marți, 19 iunie 2018

“PESCĂRUȘUL” – UNTEATRU

RĂSCOLITOR SPECTACOL DESPRE SUFLETUL UMAN “GOL” ȘI EGOIST

         Cehov a precizat cu ironie că piesele sale ar fi comedii. Dramaturgul se manifestă însă, ca un psiholog, un analist al sufletului uman studiat până în cele mai tainice cotloane prin personajele aflate în acțiune și conflicte dramatice. Regizorul Andrei Șerban care a pus în scenă mai multe spectacole cu piesele lui Cehov, de astă dată pentru “Pescărușul” se transpune parcă în gândirea minunatului dramaturg și pătrunde ca un psiholog desăvârșit în sufletele personajelor, le descoperă egoismul, veleitățile. 
        
 Regizorul Andrei Șerban lucrează pentru prima dată la noi într-un teatru independent – “Unteatru” -, și aplică piesei “o adaptare liberă după traducerea de Mașa Dinescu și Andrei Șerban” fără a știrbi cu numic substanța scrierii, doar cu intenția de a demonstra universalitatea piesei scrisă în 1895, cu o temă perfect valabilă și în zilele noastre. În “Pescărușul”, Cehov analizează sentimentul de afecțiune, numit și “dragoste” – dragostea pentru iubită sau iubit, pentru mamă, pentru artă. Comunicarea profundă a sentimentului către partener este adeseori afectată de veleități și devine tema piesei; această temă, regizorul Andrei Șerban și numeroasa distribuție cooptată, reușește să o comunice răscolitor publicului. Este posibil ca unii spectatori să refuze comunicarea acestei analize psihologice pentru că țintește direct sufletele care ascund egoismul și nu acceptă a li se pune în față “oglinda” intimității. 
        
 Spectacolul transpune goliciunea sufletească în “spațiu gol” scenic, amintind de teoriticianul Jerzy Grotowski, dar e folosit ca spațiu gol de fapt, de umanitate. Decorul e simplu, dar nu simplist, marcat de zece scaune diferite ca formă  pe care se vor așeza în debutul reprezentației actorii și apoi vor privi cum se va derula acțiunea ce îi implică pe rând pe fiecare în conflicte și situații. Scaunele vor fi mutate de actori pe linii diferite, în funcție de situație. Decorul se completează cu o scară de zugrav în fundal pe care vor urca “victimele” ambiției profesionale, cu o piatră neagră amintind de o inimă, devenită scenă a încercării de teatru în formulă nouă, dorit de Treplev, iar spre final cu valizele mari ale cuplului Arkadina – Trigorin, călători prin viață. Costumele sunt cele din zilele noastre, completate cu dezgoliri ale trupului Mașei aflată într-o situație disperată și cu elegantele rochii purtate de celebra actriță Arkadina. Pentru această scenografie minimalistă a fost consultat Valentin Vârlan. Luminile sunt atent plasate și ajung în unele situații, să apeleze la culoarea roșie pentru a sublinia fantasma ambițiilor. Intervin uneori în spectacol și ilustrații muzicale pentru a sugera “dansul” pasiunilor ce macină suflete triste cu motive armonice din țara dramaturgului. 
         Într-o sală cu o sută de locuri și un spațiu de joc restrâns, ACTORII sunt forța demonstrației cum personajele lor își pun sufletul pe tavă pentru a fi judecate de spectatori. Douăzeci de actori din diferite generații, în distribuții diverse în funcție de reprezentație, interpretează ireproșabil personajele atribuite. Urmărind trei reprezentații cu ușurință se pot constata diferențe în interacțiunea dintre cei distribuiți în ziua respectivă prin accentele divers dezvoltate pentru “dezgolirea” sufletelor propusă de Cehov și Andrei Șerban. 
         Acțiunea piesei este compusă din două segmente – cel al “realizaților” profesional, actrița Arkadina și scriitorul Trigorin, amantul ei și cel al aspiranților la “realizare” profesională, scriitorul Treplev fiu al Arkadinei și iubita sa Nina. Conflictul aparent este între generații, când de fapt “realizarea” e baza sa, “realizare” comună veleității care distruge sentimentul “dragostei”. Personajele centrale sunt “ambițioșii” Treplev și Nina, dorinici de celebritate; Treplev vrea “forme noi în teatru” și prezintă mamei sale actrițe Arkadina și lui Trigorin, un monolog interpretat de Nina care visează să fie actriță; “forma nouă de teatru” se dovedește a fi găunoasă prin lipsa personajelor și acțiunii. Ironia la adresa căutărilor de noutate în teatru, în artă în general, a “formei fără fond” existentă în piesă și în spectacol, e punctată cu efect tragicomc la public.

ANGHEL DAMIAN (Treplev)
        
 Personajul Treplev e ofertant prin bogăția substratului deținut pentru orice interpret. Regizorul Andrei Șerban distribuie în acest rol trei tineri actori: Anghel Damian, Bogdan Cotleț și Bogdan Nechifor; fiecare va dezvălui diferit “goliciunea” sufletului lui Treplev. Cu o trăire interioară intensă interpretează personajul Anghel Damian și dezvăluie cum concepe Treplev “dragostea” față de mamă, iubită și pasiunea profesională, ambiția de a fi remarcat drept creator inovator ca scriitor. La nuanță actorul sugerează cum Treplev își iubește, dar și urăște mama aflată în compania celebruui Trigorin, e un fel de Hamlet rătăcit în viață, cum se subliniază și în text; iubește disperat pe Nina, dar ambiția profesională e mai presus de iubire și când urmărește interpretarea monologului său de către aceasta, mimează  rostirea replicilor pe care le crede geniale. Nefericirea personală a personajului, Anghel Damian o expune cu subtilitate și sensibilitate pentru a arăta cum Treplev victimă a mamei și a neînțelegerii realității, devine un distrugător de sentimente reale. Anghel Damian ilustrează prin construcția personajului, simbolul lui Cehov de ucidere a “pescărușului”, ucidere a sensului iubirii pornită din ambiție devoratoare și egoism. Anghel Damian prin interpretarea lui Treplev, reușește a se impune în topul generației de tineri actori. Un altfel de Treplev prezintă Bogdan Cotleț; actorul accentuează cu sensibilitate, cu lacrimă în ochi, dragostea lui Treplev față de mamă și nefericirea provenită din ignorarea lui de către aceasta. Bogdan Cotleț plasează ambiția profesională a lui Treplev ca soluție de răzbunare a sa pe Arkadina și accentuează singurătatea personajului, apropiat fiindu-i doar bătrânul Sorin, fratele mamei. Fragilitatea sentimentelor lui Treplev față de mamă și iubită, sunt reușit marcate de Bogdn Cotleț. Un Treplev răzvrătit, temperamental, ajuns în pragul isteriei, propune Bogda Nechifor. Neputința personajului de a impune mamei iubire, ca și cea de a străluci profesional sunt redate în forță și încărcate de emoție de către interpret. Fețele Ninei sunt diferit, dar reușit redate de tinerele actrițe Silvana Mihai și Alina Rotaru. 


        
SILVANA MIHAI (Nina)
 Impresionant compune Silvana Mihai evoluția Ninei, transformarea dintr-o adolescentă candidă și visătoare a deveni actriță, într-un om matur înfrânt în “forța de a merge înainte”, cum destăinue în monologul final. Actrița sugerează la început cum dragostea ivită față de Trigorin e un sentiment de adolescentă, dar la maturitate îi rămâne în suflet, chiar și în urma înfrângerii. Pentru Nina sa mai presus de profesie rămâne iubirea, sentiment căutat pe care nu l-a găsit nici în familia personală absentă din acțiune. Excelent prezintă Silvana Mihai o altfel de Nina, căutătoare a prețuirii sentimentului de dragoste și a adevărului. Cu o sensibilltate aparte tratează evoluția Ninei, actrița Alina Rotaru, subliniază naivitatea tinerei, dar și căderea în capcana celebrității la care visează prin profesia aleasă și prin influența celor întâlniți în familia Arkadinei; înfrângerea personajului ajuns în pragul nebuniei, o marchează dramatic, Alina Rotaru prin interpretarea sa deosebită. 
        
CLAUDIA IEREMIA (Arkadina)
 Claudia Ieremia de la Teatrul Național din Timișoara și Mihaela Trofimov de la Teatrul “Maria Filotti” din Brăila, reușesc să întrupeze remarcabil, dar cu nuanțe diferite personajul Arkadina. Măcinată de egoism, acaparatoare de sentimente și prețuire este Arkadina în interpretarea admirabilă a Claudiei Ieremia. Actrița subliniază în amănunt prin expresie, egoismul Arkadinei, pofta devoratoare a sentimentelor, dorința de păstrare a tinereții trecute și veleitatea celebrității. Mihaiela Trofimov punctează cu fină ironie, maniera de “divă” a actriței Arkadina care confundă afectat viața particulară cu teatru; personajul său e mereu revoltat în relațiile cu cei de acasă pe care îi tratează egoist și autoritar, e distantă față de fiul ei, fiind obsedată numai de succesul personal pe scenă și în relația de “dragoste” cu Trigorin. 


        
EMILIAN OPREA (Trigorin)
 Diferit ca expresie e conceput Trigorin de Emilian Oprea și Richard Bovnoczki, dar interpretările lor rămân remarcabile. Pentru Emiian Oprea personajul e mereu preocupat egoist doar de documentare pentru proza sa și în final, chiar sinuciderea lui Treplev o notează în carnețel cu zâmbet cinic pe buze; este obsedat de poziția socială și distant în relațiile sentimentale. Emilian Oprea oferă portretul unui veleitar periculos și ușor de întâlnit în viața curentă care deține un farmec personal exploatat înșelător. Și Richard Bovnoczki subliniază acest aspect și  îl completează cu o anume plictiseală de viața de la țară a familiei Arkadinei a unui tip viclean și aparent melancolic; la nuanță desenează actorul și relația de aventură sentimentală provocată de Nina, interesul personal dominând însă, această relație. 


         
RICHARD BOVNOCZKI (Dorn)
Excelentă este transformarea lui Richard Bovnoczki într-o altă reprezentație în doctorul Dorn; personajul devine comentatorul conflictelor tăcut, expresiv ironic când deține replică, este cel care privește cu amărăciune cum se spulberă sentimente în jur, cel care cândva a spulberat și el sentimente. Dorn e “doctorul” fără soluții de viață, dar e în interpretarea sa și purtător al demersului de analiză psihologică a întâmplărilor din preajmă. Același personaj în interpretarea deosebită a actorului Vitalie Bichir apare ca un rezoner care privește distant conflictele obișnuite din casa Arkadinei.


        
SABRINA IASCHEVICI (Mașa)
 Mașa este personajul adus de viziunea regizorală în zona gravă a realității curente; e fiica administratorului propietății Arkadinei și celei îndrăgostită de doctor, Polina, și îl iubește fără șansă pe Treplev. Consumul de băutură și droguri - de astă dată - al Mașei este pentru a se desprinde de înfrângerea sentimentală. Mașa e mereu drogată și Sabrina Iaschevici arată impresionan efectul acestora asupra stărilor prin care trece. Actrița realizează o compoziție amănunțită prin expresie a acestui personaj refugiat în efectul stupefiantelor. Mădălina Enea, în același rol, accentuează pasiunea pentru Treplev și mai puțin efectul drogului aupra suferinței din dragoste. Conceptul regizoral transformă astfel personajul pentru a atenționa asupra gravității fenomenului actual al drogului în viața tinerilor. 
         În planul doi al acțiunii sunt Medvedenko, învățătorul a cărei importanță e ignorat de societate, cel îndrăgostit de Mașa, cât și părinții ei Polina și Șamraev. Din nou, în diferite reprezentații, accentele în caracterizare a personajelor sunt diferite. Medvedenko apare ca o slugă umilă, sincer iubitor al Mașei, dar fără soluții de a o salva din decădere, în interpretarea cu migală gândită de Ionuț Vișan. Un slujitor va fi Medvedenko și sub chipul lui Liviu Pintileasa, dar atent mereu să nu greșească în fața celor din familia Arkadinei. “Dragostea” rămâne un sentiment fără soluții de realizare și interpreții sugerează ireproșabil acest aspect. Polina beneficiază de două interpretări aparte, în două variante de distribuție, susținute de Virginia Mirea și Florina Gleznea. O femeie nefericită care îl iubește pe doctor este Polina, prezentată cu măestrie, la nuanță de Virginia Mirea; aceiași nefericire o completează cu o revoltă interioară tăcută, Florina Gleznea. Ambele actrițe realizează credibil personajul și subliniază rostul său pentru tema piesei -  “dragostea” și nefericirea personală. Administratorul Arkadinei, cel total dezinteresat de familie, preocupat doar de atribuțiile lui, lipsit de sentimente este Șamraev, interpretat cu atenție la relații de Gelu Nițu și Silviu Debu. Egoismul și cinismul personajului sunt pregnant arătate de Gelu Nițu, iar dezinteresul total față de fiică și nevastă, de Silviu Debu. 

        
CONSTANTIN COJOCARU (Sorin)
 Un personaj aparte pentru conflict și mesajul viziunii regizorale este Sorin, fratele mai vârstnic al Arkadinei, iar eșecul în viața sa de funcționar e rostit de personaj mereu prin replica - “Am vrut să mă însor și să devin scriitor și nu am făcut niciuna”. Constantin Cojocaru jonglează cu stările de decrepit ale bătrânului și pasiunea iscată de tânăra Nina și când e prezent  în acțiune, fără replică susține relațiile cu cei din jur prin manifestări ale chipului și gestică, remarcabil dirijate. 
         În acest spectacol nu există roluri mari și roluri mici, toți actorii sunt mereu în scenă, fie în personaj, fie ca spectator și se dăruiesc viziunii regizorale pentru a prezenta interiorul găunos al unor suflete chinuite de pasiuni și egoism. Pentru cei tineri alegerea în distribuție pentru “Pescărușul” în regia lui Andrei Șerban, a fost și un studiu de teatru adevărat, oferit de acest maestru al teatrului. 
         “Pescărușul” lui Cehov, descifrat teatral în esența substratului piesei, lasă spectatorii copleșiți de emoție prin analiza psihologică efectuată personajelor. Spectacolul lui Andrei Șerban nu se poate uita ușor, e o demonstrație dramatică, despre oameni și interiorul tăinuit al sufletului. 

P.S. Scuze, dar nu am avut la dispoziție fotografii din spectacol și am folosit doar câteva chipuri de actori “împrumutate” de pe internet. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu