“ROMEO ȘI JULIETA” – TEATRUL MIC / Sala STUDIO

SHAKESPEARE … COBAIUL REGIZORILOR!

UN EVENIMENT CULTURAL … Centrul Vechi a fost înzestrat nu cu un restaurant nou, ci cu un lăcaș cultural special pe strada Gabroveni nr.57 care se alătură Centrului Cultural ArCuB de pe Lipscani nr. 84-90. Într-o clădire veche, superb renovată, Teatrul Mic a primit găzduire într-o sală cu aproximativ același număr de locuri ca fostul Teatru Foarte Mic, bine dotată tehnic, cu un spațiu generos de expoziție și un foaier decorat original, admirabil; acum Teatru Mic cel oropsit de “bulinele” de avertizare că se dărâmă la un cutremur, are o sală Studio dedicată a fi un “atelier de creație”.

         Când treceți prin Centrul Vechi trebuie să vizitați expoziția din strada Gabroveni nr.57 dedicată istoricului clădirii și locului, realizată de un curator inspirat, cu documente de preț!

“ATELIERUL DE CREAȚIE” … prezintă, din păcate,o intenție de experiment teatral jalnică, apelând la celebra piesă a bătrânului Will, “Romeo și Julieta”.

         Tebuie să amintim că în medicină pentru experimente și teste de laborator se folosește cobaiul, un animăluț micuț. În teatru, în numele inovației teatrale, regizorii îl folosesc pe … Shakespeare drept cobai pentru așa zise experimente sau drept … test pentru demonstrarea inteligenței lor creatoare; citesc superficial o piesă, terfelesc bine replica și personajele în intenția de a arăta cât de contemporan ar fi Shakespeare pentru dânșii și ignoră tocma, substratul universal al scrierii care îl face pe bătrânul Will a fi mereu contemporan de multe secole.

     

 Stimata actriță a Teatrului Mic, Liliana Pană are o preferință pentru Shakespeare, a realizat și “Hamlet – un exercițiu”, iar acum profită de “atelierul de creație” și vrea să își exerseze calități regizorale și pe … “Romeo și Julieta”. Liliana Pană ignoră însă, respectul elementar pentru Shakespeare, valoare culturală universală de preț, și uită să precizeze măcar în foița program de sală, că publicul nu va urmări “Romeo și Julieta” de Shakespeare cum scrie pe foița respectivă, ci o încropeală de acțiune luată drept pretext regizoral din piesa originală al cărui text a devenit un ghiveci cu replici noi, inventate, iar cele vechi, rămășițe, sunt traduse de nu se specifică cine, într-un limbaj trivial din care nu lipsesc nici înjurăturile. Din, să îi zicem “adaptarea regizorală”, dispar o serie de personaje; Romeo este … “orfan”, părinții Montagu sunt eliminați din acțiune, conflictul dintre ei și familia Julietei, Capulet, nu mai are motivare și logică pentru acțiune; alte personaje sunt ilogic transformate prin replica atribuită de regie. Doica e un personaj amplificat excesiv, Mercuțio devine un bețivan vulgar, obsedad de sex care ca să se trezească din mahmureală mănâncă acritură, castraveți murați, călugărul Lorenzo e doar un individ șocat de comportamentul celor din jur și împrumută din replicile ducelui Veronei, personaj prezent alteori doar ca o voce din “off”, tatăl Julietei care spune că “muncește zi și noapte” (!!) pare provenit din Ferentari, îl mustruliește pe Tybalt cel rău care face flotăr, îl trage de urechi, personajele când se încaieră scuipă ca în Ferentari, etc.

        

 “Viziunea regizorală” intenționează o plasare atemporală a acțiunii, în special prin decorul lui Francesca Cioancă; pe o scenă neagră scenografa plasează două “tronuri” mari, unul marcat de un spătar cu “M”, celălalt cu niște coarne (!) și când acțiunea solicită, apare și un “balcon”. “Tronurile și “balconul” sunt dintr-un fel de fier forjat, aluminiu strălucitor. Acest decor nu sprijină prin nimic acțiunea și substratul ei, nu are consistență ideatică.

 Imaginea generală a spectacolului e penibilă și prin contribuția costumelor propuse de Silvia Șerban; de la scena “balului” până la cele purtate în alte scene, majoritatea costumelor par desprinse dintr-o paradă de modă căznit înfăptuită. Mercuțio, Tybalt, familia Capulet, Doica poartă costume care nu sprijină prin nimic profilul personajelor; apropiate de linia costumelor de astăzi, obișnuite, sunt cele atribuite lui Romeo, Lorenzo și Julietei care poartă însă, rochițe de fetiță din clasele primare. Fără noimă este creionată ca imagine scena “balului” pe muzica lui Sebastian Androne-Nakanishi, în coregrafia lui Raluca Zețu, derulată parcă pe vremea scrierii piesei, când în restul momentelor prin înjurături, scuipat sau bătăi cu arme albe, acțiunea s-ar petrece astăzi. 

       

 Acest “experiment de creație” nu reușește să încropească, măcar substanța tragică a acțiunii din povestea iubirii dintre Romeo și Julieta, cum o fac credibil Charles și Mary Lamb în rezumatul lor. De ce se urăsc cele două familii și ura lor spulberă iubirea lui Romeo și Julietei este un aspect esențial care dispare din spectacol.

 “Versiunea regizorală” ar vrea să sublinieze tema iubirii, dar o prezintă teatral, doar ca poftă erotică, lipsită de emoție și sensibilitate. Exagerat și prin textul atribuit, Romeo e tratat regizoral, la început, ca un îndrăgostit de Rosalina, ca brusc să fie cucerit de Julieta, iubirea dintre cei doi se rezumă apoi, la sărutări pătimașe. Doica sau Mercuțio, sugerează mereu, că iubirea se rezumă la actul erotic. Prin “conceptul” său regizoral, actrița Liliana Pană întrumă actorii spre exagerări vulgare în interpretarea personajelor, ignoră să consolideze și relațiile dintre ele, strict necesare pentru acțiune și conflict. Unii actori reușesc totuși, să salveze din rămășițele textului lui Shakespeare și să amintească de intențiile sale tematice.

 “Orfanul” Romeo e o prezență convingătoare prin Marian Olteanu, cu farmec și sensibilitate în multe momente, dar regia nu îi oferă sprijin și în configurarea conflictelor cu Tybalt și Paris care îl determină la    înjunghierea acestora. Alina Rotaru propune la indicațiile aberante ale regiei, o Julietă școlăriță care învață … limba engleză, dar actrița salvează în multe scene rolul de penibil prin candoarea și trăirea dramatică a situațiilor. Un personaj din altă piesă care nu aparține lui Shakespeare, devine Mercuțio, tratat ca un bețivan, dar actorul Alexandru Voicu reușește să se ferească uneori, de exagerări neavenite și  chiar, să rostească replica cu sensuri multiple. La tinerii interpreți se poate sesiza în general, că nu gândesc substratul replicii rostite, frazarea ei și nu dețin tehnică vocală elementară. Rareș Florian Stoica interpretează pe Lorenzo, un personaj schilodit de “adaptarea regizorală”, dar actorul reușește în unele scene să comunice nuanțat judecarea dramatismului situației în care se află cei doi tineri îndrăgostiți. Liliana Pană este și o actriță cu meritate aprecieri în alte spectacole, dar în personajul Doica dezvoltă vulgar implicarea în acțiune și conflict; în calitate de regizor amplifică exagerat personajul. Familiei Capulet, regia îi aplică indicații cu rezultatul transformării tatălui Julietei într-un golan (Gabi Costin) și a mamei (Ruxandra Enescu) într-o femeie frivolă, fără relație credibilă în fața dramei celor doi îndrăgostoți. Andrei Seușan e condamnat de regie să interpreteze un Tybalt paranoic care își cultivă mușchii cu tot felul de exerciții, chiar și cu ridicarea unor cărămizi. Personajul Paris (Daniel Achim) devine o fantoșă mânuită fără sens de regie. Distribuția se completează și cu alți tineri actori, toți sunt nume remarcate în alte spectacole, dar care acum, regia “experiment” le anulează prezența în scenă. 

         “Romeo și Julieta” de la Sala Studio, face din Shakespeare, valoare universală, un … cobai prin pretenția regizorală de “spectacol modern”, lipsit însă, de emoție, strident în tratarea teatrală, ilogic în relaționarea personajelor. Sperăm că Sala Studio a Teatrului Mic, ca “atelier de creație”, să găzduiască inovații teatrale culturale, nu experimente derizorii.