“FAMILIA JELEZNOV” – TEATRUL MIC / Sala Atelier

AMBALAJ STRĂLUCITOR, CONȚINUT FORȚAT ÎNCROPIT

         “Familia Jeleznov” este un spectacol “DUPĂ” cunoscuta piesaă “Vassa Jeleznova” de Maxim Gorki, “după” prima variantă a scrierii care a avut la bază romanul “Mama” al celebrului scriitor; “adaptarea, coloana sonoră și regia artistică” aparțin lui Gelu Colceag, directorul Teatrului Mic, o personalitate apreciată și ca pedagog. Piesa lui Maxim Gorki a fost mult jucată la noi prilejuind creații memorabile unor actrițe distribuite în rolul Vassa și este material de studiu la UNATC, unde unele reprezentații-examen au lansat absolvenți, deveniți apoi, actori apreciați.

        

 “Adaptarea” propusă de Gelu Colceag transpune tema centrală a piesei – pofta de înavuțire, de stăpânirea banilor a personajului central, pe întreaga familie Jeleznov care se va dezintegra prin moartea sau uciderea bătrânului “patriarh” al familiei. Regizorul încearcă un “scenariu” pentru a surprinde cum banul “ochiul dracului” poate distruge orice sentiment uman. Pentru a își pune în scenă “scenariul” regizorul apelează la un decor aflat mereu în mișcare,  plasat pe rotativa scenei Sălii Atelier care e de fapt fosta scenă a Teatrului Mic aflat astăzi într-o situație dificilă din cauza bulinei roșii plasată pe clădirea sălii, situație nerezolvată de primărie până astăzi. Diana Cupșa concepe un decor spectaculos, dar neadecvat, în primul rând, pentru condițiile unei Săli Atelier. Rotativa marchează diverse spații din domiciliul familiei Jeleznov îngrădită ca într-o cușcă prin panouri de plasă metalice, dar cu camere mobilate generos pentru a indica bogăție; pe parcursul reprezentației, cu cât se degradează această familie, obiectele de mobilier dispar. Convenția propusă de regizor e sugerată din debutul reprezentației prin portrete ale celor din familie a căror așezare se va modifica de la un moment la altul al conflictului. Ioana Pashca propune o sumedenie de costume cu intenția de a indica “bagajul” financiar de care ar dispune fiecare personaj, în special în cazul Vassiei Jeleznova; costumele de bază atribuite personajelor rămân halatele de casă pentru că acțiunea se petrece în domiciliul familiei. Decorul și costumele sunt admirabile, elegante, numai că această imagine strălucitoare raportată la o familie înavuțită discutabil de negustori, solicita și accente marcante ale prostului gust al parveniri.

        

 În ciuda imaginii generale spectaculoase, spectacolul nu are atmosfera tensionată cerută de conflictul major și tematica textului. Sub aspect tehnic un astfel de decor rotativ cu personaje care aleargă în jurul lui se mai întâlnește și în alte spectacole; folosirea unei băi cu un personaj în costumul Evei este de asemenea un efect mai des întâlnit pe scenele noastre. În cazul de față, baia în care se scaldă Ludmila și năvălește peste ea Pavel, rămâne un artificiu regizoral inutil, exagerat și distruge substratul acțiunii, constructul personajelor. O sumedenie de artificii regizorale și proiecții, că sunt la modă, ar vrea să servească “adaptarea”, dar fac numai să fie neclară prin punctarea teatrală, pofta de înavuțire care distrge familia Jeleznov. O serie de personaje sunt afectate în consistența lor caracterială de acest “după” al adaptării piesei originale, începând cu Vassa până la Ludmila, Pavel, Natalia sau Prohor. Viziunea regizorală afectează motivarea dorinței de stăpânire a avuției de către Vassa, soldată cu o crimă. Personajul central Vassa Jeleznova e prezentat confuz de “scenariu”, ca o femeie autoritară, dornică să păstreze averea pentru … copiii ei (!), dar și ca o persoană imorală, de , o negustoreasă și de sentimente.

         Tratarea confuză a conflictelor se transmite și prin imaginea teatrală, exagerată a personajelor. Pavel, unul din fii Vassei, devine doar un cocoșat dominat de handicapul personal, Ludmila apare la început ca o femeie frivolă, ca apoi să dezvăluie un suflet sensibil, preocupat de îngrijirea lui Prohor fratele Vassei, Prohor pare în debut doar un petrecăreț, nu și un judecător al familiei aflate în descompunere morală, etc. “Scenariul” distruge profunzimea personajelor, ca și tratarea lor prin viziunea regizorală, iar interpreții nu mai pot să le dea viață credibilă, consistență în manifestările conflictuale. În piesa lui Gorki, în variantele sale, ca și în roman, personajele au un construct ireproșabil, motivat prin atitudinu și acțiuni condamnabile. 

        

 Dana Dembinski – Medeleanu este o actriță de preț pentru teatru, viziunea regizorală nu îi exploatează însă, capacitățile de a defini complex personajul Vassa Jeleznova; partitura personajului e mutilată de “adaptare” și astfel, Vassa devine când o avară cinică, când în final, mama cu lacrimi în ochi privind dezastrul familiei, când o frivolă amantă a lui Mihailo, atitudinile din diverse secvențe ale scenatiului, afectează evaluarea coerentă a caracterului periculos al celei avide de bani care își dorește moartea soțului. Supusă indicațiilor regizorale, actrița ajunge să interpreteze … mai multe personaje, iar Vassa numai are aura forței acelei femei dornică să fie stăpâna averei familiei. Claudiu Istodor, un alt actor de valoare al teatrului, prezintă reușit în linii generale pe Prohor Jeleznov, dar este ignorată de regie și sublinierea aspectelor implicării sale în conflicte. Minunată este Silvana Mihai când redă nuanțat frământările Ludmilei prin relațiile cu ceilalți membrii ai familiei, atenționând asupra decăderii morale, dar o altă Ludmilă prezintă la începutul reprezentației, o femeie beată care pare a fi doar o amantă de ocazie a soțului Prohor. Personajului special Pavel, fiul cu handicap fizic, Vlad Corbeanu și regia, nu îi află calea definirii motivate credibil a implicării în conflict, fiind doar, exagerat imaginat scenic. Cu măsură în expresie Irina Velcescu definește pe Natalia, nora Vassei și ea o femeie profitoare de situație, dornică de avere, aspect cultivat perseverent și când nu are replică, în relațiile cu celelalte personaje. Soțul Nataliei, fiul Vassei, Semion, prin interpretarea lui Alexandru Voicu, câștigă sublinierea nebuniei celui dornic a pune stăpânire pe avere, pe bani. 

        

 Teatralizarea forțată se face simțită și în indicarea importanței pentru acțiune a lui Zahar Jeleznov, soțul Vassei aflat în suferință; se apelează la video design (Ioana Bodale, Ovidiu Cristache), alt efect la modă, cu imaginea chipului lui Zahar (Liviu Ștefan) care devine când decedează o umbră albă și stârnește o manifestare penibilă a celor din familia în care a fost stăpân. O serie de personaje, argumente importante pentru acțiune și tematică, apar ca schițe de tipologii – Lipa (Gabriela Iacob), Dunecika (Oana Pușcatu), Anna (Manuela Hărăbor) sau Mihailo (Virgil Aioanei), desenate corect, dar fără evidențiere de interpreți. 

         Moda efectelor teatrale, ce nu poate a fi definită curent estetic teatral, intervine și în acest spectacol petrecut într-o SALĂ ATELIER, cu condiții modeste de receptare. “Familia Jeleznov” rămâne un spectacol cu o imagine strălucitoare, exterioară emoțional pentru o acțiunea și conflictul care duc la o crima motivată de dorința accaparării unei averi, cu actori prețuiți de public aflați în situația de a se adapta la … “adaptarea” piesei.