“ CONT(R)ACTE” – TEATRUL ACT

UN SPECTACOL DEMN DE URMĂRIT

         Din nou, Teatrul Act oferă un spectacol ce nu trebuie ocolit, atât pentru interpretarea ireproșabilă a două actrițe – Theodora Stanciu și Diana Cavalioti, a regiei lui Cristi Juncu, cât și a tematicii actuale a piesei.

         Se propune piesa dramaturgului britanic contemporan, Mike Bartlett, considerat o speranță pentru teatrul englez, și nu numai. Traducerea lui Cristi Juncu este reușită, iar titlul are un tâlc pentru tematică; “Cont(r)acte”, un joc de cuvinte, atenționează asupra respectării obligatoriu a unui “contract” de muncă și “contactul” comentării sale cu șefii . Piesa construiește conflictul ce se poate ivi pe o perioadă mai lungă în discuțiile dintre o angajată, Ema și Șefa sa de la o corporație importantă cu reușite în afaceri. Discuțiile dintre cele două femei se poartă în jurul prevederilor contractului și duc la distrugerea vieții personale a Emei și un final tragic.

         O piesă în două personaje și mai ales, cu o derulare în timp prin momentele dramatice petrecute, este dificil de reprezentat scenic. Regizorul Cristi Juncu, specialist în folosirea spațiului de joc neconvențional și în îndrumarea actorilor, găsește soluția construirii unui spectacol captivant, cu suspans, în ritm alert. Un sprijin își află și în scenografia lui Cosmin Ardeleanu. Decorul de fapt nu există, se rezumă la un scaun și un fundal-ecran, punct de afișare și al unor comunicări din partea direcției dintr-un birou. Scaunul este cel al Emei, invitată de o șefă autoritară să dezbată contractul său de muncă. Surpriză cu sens precis, Șefa va sta în planul opus, în public, pe a doua gradenă a sălii de spectacol pentru a avertiza asupra unei mentalități ce începe a se instala în viața curentă. Dialogul va fi excelent vizualizat pentru că în fundal, în spatele Emei, vor fi proiectate continuu, în prim plan, imaginile Șefei, expresiile duplicitare ce arată caracterizarea acestui alarmant de periculos personaj. Cum dialogul se derulează în etapele  dictate de trecerea timpului, va fi marcat prin cortine sonore. Motivele muzicale, cât și cele strict sonore, sunt totuși exagerat aplicate, prea strident. Costumele în alb și negru, servesc convenția scrierii. Fără reproș, excelent, interpretează cele două actrițe personajele atribuite  prin îndrumarea regizorului.

Diana Cavalioti (Ema) - imagine
din afara spectacolului

         Tânăra actriță Diana Cavalioti, într-un timp scurt de la absolvirea în 2008 a studiilor, a reușit să își impună personalitatea. Nu este doar o actriță cu farmec scenic de imagine, deține și un har personal, aparte. Ema e un personaj complicat și trece prin momente aparent comice și apoi dramatice cu dorința de a își menține “contractul” de muncă, a fi prețuită și a se afirma în companie, iar Diana Cavalioti  dezvoltă cu subtilitate parcursul existenței acestei femei. Sacrifiicile din viața personală acceptate conform contractului, o vor determina la gesturi extreme. Trecerea de la o stare la alta stând doar pe un scaun, actrița o rezolvă prin expresii naturale încărcate de sensibilitate interioară și parcurge comicul de la începutul dialogului, până la încrâncerarea dramatică din final. Este excelentă interpretarea Emei de către Diana Cavalioti prin care subliniază atenționarea  pericolului unui “contract”, ce poate deveni tragic pentru viața personală.

Theodora Stanciu (Șefa)- imagine din spectacol

         Theodora Stanciu prezintă admirabil pe Șefa autoritară cu masca bunăvoinței față de subalternă, secată de orice sensibilitate pentru judecarea vieții particulare. Șefa poate fi simplist considerată, doar un personaj negativ al situațiilor , dar actrița îi dă amploare umană prin profunzimea expunerii sale. Nuanțat, cu subtext, adresează Șefa întrebările către Ema, și compune complex tipologia unei femei aride, egoiste al cărui scop singular în viață este câștigul funcției. Întrebările Emei dacă are o familie, un copli, o irită, o provoacă să își arate totuși fața ascunsă, momente cu finețe jucate de actriță. Theodora Stanciu trăiește situațiile în care este implicat personajul, iar înterpretarea rolului este un avertisment asupra pericolului ce îl poate reprezenta un contract de muncă semnat cu naivitate.

         Chiar dacă dramaturgul forțează nota dramatică a intențiilor sale tematice prin moartea copilului Emei – moment abil rezolvat de regie, spectacolul are coerență emoțională și un mesaj pertinent. Teatrul Act își completează și prin “Cont(r)acte” un repertoriu solid construit prin regizorii și actorii, selectați în funcție de calitatea proiectului.