“ ÎN CURÂND VINE TIMPUL “ – TEATRUL “REGINA MARIA” din ORADE

UN SPECTACOL MODEST, CU ACTORI APRECIABILI

Piesa danezei Line Knutzon, “În curând vine timpul”, apropiată de teatrul absurd, încearcă a relata despre viața în cuplu, temă atacată de numeroase scrieri, unele celebre și de mare succes. Modest sub aspect conflictual, textul povestește  degradarea cuplului ajuns la senectute, precedată de o simplistă prezentare a maturității sale. Titlul metaforic sugerează prin venirea “timpului” moartea, sfârșitul existenței. Piesa ar putea fi considerată o tragicomedie epică.

Povestea cuplului Rebekka (Liliana Ghiță) și Hilbert (Richard Balint), alăturată unui cuplu de prieteni – John (Pavel Sîrghi) și Ingrid (Elvira Platon Rîmbu) urmărește simplist ca relație, ambițiile, sexualitatea, minciuna vieții într-o căsnicie. Intervin și personaje-argument de plan secund și ele fragil construite, precum menajera simbol al sfârșitului - Oda (Ioana Dagău) și copiii primului cuplu – Micuța (Carina Chereji și Mirela Corbeanu), Băiatul (Sergiu Fodor și Ciprian Ciuciu); în a doua parte, copiii devin maturi.

Apreciatul regizor, Radu 
Afrim propune un spectacol apropiat de tenta absurdă a scrierii, ce pare însă, doar o primă  lectură scenică lipsită de tensiune dramatică, dezvoltată spre un comic grotesc cu restrânsă inspirație. Își sprijină viziunea pe un decor în stil suprarealist, conceput de Cristina Milea, un spațiu dominat în plafon de zeci de corpuri de iluminat, cu un podium invadat de corpuri de păpuși rătăcite. Costumele completează exagerat evoluția personajelor. Simplu, chiar simplist, viziunea teatrală încearcă relatarea neînțelegerilor  ce duc la degradare o dată cu înaintarea în vârstă, iar personajele devin niște clauni dezagreabili. Spectacolul nu transmite emoția necesară, chiar plictisește în unele momente. Discret regizorul propune o intenție singulară de a lega drama cuplurilor de spectator prin jocul unei mingii de tenis ce alunecă mereu spre spectatorii din primul rând care o aruncă, firește actorilor.

Regizorul beneficiază de o distribuție deosebită, docilă față de text și propunrea sa, dar împinge interpretarea pe linia îngroșării caracterizării personajelor când ajung la senectute. Cu măsură în expresie actorii încearcă însă, să se ferească de stridențe. Rebekka, “păpușa” de la început, îngânfată, pretențioasă, apoi abulică, nevrotică, este grăitor în esență interpretat de Liliana Ghiță. Un bărbat cu mintea înprâștiată, confuz mereu în atitudini este Hilbert, soțul care bătrân devine un tipicar ridicol, rol dezvoltat cu măsură, de Richard Balint. Naivitățiile, fițele lui Ingrid le compune cu finețe Elvira Platon Rîmbu, alături de Pavel Sîrghi în John, atent caracterizat. Actorii compun personal, în esență,  rolurile atribuite, dar le lipsește coordonarea regizorală în stabilirea relațiilor strict necesare dintre personaje.

 Greul intrpretării intrvine în etapa a doua a prezentării personajelor, când actorii își schimbă machiajul și costumele în scenă, ca să se transforme în niște bătrâni decrepiți, ca niște clauni fără personalitate. Regia nu exploatează teatral cu subtilitate situațiile , când personajele se află de fapt, inevitabil la sfârșitul vieții; speculează substratul conflictului, doar ca imagine singulară prin Oda, un fel de simbol ciudat al morții. Textul nu este aprofundat de către regie și prin posibilele relații dintre personaje, iar latura dramatică a sa este uitată pentru grotescul comic, rigid.

“În curând vine timpul” poate fi considerat unul din “exercițiile” pe care le fac regizori de marcă în teatrele din țară într-un timp scurt pentru repetiții, fără minuție în aplicarea scenică a proiectului. Unii preferă soluția spectacolului de grup și nu acordă importanța cuvenită personalității actorilor, alții speculează capacitățile actorii, dar fără a le oferi și un concept solid. Tragicomedia danezei Line Knutzon, “În curând vine timpul”, se transformă într-un spectacol dezvoltat pe linia comică banală, aplaudat firește, de publicul dornic de comedie.