“ZARAZA” – TEATRUL “TOMA CARAGIU”, TEATRUL DE REVISTĂ “MAJESTIC” / Ploiești

UN AMALGAM DE BUNE INTENȚII …

Răzvan Mazilu, personalitate răsplătită cu premii pentru înfrățirea dansului cu teatru, este și singura personalitate de la noi în acest moment, capabilă pentru a regiza un musical. În reușitul program de sală al spectacolului “Zaraza”, mărturisește regizorul că și-a dorit un spectacol “inspirat din muzica românească interbelică”. Ideea sa este excelentă, muzica din acea perioadă a rămas în patrimoniul cultural, numai că de la ideea la punerea în practică e drum lung. Răzvan Mazilu mai precizează că “Împreună cu dramaturgul-actor Daniel Chirilă (o revelație într-un peisaj teatral sărac în condeie), ne-am documentat intens și am ales cele mai interesante, mai pline de ecouri în actualitate, mai seducătoare întâmplări din entertainmentul românesc interbelic”. Daniel Chirilă este într-adevăr, un nume cunoscut ca actor, regizor și dramaturg “în peisajul teatral sărac în condeie”, de astă dată însă, scenariul realizat pentru “Zaraza” e mult prea încărcat în secvențe care ajung să deservească ideea inițială a regizorului. 

Scenariul e alcătuit dintr-un amalgam de evocări ale epocii într-o acțiune încropită în jurul Zarazei, femeia fatală căreia celebrul compozitor Ionel Fernic îi dedică melodia cunoscută și astăzi, lansată de interpretul Cristian Vasile, îndrăgostit de fermecătoarea divă. Scenaristul și regizorul, vor să îmbine în spectacol, două teme –dragostea cu o satiră la adesa problemelor sociale care marcau acea vreme, iar unele se pot întâlni și astăzi. Satira se axează pe evocarea marelui artist, Constantin Tănase și “marelui trubadur care s-a opus comunismului”, Jean Moscopol, iar tema dragostei pe relația Zaraza și Cristian Vasile. Acțiunea nu are însă, coerență și substanță credibilă în intenții. Răzvan Mazilu precizează în “Argument” că a “deschis cutia cu minuni: povești seducătoare, povești decadente, întâmplări reale și legende urbane, personaje misterioase și figuri ce au făcut istorie, charleston, tango și horă, romantism, dive fatale și bărbați-dandy, prostituate și cuțitari, Alhambra, Târgul Moșilor din Obor, regi, amante, staruri de revistă, Crucea de Piatră, aventurieri, melancolie, întâlniri nocturne, iubiri pătimașe și sinucideri din iubire …”; “cutia sa cu minuni” înghesuie de-a valma mult prea multe intenții. 

Într-un musical, un rol important revine scenografiei, aspectului vizual general. Decorul creat de Ioana Smara Popescu nu are strălucire, iar intenția indicării funcționale a patru spații de joc e mediocru realizată. Principalul spațiu este o scenă mică unde apar vedetele epocii, dar fiind plasată la etajul decorului, dezavantajează interpreții; lateralele scenei devin două spații de joc, completate de cel central, folosit pentru dansuri. Decorul este lipsit de farmec.  Regizorul și coregraful, Răzvan Mazilu, realizează și costumele reprezentației, în spiritul epocii, inventiv, dar multe dintre ele, în special cele ale ansamblului sunt sărăcăcioase din lipsa unei susțineri financiare pentru materiale. 

Fiecare secvență de evocare a perioadei interbelice, se completează prin momente de dans, în inspirata coregrafie a lui Răzvan Mazilu, executată ireproșabil, cu profesionalism de “baletul Majestic” al teatrului. Hibele scenariului se simt însă, în construcția personajelor de către Daniel Chirilă; unele sunt firav schițate, altele au cât de cât, consistență. Ion Pribeagu este personajul care conduce drumul evocărilor și actorul George Liviu Frîncu interpretează excelent acest rol; cu subtilitate redă monologuri în versuri, cântă și dansează admirabil. George Liviu Frîncu trăiește intens fiecare intervenție în acțiune și este cheia succesului reprezentației. Actorului îi mai revine și apariția în Șchioapa de la “Crucea de Piatră, strada desfrâului” în care realizează o amuzantă compoziție. Acestui artist senzațional se mai alătură cei cărora le revin invocarea vedetelor epocii, în încercări mai mult sau mai puțin reușite. Cu un farmec aparte creionează Nico pe celebra Silly Vasiliu. O reușită este invocarea Mariei Tănase de către Daniela Răduică, evitând o imitație vocală și de expresie banală. Se remarcă Romeo Zaharia, în interpretarea nuanțată a intervențiilor personajului Jean Moscopol. Personaj rămas în istoria teatrului de revistă este Constantin Tănase, rol susținut convingător de actorul Ion Radu Burlan, atent în a sublinia cu umor substratul satiric în monologuri. O evocare apreciabilă prezintă și Karl Baker a compozitorului Ionel Fernic, dovedind o grijă sporită în relaționarea mereu cu cei din jur. Actorii punctează în esență aceste evocări ale unor personaje de referință pe care scenariul le aduce drept argumente al acțiunii.

Scenariul vrea să extindă tema satirizării aspectelor sociale din epocă și prin evocarea cuplului istoric Carol al II-lea și Elena Lupescu, forțat adusă în contextul revitalizării teatrale a muzicii interbelice. Vulgaritatea domină această evocare prin scenariu și regie, iar interpreții – Cosmin Șofron (Carol al II-lea) și Manuela Alionte Frîncu (Elena Lupescu), nu pot reuși să ferească interpretarea rolurilor de trivialitate . Se amplifică vulgaritatea reprezentației prin tratarea scenică a fetelor de la Crucea de Piatră; actrițele practică strident, prezentarea unor compoziții – Raluca Alexandru (Mona Curdefier), Mihaela Duțu (Napoleon Luminița), Petty Mușat (Mimi Moft) și Robert Anton (Terente). 

Tema dragostei dorită de scenariu prin încropirea cuplului, Zaraza și Cristian Vasile, nu își află susținere nici prin interpreți. Dana Vulc nu reușește să întrupeze farmecul provocator al Zarazei (Domnișoara Feerie), e exterioară, dar nu are sprijin nici în replică. Andrei Radu compune stângaci personajul artistului Cristian Vasie și sub aspect vocal și sub cel al îndrăgostitului de Zaraza; scenariul nu exploarează aceste personaje importate pentru acțiune, cum nici pe cele precum, Titi Botez (George Capanu) sau Nelu Ficat (Robert Oprea) cărora actorii încearcă să le susțină împlicarea în conflict. Un alt personaj – Băiatul cu ziare, necesar definirii epocii istorice, încântător prezentat de Alexandru Vasilescu, rămâne neglijat de îndrumarea regizorală.        

“Zaraza” este un spectacol inițiat pe o ideea demnă de laudă, dar  afectată de mult prea multe evocări istorice, unele chiar plictisitoare și lipsite de sens, dezvoltate regizoral uneori exagerat. Păcat că se pierde în această reprezentație,  buna intenție a lui Răzvan Mazilu, existentă parțial și în scenariul lui Daniel Chirilă, pusă în practică scenică reușit de unii actori. Teatrul “Toma Caragiu” și secția Teatrului de Revistă “Majestic”, merită aprecieri pentru inițierea acestui proiect de musical, dedicat evocării istoriei, unui gen preferat de public întodeauna. 

P.S. Teatrul “Constantin Tănase” din Capitală care poartă numele marelui artist, părinte al genului, nu deține un astfel de proiect ingenios, pornit și de la ideea actualizării istoriei sale. 

De pildă, la teatrul de revistă, Teatrul “Cărăbuș” sub conducerea lui Tănase, a debutat și Maria Tănase, iar comemorarea artistei nu a fost marcată de teatrul de pe calea Victoriei care … își tot caută scritori de texte și nu îi află.