``PLĂCERILE ȘI CHINURILE ADULTERULUI`` - TEATRUL DE COMEDIE / Sala Nouă

 

``LECTURĂ`` SCENICĂ SUPERFICIALĂ

Teatrul de Comedie a inițiat în 2005 concursul COMEDIA ȚINE LA TINEri cu scopul de a descoperi și lansa tineri regizori. Proiectul a fost punte de lansare și pentru Alexandru Mâzgăreanu și Vlad Christache personalități regizorale de marcă astăzi.

Tânăra actriță Lorena Zăbrăuțanu, dornică să practice și regia, obține premiul la cea de a X-a ediție din 2019 cu proiectul ``Plăcerile și chinurile adulterului`` și îl prezintă publicului astăzi, la Sala Nouă dedicată special tinerilor. Piesa aparține dramaturgului rus contemporan Valentin Krasnogorov, nume prezent cu alte texte în diferite teatre și de la noi. Acțiunea se derulează în câteva luni relatând povestea a doi amanți – Ea și El, fiecare fiind căsătorit. Ei se află într-o dilemă, că nu găsesc soluție pentru dragostea ivită între ei, dar dragostea cu timpul se va stinge, taman când Ea e posibil a fi gravidă. Dramaturgul construiește o fină analiză psihologică a celor două personaje, diferite ca esență, în notă comică descrescătoare spre un final trist, dramatic. ``Lectura`` senică a Lorenei Zăbrăuțanu este lipsită de substanță, superficial tratată teatral. Dragostea celor doi amanți e ilustrată regizoral, mai mult ca dorință erotică și mai puțin pe necesitatea de comunicare între personaje pe care subtextul replicii indică a fi absentă în mariajul fiecăruia. Comicul situațiilor, ironia devin palide accente în acest concept regizoral.

Spațiul de joc din Sala Nouă este restrâns, dar regizoarea apelează la decorul Mariei Nicola care îl încarcă prin panouri și obiecte spre a indica locurile întâlnirii amanților. Principalul obiect de mobilier e patul. Decorul nu servește atmosfera dorită de autor pentru evidențierea subtilă a relațiilor dintre personaje. Costumele Mariei Nicola au însă sens, servind evoluția personajelor în conflictul amoros. Regizoarea Lorena Zăbrăuțanu ignoră că piesa are specificul teatrului intimist.

Cei doi actori aleși de regizoare – Dan Rădulescu și Smaranda Caragea încearcă și reușesc adeseori, să sugereze credibil profilul personajelor. Dan Rădulescu manifestă în interpretare o atenție sporită față de situații și punctează admirabil relația cu partenera, o motivează prin substratul replicii cu trimitere și spre starea acelui El cel căsătorit. Regizoarea exagerează cu demersul teatral realist al meselor împreună dintre cei doi amanți, dar actorul lasă să se înțeleagă și gândul interior al acelui El aflat în situația adulterului. Dan Rădulescu prin interpretare exploatează cu finețe și nota comică a textului. Smaranda Caragea propune în interpretare o femeie frivolă, adeseori exagerată prin expresie, ca în final să indice remarcabil aspectul dramatic al relației imposibile ivite între Ea și El. Interpretarea celor doi actori de talent suferă de lipsa îndrumării regizorale. Lorena Zăbrăuțanu rezumă textul doar la o relație erotică și uită de posibile ``chinuri``, nefericiri personale, ivite în căsniciile celor doi amanți.

``Plăcerile și chinurile adulterului`` putea fi un spectacol de comedie consistent prin situații, dar rămâne doar un examen de regie lipsit de profunzimea analizei substratului oferit de text. 

``8 TAȚI`` - TEATRUL DE STAT CONSTANȚA

 O ECHIPĂ TÂNĂRĂ DE NOTA ZECE

După reușitul turneu din decembrie cu ``Jocuri în curtea din spate`` și ``Doi tineri din Verona``(cometate pe acest blog), Teatrul de Stat Constanța revine în Capitală cu alte două spectacole ``Maria Tănase. O poveste`` și ``8 tați``. Managerul teatrului, regizorul Erwin Șimșensohn a adus la Constanța artiști tineri ale căror spectacole sunt remarcabil construite pe linia inovației teatrale. Gravă este însă, situația Teatrului de Stat Constanța a cărui sală se află în renovare și producțiile sale nu au unde să fie prezentate publicului pentru că Daniela Vlădescu, managerul Teatrului Național de Operă și Balet ``Oleg Danovski``, refuză să găzduiască spectacolele teatrului de proză. Este absolut revoltătoare atitudinea acestei ``celebrități`` Daniela Vlădescu, dar și a municipalității din Constanța și a Ministerului Culturii de care depinde Opera, să lase de izbeliște acest teatru. Un ajutor pentru situația colegilor din Constanța a venit din Capitală, de laTeatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Odeon și Teatrul ``Bulandra`` care le-au oferit găzduire pentru cele două turnee.

``8 TAȚI`` este una din piesele originale ale scriitoarei Tina Muller, personalitate contemporană germană, recompensată cu premii și prezentă în repertoriile multor teatre europene și nu numai. Textul relatează întâmplările amare trăite în copilărie și adolescență de Nico, evocate prin numeroase scurte secvențe, având în centru tema familiei. În ansamblu, textul este apropiat de o proză căreia Tina Muller îi atribuie teatralitate prin improvizarea evocării trecutului lui Nico, privind părinții în care tatăl îi rămâne necunoscut și relațiile cu numeroase personaje întâlnite de la copilărie până la adolescență.

Unii regizori în fața acestei piese originale ce iese din regulile clasice ale unui text teatral – acțiune, conflict, caractere -, mai precauți, o pot refuza, iar alții o pot ilustra scenic apelând în dorința de inovație teatrală, la de acum cunoscutele efecte de proiecții video și alte artificii vizuale. Irisz Kovacs alege acest text și pentru licența la regie de la Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj – Napoca unde a studiat și apoi realizează un spectacol acceptat de Teatrul din Constanța, construit coerent și impresionant, fără efectele știute de acum în conceptul altor regizori. Regizoarea are alături pe scenograful Theodor Niculae, student în anul trei la secția respectivă de la UNATC. Cei doi formează o echipă cu tinerii actori, Cristiana Luca, Ecaterina Lupu, Florin Aioane, Andrei Bibire, Theodor Șoptelea care și-au afirmat talentul și în ``Jocuri în curtea din spate`` (regia Diana Mititelu, o tânără înzestrată pentru profesia aleasă) și în ``Doi tineri din Verona``(regia Alexandru Mâzgăreanu, personalitate apreciată în domeniu).

Irisz Kovacs și Theodor Niculae oferă inspirat textului o imagine teatrală originală de mare finețe pentru susținerea substratului tematic. Decorul lui Theodor Niculae este senzațional, amplasând pe scenă mai multe căsuțe albe micuțe cu ferestre în care în momente cheie apar umbrele celor care le locuiesc. Excelente sunt aceste accente vizuale. Fundalul decorului e dominat simbolic de o ușă albă cu trepte în față, loc în care Nico revine mereu cu dorința de a își afla tatăl, familia dorită genetic. Acest decor completat prin culorile discrete ale costumelor, dă viață scenică sensurilor majore din text. Regizoarea folosește admirabil oferta decorului, personajele invocate de povestea lui Nico, ies din căsuțe pentru a improviza tipologiile diverse evocate. Actorii se transpun mereu în aceste personaje pentru a arăta esența lor tipologică și o fac admirabil fiecare. Ei ajung să și cânte apreciabil în unele improvizații dictate și de faptul că Nico e fan al unei vedete. Colaborarea regizor și scenograf, e perfectă având drept rezultat un spectacol cuceritor vizual, iar cei doi tineri merită premii pentru debut în viața teatrală. Regia, departament în care se făcea simțită o criză, iată că primește o nouă forță prin Irisz Kovacs.

Actorii se alătură acestei viziuni regizorale cu tot sufletul și credința în ceea ce vor oferi emoțional publicului. Toți creionează minunat personajele ce le revin prin transformări imediate, fără exagerări, doar prin expresii definitoari. Interpretarea lui Nico de către Ecaterina Lupu este remarcabilă prin modul în care actrița subliniază substratul fiecărei situații evocate, rolul său fiind central în reprezentație. La rândul său Cristiana Luca realizează nuanțat un alt personaj important pentru evocări, pe cel al mamei. Cele două actrițe alături de colegii de generație - Florin Aioane, Andrei Bibire, Theodor Șoptelea demonstrează o pătrunzătoare analiză a fiecărui cuvânt rostit și un talent complex

``8 TAȚI`` este un spectacol cu adevărat original în teatralitate propus de tineri, servind regula de secole a teatrului de a comunica atractiv și emoțional un mesaj către public. Spectacolul a avut premiera în mai 2021, dar condițiile de reprezentare prin absența unei săli, nu l-au impus în viața noastră teatrală devenită amorfă și din cauza pandemiei, în care apar tot felul de premiere cu experimente ieftine. 

P.S. Regret că din cauze obiective nu am putut urmări și ``Maria Tănase. O poveste`` în regia lui Carmen Lidia Vidu personalitate apreciată pentru alte montări scenice . 

``CEL MAI BUN COPIL DIN LUME`` - TEATRUL NAȚIONAL ``I.L.CARAGIALE`` / Sala Mică

 ÎNTÂLNIRE CU O ACTRIȚĂ REMARCABILĂ

Este un spectacol rezultat al de proiectului 9G (``Noua Generație``), activ din 2014 la inițiativa regretatului Ion Caramitru, managerul primei scene a țării, cu rezultate din partea tinerilor, unele bune, altele discutabile. De astă dată actrița Alina Șerban într-un one-woman show demonstrează că deține un talent remarcabil într-un context special. Trăiește cu intensitate biografia personajului care este de fapt o autobiografie, actrița fiind de etnie romă, este și autoare a textului pus în scenă, tot de ea fiind și  regizor. Ar vrea să fie un spectacol de autor.

Publicul va fi impresionat de povestea vieții unei femei provenind din rândul țiganilor care a luptat cu discriminarea și a reușit să arate lumii că diferențele de rasă nu pot frânge sufletele curate dornice de educație prin oferta școlarizării. Prin textul său, Alina Șerban își dezvăluie identitatea, pornind de la copilăria și adolescența într-un mediu sărac, cu mama condamnată la zece ani de pușcărie, în care dorința sa de a face școală, de a ajunge la o universitate pentru a studia actoria, completată cu studii la New York și Londra, s-a împlinit. Lupta sa cu descriminarea arată că această hibă socială poate fi înfrântă prin ambiția oricui pentru cizelarea personalității prin școală, prin educație culturală. Mărturiile Alinei Șerban sunt etape din existența personală, cu pricepere conturate prin replică, fără ostentație. Actrița demonstrează în acest one-woman show că în cazul ei, calitățile personale, talentul au învins posibila distincție dictată de etnia căreia îi aparține. Urmărind interpretarea sa orice regizor va descoperi o actriță capabilă de performanțe în diverse distribuții, chiar și în musicaluri, pentru că Alina Șerban dansează cu măestrie în unele momente fără trimiteri spre etnia sa, secvențe inteligent creionate de coregraful Răzvan Rotaru. În acest recital Alina Șerban este admirabilă ca actriță și prin modul în care sugerează dialogul cu diverse personaje întâlnite în viață. Titlul reprezentației este pornit de la replica adresată mamei că va fi ``cel mai bun copil din lume``. În evoluția carierei Alina Șerban a obținut distincții internațioale pentru roluri în film, dar și pentru regia unor scurtmetraje.

Dacă interptretarea ca actriță și textul compus de ea sunt ireproșabile, în ``rolul`` de regizoare Alina Șerban nu mai deține rostul ochiului din umbră al celui care trebuie să modeleze teatral convingător substratul textului și harul interpretei. Spune o vorbă din popor ``ce e prea mult strică`` și se dovedește și în acest caz. Colaborarea la realizarea acestui recital e numeroasă, dar regizoral modest coordonată. Acceptă decorul Mirunei Bălașa simplist desenat prin două corturi – să le spunem – albe cu mici ferestre spre lume și o bancă tot albă ce ascunde tot felul de obiecte. Decorul nu impune atmosfera dramatică a relatării poveștii de viață a eroinei. Costumele Cristinei Milea par desprinse din teatrul absurd și nu sprijină consistent evoluția personajului. Rochia cu crinolină de epocă purtată de interpretă în a doua parte a reprezentației când personajul e matur și intervenția unei maști amintind de o cioară, sunt efecte ieftine cu intenție de metaforă care dezavantajează miezul textului. Alte exagerări inutile apar prin proiecțiile video – Boroka Biro & Cătălin Rugină pornite de la desen abstract până la prim planuri. Regia Alinei Șerban este incoerent compus vizual în defavoarea actriței Alina Șerban. Dacă actrița își relata biografia și pe o scenă goală, fără false vizualizări de imagine scenică, interpretarea sa prindea mai multă amploare pentru a sporii tematica de bază a discriminării suferite și pe care a învins-o.

``Cel mai bun copil din lume`` rămâne o reușită pentru cunoașterea destinului unei actrițe cu har nativ, iar întâlnirea cu ea în orice spectacol va fi o încântare.

P.S. În holul generos al Sălii Mici a Naționalului bucureștean figurează o atractivă expoziție de scenografie – decor desen sau minimachetă și costume – schițe sau reale. Proiectele aparțin studenților la scenografie de la universitățile de artă, dar ... curatorul expoziției nu a știut să puncteze atractiv numele și proveniența viitorilor scenografi pentru a le reține, ei garantând prin proiectele expuse că sunt talente de care vom mai auzi în viitor.

``CINĂ CU PRIETENI`` - TEATRUL ``BULANDRA`` / Sala ``Liviu Ciulei`

 O REUȘITĂ DEPLINĂ ... ÎN PANDEMIE!

Pandemia declanșată de doi ani de blestematul virus covid a afectat grav și zona culturală din care face parte și mișcarea teatrală. Sălile de spectacol și-au redus locurile la 30%, finanțarea teatrelor este la pământ, se încropesc repertoriile cu mare greutate, dar Marele Public rămâne fidel și biletele la orice spectacol se epuizează rapid. Restricțiile dictate de pandemie sunt administrate haotic în domeniul artei spectacolului de către guvernanții care nu au călcat în vreun teatru, dar dau ordonanțe și legi.

La început de an Teatrul ``Bulandra`` reușește totuși, să propună un spectacol deosebit și de mare succes - ``Cină cu prieteni`` de Donald Margulies. Este realizat de o echipă de profesioniști de valoare, începând de la scenografa Nina Brumușilă, la actorii de marcă ai teatrului – Șerban Pavlu, Ana Ioana Macarie, Andreea Bibiri, Vlad Zamfirescu și Cristi Juncu, regizorul coordonator al proiectului. Teatrul include în repertoriu piesa americanului Donald Margulies, premiată în 2000 cu distincția Pulitzer, bine scrisă prin conflict și replică pe o temă veșnic actuală – relația de cuplu. Două cupluri prietene din tinerețe, poartă în timp dialogul uneori amuzant, dar alteori amar, despre relația soț – soție. Un soț își înșeală soția și de aici se declanșează acțiunea. Traducerea textului de către Irina Velcescu este ireproșabilă. Pare simplu subiectul, apropiat chiar de o piesă bulevardieră, dar are miez și în prezent când mai ales pandemia declanșează și divorțuri.

Regizorul Cristi Juncu intuiește în profunzime ca un psiholog relațiile dintre cele patru personaje în ilustrarea lor teatrală. Rezultatul scenic reușit al analizei sale, sunt clipe de viață în care se poate regăsi orice spectator. Actorii sunt conduși dibaci în prim planul acțiunii și interpretarea lor nu e stânjenită de efectele teatrale cunoscute în numeroase alte spectacole – proiecții video, artificii de lumină, fum, etc. Regizorul are un sprijin major pentru conceptul său, în scenografia Ninei Brumușilă care îmbracă admirabil reprezentația.

Acțiunea cuprinde secvențe de dialog prezente, dar și din tinerețea cuplurilor, în diverse locuri. Nina Brumușilă construiește un decor pentru fiecare secvență, cu inspirație și dexteritate în folosirea ofertei tehnice a scenei sălii ``Liviu Ciulei``. Elementele de mobilier sunt predominant albe, iar spațiile de joc sunt manipulate mereu de ... chelneri eleganți, că doar ne aflăm la ... o cină. Această idee scenografică și evident regizorală, dă spectaculozitate reprezentației, susține suspansul și substratul subiectului. Costumele sprijină caracterizarea personajelor în fiecare secvență. Nina Brumușilă dovedește din nou, importanța scenografului pentru un spectacol de teatru adevărat prin atmosfera vizuală solicitată de text.

Iată că în pandemie, cu necazurile ei, se poate prezenta un spectacol captivant prin colaborarea actorilor din plutonul de frunte al teatrului nostru cu regizorul și scenograful. Șerban Pavlu și Ana Ioana Macarie, dau viață scenică acelui cuplu a cărui căsnicie a rezistat armonios în timp – Gabe și Karen și actorii o fac excelent, cu sensibilitate la situațiile prin care trec prietenii lor. Șerban Pavlu își conduce personajul sugerând că ar fi posibilă și trădarea lui Gabe a relației cu Karen, care însă, nu a avut loc, familia fiind unită mereu. Ana Ioana Macarie definește cu finețe portretul femeii devotate mariajului, uimită de mărturiile prietenei Beth cea înșelată de soț și apoi de cum rezolvă ea situația.

Revenirea într-o premieră a actriței Andreea Bibiri este bine venită, actrița fiind minunată prin modul în care caracterizează esența lui Beth. Femeia este o pictoriță cu probleme în cariera artistică, iar ele se răsfrâng și în relația lui Beth cu soțul Tom, avocat. Andreea Bibiri punctează abil substratul divers al nefericirilor personale prin care trece Beth. Caracterul superficial al lui Tom, este ilustrat în amănunțit prin expresie și ținută de Vlad Zamfirescu, atent la consistența replicii celui care trădează un mariaj, având și motivațiile sale personale. Șerban Pavlu, Ana Ioana Macarie, Andreea Bibiri și Vlad Zamfirescu sunt răsplătiți de aplauzele entuziaste ale publicului pentru modul plauzibil în care arată pe scenă personaje din viața reală.

``Cină cu prieteni`` demonstrează cum valori ale teatrului pot înfrânge condițiile restrictive dictate de pandemie spre bucuria publicului vaccinat și permis să ocupe doar ... 30% din locurile sălii ``Liviu Ciulei``.

``NOAPTEA LUI HELVER`` - TEATRUL NAȚIONAL ``I.L.CARAGIALE`` / Sala Atelier

 IMPRESIONANTĂ OGLINDĂ A LUMII

Publicul se va întâlni cu Helver și Karla, cu povestea lor dramatică plină de sens prin expunerea unor teme majore din lumea de ieri, dar și de astăzi – manipularea ideologică a naivilor de către forțe politice și atitudinea față de cei cu dizabilități. Personalitate activă în teatru, dramaturgul contemporan polonez Jaroslaw Swierszcz semnează sub pseudonimul Ingmar Willqist această piesă în două personaje care a cucerit prețuirea multor teatre din Europa. Cu harul unui analist surprinde în trepte analiza unor etape existențiale esențiale, cadrul social, politic și influența sa în manipularea individuală care poate afecta viața oricui. 

Acțiunea se petrece doar într-o noapte din vremea anilor `30 când idiologia nazistă pătrundea dramatic în casa oamenilor și cucerea pe cei vulnerabili. Trimiterea către acea epocă de tristă amintire istorică este folosită doar drept pretext pentru sugestia posiblei sale repetări chiar și astăzi. Helver (Andrei Huțuleac), un tânăr cu dizabilități mentale, e cucerit în inconștiență de idiologia nazistă pe care vrea să o impună și mamei sale adoptive, Karla (Amalia Ciolan), o femeie cu o viață încărcată dramatic prin pierderea copilului și destrămarea familiei. Nimic nu este ostentativ expus în această piesă de fină analiză a raportului om și societate, și nici în spectacolul reușit realizat care transmite emoție și provocarea de a medita asupra lumii prezente. 

Amalia Ciolan a propus piesa pentru programul Naționalului bucureștean, unde este actriță, ``Uși deschise pentru toți`` și în sfârșit, programul oferă un spectacol reușit. S-au reunit creatori inspirați – regizorul Matei Lucaci-Grunberg, scenografa Gabi Albu, actorii Andrei Huțuleac, Amalia Ciolan cărora s-a alăturat Sever Bârzan pentru sound design & ilustrație muzicală. Regizorul construiește ca într-un ``pazel`` noaptea lui Helver și a Karlei pe linia teatrului realist. Fără a apela la nici un artificiu de efecte teatrale – proiecții video, valuri de fum, etc, Matei Lucaci-Grunberg, regizor de teatru și film, modelează minuțios fiecare moment scenic, cu grijă pentru a îi dezvălui profunzimea și a o arăta publicului prin interpretarea admirabilă a actorilor, atent conduși de el. 

Gabi Albu servește perfect viziunea regizorală prin decor și costume. Publicul găzduit pe trei laturi ale spațiului de joc, în imediata apropiere de actori, va privi ca pe gaura cheii, camera familiei lui Helver, mobilată tradițional, cu multe obiecte necesare traiului zilnic, totul în cel mai semnificativ stil realist. Atmosfera degajată prin conceptul regizoral și scenografie, plus ilustrația muzicală, impune ca publicul să urmărească mereu cu respirația tăiată clipe din viața celor două personaje aflate într-o noapte dramatică. 

Andrei Huțuleac prezintă personajul foarte dificil de interpretat Helver cel vulnerabil prin dizabilitatea mentală de care suferă și o face strălucit, ca un mare actor. Actorul are un palmares bogat în realizări dobândite în special în echipa regizorului Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis, dar a lucrat și ca scenarist și regizor de teatru sau film, iar acum s-a afiliat Teatrului Național din București. Cu talent și inteligență compune Andrei Huțuleac peresonajul Helver, cu măsură în expresie și atenție la substratul replicii rostite, la relaționarea cu mama adoptivă, trăiește sincer existența maturului cu suflet de copil, naivul ușor de manipulat de Gilbert nazistul ( voce din off Adrian Ionescu ) căruia i-a căzut victimă inconștient. Andrei Huțuleac se dovedește un talent vârf de lance al valului tinerei generații de interpreți, capabil de ample partituri pe prima scenă a țării.

Un personaj complex este și Karla care l-a adoptat pe Helver de la un cămin al celor cu dizabilități, cu o viață marcată de drame personale – pierderea unui copil și destrămarea familiei. Amalia Ciolan reușește să configureze remarcabil portretul acestei femei, cu sensibilitate în dorința Karlei de a fi alături de Helver, de a îl proteja. Interpretarea sa subliniază dramatic, atât contextul social care afectează grav viața familiei, cât și momentul final tragic determinat de spațiul idiologic în care trăiește și în care se pornește un genocid, prin uciderea nu numai a celor bolnavi psihic. Excelent susține actrița relația cu partenerul.

``Noaptea lui Helver`` este un spectacol pe care nu îl poți uita ușor care îți pune în față oglinda neagră a răului social și idiologic ce poate distruge oameni cu suflet naiv, indiferent de timpul istoric. 

``LOHENGRIN`` - OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

 SPECTACOL SURPRINZĂTOR

În urmă cu o sută de ani, la început de decembrie, Opera Națională București devenea instituție culturală de stat și primea lumină cu premiera ``Lohengrin`` de Richard Wagner. Astăzi la moment aniversar, Daniel Jinga – managerul general interimar al Operei, inspirat sărbătorește vârsta instituției cu premiera ``Lohengrin``. Managerul invită pentru realizarea spectacolului personalități de renume din viața teatrală – regizorul Silviu Purcărete și scenograful Dragoș Buhagiar. Din 2017 , Opera Națională București nu a mai beneficiat de colaborarea cu un regizor consacrat, precum Andrei Șerban care a propus atunci un memorabil și original spectacol cu ``Lucia di Lammermoor`. Rezultatul acestei noi colaborări cu personalități cunoscute este de astă dată, surprinzător prin intenția de modernitate, dar discutabil ca realizare.

Sunt necesare câteva precizări. În secolul al XIX-lea, Richard Wagner a revoluționat genul de operă prin libret și compoziție muzicală. A fost o personalitate creatoare nu doar ca muzician, fiind și teoretician publicist. Teoria sa aplicată în creațiile de operă era ``drama muzicală``, servită și prin ``Lohengrin``, operă din prima perioadă a compozițiilor când în viața personală căuta un suflet de femeie apropiat comunicării între parteneri. Scrie atunci un libret pătruns de legendele medievale referitoare la Cavalerul Lebădă și Sfântul Graal, ilustrat prin o compoziție muzicală originală, ieșită din linia tradițională a genului. În libretul său personajele au rol simbolic pentru tema aleasă a necesității relațiilor existențiale, nu mai sunt caractere obișnuite, aspect servit memorabil de muzică. Richard Wagner a fost influențat și de filosofia lui Sopenhauer și Nietzche cel apropiat de generația sa.

Capcana originalității acestei opere atrage și pe regizorul Silviu Purcărete specialist în ilustrare teatrală. Regizorul declară - ``Este o acțiune în care uneori ceea ce se vede e mai mult legat de ceea ce spune muzica, decât de ceea ce spune textul`` și precizează - ``(...) am gândit tema principală sub forma acestui joc de teatru în teatru. Unul dintre mijloacele alese pentru a reda acest aspect îl reprezintă dedublarea personajelor, în sensul în care unul reprezintă vocea și celălalt trupul``. Dedublarea teatrală a personajelor este însă, condusă artificial în raport cu consistența operei, fiind o metodă împrumutată pentru alte spectacole de operă și de la alți regizori de pe alte plaiuri, cu mai mult sau mai puțin succes. Silviu Purcărete recunoaște că ``Spectacolul nostru de operă va fi un fel de comentariu, de teatru în teatru, nu este o poveste pentru publicul iubitor de imagini romantice, care va fi dezamăgit din acest punct de vedere``. Dezamăgirea survine din incoerența ilustrării teatrale a compoziției.

Dedublarea personajelor centrale, cuplurile – Lhoengrin și Eliza, Telramund și Ortrud, simbolurile lui Wagner pentru binele și răul existenței, prin alter egouri active scenic interpretate de actori, este incoerent susținută de viziunea regizorală. Accentul teatral pregnant pe personajele alter ego duce în plan secund interpretarea vocală a soliștilor distribuiți în aceste roluri. Soliștii vocali - Daniel Magdal (Lohengrin), Magda Sandu Ofrim (Eliza) și Valentin Vasiliu (în altă distribuție Cătălin Toropoc în Telramund), alături de Sidonia Nica (Ortrud), execută conștiincios partiturile vocale, dar sunt eclipsați de imaginea acelor alter ego care atrag privirea publicului. Soliștii execută partitura, dar nu mai relaționează între ei și foarte rar cu acele alter egouri. Îmbinarea de teatru în teatru prin dedublarea scenică a personajelor nu are coordonare motivată de libret. Finalul reprezentației, de pildă, confirmă afirmația de mai sus. Fratele Elizei cea acuzată de cuplul Telramund și Ortrud de omorul său, este interpretat de ... același actor, prezentat ca alter ego al lui Lohengrin pe parcursul reprezentației. Finalul e total confuz exprimat scenic. Dedublările astfel conduse regizoral nu fac decât să dezavantajeze intențiile tematice ale muzicii lui Wagner, chiar dacă actorii interpreți ai acestor alter ego sunt excelenții în pantomima lor. Ei devin ilustratori ai povestirii acțiunii ca în benzile desenate din publicațiile pentru copii.

Eliza este cea salvată de Lohengrin de condamnarea  dorită de cuplul Telramund și Ortrud pentru posibila ucidere a fratelui, vrea identitatea cavalerului salvator ce îi devine soț, în urma influenței infiltrate de cei doi. Anda Saltelechi reușește să realizeze un rol desăvârșit în interpretarea unui personaj lipsit de replică. Actrița trăiește intens stările naivei și nevinovatei Eliza prin expresia chipului, gestuală și a mișcării continuă în scenă. Eliza devine prin ea un personaj consistent, nu doar un simbol, ci o femeie victimă a răului din jur, servind prin interpretare la nuanță muzica lui Wagner. Ada Saltelechi, actrița Teatrului Odeon, demonstrază că deține calități de valoare în adoptarea la partituri diverse, de importanță în orice repertoriu.

Istvan Teglas este alter egoul lui Lohengrin și construiește prin expresie corporală și trăire interioară, admirabil profilul unui om demn și nefericit în fața unor situații dramatice dictate social. Ortrud cea din cuplul simbol al răului este interpretată de Alina Petrică cu arta strălucită a folosirii mișcării ca o dansatoare, dublată de o sinceră interiorizare a stărilor provocate personajului de muzică. În cazul evoluției alter egoului lui Telramund, regizorul nu găsește soluții de îndrumare a actorului Rareș Florin Stoica, iar acesta creionează ireproșabil, dar fără consistență de imagine profilul celui rău. Actorii prezintă scenic o piesă de teatru din libretul lui Wagner și o fac atractiv, dar anulează intențiile de bază ale textului și rostul interpretării vocale a soliștilor. Derularea viziunii regizorale pe două planuri – actori și soliști, suferă de absența îmbinării credibile, în defavoarea muzicii. Soliștii și corul sunt prezenți scenic mereu așezați linear cu fața spre public ca în montările tradiționale de operă, activi în relații fiind doar cei care dublează personajele centrale, actorii. Relații între alter ego și personaj nu funcționează scenic.

Viziunea regizorală se sprijină vizual pe scenografia lui Dragoș Buhagiar, inventivă pentru a servi ideea de teatru în teatru, exploatată reușit prin manevrarea luminii scenice. Cortina obișnuită a Operei e înlocuită de cea metalică de protecție împotriva unui incendiu și dezvăluie un decor minimalist din panouri - pereți mișcate pentru a indica o lume activă, cu rol semnificativ fiind o scenă mică plasată în centrul spațiului de joc, dominată de culoarea roșie care devine ``personaj`` de referință. Elemente de decor cu rost simbolic intervin pe parcursul reprezentației, de la un cărucior pentru copii, la masa fastuoasă de nuntă a lui Lohengrin cu Eliza, până la apariția a trei păpuși simbolice imense reprezentând metaforic două femei și un bărbat. Costumele servesc același demers regizoral de ilustrare teatrală metaforică, vor a sugera timpuri istorice diferite, de la cel medieval cu accente de epocă – săbii, armuri, etc, la cel prezent. Alb și negru este culoarea dominantă. Pentru personajele alter ego Eliza și Lohengrin costumul se rezumă la body și dres în culoarea pielii spre a izola sufletul lor de goliciunea trupului. Ortrud poartă însă o rochie neagră care îi servește doar, în evoluția mișcării. Efectele teatrale sunt numeroase, beteală aruncată într-o scenă, un schelet scos din cărucior, etc. Raportul convenției teatrale, regie – scenografie – autor dramatic e confuz.

Orchestra dirijată de Tiberiu Soare cu suflătorii plasați în una din lojile laterale, încearcă să servească muzica lui Wagner, uneori prea strident ca sonorizare.

``Lohengrin, un joc de oglinzi între personaje`` cum își dorește Silviu Purcărete, rămâne însă, un spectacol cu intenții de modernitate în tratarea operei celebrului Wagner sufocat de o teatralitate exagerată și ne armonizată cu ``drama muzicală`` dorită de autor. Publicul de operă poate accepta sau nu această montare, fiind pus în fața unui experiment surprinzător.

P.S. Felicitări realizatorilor caietului program de sală, o carte document despre evoluția Operei Naționale București pe parcursul a o sută de ani. Absentează e drept din acest caiet program de sală referiri la distribuție – soliști și actori.

ANUL NOU SPERĂM SĂ NU MAI AIBĂ PARTE DE BLESTEMATA PANDEMIE ȘI SĂ DESCHIDĂ DIN NOU LARG UȘILE PENTRU MARELE PUBLIC, CU SPECTACOLE MEMORABILE!

``JOCURI ÎN CURTEA DIN SPATE`` - TEATRUL DE STAT CONSTANȚA

 AFIRMAREA UNOR TINERE TALENTE

Pandemia afectează viața teatrală. În Capitală este foarte rar de întâlnit acum prezența unor teatre din țară venite în turneu. Și Festivalul Național de Teatru, proiect de tradiție, derulat în Capitală, de doi ani se organizează ... online. Iată însă, că profitând de o etapă în care restricțiile pandemiei au scăzut, Teatrul de Stat Constanța a venit în București cu două spectacole remarcabile, ``Jocuri în curtea din spate`` și ``Doi tineri din Verona``, să arate și că deține o echipă de tinere talente care asigură că viitorul mișcării teatrale va fi pe mâini bune. 

``Jocuri în curtea din spate`` aparține scriitoarei contemporane Edna Mazya din Israel, personalitate culturală marcantă. Piesa a cunoscut la noi mai multe montări în diferite teatre, pornind din 2011 cu examenul de licență al regizorului Bobi Pricop, apreciat și preluat spectacolul de Teatrul Act. De astă dată, piesa prilejuiește din nou, remarcarea unei tinere echipe de creatori de la Teatrul de Stat Constanța.

Dramaturgul surprinde în profunzime o radiografie sensibil dramatică a psihologiei a patru băieți de 17 ani și o fată de 14 ani din zilele noastre, acesta fiind planul central al acțiunii, dublat însă de cel al maturilor care judecă și condamnă un viol, justițiarii. Tânăra regizoare Diana Mititelu a primit și premiul UNITER pentru debut cu acest spectacol. Derularea acțiunii pe cele două planuri – violul și judecarea sa, în care personajele sunt interpretate de aceiași actori cum indică dramaturgul, Diana Mititelu o construiește ingenios, cu pricepere în a îndruma actorii. Spectacolul a fost găzduit de Teatrul Evreiesc de Stat, activ în proiecte, renovat, având și un foaier decorat atractiv. 

Diana Mititelu alege inspirat ca spectatorii așezați pe trei laturi ale spațiului de joc, îngrădit precum cel dintr-un posibil tribunal, să judece tema acțiunii – starea tinerei generații. Scenografia lui Răzvan Bordoș este excelentă servind cerințele textului și conceptului regizoral printr-un decorul aparent simplu în care în fundal figurează doar un leagăn precum cel din spațiile de joacă pentru copii, împrejmuit pe trei laturi de un ``gard`` din lemn cu semnificație alcătuit. 

Regizoarea folosește decorul pentru ilustrarea teatrală a unei fine analize a psihologiei celor cinci adolescenți aflați mereu în mișcare, îndrumă actorii să definească starea interioară a fiecărui personaj și atunci când le revine să interpreteze rolul maturilor judecători din planul doi al acțiunii. Viziunea regizorală servește admirabil cerințele de teatru intimist și provocă impresionant emoția și gândira publicului asupra unui fenomen actual, situația tinerei generații și modul de percepere de către adulții judecători.

Planurile paralele ale acțiunii – adolescenți și justițiari, obligă actorii la transpunerea rapidă dintr-un personaj la altul. Actorii întreprind minunat aceste transformări, trec de la superficialitatea perceperii relațiilor între naivii adolescenți, la personajele mature, autoritare prin funcție, cu ușurință și vaitate în judecarea acuzării actului de viol. Actrița Cristina Luca interpretează pe Dvori, fata de 14 ani care dorește să fie o femeie matură, dar și pe procuroare și o face excelent. Compune la nuanță profilul adolescentei încă un copil naiv cu dorința de a fi considerată o femeie cu experiență, imitând o maturitate căreia nu îi cunoaște sensurile. Se transpune rapid, în diverse momente, în procuroarea hotârâtă să pedepsească actul violului. Într-o altă reprezentație rolurile vor fi interpretate de Ecaterina Lupu. Andrei Bibire (Asaf / Avocatul -A), Theodor Șoptelea (Sela / Avocatul – SE), Cătălin Bucur (Gidi / Avocatul – G) și Ștefan Mihai (Șmulick / Avocatul – Ș) sunt remarcabili în interpretarea a două personaje. Fiecare reușește să concretizeze personalitatea diferită a adolescentului, dar și cea a rolului de avocat atribuit. Cristina Luca, Ecaterina Lupu și Andrei Bibire vor realiza și în ``Doi tineri din Verona`` partituri importante, alături de Theodor Șoptelea și Ștefan Mihai, spectacol comentat mai jos. În ``Jocuri în curtea din spate``, distribuția pare a fi alcătuită din liceenii pe care îi poți întâlni pe stradă când ies de la școală pentru că actorii, unii cunoscuți și din filme, se transpun perfect în personajele adolescenților, fără artificii în interpretare, ca apoi să devină surprinzător maturii avocați. 

``Jocuri în curtea din spate`` demonstrează că avem talente în tânăra generație, actori și regizori, cărora teatrele instituționalizate trebuie să le acorde atenția cuvenită prin repertoriul ales, iar acest spectacol o face ireproșabil pe deplin.