“GAIȚELE” – TEATRUL NAȚIONAL “MARIN SORESCU” / Craiova

 TERFELIREA UNEI PIESE CUNOSCUTE

“Gaițele” de Al. Kirițescu este una din comediile de moravuri preferate repertoriului nostru teatral, prilej de realizare a unor interpretări remarcabile pentru actrițele distribuite în surorile Duduleanu, primită întodeauna cu plăcere de public; piesa figurează mereu în repertorii, în prezent în Capitală, chiar la două teatre. Acțiunea aparent simplă îmbină două planuri – cel comic dirijat de șefa “clanului” unei familii avute dintr-un oraș de provincie, Aneta Duduleanu și cel conjugal dramatic al fiicei Margareta căsătorită cu Mircea Aldea. Dramaturgul acordă în scrierea sa atenție deosebită, satirizării “clanului” și lasă în planul doi drama conjugală. 

Cum la modă sunt “adaptările” și “versiunile”, aplicate de la piesele lui Shakespeare până la Caragiale, nu scapă nici Al. Kirițescu de această modă fals folosită sub semnul inovației teatrale; Naționalul din Craiova prezintă “Gaițele” în “versiunea scenică de Carmen Stanciu”. În acest spectacol, “versiunea scenică” nu include și regia, cum se întâmplă de obicei, regia fiind făptuită de Alexandru Boureanu, directorul teatrului. “Versiunea scenică” introduce fără nici un rost un personaj din zilele noastre, o femeie cu căști la urechi care ar “studia” familia Duduleanu și deschide reprezentația; personajul nu are replică sub această înfățișare, lui îi alătură “versiunea” și pe “fetițele Duduleanu”, fără motivare elementar logică. Replica lui Al Kirițescu este “îmbunătățită” prin “versiune” cu accente de limbaj trivial. 

Scenografia dă o imagine generală reprezentației, absurdă. Decorul conceput de Andreea Simona Negrilă are drept bază panouri reflectorizante, mereu manevrate care dublează imaginea personajelor; în fundal, o schelă ar vrea să indice un alt spațiu de joc cu o “frânghie” care atârnă și e folosită de Margareta în disputele ei dramatice. Decorul se mai completează prin elemente de mobilier, aduse unele fără sens, cum ar fi un balansoar. Alexandra Constantin propune la rândul său, costume cu o căznită trimitere la moda din 1930, anul când a fost scrisă piesa care par dintr-un spectacol de revistă, neinspirat realizat. Machiajul grotesc al unor personaje, sporește penibilul imaginii generale a acțiunii petrecută într-o familie mic burgheză căreia dramaturgul vroia să îi satirizeze hibele morale. 

Viziunea regizorală ar vrea să acorde atenție  planului doi al acțiunii și conflictului conjugal, iar planul satirei îl tratează exagerat, cu vulgaritate; se ajunge ca un personj din surorile Duduleanu să își arate chiloții când rostește replicile cu accent țigănesc. Regizorul Alexandru Boureanu nu a urmărit îndrumarea actorilor pentru interpretarea consistentă a rolurilor; așezați mereu în scenă în linie dreaptă, fără sugerarea relațiilor dintre personaje, aceștia forțează strident rostirea cuvintelor. Acțiunea este haotic prezentată teatral într-o viziune regizorală în care nu își mai găsesc motivări pentru conflict surorile Duduleanu, iar personajul Frăulein devine o caricatură ridicolă. Regizorul introduce și o scenă cu replici rostite în “off”, apelează și la ilustrația muzicală semnată de Eugen Sandu care însă, nu își află motivare în raport cu rămășițele din piesa lui Al. Kirițescu. Această brambureală cu pretenții de spectacol teatral novator, se finalizează și cu prestația unui taraf care ar fi dorit să distreze publicul în foaier când se duce la garderobă să își ia hainele. Regizorul a folosit o sumedenie de efecte teatrale derizorii, a investit fonduri pentru scenografie, într-un spectacol apropiat de o telenovelă proastă, realizat amatoristic și vulgar. 

         Distribuția reunește multe nume de actori apreciați în alte spectacole care nu au reușit prin nimic să se remarce în “Gaițele”. Nu vom nominaliza interpreții, ei sunt doar victimele regiei și “versiunii scenice”, … “prestatoare de servicii” pentru un spectacol jalnic conceput.

         “Cuibul de viespi” a fost prima variantă a piesei “Gaițele”, iar “versiunea” pusă în scenă de regizorul Alexandru Boureanu s-ar putea numi “cuibul de amatori”, cu pretenții de creatori teatrali. 

P.S. Acest spectacol a fost selectat de Maria Zărnescu pentru “festCO” (Festivalul Comediei Românești), bănuim cu menirea acordării în sfârșit într-un festival – concurs, a premiului “Kitsch-ul teatral”!