“ OIDIP “ – TEATRUL NAȚIONAL “ RADU STANCA “ din SIBIU (FNT)

ÎNCERCAREA UNEI FEȚE NOI PENTRU UN MIT

         Regizorul Silviu Purcărete care și-a confirmat valoarea în timp, încearcă să își consolideze și prin “Oidip” , stilul său personal de tehnică teatrală. Optează pentru capodopere ale literaturii, amintim de pildă “Faust”, și concepe o tratarea scenică în care actorii devin o echipă, un “cor activ”, personajele sunt doar sugerate și acționează în jurul pilonului central, eroul tematicii. De astă dată, Silviu Purcărete atacă mitul lui Oidip, omul rege cu un destin tragic marcat de crimă și incest. Propune un scenariu după “Oidip rege” și “Oidip la Colona” de Sofocle care în antichitate a pus bazele dramaturgiei. Înțeleptul Sofocle analizează și condamnă încălcarea unor reguli existențiale precursoare celor zece porunci ale moralei creștine. Regizorul Silviu Purcărete atenționează că faptele lui Oidip și după trei milenii de când le-a surprins Sofocle pot avea miez actual.

         Prin viziunea sa regizorală apropiată ca imagine a timpului acțiunii de prezent, Silviu Purcărete deschide “cutia Pandorei”  intimității unui om care printre “relele” sale mai are “speranță”, ca apoi să accepte pedeapsa și trecerea în neființă. Scenariul său folosește o apreciabilă nouă traducere (Constantin Georgescu, Simona Georgescu și Theodor Georgescu) și pornește de la Oidip cel orb, autopedepsit pentru crimă și incest. Prin metoda flash-beck trece la “Oidip rege” pentru a dezvălui căutările eroului și  greșelile făptuite. Totul devine un coșmar al visului unui om vinovat de faptele sale ce au efecte dramatice. În urma crimei și a incestului se vor naște fiicele și fiii săi care se vor lupta pentru putere. Răul continuă astfel, se dezvoltă, și regia accentuează asupra acestui plan. Inventiv Silviu Purcărete tratează “corul antic” al lui Sofocle ca pe un grup de cetățeni din care se desprinde câte un personaj – argument al conflictului dramatic. Aceste personaje rămân însă, schematice prin intervențiile în coșmarul existențial trăit de Oidip, unele fiind chiar apariții grotești.

         “Cutia Pandorei” destinului lui Oidip se deschide prin scenografia inspirată a lui Dragoș Buhagiar. Manevrează precizarea unor diverse spații de joc îngrădite de o ramă a scenei și le descoperă pe rând acțiunii, până ajunge în fundal, unde decorul se consolidează prin proiecții cu sens metaforic. Când faptele lui Oidip încep a se descoperi, în fundal o pădure verde se agită discret, ca în final, ca rezultat al crimei și incestului dovedite, proiecțiile arată insistent cum se distrug numeroase clădiri din zilele noastre. Intervențiile video reușite ca efect pentru sprijinul tematicii, aparțin lui Costin Chesnoiu. Ca deobicei, regizorul are un sprijin substanțial în conceptul său prin muzica originală a lui Vasile Șirli. De la efecte sonore, până la motivele muzicale ale unui cântec cunoscut - “Cele trei clopote” de Jean Villard, muzica aduce fiecărei scene un contrapunc percutant și bogat în sensuri.

         În “Oidip” conceptul regizoral se apropie de teatrul expresionist, atât ca imagine, cât și prin desenul personajelor. Regia aplică vizual trimiterea în prezent. “Lumea bună a puterii” bea șampanie, dansează, petrece, și e departe de tragicul destin al eroului, distrus prin ignorarea și încălcarea regulilor morale. Trec prin schema mai multor personaje desprinse din corul cetățenilor, actori stimați precum Ofelia Popii, Diana Fufezan, Cristian Stanca, Diana Văcaru Lazăr, Ioan Paraschiv sau Adrian Matioc, alături de alți colegi. Alcătuiesc de fapt, un grup activ pentru a sprijini interpretarea lui Oidip de către Constantin Chiriac. Actorul dezvoltă cu forță expresivă partitura, dar rămâne în zona explicativ exterioară a frământărilor personajului. Regia și-a dorit ca totul să fie un coșmar pentru Oidip și actorul merge pe această cale în tratarea personajului ca victimă a visului unor fapte grave săvârșite însă, cu adevărat.

         “Oidip” este un spectacol interesant ca bază de pornire în tratarea originală a scrierii lui Sofocle, dar rămâne un “eseu” teatral lipsit de fibră emoțional provocatoare despre un singur personaj, un rege decăzut din drepturi prin imoralitate.

P.S. JOI, 30 OCTOMBRIE. Iubitorii teatrului au mai putut urmări în FNT la secțiunea “maeștri” – “ȘEFELE” (piesă de Werner Schwab, regia Sorin Militaru, Teatrul Odeon), “ACTORUL” (scenariu Mihai Mălaimare, regia Anca Dana Florea, Teatrul Masca), alături de “FAMILIA TOT” (Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova), “NOUL LOCATAR” ( producția Teatrul “Nottara” ), spectacole comentate pe blog și “În trafic” (Teatrul Național Târgu – Mureș, Companian “Liviu Rebreanu, un spectacol de Alina Nelega).