“FEST(in) PE BULEVARD” – TEATRUL “NOTTARA”

TOAMNA … FESTIVALURILOR 

În toată țara, bântuie ca de obicei toamna festivalurile. Este o inițiativă demnă de stimă pentru popularizarea spectacolelor remarcabile cu actori de valoare, în numele a diferite tematici. E drept, nu toate aceste festivaluri au personalitate , un profil bine definit. Se întâmplă adeseori , ca unele spectacole să circule prin mai toate festivalurile, indiferent de titulatura lor, pentru că acestea ar dori să își definească o personalitate cu ajutorul lor și să atragă publicul. Oricum un festival rămâne o bucurie pentru Marele Public din țară și chiar din Capitală, în unele cazuri. În curând, se va derula în Capitală și Festivalul Național de Teatru (25 octombrie – 3 noiembrie) . Deocamdată să amintim ce s-a mai petrecut în zona festivalurilor. La Oradea a fost prețuit teatrul scurt, la Brăila s-au derulat “Zile și Nopți de Teatru”, generos Teatrul de Comedie a găzduit “Festivalul Național de Improvizație”(!) – o încercare amatoristică de tratare a genului, etc. În București, iată că Teatrul “Nottara” cu un management deosebit și o echipă specializată în marketing, lansează un nou festival - Festivalul Internațional de Teatru “Fest (in) pe Bulevard” (12 – 19 octombrie) !

Proiectul are două secțiuni. Prima este competitivă, cu un motto de trimitere spre starea prezentă a națiunii: “Criză mare monșer !”. Sunt invitate pe criza financiară curentă a teatrelor, patru spectacole puțin cunoscute din Franța, Serbia, Bulgaria și Austria, cărora le sunt alăturate trei spectacole de la noi. Acestea sunt “Candid” de la Teatrul Țăndărică – comentat în 2007 când a avut loc premiera (!!), un Concert (!) Marius Mihalache și invitații săi și “Matrimoniale” producție a Teatrului “Nottara”, în premieră pe țară. Selecția pentru o astfel de competiție este fragilă când îi mai pui drept motto și o replică din Caragiale, absent din concurs. Din motive obiective nu am putut viziona propunerile invitațiilor de peste hotare, dar o documentare minimală asupra titlurilor demonstrează că spectacolele respective nu par a servi intenția motto-ului. Un exemplu ar fi , de pildă, “Woyzeck” de Buchner (Teatrul Pygmailon din Austria), piesă care numai despre criza actuală nu vorbește. Selecția pe o astfel de temă nu dovedește consistență, mai ales când la noi sunt numeroase teatre ce au în repertoriul actual, spectacole despre criza morală, financiară, și chiar politică. Selecția secțiunii respective rămâne … un mister sub toate aspectele, pornind de la cel financiar, la cel valoric.

Cea de a doua selecție, necompetitivă, a fost denumită “Bulevardul comediei”. Perfect ! Numai că din cele șapte spectacole selectate, numai unul nu aparține Teatrului “Nottara”, și acela nefiind o comedie de bulevard, “Familia Tot” , o admirabilă tratare în urmă cu doi ani a acestei piese de către Victor Ioan Frunză la Centrul Cultural UNESCO “Nicolae Bălcescu” din Capitală (spectacol comentat pe blog). În rest, secțiunea cuprinde spectacole mai vechi sau mai noi ale inițiatorului Fest(in) : “Nu vorbiți cu actorii”, “Metoda”, “Scandal la operă”, “Zeul măcelului” (comentate pe blog la data premierii) și două premiere ale Teatrului “Nottara” – “Mobilă și durere”, “Un pic prea intim”. Firește nu lipsesc din programul festivalului, lansările de carte, colocviile, spectacolele lectură și sărbătorirea vedetelor teatrului!

Desigur, acest program al festivalului, ce nu denotă un regulament strict, s-a alcătuit cu entuziasm pentru prima ediție și cu interes pentru lansarea a trei premiere ale Teatrului “Nottara” – “Mobilă și durere” de Teodor Mazilu în regia lui Alice Barb, “Matrimoniale” de Lia Bugnar în regia Dianei Lupescu și “Un pic prea intim” de Rajiv Joseph în regia lui Cristi Juncu, pe care la vom comenta.

Mai trebuie să amintim că un abonament pentru trei spectacole din Fest(in) costă 103,68 roni și un bilet la un spectacol, 47,52 roni, asta pe …criza generală !!!

P.S. După Festivalul Național de Teatru va urma Festivalul Național de Teatru Independent, inițiat de Fundația Godot și Centrul Cultural al Artelor ( Primăria sectorului 3), în perioada 4 -10 noiembrie. A mai fost o manifestare dedicată teatrului independent concepută de Chris Simion – festivalul “Undercloud,” ne popularizată, așteptăm comentarii în mass media pentru noua inițiativă , având alături acum, o primărie !!

Ceva scârție în proiectele festivalurilor noastre, începânt clar de la obținerea finanțării pe o criză acută pentru teatre și selecția unor spectacole, efectuată din diverse interese și lipsită de criteriu valoric.

“ CRIMĂ ȘI PEDEAPSĂ “ – TEATRUL “ BULANDRA “ (Sala STUDIO SPACE)

REVENIREA ÎN REPERTORIU A UNUI SPECTACOL TULBURĂTOR

         În 16 octombrie, 2006, la Sala “Toma Caragiu”, a avut loc premiera acestui spectacol unicat, ieșit din zona convenției obișnuite. Astăzi, este programat în noua sală Studio Space, într-o nouă distribuție, după ce Yuriy Kordonskiy a revenit din America și a lucrat adaptarea la noul spațiu și lansarea lui Marian Râlea în rolul Profiri.  Am comentat pe larg, la data premierii, dramatizarea lui Yuriy Kordonskiy după romanul lui Dostoievski și conceptul său regizoral de excepție, ce propune un “altfel de teatru”.

 Amintim că dramatizarea și regia tratează cu originalitate procesul de conștiință al vinovăției crimei lui Raskolnikov prin prezentarea sa scenică sub chipul a trei personaje; fiecare va ilustra o latură caracterială a lui Raskolnikov. Richard Bovnoczki, Vlad Logigan și Marius Manole reușesc o performanță actoricească în …  studentul ce încearcă să își motiveze crima. O contribuție substanțială pentru susținerea demonstrației lui  Raskolnikov oferă și tinerele actrițe Rodica Lazăr, Anca Androne în Sonia și Aliona.

Surpriza revenirii acestui spectacol în repertoriul curent al teatrului, într-o nouă sală, este însă, Marian Râlea în rolul lui Porfiri, interpretat la premieră de Sorin Leoveanu. Maturitate creativă demonstrează acest mare actor, prezentând un alt chip al lui Porfiri, anchetatorul crimei;  aparent acesta este un "bufon" neglijent cu subiectul cunoașterii lui Raskolnikov. Marian Râlea prezintă excelent fețele procurorului ce apelează la pavăza “bufonului” pentru a scoate la iveală argumentele acuzării. Trece de la o stare la alta a expresiei mereu cu gândul interior al provocării mărturisirii adevărului.

Și la noua sală, spectacolul se derulează în imediata apropiere a publicului, iar  datorită decorului reușit creat de Tina Louise Jones, spectatorii par a privi prin gaura cheii destăinuirile lui Raskolnikov.

Rar puteți descoperii în programul teatrelor, un astfel de spectacol tulburător, ce transmite emoție și surprinde de la o scenă la alta prin originalitate. Vizionarea spectacolului admirabil conceput de Yuriy Kordonskiy, oferă bucuria cunoașterii lui Dostoievski și generației tinere pentru care “lectura” astăzi, presupune numai ofertele Internetului. Spectacolul “Crimă și pedeapsă” poate fi considerat un act teatral cultural. 

“ REVIZORUL “ – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala STUDIO)

         SPECTACULOASA IMAGINE A UNEI LUMI GĂUNOASE

         Un spectacol cu “Revizorul” de N.V.Gogol devine un eveniment teatral și pe prima scenă a țării care își inaugurează astfel și o nouă sală; Sala Studio, fosta Operetă, revine teatrului după 27 de ani, renovată elegant, având o scenă cu o “geometrie variabilă”. Foaierele sale găzduiesc o impresionantă expoziție retrospectivă a pictorului  Emil Ciocoiu.

         “Versiunea scenică” a piesei lui Gogol, datorată regizorului Felix Alexa pentru a actualiza scrierea, va avea efectul unui mare succes pentru Marele Public prin imaginea spectaculoasă de a reprezenta scenic o lume actuală și găunoasă. Spectatorii își doresc să vadă și pe scenă satirizată corupția ce îi revoltă zilnic și de care nu sunt străini primarii sau alți funcționari publici. O spectatoare îmi mărturisea bucuria de a găsi și în acest spectacol o satiră spumos realizată, cum întâlnește uneori în emisiunile tv ale “Serviciului Român de Comedie”!

         Remarcabilă este adaptarea generalistă a piesei la actualitatea zilelor noastre, înfăptuită de Felix Alexa, fără a forța trimiteri teatrale spre personaje cunoscute din jurnalele tv. Doar traducerea Mașei Dinescu și versiunea regizorului, introduc aluzii prin replică la temele curente, câinii maidanezi, școlile, drumurile, spitalele, etc. E drept, piesa este mai generoasă în substratul tematic, decât acțiunea spectacolului împinsă teatral atractiv către realitatea curentă, dar vom comenta pe parcurs aceste observații. Pentru Marele Public care își dorește satisfacția regăsirii nemulțumirilor sale satirizate pe scenă, nu contează însă, raportarea strictă la scriere.

         Scenografia imaginată de Andrada Chiriac este spectaculoasă, dar rămâne în zona vizualizării simpliste și chiar incoerente în logica funcțională. Elementele de bază al decorului sunt stivele imense de dosare, manevrate mereu pe scenă numai de dragul general al imaginii. Ideea este apreciabilă, sugerând birocrația ce ne sufocă. Dar… folosirea stivelor funcțional, se aplică singular, numai în scena apariției soției și fiicei primarului corupt. Pe parcursul reprezentației aceste maldăre de dosare nu-și mai dovedesc rostul funcțional. “Arhiva” de dosare este uitată în scena substanțială a momentului când revizorul începe să solicite mită de la notabilitățile orașului de provincie, unde se petrece acțiunea. Decorul propune un pat imens, cu o saltea flexibilă, folosit inventiv de regizor pentru a creea numeroase gaguri. Decorul scenei respective este însă, dintr-o altă piesă ca stil de vizualizare și uită de atmosfera birocrației dosarelor de la început. Scenografa vrea să îmbogățească imaginea decorului și prin intervenția spectaculoasă a o serie de “mașini” – o limuzină autentică BMW aparținând primarului, o mașină dintr-o spălătorie unde îl descoperim la începutul reprezentației și pe revizor, o mașină, să-i spunem “elevator”, ce îl ridică la înălțime pe primarul autoritar; aceste “obiecte” costisitoare apar fiecare, o singură dată numai ca să sporească spectaculozitatea reprezentației. Logic era, spre exemplu, ca revizorul să plece la sfârșit cu mașina primarului, nu doar cu șpaga luată de la notabilități. Regizorul folosește abil unele “obiecte” din scenografie pentru construcția particulară a numeroase gaguri, dar ele rămân contribuții secundare pentru atmosfera generală, necesară a fi impusă și de decor. Un alt “obiect” introdus o singură dată este telefonul mobil, mijlic de bază al comunicării actuale. La prima sa apariție soția vorbește cu soțul - primar la mobil, dar “obiectul” nu mai apare apoi, la nimeni, nici măcar la primar. Comunică printr-o nota de plată de la o cârciumă, ca și în textul inițial! Dacă tot adaptăm la prezent scrierea, telefonul mobil era necesar ca element important pentru orice personaj și pentru a imagina gaguri. Se încarcă derizoriu vizualizarea piesei, incoerent, și de către scenografie numai pentru efectul de spectaculozitate, atractiv doar în momente singulare. Costumele Andradei Chiriac merg pe aceiași linie derizorie. Deosebirea, cu sens satiric, dintre straiele notabilităților orășelului de provincie – persoane cu bani, obesdate să fie la modă precum cei de la centru, dar lipsiți fiind de bun gust - și costumația revizorului elegant, venit de la centru, nu se face simțită. Aparent, tânăra Andrada Chiriac oferă o scenografie spectaculoasă, speculată cu pricepere de Chris Jaeger (lighting desing), dar nu sprijină întotdeauna prin coerența imaginii desenate scenic, esența intențiilor satirice ale viziunii regizorale.

         Felix Alexa își dorește un suport al conceptului regizoral și în ilustrația muzicală, surprinzător selectată. Se regăsesc secvențe muzicale din Mozart (“Recviem”), Rimski – Korsakov (“Zborul cărăbușului”), Ceaikovski (“Lacul lebedelor”), Haciaturian, Șostakovici și … manelele zilelor noastre prețuite și de primar și ai săi, de un segment important al lumii actuale. Regizorul bănuim că și-a dorit un contrapunct muzical satiric la adresa unei realități măcinate de corupție și șpagă! Evident că publicul se amuză copios și aplaudă intervențiile manelistei cântărețe, inventate de viziunea scenică. Actrița Maria Buză se achită remarcabil de acest rol. Regizorul Felix Alexa și-a dorit să demonstreze cât de actuală rămâne și astăzi, piesa lui Gogol scrisă în 1836, cu unele scăpări mai mult sau mai puțin importante pentru spectatori. A mers prin conceptul său spre grotesc, care ar reflecta realitatea în forme caricaturale. Intenția este susținută și prin scrierea lui Gogol ce ar avea la bază doi piloni: primarul cu echipa sa și pe Hlestakov, luat de respectivii drept un posibil revizor, un controlor ce le-ar putea aduce necazuri pentru acțiunile lor de corupție.

În final, Gogol lansează totuși, o replică a primarului ce se adresează publicului: “De cine râdeți? De voi râdeți!”. (“De voi înșivă” sună o replică din altă traducere.) Această replică este o posibilă cheie și pentru regie în ilustrarea teatrală a tematicii atacate de Gogol. Nu se râde numai de corupția manevrată de primar, pentru că de fapt și revizorul  - un oarecare posibil “spectator” este ușor de cucerit pentru a profita de benefiiciile aplicării regulilor corupției. Hlestakov minte dezinvolt pentru că e inteligent ,dar nu are bani, îi este “foame”, cum mărturisește la început și acceptă șpaga, vrea și el să profite, ca în final să fugă din orășel. Șmecheria sa provoacă un râs amar. În viziunea lui Felix Alexa, revizorul Hlestakov, interpretat de Marius Manole devine doar un fermecător tânăr ce pare a aparține celor din actuala generație “cool” a cluburilor de noapte, care isteț bune la cale o farsă primarului, dar aruncă în aer într-o scenă finală, dezinvolt și inexplicabil, banii achiziționați spre stupoarea lui Osip, servitorul său (Istvan Teglas). Într-un monolog excelent interpretat de Marius Manole, actorul cu o remarcabilă flexibilitate corporală, argumentează numai dorința excentrică a unui tânăr dornic de a păcăli primarul și pe cei din preajmă. Extazul mincinosului în fața ofertei primarului este însă, lipsit taman de substratul situației că Hlestakov reprezintă un pericol prin adaptabilitatea cu ușurință la corupție. Râzi de el că îi amețește și îi înșeală pe toți, dar interpretarea rolului prin viziunea regizorală, nu sugerează că Hlestakov este un posibil pericol public, ci doar un tânăr carismatic și mai puțin, un escroc abil. Regia reduce și replica lui Osip, judecător al pericolului situațiilor în care se implică Hlestakov. Prin ținută, expresii, lipsite de cuvânt, Istvan Teglas dă totuși, o notă consistentă personajului.

 Dacă Hlestakov rămâne un tânăr exuberant care se joacă amuzant cu oferta ce îi apare într-o localitate marginală, Mihai Constantin amplifică senzațional, cu măsură la nuanță și trăire sincer interioară, pericolul primarului șpăgar. Actorul își construiește  … dramatic personajul, cu un rezultat comic irezistibil. Primarul său este speriat de un posibil control ce i-ar putea descoperi fraudele, dar are și siguranța că prin autoritate și demersuri directe, îl poate trece de partea sa pe revizor. Inutil ca să îi sublinieze autoritatea este pus de regizor în finalul reprezentației să îi … împuște pe Bobcinski și Dobcinski cu pistolul luat de la un bodyguard. Mihai Constantin realizează, cum se mai spune, o creație în acest dificil rol.

 Familia primarului, cu soția care se visează să ajungă o mare doamnă, alături de o fiică prostovană, este admirabil definită de Ana Ciontea și Ilinca Manolache. Fiecare interpretă gândește atent esența rolului: Ana Ciontea este o mahalagioaică cu pretenții de “doamnă”, iar Ilinca Manolache, o domnișoară dornică a fi luată în seamă ca o tinerică “mondenă” cu fițe. Se detașează de asemenea, din numeroasa distribuție, în cuplul servil al primarului, Claudiu Bleonț (Bobcinski) și Mihai Calotă (Dobcinski). Primul impune temperamental personajul, celălalt este remarcabil prin implicarea expresivă și, adeseori, tăcută în situațiile comice. Distribuția mai cuprinde peste zece personaje – argument important al tragicomediei lui Gogol, notabilități ale orășelului de provincie, corect interpretate de actori pe linia unei schițe de identitate. Regia folosește aceste personaje ca o figurație activă, în special pentru construcții comice de ansamblu, ca un personaj colectiv, mai puțin personalizate fiind fiecare în relațiile particulare cu revizorul și chiar cu primarul. Reușește totuși, o personalizare amuzantă a directoarei spitalului, doar Irina Movilă.  Pentru a spori spectaculosul reprezentației nu lipsesc o sumedenie de efecte speciale – explozie de confeti, baloane albe, ninsoarea din final, etc. În majoritatea scenelor, ritmul spectacolului este alert susținut de regie și actori, mai lent fiind în cea în care Hlestakov se implică în farsa șpăgilor.

“Revizorul” rămâne un spectacol care va cuceri Marele Public revoltat pe ofertele realității zilnice, îl va satisface prin linia sa satirică generală; regizorul demonstrează că marii clasici trăiesc și astăzi, chiar dacă în spectacol descifrarea profunzimii scrierii inițiale este uneori discutabilă, în special, în tratarea lui Hlestakov și coerența imaginii scenografiei cu rol modest în exploatarea tematicii teatrale.  

“ SEX “ – TEATRUL METROPOLIS

SINDROFIE LAMENTABILĂ

Teatrul Metropolis este singurul teatru de proiecte din Capitală. Repertoriul îl construiește la propunerilor regizorilor și se pare că nu funcționează o selecție pentru a asigura coerența calității spectacolelor rezultate. Un exemplu este și “Sex” de Rob de Graaf premiera deschiderii stagiunii de toamnă.

Mircea Rusu (Harco) și Emilia Popescu (Chra)

Regizorul Claudiu Goga a ales textul olandezului Rob de Graaf poate în ideea că titlul va atrage publicul sau pentru că interpreta singurului personaj feminin din piesă, a mai jucat în “Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, iar Chra pare a avea unele puncte comune cu rolul din piesa lui Edward Albee. Textul olandezului este departe însă, de celebra piesă a americanului. S-ar putea ca Rob de Graaf , un prolific dramaturg, să se fi inspirat pentru construcția cuplului Chra (Emilia Popescu) – Harco (Mircea Rusu) din scrierea lui Albee, dar textul rezultat este lamentabil. Niște persoane avute precum este cuplul Chra și Harco, alături de amicul lor Ralf (Gelu Nițu), ar trăi drama lipsei de comunicare pentru consolidarea sentimentului de iubire. Chra alege alcoolul ca soluție și va sfârși măcinată de o boală, bănuim a fi cumplită, Ralf e homosexual și îl atrage pe chilianul Speedo (Mihai Calotă) pentru a își salva singurătatea. Harco filosofează mereu despre existență, iar în final, când Speedo va pleca în Chile să se căsătorească cu o femeie din țara sa, va rămâne singur alături de Ralf. Conflictul dintre cei patru este o încropeală, se vorbește mult și plictisitor, fără a convinge publicul despre tematica alambicat și fals tratată de autor. Încearcă o așa zisă analiză psihologică, încărcată de replici sofisticate. Sexul este numai un pretext penibil al relațiilor dintre personaje.

Dintr-un un astfel de text cu vorbe goale și intenții multiple referitoare la comunicare, dragoste, homosexualitate, etc, dar fără suportul unei motivări logice, cu personaje lipsite de o construcție solidă, e dificil ca un regizor să poată realiza un spectacol convingător. Regizorul Claudiu Goga a încercat o linie realistă în tratarea textului și a lăsat actorii stimați din distribuție, să interpreteze fiecare în stilul propriu, particular, rolurile. Decorul Liei Dogaru indică prin o serie de elemente, cele trei spații de joc, prin care trec la vedere personajele : casa cuplului Chra – Harco, cea a lui Ralf unde locuiește cu Speedo și un spațiu de la malul mării. Interrealaționarea între personaje nu este însă, înfăptuită de regie și actorii interpretează personajele,  insistent cu fața spre public.

Gelu Nițu (Ralf) și Mihai Calotă (Speedo)

Surpriza plăcută a distribuției este tânărul actor Mihai Calotă în Speedo. Chiar dacă regia insistă pe necunoașterea de către chilian a limbii țării unde s-ar afla, și rostește majoritatea replicilor în spaniolă sau engleză (!!), actorul urmărește admirabil situațiile în care este implicat când nu are replică. Expresiile sale arată surprinderea constatării nefericirii cuplului Chra – Harco. Actorul se adaptează profilului personajului, în ciuda falsei soluții regizorale de a rosti în spaniolă, engleză și stâlcit în română spre final, replicile. Mihai Calotă salvează personajul de penibil. Mircea Rusu rezolvă personajul filosofului profesor Harco, fără exagerări de expresie, în multe situații cu trăire interioară, cu accent pe replicile cheie din mult prea multa vorbire explicativă a scrierii. Manieristă , simplistă este interpretarea lui Gelu Nițu în Ralf; artificial sugerează problemele profesionale și intime ale personajului. În rolul cheie, Chra în care dramaturgul înghesuie o sumedenie de stări, Emilia Popescu nu reușește să investească decât parțial, calitățile multiple pe care le deține. Chra ar fi un om de afaceri activ, dar nevoia de dragoste și ocrotire neîmplinită pe deplin, ar împinge-o spre beție, iar o boală cruntă o va distruge. Actrița recită exterior replicile , reușește  să sublinieze doar, o parte din multitudinea stărilor cu care se confruntă Chra. Distribuția cuprinde nume consacrate în alte spectacole, dar în această reprezentație, regia și mai ales lipsa de consistență a textului, dezavantajează interpreții.

“Sex” este un spectacol ce ar vrea să ilustreze teatral o sindrofie lamentabilă, lipsit de fior emoțional și un posibil sens major referitor la posibila temă a comunicării prin prețuire și iubire.