“ CONTRA PROGRESULUI “ - LABORATORUL DE NOAPTE ( TEATRUL BULANDRA )

UN REMARCABIL SPECTACOL AL TINERILOR INDEPENDENȚI

La ediția trecută a Festivalului Național de Teatru, un juriu desemnat de Asociația Internațională a Criticilor de Teatru, acorda premiul “Tânără speranță”, actriței Ioana Manciu pentru rolurile dintr-un spectacol de excepție “Jocuri din curtea din spate” în regia lui Bobi Pricop, comentat pe acest blog. După un an de relativă tăcere, tânărul regizor revine în forță, alături de o parte din echipa spectacolului său de debut “Jocuri din curtea din spate” de la Teatrul Act și oferă “Contra progresului”, o imprsionantă “fabulă” cu intenții suprarealiste despre “întunericul” care ne amenință ca rezultat al “progresului” societății prezente. Alege cu inteligență o piesă din trilogia dramaturgului catalan Esteve Soler, personalitate la ordinea zilei în repertoriul european. Trilogia sa cuprinde “Contra progresului”, “Contra iubirii” și “Contra democrației”, titluri provocatoare. Stilul scrierii lui Esteve Soler este apropiat de cel al suprarealismului și beneficiază de traducerea apreciabilă a Luminiței Voina-Răuț. Toate piesele trilogiei redau fiecare, șapte povestiri avertisment.

Regizorul Bobi Pricop realizează o remarcabilă descifrare și ilustrare teatrală într-un spectacol aparent minimalist, baza sa fiind exprimarea sensurilor prin interpretarea actorilor. Scenografic, Rodica Știrbu rezumă imaginea la patru scaune albe pe rotile, într-un spațiu de joc tern sub aspectul culorii, în fundalul spațiului neconvențional oferit de mica sală a “Laboratorului de noapte”, fiind așezați câțiva saci de gunoi ce ascund accesoriile strict necesare pentru a indica transformăriile în numeroasele personaje active din cele șapte “povestiri”. Sunt o înșiruire de fapte obișnuite, cu tentă absurdă, surprinse din existența prezentă, sufocată, dependentă de rezultatele progresului ce degradează comunicarea umană și produce victime. Scenografia bine gândită își are tâlcurile sale servind conceptul regizoral.

Personajele sunt oameni ce ajung a se deplasa rapid doar pe scaunele cu rotile ale … “progresului”, ca în final, umanitatea distrusă să aducă personajul animal absurd, o focă în două picioare, un monstru distrugător de vieți din fașă. “Morala” avertismentului atenționează că “progresul” astfel perceput, duce la “întunericul” ființei umane. Ca replică “întunericul” separă fiecare conflict, fiind și cuvântul de sfârșit al reprezentației. Bobi Pricop manevrează inventiv, credibil ca regizor o vizualizarea teatrală aparent simplistă , pentru a evidenția sensurile majore ale poemului-fabulă propus de Esteve Soler, prin forța actorilor. Sunt rari acei regizori care pot realiza o astfel de performanță cu mijloace directe de expresie pentru sublinierea scenică a subtextului major al unei piese.

Ioana Manciu, Aida Avieriței, Vlad Pavel și Ceazr Grumăzescu schițează în esență mai multe personaje desprinse din realitatea curentă. Reușesc strălucit adaptarea la convenția deschisă, rapidă a transformării doar prin câteva accesorii și interiorizare credibilă în creionarea tipologiilor, împinsă în unele cazuri spre caricatură sau chiar grotesc. Un povestitor – Ioana Manciu, apreciabil “dirijor” al acțiuii -, precizează faptele de viață prin care trec personajele, surprinse din diverse medii sociale. Se prezintă mai întâi un cuplu dependent de programele tv difuzate de un televizor de ultimă generație, ce se trezește în preajmă cu un copil negru desprins din documentarul urmărit. Personajele sunt remarcabil compuse prin reacții de Aida Avieriței, Vlad Pavel și Cezar Grumăzescu. Urmează apoi o radiografie sinistră a indiferenței umane prin tânăra care vrea să vadă cum moare un om călcat de  tramvai. Atent definește Ioana Manciu tipologia unui astfel de personaj, prezent în realitatea deteriorată uman astăzi. Ne vom întoarce apoi, la surprinderea efectului progresului tehnic al calculatorului, datorat și “mărului” lui Steve Jobs, ce devine un “măr” uriaș care ocupă livingul unei familii dependente de prezența sa. Aida Avieriței și Cezar Grumăzescu definesc esența unor astfel de personaje care rezumă comunicarea cuplui la cunoscutul “măr”. Vom urmări și cum șeful unei corporații – cu precizie definit de Vlad Pavel -, vrea să inventeze o nouă religie pe care o explică prietenului său, caracterizat în amănuntul expresiei de Cezar Grumăzescu.

Ce se poate întâmpla astăzi în evoluția unei căsnicii? Este o întrebare la care răspunde următorul moment. A apărut … contractul între parteneri, și Vlad Pavel în compania lui Cezar Grumăzescu reușesc impunerea excelentă a celor două tipologii atribuite. Se trece apoi la secvența dedicată învățământului, școlii. O educatoare prezintă absurd povestea Scufiței Roșii. Admirabilă este Ioana Manciu în desenul grotesc al unei învățătoare plictisite, cât și reacțiile ascultătorilor interpretați de Aida Avieriței, Vlad Pavel și Cezar Grumăzescu. Peste fiecare episod se lasă cu sens o cortină neagră a luminii, ultimul fiind cel moralizator al constatării degradării umane sub toate aspectele, prin apariția acelui animal ciudat , cândva o focă. Actorii sunt formidabili prin modul în care ilustrează lumea căreia îi aparțin și în care progresul poate ucide umanitatea, comunicarea individului. Fiecare actor pentru o altă tipologie abordează o altă cale a expresiei.

“Contra progresului” se înscrie în rândul spectacolelor remarcabile, puține e drept, ce propun inovație în convenția teatrală cu sens credibil major. Este reușita unei tinere echipe de independenți care în mod sigur vor mai propune și alte surprize demne de apreciat.

P.S. Ca replică se pare pentru Festivalul Național de Teatru (FNT) s-a inițiat imediat prima ediție a Festivalului Național de Teatru Independent (FNTI) în perioada 4 – 10 noiembrie. FNTI a fost rezultatul colaborării între Fundația Godot, activă în mod special în domeniul teatrului independent cu spectatorii la mese și Centrul Cultural al Artelor din sectorul III, o instituție finanțată de primăria respectivă. Au fost selectate 13 spectacole pentru concurs și 27 pentru secțiunea off din diferite stagiuni, fără un regulament solid definit. Spectacolul comentat mai sus nu a intrat în programul FNTI ca eveniment.

Lansarea acestui ambițios proiect a avut și o conferință de presă, moderată de apreciatul realizator tv, Cătălin Ștefănescu. S-a încercat a se defini teatrul independent, dar … în acest context nu s-a reușit ! Mulți dintre invitați și din juriul competiției independente cu sprijin de la primăria sectorului III, dovedeau că rar au urmărit un spectacol al teatrului independent. Erau însă, plini de entuziasm și promisiuni ! Au absentat de la această dezbatere încropită, Marcel Iureș , inițiatorul teatrului independent prin Teatrul Act, Gianina Cărbunariu, o valoare afirmată prin teatrul independent și alte personalități cu adevărat implicate în această mișcare de viitor căreia îi este necesar un sprijin legislativ, cum funcționează în Uniunea Europeană. Sprijinul sectorului III în FNTI poate fi demn de apreciat, sperăm că fără substratul unor interese specifice instituțiilor finanțate de stat în scop servil propagantistic, cum s-a arătat și pe diverse canale tv, fără a se mai aminti măcar de cei remarcați în aceast festival fragil dedicat independenței.

Teatrul independent merge însă înainte, îndiferent de specularea prezenței sale de către unele instituții beneficiare de finanțare publică! Dovadă sunt actualele premiere ce animă novator,  cu adevărat prin experimente reușite viața noastră teatrală.

FINALĂ, FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU (FNT) – EDIȚIA XXIII (25 octombrie – 3 noiembrie)

OBSERVAȚII – TENDINȚE DEMNE DE INTERES

         Am oferit mai jos, un “jurnal” zilnic al sărbătorii teatrului nostru FNT, ediția XXIII, proiect al UNITER, o ediție reușită, care în ciuda condițiilor financiare precare și a repertoriului anual sărac în propuneri, a selecționat prin directorul artistic, Alice Georgescu, spectacole demne de luat în seamă, discutabile însă unele, ca soluție teatrală. Din programul bogat în manifestări conexe, au fost comentate doar spectacolele selectate, 18 din cele 21 de propuneri, unele analizate la data premierii pe acest blog. Comentariile, ca și selecția, pot fi acuzate de subiectivismul firesc pentru oricine, spectator sau persoană avizată în domeniu.

  Concluziile rezultate ne indică tendințe novatoare apreciabile pentru mișcarea noastră teatrală.

         TEATRUL SOCIAL apare ca o tendință necesară. Activă și în “teatrul document”, Gianina Ccărbunariu s-a remarcat prin “SOLITARITATE”, pe scenariul personal. S-a alăturat acestui drum și “BEZNĂ DE MINĂ” o piesă de Csaba Szekely în regia lui Aba Sebestyen. Spectacolele erau dedicate actualității.

         DRAMATURGIA CLASICĂ MEREU ACTUALĂ. “Adaptări” inteligente la contemporaneitate sau tratări inventive ale unui text din secolul XX, trecut în rândul valorilor dramaturgiei, au uimit prin forța creatoare a regizorilor. Considerăm că s-au detașat “PESCĂRUȘUL” de Cehov în regia lui Yuri Kordonsky, “NĂPASTA” de Caragiale, în regia Radu Afrim, “AVARUL” de Moliere în regia lui Laszlo Bocsardi și “UN TRAMVAI NUMIT DORINȚĂ”, regia Andrei și Andreea Grosu.

         PAMFLETUL POLITIC poate fi un gen nou în teatru, chiar dacă apelează drept pretext la o piesă clasică. Regizorul Tompa Gabor a aplicat această tendință pe piesa “Conul Leonida față cu reacțiunea” de Caragiale în spectacolul deosebit, “LEONIDA GEM SESSION”.

         LEGENDELE SCENEI rămâne o secțiune culturală necesară festivalului, chiar dacă din motive obiective au absentat în ultimul moment, reprezentații dedicate personalității Marianei Mihuț. Secțiunea s-a rezumat numai la “TROIENELE” în regia lui Andrei Șerban, cu adevărat un spectacol memorabil.

         FNT a demonstrat că de inovații teatrale nu ducem lipsă, chiar dacă funcționează încă, o “criză” reală și în afirmarea unor nume tinere de regizori. Spectacolele citate au dovedit că servesc calea inovației teatrale motivat prin dramaturgia aleasă și expusă provocator, cu atractivitate pentru stăpânul teatrului, Marele Public.

“ ADAM ȘI EVA “ – TEATRUL NAȚIONAL din TIMIȘOARA (FNT)

         UN KITSCH

         Ambiția de a integra în repertoriul unui teatru național dramatizarea unui roman din planul doi valoric, chiar dacă aparține lui Liviu Rebreanu, este discutabilă mai ales prin tematica sa. În prezentul unei societăți frământate de transformări și multiple probleme sociale, dramatizarea romanului “Adam și Eva” are drept tematică, iubirea motivată prin … reîncarnare ! Spectacolul a fost selectat la secțiunea “Creatori și teatre în spectacol”.

         Regizorul Alexander Hausvater încearcă să dramatizeze “Adam și Eva” , un roman special, scris cu pretenții filosofice în 1925,  , primit cu rezervă de critică și la apariție. Se propune istoria căutării iubirii a unui cuplu arhetipal, Toma și Ileana, în scriere, ce se regăsește mereu pe diverse meridiane sub alte nume, în șapte etape istorice, total diferite, din trecutul îndepărtat până în peroiada interbelică de la noi. În fiecare epocă apare un alt conflict, simplist conceput, dictat de diverse condiții sociale. Ideea ce reunește aceste secvențe istorice, ar fi comentarea filosofică a căutării iubirii de către sufletele unui cuplu reîncarnate, ce se regăsesc mereu, dar viața le frânge împlinirea. Nu există un conflict credibil, personajele sunt schițe minore, iar dramatizarea este expozitivă, ca și romanul. Miezul tematicii, iubirea devine un pretext minor cu adresă poate pentru un public aflat în pragul adolescenței căruia vrea a i se explica superficial că și în lumea antică sau cea medievală au existat cupluri, oamenii s-au iubit, în diferite condiții sociale. Dramatizarea fragilă în consistență , servește regia doar pentru realizarea unui spectacol … spectaculos, ca într-un teatru de revistă cu un ansamblu numeros, înveșmântat surprinzător, rezultatul fiind o reprezentație fără fior emoțional, chiar plicticoasă. Vizualizarea generală are efectul unui kitsch prin imaginile derulate.

         Fără credibilitate este relatată povestea unui cuplul - Toma și Ileana, persoane din anii ‘20 ai secolului trecut, cu un statut împlinit -, distrus prin intervenția unui personaj cu interese confuze. Un perete masiv din fundalul scenei cu multe uși și sertare, construit de Adrian Damian, scoate mereu la viață, istoria reîncarnării sufletelor celor doi și le trimite la moarte. Costumele numeroase ale Alinei Lățan vor a indica trecerea prin cele șapte etape istorice ale sufletelor respective. Cei din ansamblu și interpreții cuplului, merită felicitări pentru rapiditatea schimbării înfățișărilor, numai că imginile propuse prin costume și machiaj sunt uniforme, superficial desenate, ca pentru un ansamblu de amatori care vrea să șocheze. Personajele nu au diferențiate o minimă personalitate în funcție de rostul lor în diverse conflicte, școlărește expuse de dramatizare.

Astfel, vreme de o oră și patruzeci și cinci de minute, spectatorului i se oferă numeroase imagini surpriză cu trimitere la … Babilon, India, Egipt, Roma antică, Germania medievală, Franța revoluționară și epoca interbelică, din care cu greu poate detașa pe eroii comentariului cu pretenții filosofice. Toate aceste secvențe așa zis istorice sunt dirijate, comentate ca în poveștile minore pentru copii, de profesorul “filosof” și activa “femeie în negru”, cu intervenții ale infirmierii din spitalul unde Toma își dă sufletul. Se încearcă a se anima atmosfera prin muzica originală a lui Adrian Enescu, firavă ca efect.

 Un astfel de “ambalaj” scenografic ales de regizorul Alexander Hausvater are drept rezultat un spectacol de estradă, cu unele intervenții desprinse parcă din filme horror sau din cele de desene animate moderne. Imaginile șochează prin încercarea de a fi spectaculoase, dar intențiile de expresie sunt penibil didactice pentru a servii ideea de iubire veșnică. “Filosofarea” în gol emoțional teatral este propusă pe o scenă mare, cu restricție la numărul de spectatori. Spectacolul este realizat inutil cu eforturi financiare pentru scenografie, chiar dacă teatrul ar dispune de o companie producătoare în domeniu.

Distribuția cuprinde șaisprezece actori, care din păcate, rămân doar ca niște executanți docili ai unei propuneri regizorale ce îi folosește ca “păpuși” într-un experiment teatral cu pretenții de spectaculozitate, dar găunos în intenții. Cum se poate experimenta pe orice temă în teatru, de astă dată rezultatul este un kitsch, un spectacol teatral minor.

Neinspirat, organizatorii FNT au încheiat festivalul cu acest spectacol după care urma să se prezinte premiul Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (AICT). Au rămas în sală mai puțin de jumătate din spectatori, cei curioși. Un juriu alcătuit din Monica Andronescu (România), Ivan Medenica (Serbia) și Michel Vais (Canada) a acordat, ca și anul trecut, un premiu pentru “Teatrul de mâine”. Spectacolul distins a fost “Un tramvai numit dorință” în regia originală realizată de Andrei și Andreea Grosu, o producție apreciată și pe acest blog, a companiei independente “UnTeatru”. Dar … se pare că acest juriu nu a vizionat sau nu a înțeles traducerea spectacolului dedicat actualității, “Solitaritate” de Gianina Cărbunariu, din aceeiași secțiune.

P.S. Ultima zi a FNT, duminică , 3 noiembrie, s-a încheiat cu “BEZNĂ DE MINĂ”, “ADAM ȘI EVA”, “GARDENIA”, spectacole comentate pe blog.

“ BEZNĂ DE MINĂ “ – STUDIOUL YORICK și TEATRUL NAȚIONAL din TÂRGU-MUREȘ, COMPANIA “TOMPA MIKLOS”

UN EXCELENT “ TABLOU “ AL PREZENTULUI

         Tânărul dramaturg Csaba Szekely propune o tragicomedie remarcabilă, o scriere greu de întâlnit în peisajul celor care au pretenții de dramaturgi. Csaba Szekely este autorul unei trilogii despre actualitate – “Flori de mină”, “Orb de mină” sau “Beznă de mină” și “Apă de mină”, remarcat și prin alte scrieri, premiat pentru harul său, mai puțin speculat în repertoriile teatrelor de la “centru” cu pretenții de căutare a unor piese “mioritice”. A pornit de la Arad s-a afirmat la Târgu-Mureș, și în alte teatre din țară.

Dorottya Nagy (Iringo), Barna Banyai Kelemen (Florin)
 și Laszlo Szakas (Ince, primarul)

         “Beznă de mină”, selectat în FNT pentru secțiunea “Creatori și teatre în spectacol”, este un “tablou” satiric-dramatic în ambalaj apropiat de un film polițist, în care sunt surprinse aspecte majore ale realității noastre contorsionate: corupție, politichie, posibil conflict interetnic aplicat sărăciei generale într-o societate condusă fără soluții concrete, în special în lumea satului. Csaba Szekely construiește solid conflicte și personaje printr-o replică vie, consistentă, apelează la comicul de limbaj și la dramaticul situațiilior, lasă liberă alegerea spectatorului să râdă și să aplaude, dar îl și provoacă să judece interior cauzele haosului din jur. Povestea celor cinci personaje este expusă aparent comic și devine captivantă ca o piesă polițistă. Pe scurt, într-un sat din Harghita unde mineritul a apus, o familie luptă pentru existență, și “bezna” din mină este “luminată” de corupția de la suprafață, ratările sunt “salvate” prin alcool, nefericirile personale prin crimă, iar funcția de primar devine ajutor substanțial pentru obținerea de câștiguri personale ilicite.

Dorottya Nagy (Iringo) și Laszlo Szakas (Ince)

         Conflictele subterane ale piesei pentru orice regizor pot deveni o capcană de exagerări în prezentarea scenică. Regizorul Aba Sebestyen, alături de o echipă demnă de admirat, scoate la iveală toate sensurile scrierii cu penetranță. Aparent totul pare o relatare realistă, dar vizualizarea dublează sensurile prin atenta evidențiere teatrală a subtextului lor. De la bun început, spectatorul e primit de un “tablou” proiectat pe cortină, o imagine dintr-o casă țărănească, dominată de prezența mai marelui familiei. Cortina se deschide și în aceiași casă spectatorii vor descoperi că mai marele este primar. Trei muzicieni vor veni în lateralul scenei și vor puncta comic și tragic situațiile prin muzica original concepută de Csaba Boros. Casa în care pătrundem arată printr-un decor în unghi, o cameră tapetată cu imaginea unei păduri cu … doi cerbi ce poartă drept coarne trofeele de vânătoare ale propietarului, iar o lozincă laterală ne anunță “Welcome in Transylvania !”. Decorul creat de Jozsef Bartha trimite în amănunt spre tematica scrierii și astfel, povestea are cadrul scenic convenabil ilustrării conceptului regizoral. Piesa prinde credibil viață scenică prin regizorul Aba Sebestyen care cizelează atent interpretarea de excepție a actorilor distribuiți pentru a configura personaje reale dintr-o lume curentă, des întâlnite zilnic.

Laszlo Szakacs (Ince) și Barna Banyai Kelemen (Florin)

Primarul Ince (Laszlo Szakacs) se luptă în campania electorală să își păstreze funcția, cu fratele său se pare, Izsak (Miklos Levente Ordog), un naționalist radical. Acest fond al conflictului este însă, aparent. Subteranul luptei lor se dezvăluie trist pe parcurs, corupția fiind cauza disputei. Impresionant sunt susținute personajele prin interpretarea actorilor. Laszlo Szakacs intră în “pielea “ primarului cu măestrie, minuțios îi compune personalitatea agresivă dictată de interesele din care nu lipsește nici cel personal pentru a susține la studii pe fiica sa, Izabella (Julianna Cziko). Își dorește, după ce a fost miner, o viață comodă ca primar pentru afacerile ilegal proiectate, alături de sora sa Iringo (Dorottya Nagy) a cărei biografie sugerează a o cunoaște. Laszlo Szakacs este exdraordinar în acest rol aparent comic, dar tragic în substanță, îl dezvoltă la nuanță expresivă, îl trăiește cu sinceritate în manifestare. Se dorește primar și Izsak care jefuiește pădurea și gândește exagerat naționalist originea sa etnică, iar Miklos Levente Ordog reușește trăirea interioară a frământărilor personale ale celui ce vrea putere pentru sine. Rol perfect interpretat de actor. Un personaj al tăcerilor, Iringo sora primarului, cu replici puține, dar încărcat de grava culpă a uciderii soțului – faptă dezvăluită spre finalul acțiunii de dramaturg -, compune remarcabil, cu forță expresivă, Dorottya Nagy. Actrița oferă un exemplu minunat de participare relațională ca sprijin al conflictelor, doar prin replici aparent minore.

 În această comunitate mică dintr-un sat preponderent de etnie maghiară, ajunge un polițist român, Florin (Barna Banyai Kelemen), investigator se pare al unei sesizări de infracțiune, pâră adresată chiar de primar pentru continuarea matrapazlâcurilor sale în funcție. Rol foarte dificil, interpretat excelent de actor. Și Florin are o biografie complicată, vorbește stricat maghiara cu rezultat comic, a fost căsătorit cu o unguroaică, se declară vegetarian, investigația sa are se pare, alt scop însă, lagat și de Iringo. Barna Banyai Kelemen prezintă fără reproș rolul, speculând expresiv, cu firesc, situații multiple, ce duc la finalul tragic al personajului. Izabella, fiica primarului care își păcălește tatăl că este studentă, dar vrea să plece în Italia, este un rol mai modest construit dramaturgic, credibil rezolvat de tânăra actriță Julianna Cziko.

Laszlo Szakacs (Ince) și Barna Banyai Kelemen (Florin)

Într-o piesă în care mereu apar surprize pentru suspansul conflictelor prin răsturnarea de situații, regia intervine pentru ilustrarea scenică prin multe momente de tăcere exprimate, doar prin relaționare între parteneri sau printr-o scenă … muzicală. Iată câteva exemple, inventiv desenate scenic de regie. Întâlnirea primarului cu Florin la masa pe care sunt manevrate două stegulețe, cel românesc și cel european sau luarea unei cine împreună, în care vegetarianul Florin este momit de slăninuța lui Ince. Remarcabilă, plină de sensuri este beția celor doi, ce evocă istoria etniei fiecăruia, posibil motiv de conflict interetnic, dar arată până la urmă că exagerările, frustrările  naționaliste, produs al unei mentalități apuse sunt inutile și vor cânta împreună, în română “C-așa beu oamenii buni” și un cântec maghiar.

“Beznă de mină” este o comedie amară cu referire directă la societatea în care trăim, români, unguri, afectați cu toții de corupție, de neajunsuri pornite din lipsa protejării cetățenilor de către mai marii săi, indiferent de rang. Rămâne un exemplu de “teatru social” dedicat strict actualității noastre printr-un spectacol conceput admirabil, cu finețe pentru a demonstra că indiferent că suntem unguri ori români, ne afectează naivitatea cu care privim prezentul și manipularea societății prin interese, dictate de corupția unor indivizi ajunși la vârf prin votul nostru.