenilor simpli. Pietro Mascagni și Ruggiero Leoncavallo acordă o importanță deosebită acestui segment social prin dezvoltarea personajului – ansamblu, corului comentator direct și participant la conflictul acțiunii tragice expus în librete. Regizorul Ion Caramitru și scenografa Viorica Petrovici, tratează cele două creații muzicale cu inspirație pentru a ilustra cât mai expresiv și diversificat lumea în care pasiunea, gelozia, provoacă tragedii, acea lume a oamenilor simpli, nu cea a celor cu rang înalt. 
        
 Scenografa Viorica Petrovici realizează un decor comun prin constructul de bază pentru ambrle opere – o piață în care se strâng localnicii, firește cu clădiri importante și o stradă laterală în scări, decor sugestiv și funcțional. În “Cavalleria Rusticana” indică piața din fața bisericii unde sătenii vin la slujba de sfintele Paști și vecinătatea clădirilor cu ferestrele luminate alăturată tavernei deținută de Lucia, mama personajului principal, Turiddu care își așteaptă oaspeți. Vizual, scenografia e completată prin costumele reușit adaptate tipologiei personajelor. O altă imagine prinde construcția generală a decorului în “Pagliacci”, fața bisericii se transformă într-o scenă de teatru unde va juca trupa de actori ambulanți a lui Cannio, commedia dell’arte, pentru distracția localnicilor; se schimbă astfel imaginea, iar costumele specifice momentului, prind culoare. Viorica Petrovici propune o scenografie excelent adaptată acțiunii din cele două opere pentru evidențierea ansamblului, participant activ.
         Regizorul Ion Caramitru speculează cu pricepere oferta decorului, plasează ingenios accente teatrale în prezentarea ansamblului – preotul oficiază ritualuri specifice sărbătorii de Paște, localnicii serbează la tavernă momentul sau copiii joacă fotbal, trupa de actori e însoțită de circari, etc. Conceptul regizoral subliniază că personajul principal este compus din localnicii din cele două mici localități unde se petrece acțiunea și urmărește să îi dea personalitate. Trebuie subliniat că regizorul a beneficiat de corul de excepție al Operei Române, “interpret” al personajului colectiv care s-a adaptat admirabil propunerilor regizorale. Fiecare membru al corului devine un personaj. Atât sub aspect muzical, cât și ca implicare sinceră în acțiune, membrii corului și cei din figurație, construiesc momentele deosebite ale reprezentației. Remarcabilă e contribuția orchestrei Operei Naționale care sub bagheta dirijorului invitat din Austria, Johannes Wilder, personalitate a genului, interpretează cu fine nuanțe partiturile muzicale.

“CAVALLERIA RUSTICANA”, operă într-un act de Pietro Mascagni comunică muzical libretul de Giovanni Targioni-Tozzetti și Guido Menasci, după o piesă de teatru scrisă de Verga. În fața consătenilor adunați în piață, veniți la biserică de Paște, personajele dezvoltă conflictul pornit din dragoste, pasiune și gelozia, finalizat tragic. Regizorul Ion Caramitru a urmărit și a reușit în mare parte ca interpreții să conducă personajele atribiute spre relaționare în comunicarea stărilor care le macină și astfel să sporească tensiunea și dramatismul conflictului. Santuzza e femeia nefericită că iubitul ei Turiddu revine la dragostea pasională pentru Lola, măritată în absența lui cu Alfio, un harnic căruțaș din sat, iar interpreta rolului, Lăcrimioara Cristescu reușește să sugereze emoționant disperările celei părăsite în dragoste; apreciabilă rămâne interpretarea vocală a Lăcrimioarei Cristescu, “invitată” în distribuție fără a se preciza în programul de sală de unde și care îi sunt performanțele. 


Lucia, mama iubitului, rol de planul doi, este scos în evidență prin interpretarea nuanțată în susținerea relațiilor, în special cu Santuzza, de către Mihaela Ispan. Sub aspect vocal, Alin Stoica se achită ireproșabil de partitura lui Turiddu, dar este exterior în trăirea pasiunii de iubire și configurarea relațiilor cu cei din preajmă; Alin Stoica execută interpretarea personajului pe linia tradițională, fără prea multe completări teatrale în expresie și ținută; pe aceiași linie e prezentată și Lola de Maria Jinga. Portretul căruțașului Alfio cel înșelat care se va răzbuna, prinde o caracterizare teatrală credibilă prin Cătălin Toropoc, nu numai prin interpretarea vocală a personajului. 
         În prezent, un spectacol de operă, solicită celor din distribuție în afara performanței vocale și transpunerea ca actori în personaje pentru a spori evidențierea substratului ideilor compoziției muzicale. De pildă, când o replică din libret punctează caracterizarea de “frumos”, fermecător a unui personaj, acesta chiar trebuie să arate a fi cuceritor ca aspect și expresie. 

“PAGLIACCI”, operă în două acte de Ruggiero Leoncavallo după un libret propiu, ridică dificultăți interpreților care trebuie să se adapteze ca actori, convenției de teatru în teatru propusă de acțiune. În acest spectacol se simte mai mult decât în “Cavalleria Rusticana” că distribuția merge pe linia tradițională în interpretare, în dezavantajul conflictului. Original opera debutează cu un prolog special la față de cortină, susținut de Tonio care va deveni bufonul cocoșat, servitorul Taddeo dintr-o commedie dell’arte prezentată de o trupă ambulantă de actori în piața satului. Prin acest prolog se sugerează și convenția reprezentației că povestea de dragoste a Colombinei din reprezentația propusă sătenilor, are un corespondent în viața particulară a actorilor teatrului ambulant. Nedda interpreta Colombinei cea fușneață e îndrăgostită de un sătean, Silvio, iar Cannio interpretul Pagliaccio în commedia dell’arte, iubitul actriței, bănuiește că îi trădează dragostea; Tonio/ servitorul Taddeo cel cocoșat, îndrăgostit și el de Nedda/ Colombina, refuzat fiind va provoca răzbunarea lui Cannio/ Pagliaccio. Interpreții se confruntă în acțiune cu dificultatea rolurilor duble, unul în viața particulară, celalalt în commedia dell’arte, dar care au în comun aceiași temă – dragoste, pasiune, gelozie, diferit expusă. 
       
  Lui Ștefan Ignat îi este atribuit rolul complicat al lui Tonio/  Taddeo de care se achită vocal minunat, dar sensurile implicării personajului în acțiune dispar prin lipsa construcției tipologice a complexatului și răzbunătorului “bufon”. Ștefan Ignat interpretează acest dublu rol ca într-un recital, nu trimite prin expresie, ținută și nici măcar prin costum spre profilul cocoșatului îndrăgostit de Nedda/  Colombina, cum indică și replici din libret. Interpretul nu reușește să relaționeze direct cu publicul nici în celebrul prolog, așa cum solicită acesta. Interpretarea sa este “radiofonică”, exterioară relațiilor consistente ale acțiunii, încărcate de subtil subtext dramatic. O astfel de apariția “concertistică” într-un spectacol în care personajul deține un rol important, distruge dramatismul conflictului. Regizorul Ion Caramitru și interpretul Ștefan Ignat au ignorat că Tonio/Tadeo este un pilon central pentru susținerea temei dezvoltată pe cele două planuri ale acțiunii de teatru în teatru. Daniel Magdal (“invitat” fără precizări în programul de sală,  stabilit în Germania), construiește cu temperament personajul Cannio/ Pagliacco prin evoluția sa vocală reușită, dar e uniform în tratarea nuanțată a transformării ca actor în commedia dell’arte. Pe aceiași linie exterioară de prezentare a personajelor se situează și Crina Zancu în Nedda/ Colombina și Valentin Racoveanu în Beppe/ Arlecchino. Vocal interpreții se achită cu mai multă sau mai puțină strălucire de roluri, dar personajele rămân scheme fragil desenate teatral. Distribuția se completează cu Alexandru Constantin care reușește să impună convingător sentimentul de dragoste a lui Silvio față de Nedda.
         Rolul ansamblului coral sporește în “Pagliacci” prin intervențiile spectaculoase ale echipei de acrobați de la Circul Globus din București prin care regizorul amplifică vizual însemnătatea ansamblului pentru acțiune.
         “La commedia e finita!” este replica rostită dramatic în finalul spectacolului de Cannio după uciderea Naddei și a lui Silvio, din păcate, reprezentația reușește doar parțial să transmită emoția solicitată de jocul între comic și tragic. 

         “Cavalleria Rusticana” și “Pagliacci” este un atractiv spectacol coupe sub aspectul vizualizării generale susținută deosebit de ansamblu, cu interpretările vocale ale soliștilor notabile, dar în stil tradițional.

Un comentariu:

  1. sunt de argint de la Garman, m-am căsătorit acum 8 ani fără un copil, căutam cu disperare o soluție pentru că doctorul a spus că nu pot rămâne însărcinată, dar un prieten de-al meu m-a îndrumat către un jucător de vrăji numit Dr. White și i-a explicat problemele mele și mi-a promis că totul va fi bine cu mine în 12 zile, mi-a dat câteva instrucțiuni pe care le-am făcut perfect, am fost la spital pentru test și mi-au confirmat că sunt însărcinată cu o săptămână și acum am frumosul meu fiu și mai am o altă sarcină chiar acum, mulțumesc ție dr White, contactează-l pentru tot felul de soluții,

    1) dacă doriți să returnați Ex.
    2) dacă vrei vraja să rămâi însărcinată.
    3) dacă doriți să opriți avortul spontan.
    4) dacă vrei să fii iubit de cineva.
    5) vraja pentru a vindeca tot felul de boli sau boli.
    Si altii.
    el este cel mai bun și foarte adevărat. wightmagicmaster@gmail.com. WhatsApp: +17168691327

    RăspundețiȘtergere