“LA DOI PAȘI DE MULLINGAR” - TEATRUL “NOTTARA” / Sala “George Constantin” / FESTin pe Bulevard / Ediția a VII-a

ACTORI SENZAȚIONALI …

Cum toamna e timpul festivalurilor teatrale, și în Capitală se prezintă cea de a VII-a ediție a FESTin pe Bulevard de către Teatrul “Nottara”, cu tema … “criza feminității” care este doar, un segment neinspirat numit, dintr-un program maraton: 11 - 20 octombrie, când pe 18 octombrie până în 27, Festivalul Național de Teatru, eveniment tradițional, ajuns la cea de a 29-a, invită bucureștenii la teatru. O altă secțiune a FESTin pe Bulevard, între 20 - 21 noiembrie (!) ar fi “MultiArt Exit” organizată cu Administrația Națională a Penitenciarelor. Proiectul Teatrului “Nottara” are la bază prezentarea a 30 de spectacole de la noi, cu invitați din Bulgaria, Germania, Israel, Rusia. Funcținează în marketingul acestui festival precizarea că aparțin invitaților costurile de deplasare. Evident că festivalul acesta cu pretenții multiple, dar lipsuri financiare, nu a putut găzdui spectacole cu distribuții ample și cerințe de spațiu de joc pentru implementarea decorului. Secțiunile competitive ale programului acestui festival au fost …  două axate pe tema - “Criza feminității” și “Bulevardul comediei”!. 

CE E PRE MULT STRICĂ, zice o vorbă de-a noastră, iar programul ambițios, dar haotic conceput al  FESTin pe Bulevard, o dovedește pe deplin. Din acest program se reține totuși, o premieră a Teatrului “Nottara” pe care o vom comenta, cât și alte câteva spectacole. Rămâne o întrebare fără răspuns - CARE E PROFILUL “ESTETIC” AL TEATRULUI “NOTTARA” de pe BULEVARDUL din centrul Capitalei și aplicarea lui prin marketing și … festivaluri?

La sala studio “George Constantin”, inițial dotată cu multiple posibilități de funcționare ne folosite de regizori, Teatrul “Nottara” oferă publicului o premieră remarcabilă, cu o distribuție de actori senzaționali care e dificil însă,  să o poți integra în tema festivalului … “criza feminității”. Se include în repertoriul teatrului o “comedie neagră” cu finețe concepută de dramaturgul american John Patrick Shanley ca un scenariu de film, cu tema - dragoste și familie; autorul a fost recompensat cu o serie de premii pentru activitatea sa prolifică de dramaturg și scenarist. 

Acțiunea piesei e simplă și dezvoltă “conflictul” dintre doi vecini fermieri, familiile Reilly și Moldoon, fiecare restrânse, una cu tatăl Tony și fiul Anhony, cealaltă cu mama Aoife și fiica, Rosemary. Inspirat regizorul Cristi Juncu cooptează pentru distribuție actori de marcă, servește evoluția conflictului pe diverse planuri și animă teatral credibil acțiunea. Decorul conceput de Carmencita Brojboiu este extins și pe lateralele spațiului de joc din sală, servind pe deplin evoluția acțiunii; scenografa imprimă calitate imaginii generale a reprezentației și prin costume gândite să evidențieze personalitatea fiecărui personaj. Farmecul spectacolului e dat de interpretarea actorilor, în prim plan fiind cuplul ciudat de îndrăgostiți - Anthony și Rosemary. Fiecare personaj are un construct dramatic special, rezultat din viața de familie.

Rosemary trăiește alături de mama bolnavă și a copilărit alături de vecinul Anthony de care s-a și îndrăgostit. Cerasela Iosifescu realizează un rol senzațional în Rosemary, compune treaptă cu treaptă evoluția în timp, maturizarea acestei femeii care își tăinuiește iubirea, e agresivă și fermă în relații, dar și sensibilă în fața dragostei dorite. O gamă largă de expresii și trăirii interioare dezvoltă actrița în fiecare scenă în funcție de situații și provocarea partenerilor, fiecare replcă e rostită cu subtilitate pentru a atenționa asupra sensului dublu, dictat și de singurătatea care o macină pe visătoarea Rosemary cea aparent agresivă. Cerasela Iosifescu demonstrează din nou capacitățile multiple deținute, posibilitatea de a se transpune fie într-un rol dramatic, fie în unul comic, întodeauna însă, caracterizând personajele în profunzime; poate fi și Medeea, dar și o fată simplă de fermier. Sunt rari astfel de actori capabili de performanțe , indiferent de genul scrierii. Și Andi Vasluianu face parte din această categorie de interpreți, dovedind și în rolul lui Anthony cel care administrează ferma tatălui  ca o “albinuță” harnică, numai că Tony vrea să o lase moștenire unei rude din altă țară. Anthony nutrește sentimente ascune de dragoste pentru Rosemary, e temător în a le mărturisi. Andi Vasluianu reușește admirabil să compună în complexitate  pe acel bărbat “albinuță” cum specifică dramaturgul, cu fricile celui ce se crede singur pe lume, neîncrezător în Rosemary cea visătoare că putea fi o balerină, conform unei alte indicații a scriitorului, cu tentă simbolică. Actorul e de nerecunoscut în acest rol, interpretat cu finețe expresivă prin îmbinarea comicului cu dramaticul.

Tony și Aoife sunt părinții celor doi îndrăgostiți, bolnavi fiecare și prin comportament și concepții personale despre viață, vor să se impună în fața tinerilor. Victoria Cociaș realizează o compoziție uimitoare în Aoife, o bătrânică mult cicălitoare față de vecinul Tony, dar care vrea un partener de viață în singurătatea ei. Actrița sugerează discret parkinsonul de care suferă văduva Aoife; nuanțarea fiecărui dialog între cei doi bătrâni, Victoria Cociaș o face excelent, dezvăluind intențiile personale ale personajului. Ion Haiduc îl prezintă pe Tony cel grav bolnav, alimentat mereu de un aparat respiratoriu, dar plin de temperament în momente de impunere a dorințelor sale; un prea mult “firesc” manifestă interpretul în discuția finală dintre tată și fiu, replica fiind ca sensuri mai greu de receptat de către public.

Regizorul Cristi Juncu a beneficiat de o distribuție cu actori remarcabili, a exploatat calitățile lor și rezultatul e un spectacol de succes meritat. “La doi pași de Mullingar” este o demonstrație reușită de “arta actorului” ce poate cucerii emoțional publicul.