“ITINERARII într-o zi, lumea se va schimba” – ArCuB

DESPRE IDENTITATE …

         Marina Constantinescu, selecționerul unic și directorul artistic al Festivalului Național de Teatru (FNT), a anunțat selecția spectacolelor pentru cea de a 29-a ediție ce se va desfășura în toamnă, în Capitală. “Itinerarii” se află printre cele 41 de spectacole selecționate din stagiunea 2018 – 2019, din întreaga țară. “Am vrut să pun în valoare tot ce înseamnă tendințe noi.”, declară Marina Constantinescu, dar alegerea demonstrează … mult subiectivism. Este inexplicabil, cum dacă a aplicat drept principiu al selecției “valoarea” și “tendințele noi”, în programul FNT absentează spectacolele lui Andrei Șerban de la Teatrul “Bulandra” cu piesele lui Shakespeare – “Richard 3” și “Zadarnicele chinuri ale dragoste”, dar și altele. Cele două spectacole comentate pe acest blog, servesc pe deplin “tendințele noi” și “modernitatea” teatrală căutate de selecționer în toate teatrele noastre de stat și independente. Subiectivismul și-a spus cuvântul și selecționerul a ales însă, printre alte spectacole discutabile, și “Itinerarii”.

       

  Spectacolul este “o coproducție teatrală internațională realizată de Primăria Capitalei prin ArCub și de Compagnie des Ogres” din Franța; coproducția se înscrie “sezonului România – Franța 2019” și beneficiază de susținerea a numeroase instituții și grupări, în special franceze. Yann Verburgh este autorul textului și adaptării pentru “Itinerarii într-o zi, lumea se va schimba” în regia lui Eugen Jebeleanu, colaborator apropiat al său și pentru alte spectacole, activ în Franța, dar uneori și în țara de origine România. Spectacolul nu se dezvoltă pe construcția obișnuită a unei piese de teatru cu acțiune, conflict, personaje, ci pe o înșiruire alegorică de scene în intenția tematică de a atenționa asupra problemelor de identitate ale celor care se confruntă în prezent cu globarizarea în Europa. Textul cu “tendință modernă” în stil, este însă, incoerent prin abordarea de-a valma a numeroase aspecte din actualitate – migrația, corupția, naționalismul, homosexualitatea, destrămarea familiei, situații sociale dictate de sisteme politice, la care se mai adaugă și condiția actorului. Intervin în text și trimiteri forțate spre fabulă prin evocări din piese celebre de Cehov, Shakespeare, Marivaux sau … Mihail Sebastian, care defavorizează perceperea tematică și intenția de a da speranță că “într-o zi, lumea se va schimba” în bine; intervențiile de “teatru în teatru” sunt neavenite prin aceste evocări de valori culturale datorate lui Shakespeare sau Cehov. Dorința sublinierii luptei identității individului cu cei din colectivitatea, bună în sine, eșuează în spectacol în credibilitate emotivă prin ambiguitatea scenetelor și viziunii regizorale confuze. 

          Fabula acestui text – scenariu, debutează cu scena din Țara Ghețurilor unde o familie de pinguini i-a hotărârea să plece, să “emigreze”, părăsind rudele vârstnice. Urmează apoi o sumedenie de secvențe ce amintesc de …  căderea Zidului Berlinului, de evenimentele de la noi din ’89, completate cu cele de teatru “clasic”, împrumutate de la Shakespeare sau Cehov, Mihail Sebastian sau Marivaux, folosiți ca pretext și afectați în valoarea lor universal culturală. Textul – scenariu se întoarce apoi la familia de pinguini, la adaptarea dramatică a traiului în altă țară, finalul fiind confuz în intenții; din familia pinguinilor, fata cea mare ia hotărârea de a reveni în Țara Ghețurilor natală, să … înființeze un ONG ca să aducă binele localnicilor! Originalitatea scrierii se susține prin mult prea multe monologuri și lipsa de coerență, în a servi tema majoră aleasă – drama individuală a celor care se confruntă cu fragmentarea societății de astăzi, afectată de naționalism și pericole glaciare. 

        

 Regizorul Eugen Jebeleanu propune un experiment teatral, în primul rând prin interpretarea multilingvistică a replicii, predominantă fiind franceza și apoi, germana, româna, cu traducerile de rigoare proiectate. Scenografa Velica Panduru rezolvă ingenios redarea imaginii acestui text – scenariu printr-un decor simplu și diversitatea costumelor prin care marchează locul secvenței; elementul principal al decorului e un frigider din care se estrag elemente esențiale pentru fiecare moment scenic. Viziunea regizorală nu urmărește un drum coerent, logic în ilustrarea teatrală, sunt secvențe tratate realist, cu relații între personaje, iar altele forțat accentuate alegoric. Spectacolul devine un amalgam de intenții, unele cu rezultat emoțional, altele plicticoase, totul marcat de pauze lipsite de sens. O secvență de nuditate dintre o mamă și fiică, nu este o exagerare teatrală, fiind susținută prin situație și substratul cuvântului, dar în alte secvențe efectele teatrale sunt derizorii, false în raport cu propunerea tematică a scenariului. În unele momente, interpreții apelează la microfon cu incercarea exagerată de relaționare directă cu publicul, adresând de pildă, provocări cu tâlc – “să ne ridicăm capul” și să judecăm lumea, dar nu au emoția captivantă a comunicării într-o sală de mici dimensiuni. “Artificiile” teatrale la care apelează regizorul, nu pot fi considerate “noi tendințe”, fiind practicate, cu ani în urmă, de diferiți regizori în spectacole mai reușite sub aspect emoțional.

         Coproducția apelează și la actori francezi, colaboratori ai realizatorilor, Yann Verburgh și Eugen Jebeleanu, nume mai puțin cunoscute și în Franța. Se remarcă Clemence Laboureau în monologul susținut la microfon, Radouan Leflahi în relaționare cu publicul și este admirabilă Claire Puygrenier în postura unei mame. Ilinca Manolache, Ioana Bugarin și Nichols Cațianis, se adaptează excelent acestui experiment de rostire multilingvistică a replicii și fiecare reușește în diferite secvențe, momente personale în creionarea unor arhietipuri. Completează distribuția Alex Călin prin intervențiile vocii din off. 

         “Itinerarii într-o zi, lumea se va schimba” este un experiment modest pe o temă actuală importantă  – identitatea personală în raport cu oferta socială a mileniului trei. Mecanismul psihologic dintre “alteritate și identitate” dorit se pare, de textul - scenariu și viziunea regizorală, rămâne un exercițiu teatral fad, neconvingător, în special pentru publicul nostru confruntat cu alte multe probleme majore. Spectacolul nu se poate încadra nici intenției de teatru politic absent din circuitul teatral de la noi, cum e numai, “Richard 3”, nici în cea de teatru epic social; e o încropeală de experiment neinspirat realizată sub “lozinca” unei colaborări internaționale care îi aduce și prezența în FNT; tema spectacolului nu e “modernă”, e doar strict contemporană și avea nevoie de spirit inovator în expresia teareală, absentă însă, în spectacol. Din păcate, în selecția pentru cel mai important eveniment teatral, FNT, subiectivismul își spune cuvântul și în cazul altor spectacole la care ne vom referi, cum e și “Iona”, comentat pe acest blog la data premierii.