marți, 27 iunie 2017

“JURNALUL LUI ROBINSON CRUSOE” – TEATRUL ODEON

APLAUZE PENTRU ACTORI, DAR …

         Șaptesprezece actori alcătuiesc distribuția așa-zisului musical “Jurnalul lui Robinson Crusoe” după “Insula” de Gellu Naum, și cântă, dansează, manevrează panourile unui decor costisitor, timp de o oră și un sfert. Efortul lor considerabil, din păcate, are drept rezultat, un spectacol anost.
      
   Precizarea că reprezentația este “DUPĂ” Gellu Naum și nici “după” povestirea lui Daniel Defoe, nu are nici un rost. Spectacolul se putea numi și “Jurnalul lui X sau Y” pentru că povestea lui Robinson Crusoe, celebrul personaj, luat drept motiv de Gellu Naum pentru “Insula”, nu mai există ca tematică.  Poet, prozator, dramaturg, Gellu Naum rămâne un nume de valoare al patrimoniului nostru cultural și nu numai al său. A scris cu inspirație în stilul curentulu suprarealist, fiind alăturată personalitatea sa lui Andre Breton. Opera lui Gellu Naum preocupă  creatorii de teatru. Sunt prezente în repertoriile unor teatre scrierile sale, fie “N(AUM)” – un spectacol remarcabil pe un colaj din textele sale, fie “Insula” în diverse montări sau textele devin motivul unor concerte pentru Ada Milea.


         În “Insula” esența tematică este singurătatea tratată în spiritul curentului suprarealist. Robinson naufragiază pe o insulă pustie, dar …  plină de vietăți, de oameni ciudați. Rămâne însă, măcinat de singurătate, iar cauzele provocatoare singurătii le povestește într-un jurnal. “Adaptarea” piesei e un rezumat încâlcit al acțiunii. Robinson se îndrăgostește de Sirena, descoperă în Mary pe mama sa, etc. Povestea “naufragiului” sentimental al lui Robinson, compusă poetic și rafinat filosofic de Gellu Naum, se anulează. “Insula” în regia lui Mihai Măniuțiu devine un “jurnal” al acțiunii dintr-o telenovelă. Substratul personajelor din lumea fantasmelor nu mai funcționează în “adaptare” și în conceptul teatral. Consistența scrierii lui Gellu Naum, luată drept pretext pentru un musical “după Insula”, dispare.
         Mihai Măniuțiu concepe viziunea regizorală având drept bază scenografia și muzica, dorite a fi spectaculoase. Nu sunt. Decorul lui Adrian Damian e confuz în raportat cu acțiunea și lipsit de funcționalitate. Ajuns în sală, publicul e primit de imaginea cenușie, proiectată pe o “cortină” circulară din panouri, cu o căpriță pe un mute stâncos. Se vrea sugerarea insulei unde naufragiază Robinson, dar “cortina” se transformă, în panourile sale bolborăsește apă, imaginea trimite parcă spre un acvariu în care se întrevăd oameni. “Cortina” se va despărți în două ca să arate o scenă cu un imens fundal alb și circular un podium. Actorii vor manevra “cortina”, iar când nu sunt implicați în acțiune, vor sta pe podium ca spectatori. La “jocul” panourilor fără rost se apelează mereu. Acest decor complicat, nu reușește să sugereze prin nimic, lumea singuraticului Robinson.

Dă senzația că refugiul eroului este … un club de fițe, cu persoane îmbrăcate uniform, amintind ca stil de rockeri. Andrada Chiriac realizează aceste costume “uniformă” din “pardesie” sau veste lungi cu broderii și aplicații sclipitoare, din material negru amintind de piele, blugi la modă găuriți și tricouri negre. Costumele sunt în sine spectaculoase, dar aceste “uniforme” nu au legătură cu piesa lui Gellu Naum și nici cu “adaptarea” devenită subiect de telenovelă. Decorul și costumele vor să servească o vizualizare modernă, dar sunt lipsite de linia logică solicitată de un posibil musical.
         Din 1997 când fost actriță Ada Milea a lansat primul album “Aberații sonore”, a început impunerea prin compoziții apropiate ca gen de folk și prin ilustrația muzicală a numeroase spectacole. Ironia, sensibilitatea caracterizează compozițiile sale. În timp însă, creațiile muzicale s-au manierizat în aplicarea pe diverse texte. Gellu Naum o preocupă pe Ada Milea din 2003 când propune albumul “Apolodor” și numeroase concerte. Și “Insula” a devenit pretext pentru un concert, iar acum, Ada Milea vrea să dezvolte compoziția pentru un musical. Demersul nu îi reușește. Musicalul este un gen special, de mare succes la public, prin spectacole muzical teatrale, nu concerte și servește în amânunt un subiect, fie dramatic, fie comic. Partitura muzicală a Adei Milea pentru “Jurnalul lui Robinson Crousoe”, uniformă melodic, nu servește subiectul și tematica. Prin linia muzicală simplistă și “cântecele” în maniera recitativelor este neglijată esența situațiilor conflictuale. “Cântecele” devin recitative prin intonație și ritm, declamații acompaniate muzical ca în concerte.
        
În acest context fără rezonanță în raport cu tematica “scenariului”, oferit de scenografie și muzică, cei șaptesprezece actori distribuiți în personaje transformate schematic, cântă vocal, cântă la diferite instrumente, schimbă decorul și dansează! Andrea Gavriliu conduce mișcarea ansamblului și coregrafia spre dansuri ce amintesc de hip hop și rapperi. Remarcabil execută toți interpreții solicitările regiei, muzicii, scenografiei și coregrafiei. În ansamblu și când se detașează prin monologuri, sunt senzaționali, numai că punctul important de a prezenta și personaje în relații și conflicte, nu se poate înfăptui  în această viziune regizorală haotic concepută. Mihai Smarandache în Robinson se dovedește stăpân pe chitară și în ciuda haosului din preajma personajului, încearcă să îl îmbogățească; acordă accente de sensibilitate aparte interpretării, relațiile le completează prin expresii de uimire în cunoașterea unei lumi care îi e străină prin comportament. Punctează cu fine nuanțe comice aparițiile lui Vineri, Marius Damian. Sirena de care se va îndrăgosti Robinson, este interpretată de Paula Niculiță care îi imprimă farmecul personal ca imagine generală. Greul reprezentației îi revine Antoanetei Zaharia în Mary cea mereu activă în acțiune. Personajul e confuz caracterizat în”scenariul” după “Insula”, dar actrița cu energie interioară îl creionează admirabil. Ghidul acțiunii, dar și rolul unui Canibal, revin lui Dimitrii Bogomaz. Excelent relaționează actorul cu publicul în calitate de Ghid, cântă și subliniază ironic situațiile.

Ionuț Khivu este Piratul Pierre, Cezar Antal – Canibalul instrumetist, Marius Stănescu – Mabolo, regele canibalilor, Anda Saltelechi, Ruxandra Maniu – Papagalii Coco, Oana Ștefănescu, Diana Gheorghian, Meda Victor, Constantin Cojocaru – Bunicile agresive, Ioan Batinaș - Randolph, Relu Poalelungi - Canibal / Beduin, Alex Neagu – Tobe; cei distribuiți sunt personalități, unele afirmate în roluri importante din alte reprezentații, fac acum figurație în ansamblu sau se detașează în mici monologuri ori prin scurte dialoguri, toți cântă, dansează, se agită în “uniformele” de rockeri. Dar … specificarea numelor personajelor care le revin, nu are însă nicio legătură cu interpretarea scenică dictată de regie. Numele de papagali, canibali, beduini etc aparțin piesei lui Gellu Naum și sunt spulberate de acest așa zis musical. Viziunea regizorală nu a impus actorilor să prezinte personaje, să speculeze relațiile dintre ele.


 Unii regizori de prestigiu, aplică în numele originalității acest “stil” pentru a realiza spectacole de grup, de ansamblu, în care ignoră construcția de personaje. Este la modă acest “stil”, un exemplu fiind și “Jurnalul” lui Mihai Măniuțiu. Publicul răsplătește cu aplauzele cuvenite pe actorii din distribuție care demonstrează că dețin calități deosebite muzicale și de dansatori. Acești actori pot străluci în roluri importante într-un musical adevărat. În “Jurnalul lui Robinson Crusoe”, realizatorii spectacolului i-au transformat în marionete. 

         “Jurnalul lui Robinson Crusoe” poate amuza pentru o oră și cinsprezece minute pe spectatorii care frecventează cluburi, dar spectacolul nu are consistență emoțională și nu servește tematica lui Gellu Naum devenit pretext, ca și Shakespeare în alte tratări regizorale. De ce oare nu scriu acești regizori texte pentru dorințele lor de a “reînnoi” imaginea teatrală?!    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu