duminică, 9 iunie 2019

“LIMITE” – “REPLIKA” CENTRUL DE TEATRU EDUCAȚIONAL

IMPRESIONANT SPECTACOL DE ATITUDINE SOCIALĂ

         Am descoperit cu mare întârziere și cer scuze, un teatru special “independent”, cu sediul pe strada Lânăriei, nr. 93 – 95, Centrul de Teatru Educațional “REPLIKA”; este “un teatru social, cu ARTIȘTI CETĂȚENI care inițiază proiecte cu teme reprezentative pentru actualitate drept “replică” la probleme sociale curente ale comunității. Nu e un “teatru politic”, ci un teatru de acțiune social educativă, de atitudine și provocare cu scopul de a gândi și acționa pentru a remedia “găurile negre” din prezentul societății. Sufletul acestul teatru sunt artiștii cetățeni: Viorel Cojanu (actor, dramaturg, director de proiecte), Mihaela Rădescu (actriță), Radu Apostol (regizor de teatru, film, tv), Mihaela Michailov (dramaturg), Gabi Albu (arhitect, scenograf), Elena Găgeanu (artist video), Silvana Negruțiu (actriță). Acești artiști cetățeni, alături de alți colegi, au dezvoltat o serie de proiecte educaționale pentru elevi și au construit, în câțiva ani, și repertoriul unui teatru cu spectacole pe teme de strictă actualitate socială. 
         Spectatorii nu plătesc biletul de intrare, iar la sfârșitul reprezentației pot dona, cât cred de cuviință, bani în “pușculița” teatrului. 

         “LIMITE” de Mihaela Michailov și Radu Apostol, versuri Bobi Dumitraș de la “Fără Zahăr” (trupă de muzică și umor) propune un text pe o temă de strictă actualitate - școala și educația; inspirat autorii concep dialoguri din acest domeniu, o serie de adevărate “flash-uri” care surprind momente din “turnul Babel” al învățământului actual; personaje sunt profesorii, dar și părinții și evident că subiectul discuțiilor dintre ei devin elevii. Spectatorii se pot ușor regăsi în aceste “flash-uri”, în situațiile surprinse din viața comunității școlare; evocarea unor elevi speciali precum Matheo și Tereza, cei cinci profesori, o directoare și un părinte, toți sunt persoane desprinse din școala de astăzi. Fiecare personaj are principiile sale manifestate în aprecierea valorilor existenței, dar diversitatea de principii trebuie să aibă și o … “limită”. “Ce-i de făcut?”  pentru a găsi soluții, rămâne întrebarea esențială a spectacolului, adresată publicului prin replicile cu substrat rostite de personaje. Un răspuns sugerat poate fi și comunicarea între părinți, profesori și elevi, comunicarea fără principii personale, uneori  egoiste. 

         Ingenioasâ e punerea în scenă a textului de către tegizorul Radu Apostol care propune un … one women-show susținut admirabil de actrița Mihaela Rădescu. Regizorul a gândit subtil, că se pot regăsi într-o singură persoană, majoritatea atitudiniilor și principiilor contradictorii, manifestate de unele personaje. Arhitectul Gabi Albu concepe un decor simplu, dar sugestiv, cu un spațiu de joc îngrădit, cu o podea din pietricele care ascund … cărți, cu o scară de lucru specifică zugravilor; costumul neutru al personajului realizat de Irina Gâdiuță dintr-un plastic care acoperă un veșmânt obișnuit, trimite parcă spre vremea … ploii. Interpreta vine din rândul publicului, în spațiul de joc, îmbracă acel costum al … ploii pentru a puncta diversele situații și atitudini ale celor din comunitatea școlară; intervin în “flash-uri” și dialoguri cu voci din "off", purtate cu tatăl lui Matheo sau directoarea școlii. Mihaela Rădescu reușește performanța de a da viață credibil, esenței fiecărui personaj, pornind de la profesoara care primește “un plic” de la tată ca să îi accepte trăznăile fiului, plic drept mită, cu bilete la “Festivalul Enescu”, până la alte tipologii de profesori cu diverse profiluri și principii. Actrița sugerează cu abilitate, tipologiile prin modul rostirii replicilor nuanțat, în funcție de personaj și situație, fără ostentație în expresie, ținută corporală, atentă fiind, doar la sensurile multiple ale fiecărui cuvânt rostit. Tema centrală a diversității atitudiniilor și punctelor de vedere ale celor implicați în comunitatea învățământului, e susținută excelent prin jocul Mihaelei Rădescu. Regizorul intervine uneori cu accente de “culoare” în imaginea interpretei pentru a sublinia tensiunea situațiilor, de pildă prin linia neagră a machiajului care îi desparte chipul sau roșul plasat ca accent pe costum; elementele cu rost simbolic rămân totuși, forțat atribuite pentru expunerea unei teme desprinse dintr-o realitate curentă, iar perceperea lor de către publicul obișnuit, poate fi dificilă. 
         “LIMITE” e un proiect exemplar de “teatru social”, pe o temă actuală ardentă pentru societatea noastră – starea educației, de importanță majoră pentru viitor. Teatrul “REPLIKA” pune degetul pe “rana” educației, învățământului și prezintă “LIMITE” fierbinți ale momentului printr-o echipă de adevărați creatori, artiști cetățeni.  
          
         

Un comentariu:

  1. sunt de argint de la Garman, m-am căsătorit acum 8 ani fără un copil, căutam cu disperare o soluție pentru că doctorul a spus că nu pot rămâne însărcinată, dar un prieten de-al meu m-a îndrumat către un jucător de vrăji numit Dr. White și i-a explicat problemele mele și mi-a promis că totul va fi bine cu mine în 12 zile, mi-a dat câteva instrucțiuni pe care le-am făcut perfect, am fost la spital pentru test și mi-au confirmat că sunt însărcinată cu o săptămână și acum am frumosul meu fiu și mai am o altă sarcină chiar acum, mulțumesc ție dr White, contactează-l pentru tot felul de soluții,

    1) dacă doriți să returnați Ex.
    2) dacă vrei vraja să rămâi însărcinată.
    3) dacă doriți să opriți avortul spontan.
    4) dacă vrei să fii iubit de cineva.
    5) vraja pentru a vindeca tot felul de boli sau boli.
    Si altii.
    el este cel mai bun și foarte adevărat. wightmagicmaster@gmail.com. WhatsApp: +17168691327

    RăspundețiȘtergere