SCURTE OBSERVAȚII
Este incorect a face
comentarii despre un spectacol cu un
text necunoscut, jucat într-o limbă străină ție, când lipsește o traducere
convenabilă, fie prin proiecție, fie la cască. Acest inconvenient a apărut
luni, 27 octombrie la reprezentația “Castingul dracului”, un spectacol de Radu
Afrim, autor și al textului jucat în limba maghiară. Nu ne referim la
incidentul petrecut la debutul reprezentației cu aparatura necesară traducerii,
ci la faptul că proiecția traducerii vreme de două ceasuri și ceva, pe lateralele
cu perdele negre, era stânjenită de proiectoare și luminată confuz.
Spectacolul avea loc pe scenă, cu
publicul pe gradenele plasate pe o parte și alta a spațiului de joc; decorul
imaginat de Bartha Jozsef lăsa în centru o cale de joc actorilor, mărginită de
intrarea în acțiune a personajelor – cu posibile imagini și din afară prin
transparența geamurilor -, și printr-o mică scenă opusă, improvizată ironic
pentru juriul castingului. Scenariul scris de Radu Afrim bănuim că era o satiră
dură cu adersă la urmașii “epocii de aur” și “Cântării României” ; replica pe
care nu o înțelegeam se pare că avea un substrat satiric precis drept motivare
a demersului conceptului regizoral împins spre grotescul reflectării teatrale a
unui casting ridicol. Numeroasele costume concepute cu fantezie de Cristina
Milea serveau transformării miraculoase a actorilor în diverse personaje.
Actorii erau admirabili. Mulți cântau și dansau cu precizie pentru a sprijini
desenul tipologic al unor personaje. Serveau prin expresie și implicarea în
situații, atmosfera satirei dorită și construită cu fantezia cunoscută și
specifică lui Radu Afrim.
Cu regret mai multe nu se pot spune
despre “Castingul dracului”, decât că uimea prin sârguința actorilor, prin
vizualizarea regiei și scenografiei, dar lipsa perceperii replicii lăsa confuz
privitorul în privința scopului precis urmărit de realizatori prin acest
spectacol dezvoltat pe linia grotescului.
P.S.
LUNI, 27 OCTOMBRIE au mai fost prezentate în FNT
spectacolele “TARTUFFE sau IMPISTORUL” și “ȘASE DIN 49” comentate pe acest
blog, laolaltă cu “Amalia respiră adânc” (Teatrul Național din Cluj, text Alina
Nelega, în regia lui Tudor Lucanu), “Mozart Steps” (Teatrul Național “Radu
Stanca” din Sibiu, un spectacol de teatru coregrafic de Gigi Căciuleanu),
“Cinci ore cu Mario” (Unteatru, text Miguel Delibes, regia Mariana Cămărășan).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu