“LIVADA DE VIȘINI” – UNATC (Gazdă TEATRUL FOARTE MIC)

UN EXERCIȚIU DE STUDIU

         După trei ani de studiu finalizați cu o diplomă de licență, absolvenții își mai pot continua studiile încă doi ani pentru masterat. “Livada se vișini” este examenul de masterat la Arta Actorului coordonat de prof.dr.Gelu Colceag și spectacolul alături de prof.dr. Tania Filip.

         Pentru masterat la UNATC funcționează zece secții, printre ele fiind și cea de Management și Marketing Cultural. Fecem această precizare pentru că în cazul de față, din nou s-a dovedit lipsa totală de colaborare între cei din aceiași generație aflați la masterat. Spectacolul include numeroase personaje și sunt distribuiți chiar și trei absolvenți pentru interpretarea unui personaj. Spectatorului i se înmânează o foiță cu distribuția pe care nu se specifică numele celui care joacă în acea seară. Sunt tineri la început de drum și logic este a li se face popularitatea cuvenită, să fie sprijiniți de colegii de la Management și Marketing Cultural . Un coleg putea face măcar efortul să sublinieze cine joacă în seara respectivă dintre cei trei absolvenți distribuiți pentru un rol. Ce … produce secția de Management și Marketing Cultural ? Persoane cu masterat pregătite a funcționa într-o fabrică de conserve?! Este inadmisibilă lipsa de colaborare la masterat între secții, pornind de la regie până la “marketing”.

         “Livada de vișini” este examenul final al masteratului, urmând și posibilitatea de a mai studia și doctoratul pentru cine vrea. Alegerea unei piese de Cehov rămâne meritorie pentru completarea studiilor culturale. Piesa propune însă, personaje complexe, unele vârstnice a căror interpretare nu poate deveni “carte de vizită” convingătoare pentru un tânăr absolvent. Spectacolul folosește o “adaptare” scenică prin care se reduce textul, iar regia (Gelu Colceag și Tania Filip) excelează în efecte, bănuim cu scop pedagogic aplicate. Sunt de pildă, momente de dans cu pricepere înfăptuite de absolvenți sub îndrumarea coregrafei Roxana Colceag. Interpetarea este însă, afectată de compoziții de vârstă și simplificarea relațiilor complicate dintre personaje.

         Cei unsprezece absolvenți ai masteratului dovedesc mobilitate expresivă în apropierea față de personaje. Încearcă fiecare, desenul profilului personajului în care e distribuit. Unii mai sugestiv, alții schematic. Absolvenții se confruntă cu personaje complexe a căror psihologie este definită în profunzime de Cehov. Conceptul regizoral le rezumă simplist, le transformă în scheme tipologice, implicate într-un conflict superficial între două sisteme sociale. Absolvenților le revine astfel, prezentarea unor boieri, unor slugi și a unui ambițios ce crede că poate schimba novator societatea. Prin îndrumarea pedagogică și regizorală, tratarea fiecărui personaj suferă de absența complexității sale, motivării psihologice a manifestărilor, sunt îndepărtate de intențiile lui Cehov. Reușește o apropiere de sensurile prezenței Variei în conflict, Cosmina Stratan; remarcabil susține trăirea interioară a relațiilor Variei cu mama sa Ranevskaia , cât și cu Lopahin. Urmărește fructificarea liniei caracteriale a personajului Lopahin, coerent Eugeniu Cozma; uneori este însă, prea exploziv în manifestări, rostește strident replica. Scena Varia – Lopahin demonstrează totuși, descifrarea în profunzime a rolurilor atribuite, capacități multiple ale celor doi absolvenți. Rolul de referință Ranevskaia revine absolventei, Simona Grumezea pe care îl dezvoltă strict pe două coordonate – superficialitate și sensibilitate -, dar nu reușește o împletire a lor. Pare a interpreta două personaje diferite. Superficialitatea o marchează mereu printr-un râs isteric, sensibilitatea prin lacrimi. Simona Grumezea este însă, o actriță cu farmec și în unele momente dezvăluie capacități posibil a fi aplicate în alte partituri. Farmec arată și Cristiana Ioniță în Ania, dar îl folosește primitiv în relațiile cu celelalte personaje. În acest spectacol, regia uită “pedagogic” să susțină scenic diversele și posibilile relații rostuite de Cehov. Schițe simpliste ale personajelor Trofimov și Epihodov prezintă Emilian Mârnea și Rareș Florin Stoica. Două roluri aparent de plan secund, tratate schematic cu exagerări de regie – Duniașa și Iașa, dezavantajează interpreții – Silvana Negruțiu și Alexandru Sinca. Desprinsă parcă dintr-un spectacol de circ apare Charlotta, iar Andreea Șovan execută conștiincios jongleriile prsonajului.

Se luptă cu dificultatea compunerii unor compoziții de vârstă, tinerii absolvenți -  Liviu Chițu (Gaev) și Ionuț Iftimiciuc (Firs). Reușește totuși, o rostire cu sens și subtext a replicii, Liviu Chițu. Sârguincios, Ionuț Iftimiciuc desenează doar prin ținută vârsta lui Firs. Cei unsprezece absolvenți se străduiesc a se apropia de personajele atribuite, dar prin oferta regizorală cu greu își pot evidenția pe deplin capacitățile de care dispun.

         “Livada de vișini” rămâne ca un exercițiu de studiu cu rezultate modeste pentru un examen de licență la masterat ce ar avea pretenția de a recomanda personalitatea fiecărui absolvent. Regia prin pretenții de originalitate, sufocă rostul pedagogic de a evidenția calitățile absolvenților.

“ QUARTET “ – TEATRUL “ TEATRELLI “

ACTORI CONSACRAȚI … ÎNTR-UN TEATRU NOU

         Puțini știu că Primăria Municipiului București a mai deschis o sală de spectacole în Capitală. Pe lângă sala de la ArCuB (Centrul Cultural al Municipiului București) a apărut și “Teatrelli” în impunătoarea casă a Centrului de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București din Piața Lahovari, în plin centru, în apropiere de Piața Romană. După cum se vede, se pare că Primăria Capitalei ar fi preocupată de cultură! Sala “Teatrelli” este elegantă și s-ar dori a fi un fel de teatru-cafenea, cu mese, bar, dar ciudat în primele rânduri scaunele sunt aliniate ca pentru o sală “clasică” de spectacol. Are 84 de locuri cu fotolii confortabile. Scena “clasică” este generoasă ca spațiu de joc, dotată tehnic. Programul de la “Teatrelli” se află la început de drum și promite a cuprinde pe lângă reprezentații de teatru și dans, concerte diferite, recitaluri.

         Repertoriul teatral s-a lansat cu premiera “Quartet”, o piesă a britanicului Ronald Harwood, dramaturg jucat și la noi în teatre de prestigiu. De exemplu, au înregistrat succes, “Cabinierul” la Naționalul bucureștean sau “Quartet” în 2009, la Naționalul din Iași. La Gala UNITER de atunci, din juriul căreia am făcut parte, spectacolul “Quartet” a primit premiul Britisch Council România. Piesa lui Ronald Harwood jucată la “Teatrelli” pare a fi o adaptare după cea jucată la Iași într-un spectacol premiat. Textul este restrâns și traducerea insistă pe vulgaritatea unor replici. Afișul reprezentației nu specifică traducerea și adaptarea. Specifică însă, “scenografia și costumele : Corina Grămoșteanu” cu lipsă elementară de profesionalism pentru că “scenografie presupune decor și costume”. Scenografa Corina Grămoșteanu, o creatoare inventivă, realizează un decor simplu, rezumat la un mobilier funcțional, elegant, iar costumele servesc profilul fiecărui personaj.

         Acțiunea lipsită de conflicte ample, se petrece într-un azil de bătrâni de cinci stele, în care sunt apropiați, patru foști mari soliști de operă, vedete, cu tipologii diferite. Întâmplarea face să se revadă după mulți ani și doi soți care au divorțat, Jane și Regi. Cei patru își reunesc forțele pentru sărbătorirea lui Verdi cu “quartetul” din “Rigolleto” în care au cântat cândva, împreună. În intențiile sale regizorale, Dan Tudor insistă exagerat pe exploatarea aspectului bătrâneții celor patru personaje, afectate unele în comportament. Dramaturgul are drept țintă a tematicii ironizarea vedetismului, orgoliilor și mai puțin starea decrepitudinii celor din vârsta a treia. Confuzia viziunii regizorale simplifică sensurile majore ale piesei ce devine astfel, o comedie amară cu exagerări penibile de vulgaritate. Norocul calității reprezentației sunt cei patru actori prețuiți de public care salvează prin interpretare piesa de stângăciile regiei.

         Este surprinzătoare în abordarea comediei actrița Adela Mărculescu în rolul lui Sissi. Cu naturalețe în gest și expresie, compune portretul naivei Sissi, scăpările sale de memorie, curiozitățile și sincera prietenie acordată colegilor. Adela Mărculescu prezintă un personaj simpatic prin manifestări multiple și dezvoltă cu măsură, delicat efectul comic. Acest rol poate trece drept o altă realizare în CV-ul actriței, dar în registrul comic de astă dată.

 Nou venita la azil, Jane are o biografie complicată, iar Florina Cercel speculează cu sensibilitate dramatică stările prin care trece  fosta vedetă a operei. Punctează cu atenție relațiile, uneori cu rezultatul comic solicitat. În scena întâlnirii lui Jeane cu fostul soț Regi, actrița se impune prin sincera trăire a amintirilor triste evocate. Personalitatea sa apreciată în multe partituri importante, se face pe deplin simțită și în rezolvarea portretului lui Jane.

Damian Crâșmaru precum un actor cu o bogată carieră artistică, reușește să estompeze vulgaritatea repliciilor atribuite de adaptare și traducere prin care se vrea a se defini personajul Wilf ca un afemeiat, obsedat de erotism. Actorul colorează amuzant profilul personajului. Preocupat de lectură și ursuz apare Regi prin interpretarea merituorie datorată lui Costel Constantin. Actorii reușesc a scoate personajele din ilustrări caracteriale exagerate, le prezintă convingător cu atenție pe linia comediei amare. Cei patru meritau însă, un spectacol solid construit regizoral în care să le fie speculate personalitatea și experiența, câștigate de-a lungul unor cariere prețuite de Marele Public.

Inaugurarea teatrului “Teatrelli” prin acest spectacol, sperăm să lase cale liberă și altor proiecte pentru noua instituție subvenționată de Primăria Capitalei, chiar și celor propuse de tinerii creatori aflați în căutarea spațiilor de joc. Mai sperăm că “Teatrelli” să își câștige în timp și o personalitate culturală stabilă.

P.S. Am privit … partea plină a paharului, nu pe cea goală a intereselor ce domină în instituțiile statului, un stat în care cultura și teatrul sunt tratate mai întodeauna drept niște Cenușărese!

“ CONT(R)ACTE” – TEATRUL ACT

UN SPECTACOL DEMN DE URMĂRIT

         Din nou, Teatrul Act oferă un spectacol ce nu trebuie ocolit, atât pentru interpretarea ireproșabilă a două actrițe – Theodora Stanciu și Diana Cavalioti, a regiei lui Cristi Juncu, cât și a tematicii actuale a piesei.

         Se propune piesa dramaturgului britanic contemporan, Mike Bartlett, considerat o speranță pentru teatrul englez, și nu numai. Traducerea lui Cristi Juncu este reușită, iar titlul are un tâlc pentru tematică; “Cont(r)acte”, un joc de cuvinte, atenționează asupra respectării obligatoriu a unui “contract” de muncă și “contactul” comentării sale cu șefii . Piesa construiește conflictul ce se poate ivi pe o perioadă mai lungă în discuțiile dintre o angajată, Ema și Șefa sa de la o corporație importantă cu reușite în afaceri. Discuțiile dintre cele două femei se poartă în jurul prevederilor contractului și duc la distrugerea vieții personale a Emei și un final tragic.

         O piesă în două personaje și mai ales, cu o derulare în timp prin momentele dramatice petrecute, este dificil de reprezentat scenic. Regizorul Cristi Juncu, specialist în folosirea spațiului de joc neconvențional și în îndrumarea actorilor, găsește soluția construirii unui spectacol captivant, cu suspans, în ritm alert. Un sprijin își află și în scenografia lui Cosmin Ardeleanu. Decorul de fapt nu există, se rezumă la un scaun și un fundal-ecran, punct de afișare și al unor comunicări din partea direcției dintr-un birou. Scaunul este cel al Emei, invitată de o șefă autoritară să dezbată contractul său de muncă. Surpriză cu sens precis, Șefa va sta în planul opus, în public, pe a doua gradenă a sălii de spectacol pentru a avertiza asupra unei mentalități ce începe a se instala în viața curentă. Dialogul va fi excelent vizualizat pentru că în fundal, în spatele Emei, vor fi proiectate continuu, în prim plan, imaginile Șefei, expresiile duplicitare ce arată caracterizarea acestui alarmant de periculos personaj. Cum dialogul se derulează în etapele  dictate de trecerea timpului, va fi marcat prin cortine sonore. Motivele muzicale, cât și cele strict sonore, sunt totuși exagerat aplicate, prea strident. Costumele în alb și negru, servesc convenția scrierii. Fără reproș, excelent, interpretează cele două actrițe personajele atribuite  prin îndrumarea regizorului.

Diana Cavalioti (Ema) - imagine
din afara spectacolului

         Tânăra actriță Diana Cavalioti, într-un timp scurt de la absolvirea în 2008 a studiilor, a reușit să își impună personalitatea. Nu este doar o actriță cu farmec scenic de imagine, deține și un har personal, aparte. Ema e un personaj complicat și trece prin momente aparent comice și apoi dramatice cu dorința de a își menține “contractul” de muncă, a fi prețuită și a se afirma în companie, iar Diana Cavalioti  dezvoltă cu subtilitate parcursul existenței acestei femei. Sacrifiicile din viața personală acceptate conform contractului, o vor determina la gesturi extreme. Trecerea de la o stare la alta stând doar pe un scaun, actrița o rezolvă prin expresii naturale încărcate de sensibilitate interioară și parcurge comicul de la începutul dialogului, până la încrâncerarea dramatică din final. Este excelentă interpretarea Emei de către Diana Cavalioti prin care subliniază atenționarea  pericolului unui “contract”, ce poate deveni tragic pentru viața personală.

Theodora Stanciu (Șefa)- imagine din spectacol

         Theodora Stanciu prezintă admirabil pe Șefa autoritară cu masca bunăvoinței față de subalternă, secată de orice sensibilitate pentru judecarea vieții particulare. Șefa poate fi simplist considerată, doar un personaj negativ al situațiilor , dar actrița îi dă amploare umană prin profunzimea expunerii sale. Nuanțat, cu subtext, adresează Șefa întrebările către Ema, și compune complex tipologia unei femei aride, egoiste al cărui scop singular în viață este câștigul funcției. Întrebările Emei dacă are o familie, un copli, o irită, o provoacă să își arate totuși fața ascunsă, momente cu finețe jucate de actriță. Theodora Stanciu trăiește situațiile în care este implicat personajul, iar înterpretarea rolului este un avertisment asupra pericolului ce îl poate reprezenta un contract de muncă semnat cu naivitate.

         Chiar dacă dramaturgul forțează nota dramatică a intențiilor sale tematice prin moartea copilului Emei – moment abil rezolvat de regie, spectacolul are coerență emoțională și un mesaj pertinent. Teatrul Act își completează și prin “Cont(r)acte” un repertoriu solid construit prin regizorii și actorii, selectați în funcție de calitatea proiectului.

         

“ BANI DIN CER “ – TEATRUL DE COMEDIE

O SURPRIZĂ PLĂCUTĂ

         Teatrul de Comedie apelează la o metodă aplicată și pe Broadway. Când un spectacol înregistrează un mare succes de public, după mai multe stagiuni întinerește distribuția, schimbă vedetele. La noi este o soluție și pentru a nu mai investi bani în decor pe criza financiară care afectează teatrele.

         În 2001, Teatrul de Comedie lansa premiera “Bani din cer” a dramatirgului englez Ray Cooney în regia meșterului Horațiu Mălăele și scenografia lui Pui Antemir. Spectacolul, comentat la vremea respectivă, a înregistrat constant în peste zece ani, un succes răsunător la public. Vedetele principale de atunci, erau George Mihăiță și Virginia Mirea. Astăzi, sunt înlocuite de Mihai Bendeac și Mihaela Teleoacă.

         Amintim că piesa este o farsă spumoasă cu răsturnări de situații, cu qui-pro-quo-uri, comic de limbaj și toate ingredientele specifice genului. Horațiu Mălăele a lucrat minuțios regia spectacolului cu priceperea unui as în ale comediei. În ritm alert, ferindu-se de orice vulgaritate, fructificând scenic comicul situațiilor, regizorul a realizat un spectacol ireproșabil cu sprijinul substanțial al actorilor. Și în actuala distribuție actorii se dovedesc admirabil îndrumați.

Mihaela Teleoacă (Jean )

         Personajul Jean Perkins, soția uluită că soțul Henry se întoarce acasă cu o geantă plină de bani, este excelent interpretat de Mihaela Teleoacă. Rolul solicită și beția lui Jean care disperată de apariția în viața lor de oameni modești a unei sume imense de bani, se îmbată, situație greu de interpretat pentru orice actriță. Mihaela Teleocă joacă starea de beție a lui Jean în crescendo, cu finețe într-o cavalcadă de nuanțe, rezultatul fiind o explozie comică, bine strunită de această actriță dotată cu un har deosebit.

         Marea surpriză a reprezentației este însă, Mihai Bendeac reîntors , în sfârșit, la teatru. Actorul cunoscut de unii din divertismentele penibile ale unei televiziuni, este acum altcineva. Revine la cel care la absolvire se anunța a fi un tânăr talent al scenei noastre.

Mihai Bendeac (Henry)

Formidabilă este revenirea pe scenă a lui Mihai Bendeac în Henry Perkins, un biet contabil căruia îi “cad bani din cer” și vrea să schimbe viața familiei. Banii sunt însă, ochiul dracului prin proveniență, iar Henry va fi implicat în situații senzaționale pe care actorul le redă încântător. Actorul trăiește sincer, dramatic, situațiile prin care trece Henry, consecința fiind comicul în fiecare moment. A uitat de grotescul convenției tv impus de acele divertismente și cu firesc în expresie, trece prin situațiile dramatice, ce dau de fapt, umorul dorit de dramaturg. Farsele jucate dramatic au un rezultat comic strălucit, demonstrează și Mihai Bendeac. Actorul așteaptă roluri pe măsura capacității sale, și sperăm că nu își va mai irosi  talentul în manierismul solicitat de divertismentele vulgare ale unor televiziuni.

  

Mihaela Teleoacă (Jean), Delia Nartea (Betty),
Dragoș Huluba (Vic) și Mihai Bendeac (Henry)

   Distribuția se completează prin actorii cărora le revin partiturile de planul doi de care se achită fiecare, remarcabil. Excelent este în Vic Johnson care cu naivitatea urmărește situația prietenului Henry, Dragoș Huluba dând rezolvare comică atractivă  personajului. Și Dragoș Huluba este unul din actorii aflați în așteptarea personajelor importante pentru harul pe care îl deține. Cu măsură în haz desenează Delia Nartea pe Betty Jonhson, soția gata să își însoțească prietenii în aventura propusă de Henry. Nemulțumirile taximetristului Bill prin interpretarea lui Șerban Georgevici, sporesc umorul reprezentației. Marius Drogeanu creionează cu precizie și umor, relaționarea lui Davenport, polițistului corupt, interesat de specularea situației familiei Perkins,  iar Eugen Racoți , dibaci compune rolul lui Slater, scos din planul doi al acțiunii prin participarea la situații cu haz a actorului, chiar și când nu are replică.

         “Bani din cer” rămâne și acum o reușită a Teatrului de Comedie, fiind un exemplu de farsă perfect interpretată și mult dorită de Marele Public. Așteptăm cu interes totuși, ce nou proiect va oferi acest special teatru, dictat de specificul său – comedia.