DIALOG PLICTISITOR PE ȘASE SCAUNE
Este de interes pentru publicul nostru, în special cel tânăr, tematica unei piese ce prezintă posibilele circumstanțe ale unui interviul necesar pentru obținerea unui loc de muncă, dacă se poate să fie și garantat financiar consistent. Găsim această temă și în spectacolul “Metoda”, o piesă bine scrisă de portughezul Jordi Galceran (spectacolul Teatrului “Nottara” comentat pe blog), acum și în textul lui Kevin Doyle prezentat de teatrul independent “Godot” în premieră europeană absolută. Kevin Doyle nu ese fotbalistul englez, ci un dramaturg american, regizor de teatru și film. Textul este tradus și adaptat de Daniel Popa, cândva actor la Teatrul “Bulandra” care își dorește să fie considerat și regizor prin acest spectacol.
Așa cum este “adaptat” de Daniel Popa textul lui Kevin Doyle pare a fi scris în tentă absurdă, ilustrat și scenic absurd. Cinci bărbați cu același nume, identici și sub aspectul ținutei – costum, cravată, geantă și pantofi – așteaptă să intre la un interviu. Scopul nu se sugerează prin nimic. Lor li se alătură un alt bărbat ce iese și prin ținută din tipicul celorlanți. Sunt invitați fiecare la discuții cu o persoană din afara spațiului scenic de către o secretară, ce își schimbă mereu perucile, imaginea. Cele șapte personaje aflate în așteptarea interviului poartă dialoguri anoste, mediocre ca sens al replicii. Așa se prezintă “The Position” pe scena de la “Godot” în regia și adaptarea lui Daniel Popa. Sunt plictisitor expuse teatral intențiile sale de a satiriza așteptările indivizilor la interviu, transformați în păpuși ușor manevrabile, fără personalitate și motivare convingătoare. Dialogul absurd purtat pe șase scaune de personaje, înterupt de aparițiile exagerat vizuale ca ținută ale unei secretare, nu comunică nimic atractiv pentru spectator. Viziunea regizorală nu reușește să capteze interesul publicului prin tratarea coerentă a unui mesaj, vizualizat teatral provocator pentru o satiră la adresa posibilelor personaje și situații întâlnite la un interviu. Spectacolul său nu are umor, e tern.
“Materialul” de bază pentru ilustrarea unui concept regizoral, distribuția, reunește actori stimați din teatru și film. Ei nu sunt însă, întrebuințați de către regizor la nivelul capacităților pe care le dețin, îndrumați pentru a defini esența personalității fiecărui personaj. De la Mihai Călin – apreciat actor al Naționalului bucureștean, la Laurențiu Bănescu, Istvan Teglas, Lucian Pavel, Cătălin Neamțu, Daniel Popa – regizorul care nu uită că a fost cândva și actor, și Alexandra Sălceanu , toți dețin un CV cu roluri mai ales în film, dar unii și pe scenă. Lipsa coordonării regizorale are drept rezultat, ca nimeni din distribuție să nu se remarce în acest spectacol confuz , lipsit de miză emoțională. Actorii își rostesc exterior replica și încearcă să execute penibil indicația de personalizare fadă a tipologiei personajelor ce le revin. Regizorul rezumă definirea profilului fiecăruia simplist, doar prin preocupările personale iscate de așteptare. Unul se joacă școlărește cu un laptop, altul cu telefonul mobil, altul cu un ziar fără semnificație, etc, iar secretara cu … perucile strident plasate pentru rostul personajului. Acest spectacol al unui teatru independent ce atrage actorii dornici de prezență scenică, îi dezavantajează însă, prin regia lipsită de o elementară substanță inventivă în tratarea textului, fiind numai un experiment banal.
La spectacolul urmărit, publicul tânăr se foia în sală după primele 15 minute ale reprezentației. Din păcate și “The Position” este unul din spectacolele rezultat din demersul ambițios al regizorilor care vor să schimbe fața teatrului, să inoveze, dar nu au har pentru acest scop cultural . Criza regiei se confirmă prin numeroase reprezentații lipsite de adevăr emoțional.
P.S. De curând, “Godot” Café Teatru a acceptat în repertoriul său “Jocuri în curtea din spate” în regia lui Bobi Pricop, un spectacol-examen multipremiat la Gala Absolvenților UNATC. Nu am putut urmării această Gala ce reunește numeroasele examene de absolvire, programate de-a valma la sediul Universității care nu mai deține o sală de spectacol stabilă pentru cunoașterea și promovarea viitorilor creatori, cum a fost “Casandra”. Numărul absolvenților de la o sumedenie de instituții cu profil artistic, rămâne exagerat de mare pentru cerințele pieței teatrale. Acesta este o altă importantă temă de discuție inexplicabil ignorată de comentatorii fenomenului teatral.
Imagini din acest spectacol nu au fost difuzate de "Godot" Cafe Teatru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu