joi, 10 februarie 2011

“ NEVESTELE VESELE DIN WINDSOR “ – TEATRUL METROPOLIS

UN CADOU MINUNAT PENTRU BUNĂ DISPOZIȚIE

Când suntem zilnic intoxicați, sufocați, parcă bătuți în cap prin comunicarea continuă a tot felul de știri negre, catastrofe din lumea în care trăim, buna dispoziție e anihilată. Un cadou de care avem nevoie ca de aer ne oferă Teatrul Metropolis cu spectacolul “Nevestele vesele din Windsor“. Este un spectacol de valoare al întâlnirii dintre generații ce dăruiesc generos buna dispoziție căutată insistent de oricine.

Piesa lui Shakespeare “Nevestele vesele din Windsor“, mai considerată și “o comedie ușoară“, de către exegeți, e transformată într-un musical de regizorul Alexandru Tocilescu și Nicu Alifantis căruia îi aparține muzica. Astfel, din nou devine “Shakespeare contemporanul nostru“, cum îl considera și Jan Kott. Prin “adaptare“, regizorul îl aduce pe Shakespeare în contemporaneitate fără să-i “jignească“ prin nimic scrierea, o comprimă, o scurtează și mai strecoară câteva accente pentru a o integra actualității noastre. De pildă, un personaj secundar, Simple, un servitor, e … român. La Shakespeare, alt personaj, doctorul Caius e francez ! Alexandru Tocilescu folosește traducerea lui Vlaicu Bârna, iar cântecele au la bază textul în versuri existent în scrierea lui Shakespeare. Muzica originală compusă de Nicu Alifantis este adecvată admirabil viziunii regizorale. Twist, rock, madison, ritmuri celebre, animă exploziv scene importante din spectacol. În 1978, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, regizorul Alexandru Tocilescu și Nicu Alifantis au prezentat acest musical însă, se folosea atunci în spectacol playback-ul. La Teatrul Metropolis, muzica e live, Nicu Alifantis și muzicienii formației “byron“ susțin spectacolul, iar actorii cântă și dansează chiar dacă scena este prea mică pentru entuziasmul lor de a relata povestea lui Falstaff și a nevestelor din Windsor. Argumentul esențial că Shakespeare ne este contemporan, se află în tratarea regizorală neobișnuită, novatoare a piesei, respectând însă, scrierea dramaturgului. Conflictele și bârfele celor din Windsor sunt proprii și realității noastre, iar cei din preajma lui Sir John Falstaff - Bardolph, Pistol, Nym și Robin, se aseamănă cu “băieții de băieti” de astăzi. Falstaff, după ce a poposit în “Henric al IV-lea“ ca un farseur în preajma capetelor încoronate, devine în “Nevestele vesele din Windsor“ un obiect al farselor burghezelor din Windsor. Sir Falstaff se crede un bărbat fermecător care are dreptul să cucerească doamnele din Windsor aparținând clasei mijlocii, și să se înfrupte din banii soților lor. Climatul social și moral al secolului XVI din Anglia, când a și fost scrisă piesa, regizorul demonstrează că este apropiat de cel al secolului nostru, pentru că “istoria se repetă“, cum se spune. Imagine generală a spectacolului este atemporală. Decorul lui Francois Pamfil are o linie minimalistă, dar cu posibilități multiple de sugerare a diverselor spații de joc solicitate de acțiune. Un semicerc din practicabile îngrădește o imensă plapumă ce se poate modela prin mișcarea actorilor . Costumele Corinei Grămoșteanu rămân miezul vizualizării conceptului regizoral. Sunt apropiate de stilul actual al caselor de modă în vogă . Meritul costumelor e dat și prin accesorii pentru indicarea tipologiei fiecărui personaj. Scenografa acordă importanță și încălțărilor purtate de personaje, bocanci la modă, etc. Veșmintele celor două neveste au o notă comună – materialul alb cu dungi roșii; doamna Ford poartă o fustă scurtă cu jupon, iar doamna Page, mai austeră poartă pantaloni negri, dar și un sacou din același material dungat. Corina Grămoșteanu, un tânăr scenograf, se lansează ca un nume demn de prețuit în domeniu.

Regizorul Alexandru Tocilescu, din nou , cucerește prin fantezia sa debordantă de a citi scenic un text, lucrându-i imaginea teatrală până în cele mai mici amănunte ale interpretării. Și-a propus să ne atenționeze că trăim într-o lume nebună, nebună, în care morala e călcată în picioare, o lume ce provoacă hohote de râs publicului și aplauze pentru fiecare scenă. Falstaff va fi pedepsit pentru năravurile sale. Regizorul nu uită însă, a trimite și o avertizare spre public. Personajele se reunesc și îl condamnă pe Falstaff cântându-i în final – “Hâș de aici, că ești pătat / Hâș de aici, că ești stricat … “, dar se întorc apoi și spre spectatori adresându-le același apel, ca un avertisment că și printre cei din sală s-ar afla unii din tagma celui pedepsit. Finalul este tulburător, râsul este stopat pentru un moment, cortina cade, și la reprezentația de luni, 7 februarie, au izbugnit aplauze ca la un mare eveniment, însoțite de “Bravo ! Bravo !“, cum rar se aude la un spectacol obișnuit. Nu era o premieră. Spectatorii au părăsit sala mulțumiți că au primit mult dorita porție de bună dispoziție.

Consecvent regizorul urmărește stabilirea relațiilor permanente între personaje, dar și contribuția ansamblului în situațiile în care este implicat. Activ participă și ca actori cei din formația “byron“ (Dan Byron, 6fingers, Costin Oprea, Dan Georgescu, John Ciurea), plasați pe lateralele scenei ; ei cântă la diferite instrumente, dar și urmăresc cu expresie, în pauze, scenele de proză. Echipa “byron“ și Nicu Alifantis în rolul povestitorului, se dovedesc a fi artiști autentici, creatorii atmosferei muzicale a spectacolului. Dar nu numai prin integrarea muzicanților în spectacol regizorul înregistrează o performanță, ci în primul rând prin închegarea artistică a actorilor reprezentanți ai diferitelor generații. La ora actuală, în nici un spectacol nu activează o numeroasă echipă de tineri în compania actorilor consacrați.

La început, regizorul a avut o altă echipă de actori tineri, dar nemulțumit de prestațiile lor, a dat o audiție la care s-au prezentat 160(!!) de tineri și a ales echipa actuală din personalități dăruite cu tot sufletul proiectului, interesați să facă și o “școală“ pentru musical. Aveau cu cine – Nicu Alifantis, Virgil Ianțu (aranjamente vocale ), Irina Sârbu, Monica Ciută ( pregătire vocală ). Sunt distribuiți în Fenton – Mihai Stănescu și Victor Apetrei, în Slender – Răzvan Rotaru și Dorin Eugen Ionescu, în Hangiul – Dan Cogălniceanu și Dani Popescu, în Pistol – Ionuț Ciocia și Andrei Bratu, în Anne - Ștefania Dumitru, Loredana Căvășdan, Raluca Botez, Oana Berbec. Actorul, când într-o reprezentație nu joacă rolul distribuit, intră vrednic în ansamblu și cântă, dansează pentru a comenta situațiile. Sunt de excepție acești tineri actori. Regruparea mai multor generații de actori, pornește de la distribuirea lui Lucian Iancu în Falstaff, un actor vârstnic de la Teatrul din Constanța, poate nu mult cunoscut publicului bucureștean prin rolurile sale remarcabil interpretate, ci pentru protestul său din anii ’80 când a vrut să fugă din țară . Actorul este perfect în rol, abordează partitura cu multă măsură și finețe comică, relaționează cu partenerii, joacă nuanțat îngânfarea “nobilului “ Falstaff. Sunt scene de un umor savuros cu doamna Ford sau monologuri cântate și “mobilate“ prin gesturi și ținută. Prezintă un Falstaff credibil, scuturat de exagerările unor vechi interpretări. În doamna Quickly, codoașa ce învârte ițele iubirilor conflictuale (personaj întâlnit și în “Henric al IV-lea“), Adriana Trandafir se remarcă, nu doar prin cântec și dans, ci pentru că își construiește cu vervă comică personajul. Intențiile regizorului cu sens comic sunt de a apropia personajul ca imagine de Tina Turner, și actrița le asimilează în amănunt, ajutată fiind și de costumul pe care îl speculează prin mișcare. Adriana Trandafir dă o infuzie de umor spectacolului păstrând esența șiretlicurilor personajului.

Fermecătoare și surprinzătoare pentru abordarea unui rol de comedie, cunoscută fiind prin apariții dramatice, este Crina Mureșan în isteața doamnă Ford. Cu delicatețe tansmite gândurile tainice ale doamnei Ford, terorizată de gelozia soțului, care cochetează și cu propunerile unui așa zis nobil, Falstaff, dar pune la cale și farsele de condamnare a celor doi bărbați din preajmă. Crina Mureșan are firescul rar al comicului, dar și forța să îl transmită nonșalant partenerilor, dăruind bună dispoziție prin energia jocului. Cea de a doua soție din Windsor, doamna Page este Mariana Dănescu. Creionează profilul unei neveste autoritare, cenzurată în manifestări de cochetărie feminină la care de fapt, râvnește. O scenă remarcabil susțin Crina Mureșan și Mariana Dănescu în partea a doua a reprezentației, în care doamna Ford dansează și doamna Page cântă cu o performanță vocală de interpretă de operă, fiecare actriță urmărind însă, calea personajului în caracterizare. Soții celor două doamne sunt alte motoare ale umorului reprezentației prin George Ivașcu și Ion Grosu. Lui George Ivașcu îi revine o partitură mai amplă. Cum a aplicat și în cazul lui Simple o “adaptare“, Alexandru Tocilescu aplică și pentru Ford transformarea în Brook ca … mexican din dorința constatării infidelității obsesive ce o are față de soție.

Soluția tearală comică a regizorului, bazată și pe ilustrația muzicală, George Ivașcu o preia cu elasticitate în expresie călcând pe urmele marilor comici ai filmului. Cu temperament construiește de fapt, două personaje, pe Ford și Brook. Aparițiile lui George Ivașcu în cele două ipostaze devin puncte comice forte ale reprezentației, recitaluri actoricești. Ion Grosu se adaptează desăvârșit regiei, fără intenția de remarcare personală cu orice preț. Ținând cont de măsura sa comică în raport cu ansamblu, actorul prezintă ambițiile de familist ale lui Page, prostia sa, cu multă atenție la nuanțe. Din generația de experimentați în ale teatrului, mai fac parte și Gelu Nițu (Shallow), Șerban Celea (Evans) și Adi Ciobanu (doctoral francez Caius). Ca și la Shakespeare și în spectacol se aplică riguros limbajul personajelor. Caius este un francez, Sir Hugh Evans un preot în ținută de scoțian, dar cu origini … germane prin stilul vorbirii. Adi Ciobanu în Caius compune o “bijuterie“ comică prin minuția expresiei și jocul limbajului. Nemulțumirile lui Evans că nu îi mai e luată în considerație autoritatea sa ca preot, le “trăiește“ comic Șerban Celea, sporind umorul situațiilor la care participă personajul. Desăvârșit ca nuanță în interpretare este și Gelu Nițu prin sugerarea fără ostentație a preocupărilor de șpagă solicitate mereu de … judecătorul de pace, Shallow, devenit un polițist cu interese personale, care își târâie după el nepotul, pe Slender, să îl însoare cu bogata Anne.

Tinerii se alătură colegilor de distribuție cu bogată biografie artistică și probează capacități de expresie deosebite pentru adaptarea la solicitările unui musical și la pretențiile unui regizor intransigent care își dorește ca personajele să interacționeze mereu, să participe și din plan secund la acțiune și când sunt lipsiți de sprijinul replicii, să susțină coerent relațiile dintre personaje. De exemplu, într-un rol minor, Simple, un servitor, căruia regia îi atribuie origine mioritică, Mihai Niță se evidențiază prin prezența sa în orice scenă, fără însă nici o exagerare participă la situații prin expresia sinceră a chipului, ținută și privirea prin care urmărește personajele aflate în conflict. Te obligă astfel să-l urmărești mereu ca spectator cum reacționează chiar și când dansează alături de ceilalți. O actriță specială se mai dovedește a fi și Ștefania Dumitru, care doar din câteva replici și apariții, stârnește aplauze pentru rolul lui Anne, fiica încă minoră a familiei Page, disputată de mai mulți aspitanți să le fie soți. Chipul său provoacă umorul situațiilor prin modul în care actrița, cu naturalețe în raport cu coordonatele personajului, exprimă nedumenirile unei copile cu o anume personalitate în fața nebuniei din jurul său. Ștefania Dumitru se remarcă, alături de colegii săi de generație, ca o actriță ce promite o evoluție remarcabilă. Rămâne ca această generație să aibă … bafta ca regizorii și teatrele să apeleze la talentul lor ! Excelent – suntem obligați să apelăm mereu la acest superlativ pentru acest spectacol – este și Dan Rădulescu în Robin, sluga lui Falstaff. Actorul beneficiază și de un monolog în care cântă și dansează step ca o vedetă de musical, ca să revină cu nonșalanță la replica vorbită. Tânărul actor a atenționat de la debut asupra harului său în diverse roluri, iar acum, manifestă și alte capacități de expresie într-un musical în care caracterizează atent profilul lui Robin cel servil, dar ambițios de afirmare.

Trebuie să remarcăm că un merit substanțial pentru împlinirea reguluilor musicalului, dansului, mișcării scenice, revine coregrafiei inspirat dirijate de Felicia Dalu. A școlit interpreții pentru dans. Sunt numeroase scenele în care întreaga distribuție prin desprinderea actorilor de personaje , realizează un ansamblu omogen care dansează și cântă cu pasiune, determină și spectatorii să cânte și să bată ritmul alături de cei din Windsor. Felicia Dalu și Alexandru Tocilescu au reușit să impună un ansamblu care comentează spectaculos acțiunea piesei.

Tinerilor actori le revin și alte personaje prin care se remarcă. Mihai Stănescu propune fără cusur perceperea lui Fenton, ca băiat al generației cool cu ochelari negri moderni, îndrăgostit de Anne. Susține un remarcabil moment la față de cortină în compania echipei “byron“. Shakespeare sugerează, iar Alexandru Tocilescu fructifică posibilitarea că Slender, nepotul lui Shallow, sortit căsătoriei cu Anne, ar fi homosexual. Răzvan Rotaru cu o plastică de excepție, construiește prin amănuntul gestului, ținutei, stările celui cu alte preferințe sexuale încadrat însă fără stigmă în spectacol. Dansează în ansamblu, având și momente solistice, cu fantezia specifică tipologiei personajului. Echipa tânără își completează valoarea prin actorii, Marius Lovin – Bardolph, Darius Daradici – Nym și Ionuț Ciocia – Pistol, care se remarcă prin tratarea rolurilor de “băieți de cartier“ cu o vrajă comică, satirică, abil expusă. Momentele lor de cântec și dans devin alte “ bijuterii “ ale musicalului. Corect desenate sunt John și Rugby de Eduard Haris și Eduard Cârlan, cu credință dăruiți și ansamblului. Un hangiu bețiv, mereu cu berea în mână, era în distribuția reprezentației vizionate, Dan Cogălniceanu. Am urmărit la cele două repetiții la care am asistat și pe cei din cealaltă distribuție care sunt deosebiți în personaje și se adaptează excelent când intră în ansamblu.

“Nevestele vesele din Windsor“ marchează un alt eveniment al stagiunii în curs ce se alătură celor de la Teatrul “Bulandra“. Acest spectacol este însă, o comedie de zile mari, un cadou pentru buna dispoziție ce ne lipsește. Regizorul ALEXANDRU TOCILESCU se dovedește a fi din nou, și un as al comediei cu tâlc, un … profesor al soluțiilor pentru ilustrarea satirei care provoacă spectatorii la râsul ce ascunde, de fapt , condamnarea imoralității, imposturii și prostiei umane. “Nevestele vesele din Windsor“ rămâne un spectacol în care superlativele pentru realizatori sunt doar cuvinte . Entuziasmul spectatorilor confirmă până la urmă, creativitatea artiștilor care reuniți într-o echipă numeroasă cu peste 30 de membri , prezintă un musical la nivelul valorilor acestui dificil gen cu o piesă a unicului Shakespeare.

Teatrul Metropolis, teatru de proiecte, a produs un eveniment cultural și sperăm că în ciuda dificultățiilor reunirii și costurilor unei distribuții numeroase, va prezenta săptămânal acest spectacol care poate fi și “cumpărat“ pentru reprezentare și în săli cu locuri mai multe.

P.S. Fotografiile preluate de pe site-ul teatrului aparțin Mariei Ștefănescu.

Un comentariu:

  1. In primul rand: spect asta trebuia sa se numeasca "Nevestele triste ale lui Tocilescu". Si ale cui o mai fi avut ideea sa readuca la viata un dinozaur.

    In al doilea rand: Metropolis se mai numeste si teatrul de tineret parca. Media de varsta a spect din sala: 50 de ani, cu indulgenta. De media de pe scena nu zic nimic, ca doar e nevoie de umplutura multa, nu? Rusine!

    RăspundețiȘtergere