“APA VIE” – TEATRUL MIC / Sala Atelier

“DE-A BABA OARBA”

 

       Jocul din copilăria celor adulți, astăzi – “de-a baba oarba” –, în zilele noastre, e înlocuit de propunerile de jocuri noi oferite de tehnica modernă. Spectacolul “Apa vie” amintește de jocul din trecut prin “căutarea” de efecte teatrale novatoate pentru ilustrarea unei reprezentații de teatru-dans care vrea să povestească teatral un basm. “Scenariul original semnat de Daniel Chirilă după Frații Grimm” se dorește original și aplică replici de genul – “Frații Petreuș, Frații Karamazov, Frații Jderi, Frații Grimm” când se referă la cei trei fii ai împăratului din poveste sau într-o scenă mult prea lungă, replica e rostită parcă în limba spargă inventată de poeta Nina Cassian. Spectacolul nu se adresează nici copiilor și nici adulților, scenariul fiind lipsit de o logică elementară în susținerea trimiterii metaforice pentru demonstrația că “apa vie” reprezintă interiorul sufletului. Povestea Fraților Grimm e simplă, trei fii ai unui împărat bolnav, caută “apa vie” ca să își lecuiască tatăl, iar căutările dezvăluie caracterul fiecăruia în comportamentul manifestat în situațiile din locuri diferite. 

         Ștefan Lupu, autorul regiei și coregrafiei acestui spectacol de teatru-dans, s-a remarcat alături de Andreea Gavriliu, realizând împreună  “Zig Zag”; s-a afirmat ca actor și dornic de inovație teatrală a susțiut un “doctorat în studii teatrale aplicate” în coregrafie. În “Apa vie” încearcă să aplice cu … mult fum, studiile acumulate, dar din păcate, rezultatul e un spectacol confuz.

           

  Fumul devine “baza” unei scenografi tratată cu … “light design / video mapping – Eranio Petruska”, completată de un autor fără nume specificat al costumelor și de contribuția Dianei Ionescu – “concept machiaj” alături de Raluca Ochiană – “make-up”. Se mai plasează în spațiul de joc și un circular de care atârnă frânghii albe care ar îngrădii un castel și un fel de tron-schelă metalică. Imaginea scenică nu e marcată de un decor, e dominată doar de numeroase proiecții abstracte viu colorate și cu ajutorul luminii. 

 Costumele intenționează trimiteri spre epoci diferite, dar croiul și coloratura sunt de un kitsch jalnic sporit și de “conceptul de machiaj”. Abundența efectelor de imagine în numele inovației teatrale, lipsită însă de forța sugerării atmosferei solicitate de nota fantastică a basmului și de consistența tratării sale tematice, distruge substratul moralizator al acțiunii. Fiind în intenție un spectacol de teatru-dans, Ștefan Lupu apelează la “compoziția muzicală” datorată lui Mihai Dobre, lipsită de “sarea și piperul” solicitate de acțiune și tematica basmului.    

        

 Cei zece actori distribuiți reușesc să demonstreze calități deosebite pentru adaptarea la un viitor spectacol musical prin modul apreciabil în care se descurcă în haosul de dans și mișcare al reprezentației. Momente solistice de dans revin lui Marian Olteanu – “Prinzul Mic”, personaj coerent și cu farmec dezvoltat de actor, lui Rareș Florin Stoica – “Prinzul Mare” și lui Florin Crăciun – “Prinzul Mijlociu”. Cei trei tineri actori susțin spectaculos momentele solistice, numai că expresia coregrafică nu dictează și definirea diferită a tipologiei, a caracterului celor trei “Printzi”, cât și relaționarea lor cu ciudatul Pitic întâlnit în căutarea “apei vi”. Trebuie subliniat că toți actorii fac eforturi remarcabile să ilustreze prin mișcare și dans, intențiile unui “scenariu” fragil și unui concept confuz de “regie-coregrafie”, puse la dispoziție. Întâlnim în distribuție tineri interpreți remarcați pentru interpretări reușite de personaje în spectacole regizate de Andrei Șerban care acum, nu au cum să se impună în acestă reprezentație fără substrat construită. În afara celor distribuiți în cei trei “Printzi”, actorii trebuie să lupte cu schițarea a două sau chiar trei personaje: Gabi Costin – “Regele” și “Piticul”, Cezar Grumăzescu – “Bătrânul”, “Bufonul” și”Tradu-Călăul”, Ana Bianca Popescu – “Printzesa Ne_Bună” și “Sfânta Miercuri”, Alina Petrică – “Printzesa Bună” și “Sfânta Vineri”, Oana Pușcatu – “Baba Cloantza” și “Fantoma Mamei”, Alina Rotaru – “Gloria” și “Paji”, Andreea Alexandrescu – “Bogătzia” și “Paji”; firește, le este foarte greu să schițeze aceste personaje provenite din universul fantastic al basmului într-o viziune regizorală haotic construită. Personajele ciudat nominalizate sunt și rezultatul unui concept confuz de teatru-dans, un experiment nereușit pentru căutarea inovației teatral. 

         “Apa vie” rămâne o reprezentație care surprinde prin încărcătura de efecte teatrale în … fum pe scena mică, improvizată a Sălii Atelier a Teatrului Mic; din lipsa unei săli de spectacol, s-a transformat bătrâna scenă mare în sală de spectacol, cu “ajutorul” Primăriei Capitalei preocupată însă, să “dăruiască” sedii unor teatre înființate, lipsite de profil. Acest spectacol nu transmite emoție publicului, nici provocarea de a se amuza; comedie nu este cazul a se considera acest experiment. 

P.S. “Apa vie” a fost selectat totuși, pentru “festCO” (Festivalul Comediei Românești) din lipsă de comedii scrise de autori români, se ajunge astfel a se sugera că … Frații Grimm au origini moiritice!