``BĂIEȚII DE ZINC`` TEATRUL ``BULANDRA`` / Sala ``Toma Caragiu``

 UN REGAL PENTRU SUFLET ȘI MINTE 

Este o valoare acest spectacol pentru argumentarea de secole a menirii teatrului în lume. Shakespeare spunea simplu că ``teatru e oglinda realității``. Un exemplu recent, ``Băieții de zinc``, unde se rezumă comunicarea mesajului pe linia teatrului intimist. Șapte femei stau la o masă și comunică fiecare drama personală trăită într-o lume cumplit marcată de război. Privind în ochi publicul, îi pun în față ``oglinda`` realității de care acesta se ferește. Mărturiile acestor femei, cetățeni ai Rusiei se rezumă la războiul din Afganistan. Astăzi, în vecinătatea granițelor noastre, se petrece însă, un alt război. Ucraina e devastată de o invazie a vecinilor ei din Rusia. Televiziunile relatează zilnic la știri situația noului război, cum pot și vor fiecare, pe care noi îl ignorăm. Se pare că ne-am săturat de astfel de știri, dar ele sunt amenințătoare pentu viitor. Spectacolul transmite amprenta umană, individuală lăsată de război prin demersurile unor conducători demenți. Ei ignoră cetățenii, înșeală societatea și motivează războiul drept act patriotic.

La baza spectacolului se află romanul documentar despre războiul din Afganistan, conceput de Svetlana Aleksievici, ajunsă în fața justiției imperiale sovietice. Regizorul Yuri Kordonsky întreprinde strălucit dramatizarea și adaptarea scenică a acestui roman apreciat în lumea liberă. Fără a întrebuința nici o regulă știută în reprezentații obișnuite – scenografie, efecte de imagine, etc, riscă și pune în fața publicului doar actrițele, în spațiul restrîns ca locuri pe scena sălii ``Toma Caragiu``. Rezultatul uluiește prin interpretarea actrițelor, coordonată excelent de Yuri Kordonsky. ``Cât om a mai rămas din om?`` este o replică esențială a dramatizării, la care răspund cutremurător MARIANA MIHUȚ – Svetlana, autoarea romanului aflată în fața justiției care vine cu argumentul mărturiilor redate de DANA DOGARU – prima mamă, ANA IOANA MACARIA – a doua mamă, RODICA LAZĂR – asistenta medicală, PROFIRA SERAFIM – a treia mamă, MIRELA GOREA – a patra mamă, CAMELIA MAXIM – a cincea mamă. Fiecare personaj își destăinuie cazul său, importantă însă, rămâne mentalitatea diferită a acestor femei de a judeca dramele trăite care le-au afectat grav comportamentul prezent. Toate rămân cu întrebarea - ``de ce?`` la care nu găsesc răspuns decât printr-o degradare umană. Regizorul YURI KORDONSKY, practicând în viziunea sa o profundă analiză psihologică a situației fiecărui personaj, oferă actrițelor șansa de a fi impresionante în prezentarea personajelor atribuite. Stau în preajma publicului și lacrimile sincere din ochii lor , acoperă și ochii privitorului. Ele sunt victime ale războiului, ca și copiii lor aduși în sicrie de zinc. Au crezut în demersul patriotic al celor trimiși pe câmpul de luptă, iar rezultatul le distruge psihic. Mă întreb cât timp le trebuie actrițelor după finalul reprezentației, să își revină la firul vieții personale ? Ele lasă publicului o emoție covrâșitoare. 

Personajul Svetlana cea care prezintă judecății aceste cazuri reale, revine Marianei Mihuț. Intervențiile sale în derularea mărturiilor sunt discrete cu întrebări de ce acest val de sânge și crimă într-un război care distrug umanitatea. Rolul este în profunzime descifrat de Mariana Mihuț, la nuanța trăirii cuvântului rostit. Spectacolul devine un regal artistic prin interpretarea actrițelor. Le-am întâlnit în diverse spectacole, de dramă sau comedie, acum sunt de nerecunoscut prin modul în care discută cu publicul, direct, în fața unei mese, despre viața personajelor. Scenografa Nina Brumușilă le încadrează subtil interpretarea într-un decor simplu, dar sugestiv pentru comunicare și prin o costumație în negru, doliul fiecărui personaj personalizat în funcție de tipologie. 

``Băieții de zinc`` , cu acest ``Z`` foarte actual, dar fără pic de ostentație teatrală transmis publicului, este o bijuterie de teatru adevărat, necesar astăzi. Mergeți să vedeți acest spectacol ``oglindă`` a realității umane dramatice. Nu vă feriți de tema subiectului - războiul, interpretarea prin regizor cu o distribuție admirabilă, rămâne unică în mișcarea teatrală curentă. Este un EVENIMENT TEATRAL demonstrând că menirea unui spectacol nu e încărcarea vizuală, ci forța interpretării actorilor exploatată de un Regizor – Cetățean al prezentului, ca avertisment emoțional pentru realitatea trăită de fiecare spectator.

``AVARUL`` - TEATRUL NAȚIONAL ``MARIN SORESCU `` / Craiova

 UN SPECTACOL EXCEPȚIONAL

2022 este decretat ``Anul Moliere``, marcând patru sute de ani de la nașterea celui care a dat o notă specială, novatoare dramaturgiei. Teatrul Național ``Marin Sorescu`` se pare că este singura instituție de la noi preocupată de această aniversare internațională, suratele sale acordă atenție mai mult unor texte mediocre. ``Clasicul`` Moliere rămâne contemporanul nostru, ca și Shakespeare. Piesele lui Jean - Baptiste Poquelin (Moliere) sunt comedii de moravuri, iar moravurile nu s-au schimbat în lume, nici după patru secole. Rămâne o problemă, cum citesc astăzi scenic, regizorii piesele considerate clasice. 

Regizorul Felix Alexa oferă o lectură scenică modernă piesei ``Avarul``, în urma unui studiu atent al textului, tradus cu pricepere de Vlad Russo, în limbaj cotidian. Viziunea regizorală scoate la iveală latura duplicitară a personajelor din preajma lui Harpagon cel avar. Comedia de moravuri dezvăluie acum și substratul său dramatic pentru societate. Regizorul dovedește o profundă analiză a psihologiei fiecărui personaj. Cuplurile tinere de îndrăgostiți, Valere – Elise, Cleante – Mariane, ca și Frosine pețitoarea, au de fapt două fețe pe care le folosesc pentru atingerea scopului dorit. Chiar și egoistul Harpagon, are dorințe intime tăinuite. Conflictul construit de Moliere, dezvăluie duplicitatea caracterelor în acțiune, iar Felix Alexa o speculează rafinat în spectacol. Marele Public se amuză, aplaudă momentele comice, dar e provocat să judece fiecare personaj, caracterul viciat de duplicitate în relație cu cei din preajmă. Piesa este descifrată scenic admirabil, scoasă din epoca secolului al XVII-lea de la Versailles și prezentată valoarea ei actuală, fără artificii derizori de imagine scenică, importantă fiind interpretarea personajelor de către actori, iar lor li se alătură și ``personajul - decor``.

Scenografa Andrada Chiriac concepe inventiv un decor scos din regulile clasice, rezumat la câteva uși cu rame speciale, în parteneriat cu câteva cadre goale, aflate mereu în mișcare. Se sugerează spațiile diverse de acțiune într-o lume agitată. Mișcarea acestui ``personaj – decor`` evidențiază momentele acțiunii și încadrează starea personajelor aflate pe treptele conflictului. Un scaun cu trimitere spre opulență, completează rostul decorului. Andrada Chiriac servește conceptul regizoral, îi dă imagine sugestivă nu numai prin decor, ci și prin costume. Ele sunt atemporal desenate, dar cu particularități pentru esența personajului. Se alătură reușitei scenografice și ilustrația muzicală datorată regizorului Felix Alexa. Cortine muzicale însoțesc ritmul acțiunii, iar momentul lui Anselme cântând canțoneta ``O sole mio`` cu substrat major pentru prezența în acțiune a personajului, este savuros.

Un merit deosebit al regizorului se dovedește și exploatarea calități deținute de actorii aleși în distribuție. Toți actorii se adaptează cu firesc conceptului regizoral, trăiesc sincer interior caracterizarea personajelor. Rolul major al conflictului tematic imaginat de Moliere îl deține Harpagon, interpretat excelent de Claudiu Bleonț. Publicul nu va privi un personaj caricatură, ci un om obișnuit, dar tragic viciat, bolnav de pofta avuției. Claudiu Bleonț face o performanță în prezentarea unui Harpagon obsedat de banii ascunși, practicând și cămătăria, egoist în relație, chiar și cu copiii săi – Cleante și Elise, dar cu o față tragi-comică pentru că ascunde și intenții morale pentru viitorul lui și al familiei. Publicul va aplauda un Harpagon desprins din lumea noastră care transmite un apel dramatic pentru societate, îl poți întâlni și astăzi la tot pasul.

Duplicitatea în relații a fiecărui personaj este tratată ireproșabil de actori. Cerasela Iosifescu face din nou o demonstrație a complexității talentului. A fost cândva o impresionantă Medeea, a trecut și prin alte personaje cheie, de comedie sau dramă, iar în ``Avarul`` este Frosine cea care vrea să îi aducă văduvului Harpagon o tânără soție, pe Mariane. Minunat transmite Cerasela Iosifescu caracterul duplicitar al Frosinei în relațiile cu partenerii de acțiune, personajul fiind definit ca un Harpagon feminin. Și copiii avarului sunt duplicitari în relațiile conflictuale cu tatăl. Cleante și Elise se tem de el și încearcă să-l mintă , iar Alex Calangiu și Costinela Ungureanu, la nuanța expresiei transmit flexibilitatea unor persoane cu față dublă în relații umane. 

Excelent este Cătălin-Mihai Miculeasa în Valere, intendentul lui Harpagon, îndrăgostit de fiica acestuia. Manevrează cu abilitate dorințele lui Valere, o dată de a câștiga relația de iubire și apoi de a îl induce în eroare prin minciună pe Harpagon. O prezență palidă apare Mariane. Rolul e interpretat de o stimată actriță a teatrului, Iulia Colan, dar neadecvat distribuit personalității sale mature. Un personaj de rezonanță pentru viziunea regizorală, devine Anselme cel bogat, fugit din mafia napolitană care își regăsește la Paris copiii, pe Valere și Mariane. Anghel Rababoc sugerează perfect profilul acestui mafiot cu fețe duble. Nu se pot adresa decât cuvinte de laudă și pentru cei care interpretează roluri din planul doi al conflictului Nicolae Poghirc – Meșterul Jacques, Cătălin Vieru – La Fleche, Nicolae Vicol – Domnul Simon, Gabriela Baciu – Procurorul, Ovidiu Cârstea – La Merluche, Bogdan Oprănescu – Brindavoine.

``Avarul`` poate fi considerat un eveniment teatral și cultural, un spectacol excepțional care iese din tiparele cunoscute și ne demonstrează că Moliere rămâne contemporanul nostru. Este o comedie, dar cu gust amar când întâlnești pe Harpagon și ai săi veniți pe scenă din preajma ta. Regizorul și echipa demonstrează fără ostentație, exagerări teatrale care ar anihila demersul emoțional al textului, ce presupune în mileniul trei ``teatru nou`` respectând valoarea autorului clasic cu o temă rămasă mereu actuală cu trecerea vremii. 

P.S. O expoziție despre activitatea Naționalului craiovean, bine documentată, primește publcul. Teatrul Național ``Marin Sorescu`` are și un adevărat secretariat literar, își dovedește menirea documentară și prin programul de sală și prin revista ``SpectActor de cultură, informație și atitudine`` . Numărul 2 (47) este dedicat Festivalului Internațional Shakespeare, proiect admirabil, găzduit de mai mult timp cu succes de Naționalul craiovean.

``FETELE PELICAN`` - TEATRUL NOTTARA / Sala ``Horia Lovinescu``

 INOVAȚIE TEATRALĂ MERITORIE

Se încearcă mereu demersuri de modernitate teatrală, dar puține au coerență în gând raportată la substanța piesei alese, în special în cazul textelor clasice. ``Fetele Pelican`` pornește intenția de modernitate de la textul original care nu aparține unui dramaturg! Autor este The Wardrobe Ensemble, o companie britanică din Bristol alcătuită din actori, muzician și producător care activează cu succes din 2011, cu producții având drept țintă tematică viața personală a individului astăzi. În 2019 produce ``The Last of the Pelican Daughters`` pentru Edinburg Fringe, acum în premieră absolută la Teatrul Nottara, sub titlul ``Fetele Pelican``, în traducerea adecvată temei și spectacolului de Monica Andronescu. Tema este veșnic actuală – familia și relațiile de comunicare între membrii săi, cu rezonanță la avere, la bani. 

Textul original compus de The Wardrobe Ensemble se dezvoltă prin nouă personaje, din care șase sunt femei. Mai rar se întâlnește la dramaturgi o astfel de ofertă pentru actrițe. Acțiunea se derulează într-o zi de aniversare a nașterii mamei care însă, a decedat. Conflictul sporește prin șapte ``capitole`` indicate din reuniunea celor patru surori și a fratelui, fiecare cu viața sa personală. Importanța textului este analiza profilului personajelor dintr-o familie monoparentală în care mama era o persoană autoritară, dar iubitoare pentru copii săi și frământată de idealuri, chiar de vise intime neralizate. Personalitatea mamei se reflectă în caracterizarea fiecărui personaj din familie, pe laturi diverse. Textul este de fapt o introspecție psihologică a relațiilor dintr-o familie în care sunt prezente treptele atitudinilor existențiale din mai multe generații. Ironia, umorul punctează fiecare capitol.

Tânărul regizor Horia Suru, personalitate afirmată în alte spectacole, alege calea realistă a prezntării teatrale a textului, la amănunt. Nu apelează la de acum ``clasicele`` proiecții. Spre final acordă doar o tentă suprarealistă prin decorul manevrat să arate patul cu surorile, totul în roșu, moment ce pare exagrat. Meritoriu este în viziunea sa regizorală că în centru sunt actorii, cordonarea lor pentru a transmite aspectul major al conflictului tematic. Un sprijin de bază își află regizorul în scenografia Doinei Levintza, creatoare de excepție în domeniu și nu numai. De astă dată, scenografa nu are prilej de spectaculozitate a ilustrării vizuale, acțiunea fiind indicată pentru zilele noastre, dar Doina Levintza îi dă aspect cuceritor prin desenul subtil al decorului și costumelor. Decorul aparent minimalist se rezumă la pereți în culoarea roz aprins spre roșu, cu neostentative desene caricaturale, trimitere concretă la conflict, dar și atractivă pentru privitor. Mai intervin cu semnificație clară și momente cu grădina casei Pelicanilor la cerința acțiunii. Elemente pentru completarea decorului se rezumă la scaune în stiluri diferite specifice generațiilor din acțiune și la o masă de aniversare, comemorare a mamei. Decorul dă notă majoră atmosfrei conflictului. Cu mare grijă Doina Levintza propune costume pentru fiecare personaj spre a le marca personalitatea, începând de la apariția mamei Iasmina de la debutul reprezentației, la bunica Aurora, până la rebela fiică Maya. Personajele primesc un plus de imagine cu make-up artistic dadorat lui Alexandru Abagiu prin peruci și machiaj. Vizual reprezentația devine astfel spectaculoasă cu transmitere directă spre sensul tematic – familia. Reușită este și muzica lui Petre Ancuța, originală, dar cu accente și pentru a aminti de preferințele vârsnicilor personaje pentru trupa Betles cu John Lennon. Muzica devine și cortine pentru capitole, dar și prilej de cântec și dans – coregrafie perfect indicată de Sophie Duncan , execută excelente de actori.

Regizorul Horia Suru compune în această atmosferă un puzelle pentru a impresiona prin subtextul temei, cu umor și atenție ca demersul să fie în ton realist. Mama e ``sărbătorită`` cu o masă bogată în bucate, apoi surorile cad în beție prin consumarea vinului Proseco, bunica ajunge să se desprindă din scaunul cu rotile și să danseze, toate personajele marcând generații în manifestare. Relațiile dintre personaje sunt conduse cu pricepere de regizorul care consideră că actorul e elementul central în realizarea convingătoare a unui spectacol. Distribuția se achită ireproșabil de acest concept regizoral. Victoria Cociaș se confruntă cu rolul dificil al mamei Iasmina care deschide reprezentația și asistă apoi mai mult tăcută la ce se petrece la întâlnirea copiilor de ``aniversare``. Actrița rezolvă minunat substratul personajului și atunci când e lipsită de replică. Fiecare din fetele Iasminei au moștenit anumite laturi din caracterul său complex, iar interpretele personajelor sugerează convingător aceste aspecte. Crenguța Hariton e Letiția, dornică de a fi dominantă și față de soțul Danni – rol bine conturat de Alexandru Mike Gheorghiu. Emotivă, dornică de susținerea familiei este Indra și Isabela Neamțu îi dă această aură. Sonia ar vrea să fie artistă, iar Sorina Ștefănescu îi creionează discret tendința. Alexandra Murăruș e fiica rebelă Maya, aflată spre maturizare, gravidă în relația cu Dodo, rol conturat apreciabil de actriță. Pe Dodo, Șerban Gomoi îl prezintă pe o linie esențială, ca un tânăr căutător de relații vitale în comunicare cu cei din jur. Fratele Luca este cel despărțit de familie, nu acceptă falsul relațiilor, este și el un rebel, dar motivat interior, cum sugerează remarcabil Răzvan Bănică. 

Bunica din scaunul cu rotile, purtând un costum special epocii, dansează în amintirea tinereții, iar Anca Bejenaru e desăvârșită în acest rol. Finalul spectacolului surprinde prin text și interpretare cu apariția Avocatei care rostește un monolog, amintind de concluzia fabulelor. Mihaela Subțirică susține excelent acest monolog cu intenția de relaționare directă cu spectatorii. Actrița apare și în Lora, îngrijitoarea bunicii Aurora, atent definită în alte coordonate de expresie.

``Fetele Pelican`` este un spectacol original, modern în teatralitate, dar folosind și realismul în viziunea regizorală pentru a servi atractiv tema și mesajul textului. Întreaga echipă de realizatori dăruiește publicului un aspect al ``teatrului modern`` emoționant. 

``MAȘINĂRIA. MUSICALUL`` - Asociația CREAS în parteneriat cu TEATRUL NAȚIONAL ``I. L. CARAGIALE`` la Sala Studio

 ``ZERO`` ... SPECTACOL MUSICAL MODERN

Asociația Creas are marea ``dorință de a crea și promova noi dimensiuni în domeniul artistic din România``, cu scopul major al ``educației prin cultură``. Toate bune și frumoase în declarațiile Asociației care mai precizează că vrea ``dezvoltarea unor forme artistice mai puțin fructificate în România, precum genul nusical``. A pornit acest demers ambițios în parteneriat cu Teatrul de Operetă ``Ion Dacian``, cu musicalul ``(A)normal`` / ``next to normal`` în regia lui Victor Bucur, având drept temă a libretului ``necesitatea de a înțelege persoanele cu tulburări psihice``. Am văzut acest spectacol în urmă cu mai mult de un an și am omis comentarea sa, considerând că este un început de experiment lipsit de relevanță. Asociația Creas perseverează și acum vrea să își promoveze ideile de inovație în domeniul musicalului și la Teatrul Național ``I. L. Caragiale``. Prima scenă a țării acceptă parteneriatul cu Creas, chiar dacă până acum Asociația nu a reușit să își demonstreze valoarea creativă. ``Noile dimensiuni în domeniul artistic`` aplicate așa- zisului musical ``Mașinăria``, au drept rezultat un spectacol vetust, greu de urmărit.

``Mașinăria. Musicalul`` este ``un spectacol de Alexander Hausvater``, personalitate în domeniul regiei, dar cu trecerea timpului stilul său a devenit o manieră. Acum regizorul se confruntă cu o dramoletă muzicală. Joshua Schmidt realizează ilustrația muzicală a libretului lui Janson Loewith și ...  lui Joshua Schmidt, după piesa ``Mașina de calcul`` de Elmer Rice din 1923! Muzica e lipsită de melodicitate, acțiunea dramatică nu are consistența conflictului, iar personajele sunt schematice. Amintim pe scurt subiectul. Contabilul Domnul Zero, după 25 de ani de activitate, e chemat la director, cu speranța avansării mărturisește evenimentul soției, mariajul său fiind mereu marcat de conflicte. Dar nu e avansat, ci dat afară de șef, că firma a achiziționat o mașinărie care îl poate înlocui. Domnul Zero îl va ucide pe director, justiția îl va condamna la moarte, alături de un bărbat care și-a omorât mama, alt personaj ce intervine în acțiune. Ajunge și cu criminalul celălalt, în lumea de dincolo, unde își întâlnește și o colegă, prietenă care îl iubea, și trec cu toții spre o altă viață, o reîncarnare mai bună sau mai proastă. În jurul celor patru prsonaje centrale, activează altele din medii diferite, de la firmă, de la pușcărie care devin un fel de cor. În acest amalgam de situații, acțiunea se înțelege cu greu. Cum astăzi tehnologia a evoluat rapit, substratul tematic al piesei scrisă în urmă cu un secol, e derizoriu, chiar și penibil prin constructul dramatic al libretului.Tehnologia a evolut și are alte efecte asupra mentalității cetățenilor mileniului trei.

Spectacolul începe cu o ``inovație`` de mult apusă – publicul stă înghesuit în foaier până la ceasul începerii reprezentației. Își va găsi apoi cu greu locul în sală în acorduri muzicale și va privi pe scena ocupată circular de câteva panouri ce îngrădesc manechine goale până la brâu, specifice vitrinelor din magazine pentru a purta diverse haine de reclamă. Decorul e cenușiu, lumina e cenușie, iar manechinele goale ar vrea să fie o ... metaforă spre tema libretului – mașinăria care golește mințile omului. Decorul și costumele concepute de Adina Mabtalier se vor inventive, dar sunt fade, lipsite de sens, nu servesc prin nimic dramaticul situațiilor și definirea tipologiei personajelor. Gratiile sugerate la închisoare, scaunul electric al execuției sau apariția spre final a unui calculator cu luminițe, ca și alte elemente de decor, sunt artificii de imagine riticole. Încercarea de uniformizare a costumelor în negru ori alb, la final, nu sprijină prin accesorii personajele. Regizorul Alexander Hausvater încearcă să dea modernitate acestui așa-zis musical și aplică la rândul său o serie de efecte – proiecții derizorii, fum și o mișcare scenică în ton arhaic. Actorii prezintă evoluția personajelor în prim-planul scenei, cu fața spre public, fără a relaționa între ele.

Numeroasa distribuție alcătuită din actori apreciați ai Naționalului bucureștean, devine victima unui proiect cu pretenția de o ``nouă dimensiune în domeniul artistic``. Poți fi de acord sau nu, cu inovația teatrală și în genul musicalului. Inovația, de la libret, muzică și prezentare scenică, trebuie însă, să te șocheze emoțional, să te lase pe gânduri, chiar dacă preferi spectacole tradiționale spectaculoase ca expresie. Acum, reprezentația nu face decât să te plictisească, să te revolte prin efecte arhicunoscute din alte experimente de modernitate, expirate și sancționate apoi, de public. În cazul de față nimic nu șochează și produce emoție. Proiectul Creas de musical obligă la efort actorii și la instruire solidă pentru adaptare la un musical. Nu toți actorii dețin date pentru o adaptare. Această cerință este evidentă și în cazul distribuției. Stridența interpretării vocal muzicale asurzește și e marcă în majoritatea rolurilor și de cea a corului, cu falseturile de rigoare. Nota de a și caracteriza personajul atribuit, lipsește cu desăvârșire în marea majoritate a distribuției și datorită regiei și instruirii muzicale. Andrei Ionescu în rolul Domnului Zero încearcă să dea substanță personajului în caracterizarea esenței sale în unele momente, ca și Istvan Teglas într-un rolul secund. Păcat de efortul depus de actori care au acceptat pe scena Naționalului un astfel de așa-zis musical.

``Mașinăria. Musicalul`` face numai să întristeze publicul prin înscrierea în repertoriu a parteneriatului cu Asociația Creas, a unui proiect de amatori care ambiționează remarcare. Teatrul Național ``I. L. Caragiale`` deține forțe actoricești capabile de un musical pentru scena mare ``Ion Caramitru``, folosită însă, mai mult pentru închirierea sa. Acest spectacol nu îl recomand nimănui pentru a îl urmări, fiind o penibilă promovare a ``modernității teatrale```, curent încercat de mulți cu eșec pentru că nu găsesc miez convingător emoțional prin motivarea estetică a tratării scenice.

``EXIL``- TEATRUL NAȚIONAL ``I. L. CARAGIALE`` / Sala mare ``Ion Caramitru``

 TREI ORE PIERDUTE PENTRU UN SPECTACOL DEPLORABIL

Țara noastră s-a confruntat și se confruntă dramatic cu ”părăsirea voluntară sau impusă din motive politice, religioase sau economice”, cum definește Dex cuvântul ”exil”. Majoritatea concetățenilor au acum o rudă, un prieten care a părăsit tărâmul mioritic, cu mare dificultate înainte de 1989, dar în număr foarte mare după schimbarea regimului comunist. Titlul spectacolului ”Exil” poate fi provocator pentru public, dar oferta de a urmări un spectacol teatral pe această importantă problemă îl va deziluziana. 

Alexandra Badea în calitate de dramaturg și regizor, propne acest spectacol. Născută în 1980, cu studii de regie acasă, la clasa profesorului Valeriu Moisescu, pleacă la Paris că are libertate, completează acolo studiile, face un masterat cu un compatriot emigrant la Paris, cunoscut în țara natală drept apreciat comentator al mișcrii teatrale – George Banu. Cu ambiție luptă pentru afirmare la Paris și apoi primește oferte și acasă. În programul de sală declară despre Paris - ”orașul în care am învățat să fiu un pic mai liberă și societatea în care mă simt cel mai protejată”. Iată că Teatrul Național din Capitală, prima scenă a țării, o ... protejează și îi oferă sponsorizare pentru acest spectacol.

Cum Alexandra Badea se consideră dramaturg, concepe un text despre exil, pregătit cum declară - ”Pentru audiție le-am cerut (n.r. actorilor) să îmi povestească un moment din viața lor în care au simțit nevoia să plece din România”, dar s-a mai documentat și din ”poveștile pe care mi le-au spus românii plecați din România sau copii de-ai lor născuți în Franța”. Rezultatul ”dramaturgic” - ”Exil este un spectacol despre blocajele identitare pe care le purtăm în noi fără să știm, despre traumele transmise la un nivel intim și politic dintr-o generație în alta, despre tensiunile pe care le avem cu România și în același timp despre imposibilitatea de a te rupe definitiv în momentul în care decizi să pleci, despre nevoia de libertate, incapacitatea de adaptare, neputințe, lașități, iubiri sufocate de contextul social-politic, familii destrămate, familii care înăbușă autencitatea celor care ies din tipar, despre lupta continuă de a te desprinde de tot acest bagaj și de a trăi în acord cu tine într-o societate care îți interzice să o faci.” Aceasta ar fi viziunea personală afirmată în caietul program de sală de emigranta Alexandra Badea, asupra textului. Din această frază lungă a autorului declarației, dar și a spectacolului regizat tot de Alexandra Badea, se pare că publicul din România, marcat de fenomenul dramatic al părăsirii plaiului natal, înțelege că e ... ”traumatizat”. De ce? Cică de fenomenul ”exilului” celor din familie. Din ce motive, când părăsirea cu disperare a țării înainte de 1989 avea o anumită motivare tragică dată de regimul dictatorial comunist și alta în condițiile sociale după această dată ? O așa zisă analiză cu tentă psihologică a fenomenului, nu își găsește susținere, motivarea  în acest text este inexistentă, dar textul are pretenții de dramaturgie. Cuvântul ”mentalitate”, centru unei analize psihologice lipsește din orice declarație a Alexandrei Badea doritoare de a surprinde fenomenul. Mentalitatea individuală are repercusiuni și astăzi, grave în societetea noastră, și nu ”traumele” personale din text. Oamenii sunt victime ale mentalității spălării de creiere în sistemul comunist. Acest text parcă e o filă desprinsă din manualele de istorie penibile aflate la dispoziția tinerei generați în sistemul actual de învățământ. Venind la acest spectacol tinerilor spectatori nu li se comunică absolut nimic despre ce înseamnă ”exil”. Textul nu are mesaj substanțial, conflict convingător emoțional, ci doar o înșiruire de nume din trei generații, marcate în programul de sală de la început, sub titlul ”Genealogia personajelor” pentru a avertiza spectatorul că se va întâlni cu Agnes și Agnes 2, Paul și Paul 2, Marius și Marius 2, cu actori diferit distribuiți pentru indicarea trecerii anilor conform intenției textului. Personajele nu au construct substanțial în caracterizarea tipologiei și timpului aparținător. Tema aleasă pentru text de Alexandra Badea se spulberă prin artificialul demers al argumentării cu ”traumele” fără consistență ale personajelor și fără analiză profundă a contextului social politic al timpului. Așa zisul construct dramaturgic al textului, e diferit de la prima parte a reprezentației, la următoarea. Prima parte încearcă o trimitere palidă spre cauza emigrării, cea de a doua ar vrea să amplifice posibilul conflict între traumele generațiilor. Textul pare desprins din două ”piese” de teatru. Lipsite de un mesaj emoțional pentru susținerea temei. Textul dovedește o lipsă de coerență elementar logică, un amalgam de intenții pe o temă spinoasă, prost concepută de cea care a emigrat în Franța după 1989 care ignoră, nu cunoaște, nu știe să prezinte cauzele reale ale contextului social – politic actual sau din trecut, diferite ca efect pentru hotărârea de a părăsi țara.

Tratarea teatrală a propiului text în calitate și de regizor, completează pe deplin ambiția sa de a uimi prin un astfel de experiment care supune publicul la peste trei ore de comunicare. Regizoarea Alexandra Badea alege drept punct forte regizoral ... exprimarea prin proiecții video, înfăptuite de personajul emigrant central Ema (Ada Galeș) care drept motivare ar dori să facă un documentar despre exil. Actrița se luptă cu purtarea aparatului de filmare tot timplu, dar textul nu îi oferă personajului o motivare credibilă. Efectul teatral e derizoriu. Partea a doua a reprezentației devine o proiecție continuă, cu actorii pe scenă în diverse situații, proiectați în  prim planuri fără sens pe ecranul ce domină scena. Jocul de planuri al regizoarei e fără rost. Luminile sunt palid dirijate, interpreții devin masă de manevră banală. Publicul asistă astfel, la un film de amatori. Amintim că acest curent folosind proiecțiile a apus în întreaga lume și chiar la Paris, unde am văzut recent spectacole. Teatrul rămâne transmisie de provocare a emoției directe, de relaționare cu publicul, nu de un fals care dezavantajează ca imagine și interpretarea actorilor. Relații între personaje pe starea situațiilor, nu figurează în acest proiect. Vizual Marele Public privește trei ceasuri proiecții! Cadru scenografic (Cosmin Florea) e lipsit de elemente de decor esențiale pentru creionarea atmosferei situațiilor, decorul e manipulat ca în teatru bătrân de mașiniști la scenă deschisă în fața publicului, când scena Sălii mari e dotată tehnic senzațional . Costumele scenografului nu sprijină prin nimic caracterizarea personajelor în esența lor. Spectacolul devine un fel de joc de-a teatru original, dar fără a fi convingător în ilustrarea unei teme grave – exilul, importantă actualității. 

Distribuția cuprinde valori recunoscute ale Naționalului bucureștean. Mulți și-au afirmat entuziasmul față de acest proiect, fiind dornici de joc pe prima scenă a țării aflată în dificultate managerială. Citez distribuția indicată de programul de sală – Ada Galeș (Ema), Emilian Oprea (Vlad), Cosmina Olariu (Agnes), Florin Călbăjos (Liviu), Crina Semciuc (Irina), Emilian Mârnea (Marius), Ana Ciontea (Magda), Irina Movilă (Agnes 2), Diana Dumbravă (Irene), Mihai Călin (Paul 2), Alexandru Potocean (Ian), Richard Bovnoczki / Liviu Lucaci (Marius 2), Ionuț Toader (Paul), Aylin Cadîr (Oana), Vitalie Bichir (Horia). Fiecare are un foarte mic moment în care comunică tensionant o stare a personajului. Dar ... în ansamblu pentru creionarea ”Genealogiei personajelor” absurd indicată publicului în programul de sală, nu au ce întreprinde convenabil în definirea contextului și manifestarea esenței personajelor atribuite, datorită textului, plus viziunii regizorale.

”Exil” este un proiect care garantez că nu va reuși să cucerează publicul pentru a invada Sala mare ”Ion Caramitru” la multe reprezentații, că nu reușește să dezvolte timp de peste trei ore interesul spectatorilor pe o temă extrem de actuală pentru sufletul lor, tratată teatral deplorabil. Este doar un experiment fără profunzime, acordat cuiva cu pretenția de a prezenta aceast subiect că a plecat din țară în condiții personale.

GALA TÂNĂRULUI ACTOR - ``HOP``/ Ediția a XXV-a /25-27 august / Alba Iulia

 TINERII AU TRECUT TREAPTA DE FOC DE A FI FIECARE UN POSIBIL ACTOR TOTAL

Ion Caramitru și Cornel Todea, personalități ale mișcării teatrale, au inițiat proiectul acestei Gale în 1998. Ei au trecut în neființă, dar Gala inițiată de UNITER a devenit o tradiție pentru lansare a tinerilor actori, dar și cizelarea capacităților deținute de aceștia prin propunerea de teme diverse cultural, dezvoltate pentru trei ani de directori artistici precum Radu Afrim, Miklos Bacs, Gigi Căciuleanu și acum, Răzvan Mazilu. Aparent Gala este un concurs cu premii pentru a răsplăti pe cei mai buni dintre cei mai buni, dar scopul principal prin ateliere speciale servind tematica, practicate anterior concursului din fața publicului, este de cizelarea capacităților celor înscriși în competiție. Universitățile de teatru produc anual ca rulmenții unei fabrici, aproximativ 300 (!!!) de absolvenți, actori pentru o țară mică cu puține teatre mai ales independente, nesprijinite legislativ. Gala nu este un posibil demers de angajare la un teatru sau un casting, ci o punte de cunoaștere a tinerelor talente și șlefuirea profesională pentru începutul carierei. Să nu uităm că fiecare ediție a dat mișcării teatrale și filmului, concurenți deveniți în prezent nume de actori prețuite de public.

La actuala ediție, demonstrația capacităților celor 21 de tineri concurenți s-a afirmat și în fața unor personalități consacrate artistic, aflate în rândul publicului - directori de teatru sau regizori care au avut șansa cunoașterii tinerelor talente pentru viitoare proiecte unde aceștia pot fi colaboratori importanți.

Directorul artistic RĂZVAN MAZILU, după o bogată și reușită experiență ca regizor și coregraf cu spectacole musicale, a lansat tinerilor o provocare cu tema – MUSICAL = ACTOR TOTAL + SHOW TOTAL. Este o temă dificilă, mai ales că universitățile de teatru nu au în pagina de studii musicalul, gen prețuit de Marele Public. Șlefuire capacităților celor 21 de concurenți s-a făcut anterior concursului cu public din sala Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia, în ateliere , de către, firește, Răzvan Mazilu – plastică prin mișcare corporală, dans, și actorie, alături de Maria Alexievici pentru tehnică vocală. Rezultatul scurtei pregătiri pentru acest concurs – școală s-a remarcat în Proba impusă și Proba obligatorie, susținute individual și de Secțiunea grup. 

DRUMUL PERFECȚONĂRII

Confruntare cu o astfel de temă dificilă a ridicat probleme concurenților. A ales fiecare pentru Secțiunea individuală și cea de Grup, un fragment dintr-un musical, majoritatea folosind ofertele online și foarte, foarte puțini concurenți s-au încumetat să prezinte propiile creații de musical.

Unii chiar au reușit să impresioneze juriul care a acordat Premiul ``Cornel Todea`` pentru cea mai bună trupă de actori la Secțiunea grup - ``(încă un) Musical`` cu ANDREI DUȚU, DRAGOȘ IONIȚĂ și LAURA GABRIELA OANA.  Ambițioasă fiind, LAURA GABRIELA OANA a participat și la Secțiunea individual, iar juriul i-a acordat Marele premiu al Galei ``Ștefan Iordache`` pentru ``Doamnele de la Brunch`` din musicalul ``Company``, unde de astă dată monologul său suferea de multe hibe, fiind exterior interpretat ca stare intrioară. 

Alegerile concurenților de pe online a momentelor a ridicat problema traducerii songurilor care au fost cântate în limba engleză, dar mai ales fără atenție sporită pentru prezentarea convingătoare a personajului, interpretat superficial. Concurenții trebuiau să facă față în interpretare unor cerințe de expresie pe care să le îmbine armonios – vocal muzical, dans și mișcare și caracterizarea personajului ales. Lucru foarte greu de armonizat când îți lipsește o școală pentru acest demers. Proba obligatorie le-a dat șansa de a veni cu o poveste propie din viața lor sau a prietenilor, urmată de un song dintr-un musical indicat la alegere - ``Cabaret`` sau ``Mamma Mia`` (pentru fete) și ``Billy Eliot`` sau ``Singing in the Rain`` (pentru băieți). Pentru Secțiunea grup, funcționa același demers, un text-confesiune și selectarea unui moment din ``Annie`` , ``Grease`` sau ``Singing in the Rain``. Această armonizare a demersurilor pentru a interpreta un personaj dintr-un musical, mai mult sau mai puțin cunoscut la noi, a ridicat firește greutăți concurenților, mai ales când în prezentarea la public, nu se indica într-o frază importanța acelui personaj pentru subiectul musicalului.

În compartimentul vocal muzical al songurilor, majoritatea concurenților au dovedit calități deosebite. Amintim în ordine alfabetică pe ROBERT AGAPE, LAURA CRISTINA BELCEA, MARIA GROSU, ALEX MACAVEI, TUDOR-GRAȚIAN MANEA, VLAD NICOLICI, GABRIELA PORUMBACU, ANA VÎNĂU. Ei au reușit să indice profilul personajelor în songurile cântate în limba engleză și să treacă peste situația lavalierelor purtate, nu întodeauna performante.

Proba de dans-mișcare a ridicat și ea dificultăți concurenților, dar mulți au trecut-o cuceritor – CRISTINA DANU, ALEX MACAVEI, TUDOR-GRAȚIAN MANEA, VLAD NICOLICI, GABRIELA PORUMBACU. 

Problema cea mai dificilă a rămas în armonizarea interpretării, expunerea caracterizării în esență a personajului ales. Marea majoritate a mers pe imitați de interpretare sugerate de musicalurile pe online. Unele mai reușite, altele superficial tratate. ALEX MACAVEI și-a gândit inspirat propiul moment de musical - ``Paradisul cu un aparat de cafea`` și la proba obligatorie cu ironie a relatat despre ... dificultatea de a fi actor. Juriul nu i-a acordat niciun premiu acestui actor de la Baia Mare, premiat de Dorina Lazăr la o ediție anterioară pentru prestație și rostire scenică, dovedite și acum, el demonstrând și o evoluție în adaptarea la tema actualei ediții. TUDOR-GRAȚIAN MANEA obține Premiul pentru prestanță, rostire scenică și expresie corporală acordat de directoarea Teatrului Odeon, Dorina Lazăr. Concurentul a uimit prin transformarea din Tevye lăptarul de la Proba individuală, într-un alt personaj la cea obligatorie. 

Din cei 21 de concurenți, fete și băieți, juriul nu a descoperit niciun actor pentru a îi acorda un premiu, cu toate că jurații au ținut discursuri laudative pentru toți.

Doar doi băieți , TUDOR-GRAȚIAN MANEA și ROBERT AGAPE - Premiul Publicului, obțin distincții personale, dar nu și în urma prestației discutabile a acestui juriu. Jurații au ignorat și evoluția remarcabilă a lui ALEX MACOVEI, actor cu talent și inteligent în crearea unor momente speciale, originale pentru concurs.

Trebuie să fim corecți, Gala nu este o manifestare Oscar, ci un demers de a sprijini profesional și populariza tinerii absolvenți care cu greu își pot afla un loc de muncă în calitate de actori. 

ALTE PREMII ALE JURIULUI, DAR ȘI CELE ACORDATE DE PUBLIC 

PRECIZĂM. Juriul a fost alcătuit din MARINA CONSTANTINESCU – critic de teatru, LUCIAN IONESCU – actor de la Teatrul de Comedie, lansat ca personalitate prin musicalurile lui Răzvan Mazilu în alte teatre, ELENA PUREA actriță la Teatrul Național din Târgu Mureș, CARMEN STANCIU, teatrolog și profesor la UNATC, LUCIAN VĂRȘĂDAN, manager Teatrul German de Stat,Timișoara. În afara premiilor citate mai sus, juriul a mai acordat Premiul pentru cea mai bună actriță – MARIA GROSU și PREMIUL ``SICĂ ALEXANDRESCU``, premiul special al juriului – CRISTINA DANU.Premiul pentru cel mai bun actor nu l-a acordat.

PREMIILE PUBLICULUI - Cea mai bună actriță – GABRIELA PORUMBACU (Teatrul de revistă poate afla o viitoare vedetă cu această actriță cu un farmec special), Cea mai bună trupă de actori, spectacolul ``Te iubesc, dar nu pe tine``, regia Vlad Sălbatecu, cu EDUARD CRĂCIUN, ANDREI MĂRGINEANU, MIHAI ANDREI PLEȘA, SARA PONGRAC, PAUL ȘTEFAN TONCA.

A mai fost un premiu special ``1 / 10 pentru film la TIFF`` acordat de directoarea de casting Florentina Bratfanov, actriței SARA PONGRAC pentru evoluția la Secțiunea grup în ``Te iubesc, dar nu și pe tine!``.

UN SPECTACOL ATRACTIV, BINE GĂZDUIT DE ORGANIZATORI

Ansamblu prezentării Galei a fost excelent prin efortul organizatorilor, cei de la UNITER, autoritățile locale iubitoare de cultură teatrală din Alba Iulia, Teatrul de Păpuși ``Prichindel`` cu o directoare inimoasă Ioana Bogățan, totul servit de o echipă tehnică excepțional, de adevărați profesioniști proveniți de la Teatrul Odeon. Un merit important l-a avut prezentarea – MONICA ODAGIU și ALEX ȘTEFĂNESCU, cât și regizorul RĂZVAN MAZILU care a compus pentru ei și ansamblu concurenților două momente reușite. Prezentatorii s-au dovedit actori de top pentru un viitor musical.

Ediția aniversară a 25 de ani de Gală, cert rămâne o reușită, prin temă și ilustrarea sa scenică de către 21 de concurenți, tineri cu talent, luptători pentru perfecționare profesională și popularizare. Pe drumul afirmării vor întâlni numeroase obstacole, dar trebuie să îl continuie curajos. FELICITĂRI și BAFTĂ tuturor concurenților! Dacă un juriu a dat un aspect amar concurenților, trebuie să îl uite, că se vor întâlni mereu cu subiectivismul. 

GALA PREMIILOR UNITER / EDIȚIA a XXX-a

 ANIVERSARE MODESTĂ ...

Ediția a XXX-a a fost dedicată memoriei lui Ion Caramitru cel care a inițiat acest proiect cu scopul de a evidenția VALORILE breslei remarcate într-un an teatral, dar și răsplătirea cu distincții speciale a slujitorilor Thaliei de către Senatul acestui ONG, de-a lungul vieții cu rezultate greu de uitat. În 30 de ani, edițiile Galei au devenit o tradiție pentru breaslă, dar și pentru publicul iubitor de teatru. Această manifestare de prestigiu a fost găzduită în Capitală și apoi în câteva centre culturale din țară. Acum, la ceas aniversar, Palatul Culturii din Bistrița i-a fost gazdă! S-a anunțat astfel că acolo se va înființa un Teatru Municipal, inițiativă surprinzătoare când teatrul și cultura se află în plină criză dictată și de autorități. Dorim succes viitorului teatru instituționalizat.

Ediția a XXX-a merita totuși, prezența la Teatrul Național ``I.L.Caragiale``, un Centru Cultural reconstruit cu efort major de regretatul Ion Caramitru cel recopensat la Bistrița cu premiul de excelență. După plecarea sa neașteptată în lumea liniștită a stelelor, Naționalul bucureștean găzduiește acum spectacole mediocre în perioada verii și nu numai. Ediția trecută s-a prezentat în sala mare, când directorul instituției era Ion Caramitru, fiind ultima sa apariție în această Gală.

Trebuie menționat că proiectul Galei mai 

are și un rost subtil de popularizarea teatrului către Marele Public prin difuzarea edițiilor de către postul public de televiziune, e drept cu o audiență minoră. Tvr 1 a și găzduit o ediție, fiind întodeauna apropiată de acest eveniment cultural. Transmisia ediției aniversare s-a înfăptuit cu profesionalism de Tvr , dar ... emoțional conținutul și ambalajul scenic al Galei, nu au fost provocatoare receptării de către telespectatori să urmărească până după miezul nopții sărbătoarea, iar în zilele următoare să dorească a merge la teatru.

Și mișcarea teatrală se confruntă cu o gravă criză economică, dar luptă să arate cum poate, că TEATRUL TRĂIEȘTE !, fapt dovedit și de această Gală.

``CE E RĂU ȘI CE E BINE / TU TE-NTREABĂ ȘI SOCOATE``

Ediția aniversară a debutat cum era și firesc, cu un moment special închinat memoriei lui Ion Caramitru ; din off vocea Marelui Actor recita ``Glossă`` de Mihai Eminescu, ilustrată scenic însă, prin dans contemporan executat neconvingător. Marcel Iureș a venit apoi, să transmită emoționant mesajul acestui moment evocator al celui care rămâne în memoria teatrului nostru ca personalitate culturală și artist – cetățean.

După această prefață a urmat încercarea de evidențiere a celor premiați, selectați de două jurii, preponderentă fiind alcătuirea lor din critici de teatru. În prima etapă, trei critici selectează valorile anului teatral. Următorul juriu include în compoziția sa și prezența a doi actori, un scenograf, un regizor și un critic care desemnează din trei nominalizări, premiantul unei secții. Acest regulament al Galei funcționează de trei decenii și este necesară o schimbare a sa pentru etapa actuală din evoluția mișcării teatrale. Argumentele sunt numeroase, selecționerii au ajuns, unii dintre dânșii, să urmărească subiectiv spectacolele propuse pentru premii pe casete video, fiind dificil a distinge valorile creatoare de emoție în cazul unui spectacol filmat mai prost sau chiar mai bine. Ani de pandemie au lansat și curentul teatrului pe online, numai că una e concentrarea de a urmări acasă pe calculator un spectacol și alta emoția consistentă de a relaționa cu artiștii în direct, într-o sală. Avem acum, și TEATRU INDEPENDENT care se chinuie să existe în condiții grele, fiind servit în marea sa majoritate de tineri. Acest teatru trebuie menționat de regulamentul Galei. 

Unele semne de schimbare modeste ca intenții în prezentarea Galei s-au putut ivi la actuala ediție. S-a acordat importanță tinerilor, dar ... prin proiecții de-a valma cu declarații fără rost major. Cuvintele VALOARE și TEATRUL INDEPENDENT au absentat a fi rostite în această ediție. Marina Constantinescu și actualul președinte UNITER, Dragoș Buhagiar au fost singurii care au apelat la cuvțântul ``valoare`` în scurtele lor apariții, pentru a sublinia importanța manifestării culturale a ediției XXX.

Absentă a fost din scenariul Galei atenționarea că teatru a suferit și el de pandenie în anul selectării valorilor de către juriu, cât și de o minimă ilustrare a nomonalizărilor în spectacole din cadrul Galei. Ediția trecută, din pandemie, prin regia lui Bobi Pricop, a marcat explicativ prin scurte imagini, posibilul motiv al nominalizărilor la premii. 

De astă dată, la ceas aniversar, spectacolul Galei era o încropeală prin tot felul de proiecții neutre ce nu aveau legătură cu subiectul premiilor. Radu Afrim, un regizor de prestigiu, nu a reușit să găsească însă, soluții pentru a servi importanța Galei. A ``colorat`` spectacolul cu momente muzicale și de dans contemporan, anoste, chiar plictisitoare, cu o prezentare efectuată de doi actori stimați, care păreau că citesc pe promter ca știriștii, ce moment urmează. Pentru un telespectator, cum am fost și eu, conceptul acestei ediții nu servea demersul de a demonstra că teatrul deține VALORI și de a provoca publicul să meargă la spectacole. Pentru cei prezenți la Bistrița, firește a fost bucuria întâlnirii cu colegii și cea a așteptării unui premiu. 

FELICITĂRI și tot respectul pentru premianți, numele lor sunt prezente pe relațiile de socializare.

Ediția XXX a Galei rămâne ca spectacol un eveniment ... trist, atât prin trecerea în neființă a sufletului ei, Ion Caramitru, dar și prin oferta prezentării. S-a încercat un prim pas de schimbare cu o atenționare asupra tinerilor, inițiativă demă de speranță. Dragoș Buhagiar, o valoare creatoare, președintele UNITER astăzi, dorește revitalizarea proiectului, cum a și afirmat, sperăm că o va întreprinde cu prețuire pentru cuvintele VALOARE și TEATRUL INDEPENDENT, afiliat în viitor celui instituționalizat.

``Ce e rău și ce e bine / Tu te-ntreabă și socoate`` , rămâne un îndem mereu viu, aflat în ``Glossa`` lui Eminescu descifrată senzațional în recitarea lui Ion Caramitru, cum nimeni nu a reușit să o facă, deși se consideră unii meșteri în poezie. Sperăm că următoarea ediție a Galei va ``socoti`` cu spor și ilustrarea ``binelui`` dintr-un an teatral.