“ SPITALUL COMUNAL “ – TEATRUL METROPOLIS

EFFORT REMARCABIL, PENTRU O PIESĂ DEPĂȘITĂ

         Teatrul Metropolis, mereu activ, fiind singurul teatru instituționalizat de PROIECTE din Capitală, a optat pentru dramaturgul bulgar contemporan, Hristo Boicev, o personalitate multi - premiată, cunoscută la noi în special cu piesa sa de referință, “Colonelul pasăre”. Dramaturgul practică stilul expunerii conflictelor  concret, dublat însă, ca intenție majoră de semnificații metaforice în scopul trimiterii spre tarele societății în care se petrec și care l-au inspirat. Trebuie amintit că Hristo Boicev a reușit impunerea sa în Bulgaria înainte de ’89, în epoca de tristă amintire, tocmai prin acest stil, dificil de cenzurat prin practica de atunci, stil ce îi rămâne totuși, propriu și astăzi. “Spitalul comunal” exemplifică acest stil. Personajele “bolnave” internate într-un spital de boli psihice, sunt de fapt, rezultatul contextului ideologic al unei societăți aflate dramatic la răscruce. Trăiesc cu speranța “vindecării” bolii induse și de o lume măcinată care le-a dictat marginalizarea în “salonul 6”. Tragicul și comicul se îmbină în scriere cu accente poetice particulare contextului. Piesa nu are un conflict solid construit, se refugiază în zona metaforelor, iar personajele amintesc, prin tipologie, de cele concepute și de alți dramaturgi consacrați, clasici sau contemporani. Finalul scrierii este confuz ca soluție. Intențiile scrierii însă, rămân demne de apreciat, chiar dacă astăzi, sunt depășite de o realitate ce se confruntă cu alte probleme majore, frământată de alte direcții ale societății. 

         Povestea celor nouă personaje, care se sugerează a se derula pe fondul unor raiduri aviatice într-un moment al războiului, se petrece concret în “salonul 6”, ce amintește   de … celebrul salon al lui Cehov. Nina Brumușilă a creat prin scenografie, o imagine impresionantă reprezentației -  un salon părăginit cu cinci paturi și  pereții scorojiți, cu geamuri ce par radiografii ale unor organisme bolnave. În fundal, un televizor devine, cu măsură folosit de regie, un mijloc pentru proiecții care argumentează acțiunea. “Salonul” scenografei indică lumea acțiunii, fiind speculat inventiv de regizorul Felix Alexa. Conceptul său asupra piesei este remarcabil expus, cu măsură între datele conflictului așa zis realist și suportul lor ca subliniere prin tendința metaforică a textului. Nimic nu este strident în acest spectacol. Totul se prezintă credibil, cu dublă semnificație. Astăzi, drama  celor din “salonul 6” din piesa lui Hristo Boicev, rămâne la latitudinea Marelui Public de-a fi judecată.

         Prin autoritatea sa profesională, regizorul Felix Alexa reușește a reuni în distribuție actori de marcă ai teatrului nostru și le conduce evoluțiile în personajele atribuite, cu măiestrie în scopul susținerii mesajului textului. Personajul cel mai direct ca sugestie a mesajului, rămâne William intrpretat de Marius Stănescu. Este “bolnavul” care notează mereu tot ce se petrece în jur, posibilă sugestie la servilii securității timpului trecut. William prinde consistență prin excelenta interpretare a actorului, măsurat în expresia relatării duplicității unui individ “bolnav” ori cu sarcină de serviciu, aflat  într-un spital de psihiatrie. În Kontuzov, un individ lipsit de identitate în urma unei comoții cerebrale, posibil colonel, Răzvan Vasilescu reușește conturarea credibilă a unui personaj dificil construit dramatic. Îl salvează de confuzia între un “bolnav” militar sau un om obișnuit prin  marcarea subtextului sensurilor replicii. Valentin Uritescu printr-o gândire atentă la rostul pentru ansamblu al Bătrânului în care este distribuit, îi dă o aură aparte de om simplu, dar mereu frâmăntat de întrebări personale. Rolul se amplifică de către dramaturg și prin relația cu Bătrâna sa parteneră de viață, în care actrița Adela Mărculescu realizează o compoziție  deosebită, speculată relațional de Valentin Uritescu. Întâlnim în distribuție și pe Marius Manole, o personalitate tânără a teatrului nostru, într-un alt rol dificil, cel al pacientului Bratoi ajuns în “salonul 6” printr-o confuzie, fiind suferind de apedincită. Actorul trece peste construcția simplistă a personajului, o îmbogățește prin urmărirea consecventă a relațiilor cu expresie discretă și când e lipsit de replică. Un tânăr visător, venit din universul unor cărți cunoscute, Fero, îl tratează cu firesc actorul Andrei Hutuleac. Femeia mută din salon, denumită de autor Cenușăreasa, animă relațiile celor suferinzi prin  actrița, Raluca Aprodu. Pe un alt plan, cu o intenție satirică directă, evoluează Paul Chiribuță. Este mai întâi un chirurg care efectuează în debutul reprezentației, o operație ca sugestie a acțiunii piesei pentru a specifica satiric interesele și ambiguității prezentului, și apoi un general. Personajele, astfel interpretate servesc viziunea regizorală și reprezintă, cu sens satiric și afectarea celor considerați normali într-o lume grav “bolnavă” social. Distribuția se completează și prin acel copil “bolnav”, un “mic prinț” provenit din povestea lui Saint Exupery, autor care a influențat și nota poetică a piesei. Actorii sunt ireproșabili prin interpretarea unor partituri aflate pe muchia de cuțit dintre real și fantastic.

         “Spitalul comunal” cu o tematică specială ca mesaj, uzată însă, de evoluția societății, are calități meritorii datorită realizatorilor săi.

P.S. Persoana care m-a însoțit la premieră, cu un profil  profesional tehnic, preocupată însă, de evenimente culturale, cu sinceritatea unui spectator, a întrebat în final : “Fenomenul Palilula din film, se extinde prin SCENARIU, și în teatru ? Nu e prea mult și în film, și în teatru, să se povestească sofisticat prin metafore, acțiuni concrete din tristul nostru trecut?” !