vineri, 5 august 2016

ZILELE UNTEATRU

UN TEATRU INDEPENDENT DE VALOARE
         În plină caniculă, la sediul nou ce îl deține de un an în strada Sfinții Apostoli nr.44, UNTEATRU a fost invadat de un numeros public pentru a urmări programul bogat prezentat pentru sărbătorirea a șase ani de existență a acestui teatru independent, ZILELE UNTEATRU (28 iulie – 4 august).

         ANDREI și ANDREEA GROSU au inițiat UNTEATRU și au reușit a se afirma nu numai ca un cuplu regizoral remarcabil, ci și ca manageri. Au ales un repertoriu excelent conceput din titluri de referință și din piese actuale de importanță tematică; multe din spectacolele din repertoriu se joacă de șase ani cu succes. Au reușit să construiască o echipă de “prieteni”, în special din tineri actori, căreia s-au alăturat și câțiva actori cu mare experiență, o echipă strălucită – Alina Berzunteanu, Andrei Seușan, Bogdan Cotleț, Constantin Cojocaru, Corina Moise, Cristina Casian, Florina Gleznea, Ionuț Grama, Ionuț Vișan, Liviu Pintileasa, Mădălina Anea, Mihaela Trofimov, Peter Kerek, Richard Bovnoczki, Sabrina Iaschevici, Șerban Pavlu, Silviu Debu. Mulți sunt actori independenți, alături de ei fiind însă, și interpreți din teatre instituționalizate. Andrei și Andreea Grosu au reușit și mutarea teatrului într-un sediu mai generos, dar așteaptă firește și un ajutor de la sponsori pentru unele renovări. Acești tineri regizori și manageri pricepuți, ridică UNTEATRU pe primul loc în zona teatrului independent, obțin premii spectacole din repertoriu, lansează tineri actori, regizori și scenografi. Toate aceste realizări se petrec în vreme ce cultura este tratată ca o Cenușăreasă la noi, iar teatrul independent nu beneficiază de un sprijin legislativ precum în alte țări europene surate.
         Programul ZILELE UNTEATRU a inclus opt spectacole de teatru și șase concerte, plus un vernisaj de fotografii realizate de Adi Bulboacă. Din cele opt spectacole – “Trădare”, “Livada de vișini” și “The sunset limited” au fost comentate pe acest blog la data premierii, celelalte patru s-au lansat la acest eveniment de aniversare și le vom acorda atenția cuvenită; un spectacol invitat de la New York “We should have seen the lights aiready” cu un colaj din piesele lui Matei Vișniec, având în distribuție pe Vasile Flutur, actor stabilit în America, a completat programul.
ZILELE UNTEATRU pot fi considerate un eveniment al mișcării teatrale independente ce asigură că viitorul teatrului nostru are tineri creatori de valoare. Aceștia au creat o echipă pentru că actul teatral nu se poate înfăptui decât în echipă, o echipă devotată conceptului că un spectacol este un act cultural ce transmite emoție.
         ANDREI și ANDREEA GROSU declară : “Pentru noi UNTEATRU înseamnă emoție. Emoția încercărilor, emoția îndrăgostirii, emoția descoperirilor, emoție în toate formele ei.” Au reușit prin proiectele realizate cu echipa de “prieteni”, în șase ani să transmită EMOȚIE Marelui Public.

         La mulți ani UNTEATRU, inspirație și forță de luptă cu sistemul social în care cultura este tratată ca o Cenușăreasă!

“VANDALUL” – UNTEATRU

TREI ACTORI SE ADAPTEAZĂ ADMIRABIL UNUI TEXT DIFICIL 
       
  Actorul american Hamish Linklater, cunoscut cinefililor din filme precum “The Big Short” și “Magic in the Moonlight” este autorul piesei “Vandalul”, jucată cu succes în America și a venit la UNTEATRU să asiste la premiera cu textul său special. Piesa este încărcată în sugestii tematice prin destăinuirile celor trei personaje, suflete afectate de singurătate care se vor confrunta într-o acțiune amplificată abia spre final. Prima parte a piesei dezvoltă un suspans aparte, dar cea de a doua parte prinde nuanțe de telenovelă prin evocări. Centrul tematic sunt singurătatea și conflictul între generații care este diminuat pe parcursul acțiunii când sunt abordate alte puncte nevralgice ale societății – lipsa de comunicare, familia, efectele pierderii celor dragi, etc. Trei personaje se vor întâlni întâmplător - adolescentul Robert și tatăl său cu Margaret O’Connell, o femeie văduvă, marcată de suferința unui destin frânt, personajele sunt cu pricepere construite de autorul piesei, desprinse parcă din realitatea curentă.
         Regizoarea Andreea Vulpe traduce, adaptează textul și îl transpune scenic inspirat pentru a transmite emoționant mesajele scrierii. Reușita regiei are drept factor principal coordonarea excelenților actori aleși în distribuție, îndrumarea lor cu atenție pentru a descifra în profunzime situațiile și susține relațiile dintre personaje. Andreea Vulpe urmărește ca spectacolul să aibă atmosferă, ritm și suspans.


         Surprinzător este Ionuț Vișan în rolul lui Robert, adolescentul rebel care nu și-a cunoscut mama și e revoltat pe tatăl său. În prima scenă a întâlnirii lui Robert cu doamna Margaret O’Connell într-o stație de autobuz, actorul uimește prin descifrarea cu fină expresie comică a ironiei cu care adolescentul privește viața, ca apoi Ionuț Vișan să îmbogățească personajul, dezvăluind nuanțat tristețea interioară tăinuită a celui lipsit de afecțiunea mamei. Remarcabil este Ionuț Vișan în acest rol. Din nou, Mihaela Trofimov prezintă ireproșabil un personaj complex, pe Margaret aflată în degringoladă după moartea soțului care i-a înșelat încrederea. Actrița sugerează în fiecare moment stările interioare ale acestei femei care vrea să își ascundă nefericirea. Evoluează în trepte caracterizarea tatălui prin interpretarea deosebită a actorului Liviu Pintileasa. Singurătatea înăsprește comportamentul tatălui care își dorește de fapt o relația cu fiul, dar nu poate să afle calea apropierii de el, interpretarea situațiilor este minuțios susținută de Liviu Pintileasa.
         Un cadru scenografic în esență imaginat de Daniel Titza creează atmosferă reprezentației și sprijină actorii aflați în imediata apropiere a publicului.
         “Vandalul” este o coproducție cu Televiziunea Română care a inițiat o stagiune estivală, nu pe micul ecran, ci în curtea TVR! Sperăm că spectacolul va intra până la urmă în programul teatrului de televiziune. “Vandalul” rămâne însă, ca o reușită a minunatei echipe de la UNTEATRU, transmite emoție și provoacă la gândire publicul.


“HAMLET” – UNTEATRU

UN STUDIU EXPRESIV DESPRE PERSONAJE


         Trei actori – Alina Berzunteanu, Richard Bovnoczki și Peter Kerek prezintă în 55 de minute “Hamlet” după Shakespeare, un studiu asupra personajelor din această capodoperă a dramaturgiei universale. Spectacolul nu are regie, fiind numai un prilej pentru interpreți de a descifra esența unor personaje precum Hamlet, Fantoma, Claudius, Polonius, Gertrude și Ofelia, dar și menirea trupei de actori chemată la curtea regelui, și a exploata profunzimea replicilor prin care se construiesc conflictele cu substratul lor tematic amplu. Îmbrăcați în negru, în ținuta zilelor noastre, Richard Bovnoczki și Peter Kerek trec și schimbă fiecare personajele masculine, rostind, gândind atent sensul cu substrat pentru conflict al cuvintelor. Efecte moderne de mișcare completează expresiv rostirea replicii, precizează zbaterile fiecărui personaj.

Fiecare interpret punctează prin mișcare sensurile relațiilor dintre personaje, în doar câteva secunde.  Interpretarea acestui studiu de analiză a personajelor este impecabilă. Surprinzător că Peter Kerek un regizor apreciat pentru realizarea unor spectacole, se implică în acest studiu ca actor și interpretarea sa îi arată o altă calitate. Richard Bovnoczki aplică știința de a rosti inteligent replica și a o sprijini prin expresia chipului și gest.
         Alina Berzunteanu se integrează acestui experiment de studiu, îmbrăcată în alb și negru, în ținută contemporană, sugerează credibil sensibilitatea și dorințele Ofeliei, dar și profilul aprig și pofta erotică a reginei Gertrude.

                  Acest studiu reușit asupra lui “Hamlet” după Shakespeare mulțumește în special publicul cunoscător al operei marelui Will. Fără decor, doar pe un podium rotund, lipsit de falsele efecte teatrale obișnuite, cei trei interpreți dintre care unul este regizor ca bază profesională, demonstrează capacitățile multiple ce le dețin și posibilitățile de a juca oricând într-o piesă de Shakespeare. Spectacolul poate fi considerat un examen de actorie reușit dedicat lui Shakespeare contemporanul nostru.

“ARE NEVOIE DE MULTĂ ATENȚIE” – UNTEATRU

AVERTISMENT REUȘIT CONCEPUT 
       
  Are nevoie de multă atenție … copilul din partea familiei, statului și comunității, este avertismentul temei piesei lui Martin Crimp, dramaturg britanic contemporan, personalitate cunoscută pe alte meridiane, mai puțin însă, la noi. Tema este foarte actuală, iar tânăra regizoare Sânziana Stoica a optat pentru această piesă, a tradus-o și propune un spectacol original ce dovedește descifrarea textului în profunzime pentru a evidenția intențiile acestei comedii tragice. Minuțios este concepută vizual fiecare scenă și surprinde prin sugerarea ireproșabilă a conflictului.

         Piesa ca stil este apropiată teatrului epic prin prezentarea mai mult în monologuri a unei comunități în care vecinii comentează viața celor din preajmă, cuplul tânăr Carol și Nick; în acest cuplu există fetița lui Carol dintr-o relație anterioară, Sharon, care nu apare, dar domină conflictul. Regizoarea Sânziana Stoica inventiv ilustrează teatral această lume urmărind evidențierea temei centralre, modul în care este privită Sharon de familie și cei din jur. Un sprijin al viziunii regizorale oferă scenografia lui Valentin Vârlan. Centrul spațiului de joc este dominat de sufrageria cuplului, oameni modești; fiecare obiect din această sufragerie are însă, un sens pentru radiografia vieții locatarilor - televizorul, frigiderul, pantofiorii micuței, ușa spre camera micuței, becul din acea cameră, etc. Acest decor desenat realist se completează cu zidul din fundal al locuințelor celor doi vecini. Prin decor, costume și machiaj, Valentin Vârlan surprinde ca un fotograf priceput imaginea curentă a unui segment social.


         Pentru stabilirea convenției, spectacolul începe cu un moment special în care cele cinci personaje vin în fața publicului, bătând strident pasul pe loc, cum fac de fapt și în viața particulară, în fața lor fiind niște plăcuțe. Vor pleca purtând fiecare plăcuța ce le indică rolul prin specificarea – "Familia", "Copilul", "Comunitatea" și "Statul". Plăcuța “Copilul” va marca apoi ușa din sufrageria cuplului, cea cu “Statul” va fi purtată de reprezentanta asociației pentru protecția copilului, etc. Jocul acestor plăcuțe poate să pară ostentativ, dar este bine manevrat de regie, cu sens major. O dată stabilită ferm convenția în sprijinul mesajului reprezentației, Sânziana Stoica admirabil va conduce evoluția actorilor printr-un montaj aproape filmic al scenelor în diverse spații de joc, în care fiecare personaj își va construi caracterul. Urmărește descrierea credibilă a unor secvențe de viață cu accente satirice, cu nuanțe ironice, nu lipsite și de substratul dramatic ce va domina spre final. Cu riguare în analiza psihologiei personajelor și a relațiilor dintre ele, regizoarea conduce actorii, mișcarea scenică și plasarea accentelor muzicale. Sânziana Stoica se dovedește un regizor care are capacitatea de a își exprima viziunea asupra unei piese în principal prin actorii cărora le oferă soluții teatrale inspirate.


         Toți cei din distribuție interpretează admirabil personajele, roluri dificile pentru fiecare. Cuplul în jurul căruia se derulează acțiunea revine tinerilor Mădălina Anea (Carol) și Silviu Debu (Nick). Din motive neprecizate, Carol s-a despărțit de tatăl lui Sharon și trăiește o relație de dragoste activă cu Nick care acceptă fetița, chiar o iubește, dar nu știe cum să se comporte în această relație specială de familie. Fermecătoare ca apariție este Mădălina Anea în Carol și dovedește capacități actoricești deosebite în definirea acelei femei atrăgătoare, dar cu un interior marcat de griji, de sensibilitate. Momentele de tăcere ale lui Carol, actrița le trăiește intens și chipul ei spune mai mult decât replicile. Mădălina Anea construiește în amănunt un personaj specific tinerei generații, o femeie care descoperă inocent greutățile vieții și ce presupune o familie și un copil. Nick este bărbatul îndrăgostit pentru care însă, și televizorul rămâne un partener de viață, un om simplu lipsit de cunoașterea relațiilor de comunicare într-o familie, personaj comun în viața curentă în care Silviu Debu se transpune reușind să îi arate toate fațetele interioare. Actorul subtil propune să privim mai atent astfel de oameni care nu reușesc să comunice sentimente, să consolideze relații dorite interior. Replicilor aparent banale, actorul le acordă substrat în caracterizarea personajului. O compoziție surpriză oferă Sabrina Iaschevici în vecina vârstnică mereu preocupată de viața vecinilor, comentatoare cu pretenții de înțelepciune a tot ce se petrece în jur. Sabrina Iaschevici este perfectă în acest rol aparent comic, întâlnit mereu în viața curentă, din care nu face o caricatură banală. Vecina poartă măști de înfrumusețare, bigudiuri, e activ ridicolă, dar actrița sugerează și nefericirea ei din viața particulară. Și lui Ionuț Vișan îi revine de fapt o compoziție, cea a vecinului alcoolic, interpretat ireproșabil. Actorul cu măsură dă expresie efectelor beției personajului, dar și tristeții celui singur care a eșuat în viață. Cei doi vecini reprezintă “comunitatea” în care trăiește cuplul tânăr, un segment ușor de întâlnit în realitate. “Comunității” se alătură “Statul” prin funcționara de la autoritatea pentru protecția copilului, excelent interpretată de Cristina Casian. Funcționara sa învață mecanic paragrafe de lege despre protecția copilului și ca un robot își execută slujba. Cristina Casian în amănunt expresiv prezintă un astfel de personaj specific realității. Actrița sugerează însă, și fărâma de undă umană a funcționarei nedumerite în final, de starea fetiței. Cei cinci actori colaborează strălucit cu intențiile regiei și dovedesc din nou, că sunt talente de marcă ale tinerei generații.
         “Are nevoie de multă atenție” este un spectacol impresionant prin tematică și modul original al tratării scenice, chiar dacă textul în prima parte, insistă prea mult pe latura narativă.


“LILIOM” – UNTEATRU

O LECTURĂ SCENICĂ MODESTĂ

         Cu toate că distribuția cuprinde tineri actori apreciați în alte proiecte, în “Liliom” parcă citeau la prima repetiție piesa lui Molnar Ferenc. Povestea tragică de iubire dintre Liliom și Iulia marginalizați de o societate în care banul dictează este tratată scenic ca într-o telenovelă minoră. Piesa scrisă în 1909 a provocat numeroase montări și ecranizări prin tematica sa majoră de a sublinia că eșecurile în viață ale unor oameni, au de multe ori drept cauză societatea. Tânăra regizoare Kovacs Zsuzsanna s-a axat superficial doar pe dragostea Iuliei, o servitoare pentru Liliom, “vedeta” caruselului unui bâlci de mahala și uită de evoluția relației dintre cei doi, de semnificația celorlalte personaje, uită și de sensurile finalului început pe cealaltă lume după moartea lui Liliom.


         Cum acțiunea cuprinde multiple planuri de joc, decorul lui Cristian Stănoiu încearcă stabilirea lor prin patru panouri și două practicabile, ușor manipulabile. Viu colorate, marcate trei dintre ele de siluetele unui cuplu – mire și mireasă, plus un alt profil neutru, cu un spațiu în care actorii își pot introduce chipul, panourile ar vrea să indice lumea unui bâlci, cu kitsch-ul de rigoare. Costumele încearcă să sugereze epoca, dar nu servesc tipologiei personajelor. Dezavantajează în special interpreții, costumele și machiajul strident aplicate lui Liliom, patroanei caruselului și fotografei. Panourile și practicabilele sunt manevrate mereu, obositor de actori pentru a stabili căznit locurile acțiunii. Ideea în sine a decorului putea fi interesantă pentru a ilustra bâlciul lumii lui Liliom, dar scenograful nu a găsit o soluție de funcționalitate pentru decorul său și nici regia nu îi folosește desenul siluetelor din panouri în jocul actorilor. Viziunea regizorală este încărcată însă, de o serie de efecte teatrale fără motivare pentru situații și replică. Amintim de pildă, momentul jafului planificat de prietenul lui Liliom, cu rostirea exagerată a replicii “Cât e ceasul domnule?”. Regia plasează și multe momente de tăcere ce nu transmit nimic privitorului, dar îngreunează ritmul și așa dezlânat al reprezentației. Fără rost sunt și intervențiile muzicale scurte, cu actori folosind fie o chitară, fie o muzicuță pentru câteva acorduri muzicale inutile pentru a creea atmosferă reprezentației sau a puncta situațiile. Conceptul regizoral este confuz construit și afectează interpretarea actorilor care nu reușesc decât desene stângace ale personajelor.


         Se remarcă înr-o scenă din debutul acțiunii Sabrina Iaschevici și Corina Moise în dialogul Iuliei cu prietena sa; sunt excelente actrițele prin prezentarea profilului celor două fete sărace, visătoare la dragoste. Pe parcursul acțiunii și construcției conflictului, actrițele nu beneficiază de îndrumare regizorală fermă, și personajele nu prind însă, consistență. Sabrina Iaschevici nu reușește să dezvolte stările prin care trece Iulia, iar Corina Moise să atenționeze asupra parvenirii fetișcanei de la început. Strident machiat, cu unghiile vopsite, într-un costum în carouri, Liliom e lipsit de farmecul cuceritor despre care se tot vorbește, iar Ionuț Vișan nu reușește să impună stările bărbatului care de fapt, o iubește pe Iulia, se bucură că va avea un copil, dar și-a pierdut slujba și are nevoie de bani. Regia nu folosește calitățile acestui tânăr actor, dovedite pe deplin în alte spectacole. Îndrăgostită de Liliom este și patroana caruselului , dar înfățișarea și îndrumarea regizorală fac din ea o caricatură, o Cruella în detrimentul apreciatei actrițe Florina Gleznea. Fără sens, în final, Florina Gleznea va fi distribuită în Iulia la maturitate care serbează ziua fetiței ei interpretată de Sabrina Iaschevici. Aceste actrițe de valoare nu reușesc însă, o credibilă interpretare a momentului respectiv din final. Ca la estradă, Liviu Pintileasa va fi în travesti fotografa, pe lângă alte roluri scurte, iar actorul execută forțat intențiile regiei. Silviu Debu și Andrei Seușan  trec și ei prin personaje-argument al conflictului, cu timiditate, exteriori situațiilor. Păcat că toți actorii puteau defini esența personajelor și să susțină relațiile dintre ele, dar nu au avut sprijin în regie.
         “Liliom” rămâne doat o lectură scenică modestă lipsită de consistență și emoție.