“ LA GRANDE MAGIA “ – TEATRUL “BULANDRA” ( Sala LIVIU CIULEI)

                                    “FORMĂ FĂRĂ FOND”

RĂZVAN VASILESCU și VIRGIL OGĂȘANU

Spectacolul amintește de conceptul lui Titu Maiorescu – “formă fără fond”. “Fondul”, ideea mesajului, emoția transmisă publicului, logica subtextului, cu greu se susțin în reprezentație, chiar și prin personalitatea unor actori precum Răzvan Vasilescu (Calogero Di Spelta) și Virgil Ogășanu (Magicianul). Spectacolul are o “formă” aprent spectaculoasă prin decor (scenografia Octavian Neculai), dar este dezlânat, vetust, din lipsa unui concept regizoral coerent ce putea exploata textul și prinde viață credibilă prin admirabilii actori ai Teatrului “Bulandra” aflați în distribuție. Regia aparține lui Eli Malka, o personalitate recunoscută în plan mondial, directorul unor importante teatre din Israel, directorul Uniunii Teatrale din Europa din care face parte din 1991 și Teatrul “Bulandra”, apreciat și prin o serie de spectacole montate la noi, de astă data însă, nu a avut inspirație în tratarea piesei lui Eduardo de Filippo. Amintim că dramaturgul a fost și actor, regizor, scenarist, producător, piesele sale fiind jucate pe toate meridianele, transpuse în filme remarcabile precum “Divorț Italian” sau “Filomena Marturano”. În prezent pe scena Naționalului bucureștean se joacă “Sâmbătă, duminică, luni”, cu succes.

“La grande magia” se înscrie în biografia artistică a dramaturgului în 1948, dar este și astăzi o piesă de pregnantă actualitate. Eduardo de Filippo avertizează că magia iluziilor poate afecta ființa umană, mai ales cu trecerea timpului și neîmplinirii lor. Acțiunea este derulată abil pe două planuri, magia concretă ca exercițiu , dar și iluzia proprie raportată la realitatea curentă. Într-un hotel de lux de pe riviera italiană, bogatul  Calogero și tânăra sa soție, Marta , față de care manifestă o continuă gelozie, se întâlnesc cu magicianul Otto Marvuglia. Acesta este un om cu o familie săracă, care speculează ca un excroc iluziile vândute prin profesia de magician, și sprijină fuga Martei (Anca Androne) cu tânărul iubit, Mariano (Vlad Zamfirescu). Piesa propune confruntarea a două lumi cu eșecul iluziilor legate de realitate sub mai multe aspecte. Acest “fond” dramatic este speculat de Eduardo de Filippo pe muchia de cuțit dintre tragic și comic.

CAMELIA MAXIM (Zaira) și VIRGIL OGĂȘANU (magicianul)

Regizorul Eli Malka inserează teatral modest scenele conflictuale, fără să le speculeze amplitudinea și tâlcul, povestește doar scenic piesa. Sensul major al acestei tragicomedii este avertismentul că oricine poate cădea în plasa iluziilor ce îl pot afecta grav când ele nu se împlinesc. Spectacolul reușește să sugereze acest aspect major al scrierii, numai prin rostirea unor monologuri esențiale pe puntea din decor spre public, când actorii încearcă o relaționare directă cu cel din sală, impresionant fiind monologul din cea de a doua parte a reprezentației susținut de Răzvan Vasilescu, cu țintă precisă de a atenționa asupra pericolului iluziilor. Decorul cu solicitări multiple de către acțiunea ce se derulează pe mai multe planuri, este construit ca propunere ingenios de Octavian Neculai, dar fragil exploatat regizoral pentru a sprijini atmosfera solicitată de fiecare scenă. Decorul, ca și costumele, rămân o “formă fără fond”.

Actorii, de la cele două roluri principale până la personajele- argument ale demonstrației că iluzia poate duce la eșec, încearcă a da viață scenică partiturilor, credibil, dar … absența unei îndrumări regizorale atente pentru a relaționa cu cei din preajmă și a evidenția straturile interioară ce macină fiecare personaj, îi dezavantajează. Virgil Ogășanu, actor cu har și mare experiență , prezintă cu măsură în expresie, uneori chiar discret, actractivitatea magiei lui Otto Marvuglia care excrochează prin profesia practicată, dar subliniază și tristețea interioară a celui cu multe probleme iscate de sărăcia familiei sale. Interpretarea actorului este nuanțată în unele momente, sensibil desenate. Prima scenă de la Metropol, lansează convenția păcălelilor magicianului, susținut fiind de membrii familiei “deghizați” în oaspeți la hotel. În următoarele se dezvoltă o altă convenție, a realității, existența pauperă a lui Otto și ai săi. Virgil Ogășanu configurează portretul acestui om ce vinde iluzii, fiind de fapt, și el, un înfrânt al vieții.

RĂZVAN VASILESCU (Calogero)

 În Calogero Di Spelta cel pe care minciuna unei iluzii îl aduce în pragul nebuniei, Răzvan Vasilescu tratează sensurile majore ale rolului prin inspirația personală și reușește în multe momente să le transmită emoțional și provocator. Admirabil este în monologurile ce argumentează tema scrierii și încearcă o relație directă cu publicul luat drept partener. Rolul este dificil și actorul îl dezvoltă cu măsură în interpretare. Regia nu fructifică însă, capacitățile actorului pentru susținerea convingătoare a relațiilor cu cei angrenați în conflict.

Distribuția se completează prin prestația unei echipe de actori, majoritatea creatori de marcă în alte reprezentații, aflați acum în situația complicată de a rezolva personaje-argument secundare, fiecare în stilul propriu, fără sprijinul necesar din partea conceptului regizoral. 

ADRIAN CIOBANU (Gennarino)

Din distribuția numeroasă, momente comice particulare, consistent realizate oferă Adrian Ciobanu în Gennarino, servitorul lui Calogero și Gheorghe Ifrim în ofițerul de poliție , fiind singurii care servesc personal latura comică a scrierii ; și Valeria Ogășanu (Madam Locascio), Bogdana Darie (Madam Zampo), compun accente comice în bârfitoarele de la hotel ale exercițiilor de magie ; Camelia Maxim în Zaira, soția magicianului redă nuanțat profilul femeii, lipsite de satisfacții ; Mihai Bisericanu (Gervasio), Romeo Pop (Arturo), Vlad Zamfirescu (Mariano), Radu Amzulescu (Gregorio), prezintă o caracterizare generală a personajelor. Prin absența suportului regizoral, fragile intenții de adaptare la profilul personajelor oferă Anca Androne în Marta , soția lui Calogero  și Simona Pop în Amalia. Devoțiunea actorilor de a se adapta unei viziuni regizorale confuze este totuși, demnă de stimă.

Chiar dacă a fost dezlânat gândit acest concept datorat unui stimat regizor, în timp, spectacolul “La grande magia” are șansa de a se revitaliza, dacă va crește ritmul reprezentației și actorii vor acorda un surplus de vitalitate și nuanțare cu tâlc , situațiilor și personajelor atribuite. 

P.S. La Teatrul "Bulandra" spectacolul "OBLOMOV" în regia regretatului Alexandru Tocilescu, într-o distribuție admirabilă, a înregistrat zece ani ( !!! ) de la premieră în fața unui public care l-a răsplătit cu aplauze entuziaste. Este un eveniment care provoacă multe discuții referitoare la valoarea culturală a unui spectacol și la conceptul regiei sale.