”MANAGERUL” ... ÎN TEATRELE DE STAT

 INTERIMATUL ȘI REZULTATELE SALE

Sus cortina! - se spune o dată cu venirea toamnei și startul unei noi stagiuni teatrale. Ce premiere vor lansa teatrele așteptăm cu interes. Aceste premiere sunt și rezultat al prestării serviciului de ”manager” dintr-un teatru.

Definiția rolului de ”manager” ar fi - persoană care se ocupă de problemele finanțării și organizării unei întreprinderi. Termenul a avut în trecut referire mai ales în zona sportului. Astăzi a fost preluat de diferite compartimente, inclusiv de teatre. Directorul unui teatru devine manager. Teatrul finanțat de stat nu beneficiază însă, de o legislație solidă și modernă pentru meniea sa de a servi cultural, emoțional, educativ, publicul de diverse categori sociale. ”Managerul” a devenit ... o persoană, mai rar o personalitate de valoare, un funcționar preferat de cei aflați la putere, de pricipalii săi finanțatori. Mai mult, ”managerul” în multe cazuri, mai ales în teatrele Capitalei, este ... ”interimar”. E schimbat cum bate vântul! Efectul se vede în ofera teatrelor care nu mai au un profil cultural abil conturat. Nu mai discutăm că această legislație ignoră teatrul independent care a prins rădăcini și prezintă unele spectacole de calitate culturală peste cea din teatrele de stat. În ciuda condițiilor grele de existență seresc admrabil și tendința inovației teatrale.

Puțini regizori consacrați pe care îi avem, alături de cei care caută calea consacrării, dicează repertoriile teatrelor. Ei aleg un teatru, îi prezintă managerului un proiect și colaoratorii săi (scenograf, compozitorul ilustrației muzicale și ... actori din alte teatre în distribuție), acesta le dă undă verde să îl pună în scenă și semnează retribuțiile financiare. Proiectul este doar al   regizorului. Se ajunge astfel și la situații absurde. Figurează de pildă, variante cu ”O noapte furtunoasă” de Caragiale în repertoriul a trei teatre de stat din Capitală, plus unul independent! Teatrele nu mai au un secretariat literar care împreună cu managerul să contureze un repertoriu necesar profilului instituției, echipei de actori din colectiv și să propună regizorului o serie de texte originale sau clasice pentru montare. Legislația teatrelor permite un număr de actori angajați cu contract de muncă, dar nu toți apar în distribuiți și se apelează de către regizori la colaboratori. Salariile merg și la ce absenți din proiectele regizorilor! Cei consacrați mai servesc pentru câștig personal și o serie de spectacole independente sau seriale tv. Într-o astfel de legislație cu multe hibe, managerul devine un funcționar.

”Managerul interimar” din fișa de post rămâne doar cu atribuții financiare. Răvășește mulți bani pentru proiectul unor regizori consacrați. Nu mai judecă alături de colectivul artistic, necesitatea proiectului, cum poate servi profilul teatrului, actorii angajați cu contract și publicul său. Cum și teatrul caută inovație în expresie, aspect perfect normal în evoluția sa de secole, managerul acceptă totuși, orice formulă sub numele experimentului. Majoritatea sunt însă jalnice, nu au substanță culural emoțională. Spectacolele rezultate sunt refuzate repede de public. Nișa inovației teatrale rămâne strict necesară, dar trebuie să dețină atractivitate prin mesajul exprimat, motivare și coerență emoțională. 

”Managerul” obligatoriu are menirea să studieze și categoriile de public căruia se adresează teatrul său prin oferta repertorială. Avem un anume public tradițional și unul tânăr pe care dorim să îl atragem și spre tearu. În rândul publicului tânăr se simte la noi cum crește analfabetismul funcțional. Aspect alarmant. ”Managerul interimar” îi servește, în majoritatea cazurilor, comedii derizorii, vulgare, cu efecte erotice sau închiriză sălile și pentru astfel de ”șușe”. 

Teatrele din Capitală au în majoritate ”manageri interimari”. Instituțile naționale, cum e și Teatru Național ”I.L. Caragiale” se află în subordinea Ministerului culturii care coordonează numirea managerului și fondurile atribuite instituției. De trei ani de când Naționalul nu mai are un manager prin decesul marelui om de cultură Ion Caramitru, Naționalul trăiește în tot felul de interimate oferite de Ministerul culturii. Rezultatele se văd. Ajunge să își închirieze sălile pentru că din numeroasele sale premiere, puține rezistă la public sau sunt neglijate în pomovare. Celelalte teatre cu interimari manageri depind de Primăria Capitalei. ”Interimarii” se descurcă și ei cum pot. Majoritari sunt regizori stimați, dar mai puțin pricepuți la solicitarea de a fi managerii unui teatru. La Teatrul ”Bulandra” și chia la Teatrul ”Nottara”, s-a făcut simțită tendința priceperii ”managerului interimar” în oferta repertorială. Teatrul Odeon nu a mai avut forță prin interimarul său, să construiască noi proiecte diferite (a oferit într-o stagiune ... o singură premieră!), iar Teatrul Excelsior a căzut pe linia unor experimente discutabile în raport cu profilul instituției. Și exemplele pot continua. Nu interimarii sunt principalii vinovați, ci legislația politicienilor, majoritatea fiind analfabeți cultural. Ei nu merg la teatru, dar dau verdicte privind viața teatral culturală.

Legislația, plus ”managerii interimari” afectează astăzi mișcarea teatrală și căutările de inovație în domeniul cultural. Lupta pntru valoarea unui spectacol e sufocată, atât financiar, cât și de calitatea – text, regie, interpetare în proiecte lipsite de consistență cultural emoțională. Teatrul există de milenii prin această emoție transmisă Marelui Public indiferent cărui segment social aparține. Managerul e obligat să respecte această regulă când construiește repertoriul instituției pe care o conduce. În prezent, funcția majorității managerilor se rezumă la probleme financiare și amiciții cu regizorii. Trist! Teatrul a trecut mereu prin tot felul de situații dictate și de mediul politic. Amintim de pildă – cenzura, în prezent înlocuită de ... finanțare. A învins întodeauna și va învige pentru respectarea VALORII sale educațional culturale. Dar până atunci ... teatrele au ”manageri interimari” și o legislație învechită dictată de politicieni analfabeți cultural cu funcție dictată de interese particulare.

``O NOAPTE FURTUNOASĂ`` - TEATRUL DE COMEDIE / Sala ``Radu Beligan``

 JALNIC!

Toți spectatorii cunosc piesa genialului Caragiale că ar fi o comedie. Acest spectacol jalnic cu pretenții de originalitate teatrală, nu reușește să transmită publicului comicul situațiilor, să provoace râsul privind savuroasa expunere a conflictelor mereu actuale și în prezent. Regizor este actorul Andrei Huțuleac apreciat pentru roluri interpretate admirabil în spectacole regizate de Victor Ioan Frunză.

Acum în ``rol`` de regizor, Andrei Huțuleac declară, într-un amplu comentariu din programul de sală : ``N-am încercat să-l reinventăm pe Caragiale. În niciun caz. Autorii mari nu au nevoie de asemenea eforturi. Dar am încercat să nu ne opunem ideii legitime că orice iterațiea a sa în alt timp decât în cel care a fost scris presupune măcar o încercare de a explora moduri în care mai poate fi el povestit spectatorului de azi.``! Conceptul său regizoral contrazice însă, pe deplin declarația. Bomboana pe coliva conceptului care nu ar vrea ``să-l reinventeze pe Caragiale`` este finalul reprezentației - Chiriac, amantul Vetei, îi taie gâtul cu un briceag soțului acesteia, jupân Dumitrache și îl aruncă în beciul de unde mereu se aud ... câini lătrând. La aplauze, când se prezintă actorii, interpretul lui Dumitrache poartă în brațe un cățeluș, un teckel negru. Este acest mizerabil final doar una din laturile cu intenții metaforice din viziunea regizorală care lasă publicul tăcut, fără zâmbet, ca întreaga reprezentație. 

Ambalajul vizual propus de scenografa Maria Nicola pentru a servi regia spectacolului, este penibil. Decorul propune două planuri – parterul unei locuințe aflată în renovare, cu mobilă aruncată la nimereală care are și un beci, iar sus, dormitorul Vetei lipsit de mobilier, unde renovarea s-a terminat, la care se ajunge din laterală cu o scară de metal specifică zugravilor, manipulată de personaje. 

Lighing design Lucian Moga, la dorința regizorului, lasă în beznă parterul luminat numai cu lanterne de mărimi diferite, purtate de personajele care se zbat să comunice între ele. Spiridon e dotat cu ... o lanternă roșie pe frunte! Dormitorul Vetei, proaspăt văruit, gol, are doar pe tavan un candelabru, iar peretele dinspre public e ``mobilat`` de o imensă jaluzea. Lumina domină acest spațiu de joc. 

Costumele scenografei în cazul unor personaje (jupân Dumitrache sau Nae Ipingescu) ar dori trimiteri spre epoca scrierii piesei, dar ... Zița vine în ținută modernă, se dezbracă apoi în fața publicului și își pune o rochie albă ca de mireasă, Veta poartă o cămașă de noapte albă. Celelalte personaje sunt și ele aberent înveșmântate.

 În intenția trimiterii spre timpul actual, prima apariție a lui Spiridon îl indică a fi un livrator de meniu de la Glovo care aduce bucate pentru jupân Dumitrache și amicul Nae, purtători de lanterne! Cadrul vizual al reprezentației distruge perspectiva interpretării credibile a personajelor de către cei șapte actori stimați ai Teatrului de Comedie. Regizorul Andrei Huțuleac, actor ca profesie de bază, a uitat că personajele și replica lor sunt miezul unui spectacol. Actorii turuie replicile, nu le mai speculează sensurile, nu le dau efect comic. Nu voi nominaliza actorii care au avut neșansa distribuirii în acest trist spectacol de comedie.

Viziunea regizorală total confuză, apelează la efecte vulgare ca să facă trimitere spre lumea mahalalei unde se petrece acțiunea. Regizorul introduce și un prolog – argument al vulgarității efectelor din spectacol pentru a atenționa că prima montare a piesei în secolul al XIX- lea a fost desfințată însă, de critici pentru ... vulgaritatea textului. Regizorul răspunde prejudecăților de atunci prin ... vulgaritatea expresiei teatrale ivită în numele așa zisei modernizări. Prezintă un act sexual între Veta și Chiriac după modelul unui film porno. Scene vulgare sunt numeroase, dar nu servesc prin nimic umorul situațiilor conflictuale și substratu piesei. Vulgaritatea sporește și prin muzica originală a lui Cezar Antal în ideea de a surprinde lumea de astăzi a mahalalei ce preferă manelele. Textele insistă, cum nu fac nici maneliștii, pe referiri la ... organele sexuale. Debutul reprezentației în întuneric total se face cu ... o manea, ca apoi manelele să intervină drept cortine muzicale între scene.

``O noapte furtunoasă`` oferită de Teatrul de Comedie, ridică o întrebare – DE CE a ajuns un teatru apreciat pentru alte numeroase spectacole din repertoriul curent, să apeleze la un proiect regizoral realizat jalnic, lipsit de logică și un minim demers comic, satiric cu o piesă renumită de Caragiale?

P.S. Programul de sală sprijină pe deplin starea jalnică a spectacolului. Distribuția uită să menționeze personajul Rică Venturiano și firește, interpretul! Programul de sală cuprinde o bogată documentare, numai că grafica sa aiuristică face de multe ori imposibilă citirea textului.

GALA PREMIILOR UNITER – EDIȚIA XXXII

 UN SPECTACOL CU UN ``AMBALAJ`` REUȘIT ...

Dragoș Buhagiar, președintele UNITER, staroste al breslei creatorilor de teatru am putea spune, atenționa că ``Nu întâmplător ne aflăm în această sală a Teatrului Național București, în spațiul amprentat de energia lui Ion Caramitru. Este unul dintre acele momente când îl simțim aproape și ne amintim inconfundabila-i voce dând startul evenimentului Gala Premiilor UNITER``. A dominat emoțional evenimentul cultural, cum era și firesc, evocarea lui Ion Caramitru, inițiatorul Galei și președinte UNITER până la trecerea sa în neființă din 2021.

Ediția XXXII găzduită de Naționalul bucureștean în sala mare care are gravat pe frontispiciu numele Ion Caramitru, a beneficiat de un ``ambalaj`` modern, strălucitor, inspirat coordonată fiind înmânarea premiilor. Regizorul Bobi Pricop în scenografia lui Cosmin Florea cu multe steluțe simbol al participanților, a impus atmosferă de sărbătoare evenimentului, completată de scurte momente artistice izbutite. Spectatorii au răspuns în ținute elegante mesajului că suntem ÎMPREUNĂ toți slujitorii teatrului pentru a aplauda VALORILE creatoare din anul 2023. Putem spune că actuala ediție prin imaginea generală a urcat cu succes o treaptă spre prețuirea proiectelor UNITER și a echipei senzaționale de organizatori în frunte cu directorul executiv Aura Corbeanu.

Substanța Galei – premiile pentru valoare a primit noi destinații. În prima etapă a nominalizării s-au introdus noi compartimente - ``Spectacol de teatru de animație / teatru pentru copii``, ``Muzică originală & sound design``, ``Video design``și ``Lighting design``. Motivarea e pornită de la evoluția tehnologiei care pătrunde și în expresia teatrală. În unele spectacole impune o aură specială de interes pentru substratul tematic al acțiunii, în altele duce la eșecul reprezentației prin exagerarea apelului la efecte rezultate din tehnologie.

Senatul UNITER a acordt premiile sale, aplaudate și la actuala ediție cu entuziasm : Premiul de excelență ``Ion Caramitru`` - VALER DELLAKEZA, Premiul pentru întreaga activitate – OANA PELLEA, DAN CONDURACHE, PETRICĂ IONESCU (Petrika Ionesco), VIORICA PETROVICI, MIRUNA RUNCAN, plus trei premii speciale.

Sistemul de premiere din cadrul Galei pentru stagiunea anuală, are la bază două echipe de jurați – prima selectează și propune nominalizări pentru acordarea premiilor și cea de a doua alege laureații din selecția primilor jurați. Prima echipă este alcătuită din critici, analiști ai fenimenului teatral, cea de a doua include în echipa juraților și un actor, un regizor, un scenograf. Cum subiectivismul e nelipsit în aprecierea actului artistic, intervine activ și în cazul de față pentru jurați și ...

... CUM S-AU ACORDĂ PREMILE RĂMÂNE DISCUTABIL

În această ediție pentru prima oară, juriul selecționer (Alina Epîngeac, Cristina Rusiecki și Octavian Szalad – analiști ai fenomenului teatral) a sporit numărul nominalizării pentru diverse sectoare de parcă în 2023 mișcarea teatrală a marcat multe spectacole memorabile. Demersul selecționerilor are la bază nu doar subiectivismul, ci și dorința de a mulțumii pe toată lumea cu un premiu. Din proiectul nominalizărilor a absentat și precizia evidențierii TEATRULUI INDEPENDENT care activează în condiții grele și oferă de multe ori spectacole remarcabile. 

Jurații au nominalizat pentru ``muzică originală & sound design`` - patru nume (!), pentru actor în rol secundar – patru nume (!), pentru actriță în rol principal - cinci nume (!), pentru actor în rol principal – patru nume (!), iar pentru regie, premiul ``Lucian Pintilie`` - cinci nume(!!!) și pentru cel mai bun spectacol – patru titluri (!!!). Concluzia unor astfel de numeroase nominalizări ar fi de pildă, că avem regizori minunați, când se simte ... lipsa lor și actorii s-au apucat de regie. Te cuprinde ``neliniștea`` în fața acestor nominalizări când mai constați și că nu a primit nici o nominalizare un spectacol care lasă publicul cu respirația tăiată ... ``Neliniște`` de la Teatrul Odeon, în regia lui Bobi Pricop, cu Dorina Lazăr în rolul central, interpretat admirabil

. A primit însă, o nominalizare pentru ``lighting design`` și un premiu pentru scenografie, spectacolul cu aceiași piesă de la Teatrul Național din Târgu Mureș, compania ``Liviu Rebreanu``. Un alt exemplu de confuzie în nominalizări o aflăm și în cazul celui mai bun spectacol.

Precizăm că în toate marile gale internaționale, în special pentru domeniul popular cinematografia – premiul pentru cel mai bun film se completează prin o serie de alte premii ce includ fie interpreți sau scenografi sau alți creatori și din rândul lor, dar nu lipsește regizorul. O logică elementară funcționează pentru că valoarea unui act artistic – film sau spectacol de teatru nu se realizează decât prin creația adiacentă a multora din echipa participantă la proiect. În ediția Galei se premiază drept cel mai bun spectacol din cele patru nominalizate ``Antologia dispariției`` de la Teatrul Național ``Vasile Alecsandri`` din Iași care mai obține premii doar pentru ``video design``și ``actriță în rol secundar``! Absentează din lisra nominaliărilor pentru cel mai bun spectacol ``Oedip``, un memorabil spectacol cultural în formulă teatrală modernă, în regia lui Andrei Șerban; este nominalizată doar Cerasela Iosifescu pentru rolul Iocasta și obține premiul meritat pentru cea mai bună actriță. Actrița realizează o creație în acest personaj, dar ... nu o putea făptui fără un regizor și parteneri din distribuție! Mai sunt multe exemple care demonstrază confuziile în desemnarea valorilor dintr-o stagiune. Toate nominalizările și premiile acordate se află pe rețelele de socializare .

VALOAREA creatorilor – actori, regizori, scenografi și colaboratori la imaginea generală a reprezentației, se confirmă prin acele spectacole care transmit publicului emoție culturală. Teatrul rezistă, trăiește și în epoca evoluției tehnologiei prin respect pentru acea regulă și când tehnologia o folosește cu rost pentru tema și mesajul textului din proiect, nu doar în numele modernizării mișcării teatrale.

Ediția XXXII a acestei Gale a încântat ca imagine, a mulțumit pentru momentul de a reuni, a fi împreună pe slujitorii teatrului de către organizatori, dar a și întristat prin confuziile juraților în alegerea unor valori ale anului 2023.

Proiectul UNITER inițiat de regretatul Ion Caramitru, a devenit o tradiție culturală vitală vremii în care autoritățile de la putere ignoră cultura. Gala rezistă și prinde noi valențe de îmbunătățirea formatului pe viitor și cu o sporită atenție pentru teatrul independent. 

`` CALLAS / MASTER CLASS`` - OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

 MEMORABIL SPECTACOL PENTRU ORCINE!

Spectacolul este un act cultural unicat, senzațional și necesar oricărui spectator, iubitor de teatru sau operă. Americanul Terrence McNally a scris în 1995 acest text subtil în construct, inspirat de biografia celebrei soprane Maria Callas, dar dezvoltat pe tema cerințelor artei pentru interpret și relația cu publicul. Subiectul o are în centru pe Callas aflată la final de carieră care susține un master class cu studenții aspiranți la succes în belcanto. Fiecare tânăr provoacă destăinuirile divinei Callas. Astfel, textul devine un original one woman show. În interpretarea profesoarei Callas cea exigntă, OANA PELLEA demonstrează din nou, că este o mare actriță, conștientă de importanța atribuțiilor pe care trebuie să le dețină un artist în raportul relației cu publicul pentru a transmite emoție culturală. (Actrița a întreprins și la Naționalul bucureștean, un altfel de recital în rolul de povestitor al destinului tragic al Lenei Constante, deținut politic abuziv de regimul comunist. Spectacol impresionant prin tema aleasă de artista – cetățean pentru a oferi publicului de astăzi, o lecție de istorie a trecutului de tristă amintire. Comentarii aflați pe acest blog.)

Istoria carierei lui Callas, bogată faptic, devine un argument pentru substratul textului și mesajul spectacolului. Uimește și lasă publicul cu respirația tăiată, nu biografia-pretext a divinei Callas, ci motivele care i-au adus prețuirea publicului. Oana Pellea cu măestrie cizelează profilul personajului, transformat în judecător al solicitărilor necesare pentru întemeierea actului artistic. Interpretarea sa cuprinde multiple valențe – de la relația directă cu publicul luat drept partener, la cea cu studenții, până la momentele sensibil dramatice când destăinuie și judecă pasiunea pentru artă și sacrificiile solicitate. Confesiunile personajului se petrec prin proiectarea chipului actriței în gros-plan. O astfel de interpretare tulburătoare prin nuanța expresiei chipului, privirii, Oana Pellea o face magistral. 

Opera Națională București manifestă constant preocuparea de modernizare a spectacolelor. Acum, propune o producție aflată la îmbinarea dintre teatru și operă, o ``lecție`` și pentru soliștii stilului tradițional de interpretare, dar și pentru arta teatrală. Sub direcția muzicală - Daniel Jinga, în regia lui Laurențiu Rusescu (traducere și adaptare), spectacolul cucerește pe iubitorii operei, dar și pe cei ai teatrului. Acțiunea se derulează pe diverse planuri, bine coordonate regizoral și muzical. Un plan lansat în debutul reprezentației este relația lui Callas cu publicul, apoi relația profesoarei cu studenții care provoacă planul confesiunilor divinei în gros-plan. Împletirea acestor planuri prilejuiește Oanei Pellea trăirea intensă a fiecărui moment în a susține excelent miezul tematic al pledoariei pentru adevărul actului artistic. Actrița realizează o creație în personajul devenit simbol al artei. 

Completează armonios acest one woman show prezența partenerilor la master class. Ana Stamate este tânăra naivă studentă Sophie și definește muzical și ca actriță, admirabil rolul, ca și Alexandru Nagy pe tenorul Tony și Bianca Mărgeanu pe temperamentala soprană Sharon. Creionează relațiile cu profesoara cu atenție, Alexandru Burca în Manny, corepetitorul pianist și Alexandru Popa în rolul mașinistului. 

``Callas`` este un manifest unic despre autenticitatea artei provocatoare de emoție culturală publicului, un spectacol a cărui magie sporește prin recitalul de excepție al Oanei Pellea de care tatăl Amza Pellea poate fi mândru acolo printre stelele valori unde se află. În toamnă spectacolul se va relua în repertoriul Operei Naționale București și recomand publicului să îi caute data prezentării.

P.S. În 1997 la Teatrul ``Nottara`` s-a prezentat acelați text, dar în altă versiune - ``La divina`` în interpretarea desăvârșită a Victoriei Cociaș și în regia lui Radu Gabrea. (Spectacol comentat și pe acest blog.) Acel spectacol reușit nu specula însă, pregnant substratul tematic al evocării biografiei divinei – rostul artei pentru cultivarea publicului, făptuit cu sacrificii de creatori.

``BAZINUL DE NORD`` - ARCUB / Sala mare Hanul Gabroveni

 VIRTUOZITATE ÎN INTERPRETARE !

Este un spectacol surprinzător în două personaje, doi bărbați aflați într-o confruntare dramatică. ARCUB (Centrul Cultural al Municipiului București) înscrie în premieră națională piesa americanului Rajiv Joseph, dramaturg multipremiat, o analliză psihologică abilă a profilului uman provenit din două generații. Profesorul doctor Danielson, directorul adjunct al unei școli de stat, declanșează anchetarea elevului de 18 ani, Khadim Asman pentru comportamentul său. Statutul profesor – elev rămâne însă, un pretext pentru duelul dintre generații care dezvăluie caractere actuale indiferent de vârstă. Dramaturgul împletește o serie de teme prezente în viața curentă – mânuirea banilor ce determină și corupție, vina morală, educația, dorința de parvenire, apartenența la etnii diferite. Replica are consistență și e bine tradusă de Elena Morar. Acțiunea se dezvoltă captivant, cu suspans și un substrat de argumente impresionant într-un final dramatic. 

Regizorul Alexandru Mâzgăreanu este experimentat în tratarea unor drame psihologice, vezi și remarcabilul spectacol ``E adevărat, e adevărat, e adevărat!`` de la Teatrul Act comentat pe acest blog. Cu știința că un spectacol are în centru Actorul, regizorul urmează teoria lui Stanislavski impusă din 1938 și practicată astăzi în întreaga lume, ``Munca actorului cu sine însuși``. Alexandru Mâzgăreanu oferă un spectacol ``bijuterie`` cu două ``pietre`` prețioase, actori din două generații – Șerban Pavlu și Vlad Lință.

Decorul Alexandrei Boerescu , funcțional și aparent simplu, cu o masă de birou și scaunele de rigoare, plasate în centru spațiului de joc, regizorul nu îl completează cu efectele tehnicii moderne care au invadat mișcarea teatrală. Ilustrarea teatrală se întreprinde prin mișcarea continuă a actorilor, include și publcul devenit partener al interpreților. Mișcarea scenică e dirijată cu sens major pentru a accentua drumul ``războiului`` dintre cei doi bărbați. Ritmul acțiunii sporește, fiind punctat semnificativ și prin muzica originală aparținând lui Alexandru Suciu. Conceptul regizoral ca un filigran, conduce exploatarea conflictului cu tensiune prin performanța interpretării actorilor. 

VLAD LINȚĂ (Khadim), ȘERBAN PAVLU (Danielson) și ALEXANDRU MÂZGĂREANU (regizorul spectacolului)

Șerban Pavlu și Vlad Lință dau strălucire spectacolului. Sunt un exemplu de ce presupune ``arta actorului`` prin descifrarea în cele mai mici detalii a personajelor și stărilor prin care trec la solicitarea conflictului. Actorul Teatrului ``Bulandra``, Șerban Pavlu a obținut prestigiul de artist complex, atât pe scenă, cât și pe marele și micul ecran. Sporește valoarea prin interpretarea profesorului Danielson, omul cu două fețe. La început, pare un dascăl amabil, apropiat de elevi și apoi pas cu pas, își dezvăluie autoritatea, ambițiile, aroganța care îi acoperă o biografie dramatică și singurătatea. Șerban Pavlu se transpune în identitatea acestui Om cu existența afectată de tumultul societății. Prin gest, privire, expresie, actorul trăiește fiecare subtext al replicii cu subtilitate rostite. Este un autentic exemplu de creație interpretarea sa. Lui Danielson îi revin mai multe replici, decât partenerului Khadim. Rolul adolescentului solicită, un efort special de interpretare și relaționare cu partenerul. Vlad Lință, tânărul actor al Teatrului de Stat din Constanța, realizează excelent prezentarea cu substanță emoțională a personajului. Khadim are o biografie întâlnită astăzi în diverse contexte. S-a născut într-o țară arabă, Siria, a copilărit apoi, în alte țări, părinții sunt oameni de afaceri avuți, plecați în momentul acțiunii din America, unde locuiesc pentru afaceri în Arabia Saudită. A fost elev al unei școli particulare de top și transferat brusc la o școală modestă de stat. Profesorul caută motivarea transferului, dar nu o află de la conducerea școlii private. Părinții au plătit bani să fie tăinuită cauza transferului, să nu afecteze viitorul fiului. Tema corupției și educației în familie este pe deplin sugerată. Adolescentul a acționat pentru salvarea personalității sale în fața ofertei de educație a familiei bogate. Vrea să fie și el pentru bani, un om de afaceri. Acest personaj de mare complexitate, Vlad Lință îl asimilează cu talent și inteligență, la nuanță în caracterizarea senică. Răspunde aparent simplu prin cuvinte, întrebărilor profesorului, dar cu trăirea interioară care îi stârnesc în final evocarea unei drame care îl afectează, exprimată cu sensibilitate, cu lacrimă pentru pierdera iubitei. Să asculți la început replica partenerului și să îi dai un răspuns prin puține cuvinte până spre finalul conflictului, este foarte greu pentru un actor. Vlad Lință demonstrează însă, că nu e imposibil. Admirabil redă actorul evoluția unui Om tânăr care se confruntă cu hibele societății, cu imoralitatea ei. Se confirmă și prin alegerea distribuției de către regizor, că tânăra generație deține valori pentru viitorul teatrului, alăturate celor confirmate, precum este Șerban Pavlu. Cei doi actori relaționează minunat, cu plăcerea ofertei textului și regiei.

``Bazinul de nord`` cu un titlu poate discutabil pentru stârnirea atracției publicului, rămâne un spectacol de marcă de la care nimeni nu poate pleca deziluzionat. Este o oglindă a prezentului, o provocatoare emoțională cu minunați actori și reușit ambalaj regizoral.

``HEDDA GABLER`` - TEATRUL NAȚIONAL ``I. L. CARAGIALE`` / Sala ``Ion Caramitru``

 O VERSIUNE SCENICĂ EȘUATĂ ȘI CA ... PIESĂ POLIȚISTĂ

Spectacolul se dorește a fi ``modern``, să transfere piesa llui Henrik Ibsen din 1890 în zilele noastre prin decorul spectaculos pentru o casă contemporană și prin importanța astăzi a ... unui laptop. Conflictul prin substanța personajelor și tematica piesei lui Ibsen sunt spulberate de ``versiunea scenică`` a regizorului Thomas Ostermeier. Rezultatul este invitația de a urmării o posibilă piesă polițistă, stângaci concepută, căreia îi lipsește o elementară logică în derularea subiectului împrumutat de la Ibsen.

Thomas Ostermeier este regizorul german care și-a construit o carieră de rezonanță și pe alte scene europene, începând din 1996. Succesul, dar și controversele iscate se datorează originalității expresiei teatrale cu substrat socio-politic de condamnare a sistemului capitalist dominat de puterea banului. Prin texte contemporane și mai apoi prin tratarea unor piese de Shakespeare și Ibsen, a urmărit același motiv tematic, e drept cu fantezie creatoare vizuală pentru ilustrarea modernă a celor clasice. Cariera sa în prezent se află spre apus. 

În 2006 montează la Schaubuhne din Berlin, ``Hedda Gabler`` în decorul arhitectului și scenografului Jan Pappelbaum, colaborator permanent al său. Vine acum la Teatrul Național ``I. L. Caragiale`` însoțit de aceiași echipă de colaboratori - Jan Pappelbaum (decor), Christoph Shletz (regizor asociat), Malte Beckenbah (muzica), Sebastien Dupouey (video), Erich Schneider și Carsten Sander (lighting design) pentru un remake al spectacolului de la Berlin. Repetă aproximativ o lună cu actorii Naționalului și propune ... ``Hedda Gabler`` de Henrik Ibsen cum precizează afișul teatrului. Se uită o specificare majoră că este ``o versiune scenică`` de Thomas Ostermeier sau ``o adaptare`` ori un spectacol ``după o piesă de Ibsen`` sau un ... experiment.

Se știe că Henrik Ibsen (1828 – 1906) s-a înscris în patrimoniul cultural drept o valoare prin dramaturgia sa. A revoluționat dramaturgia prin constructul psihologic realist al personajelor, fiind influențat și de filosoful Kierkegaard. Printre personajele sale celebre se află și Hedda Gabler apropiată în caracterizare de bovarism, starea de insatisfacție tratată de Flaubert în romanul ``Doamna Bovary``. Între piesa lui Ibsen și ``versiunea scenică`` a lui Thomas Ostermeier singura legătură rămâne titlul și scheletul acțiunii pentru un spectacol lipsit de o logică elementară cu efect cultural emoțional.

Arhitectul Jan Pappelbaum adaptează decorul pentu scena mare a sălii ``Ion Caramitru``, folosind central o scenă mai mică rotativă. Decorul printr-o manipulare a tehnicii de rotație, sugerează vila elegantă a unei familii cu pereții de sticlă ușor de manevrat ca posibile uși spre un exterior ... negru. Uneori ploaia lasă urme pe acești pereți ce îngrădesc o sufragerie, cu o canapea în centru și cîteva vaze cu flori. Rotația construcției determină a privi din mai multe unghiuri sufrageria cu un tavan o oglindă strâmbă a acțiunii. Decorul aflat în mișcarea prea mult folosită, se completează cu numeroase proiecții pe pereții de sticlă, fără o semnificație creatoare pentru ambianța conflictelor. Rotația decorului pentru fiecare scenă din acțiune, se vrea a fi sprijinită prin ``cortine`` muzicale violente sonor, asociate unor texte în engleză cu intenția de comentariu pentru situațiile dramatice. Privit ca aspect general, decorul este spectaculos, dar prin viziunea regizorală nu servește o posibilă analiză profundă a conflictului și caracterului personajelor.

Absent este modul de dirijarea interpreților de către regizor pentru a transmite credibil povestea dramatică a Heddei Gabler și substratul ei tematic. Fiica generalului Gabler, Hedda ar trebui să fie personajul central din subiectul acțiunii preluate de la Ibsen care motivează și caracterul specific unor femei astăzi. Ea moștenește din gena tatălui general. Este o femeie atractivă ca înfățișare, se căsătorește cu Tesman, profesor de istorie care îi promite o casă visată și un statut social deosebit prin obținerea catedrei de universitar. După căsătorie și luna de miere ajunge la locuința visată cumpărată de Tesman și se declanșează acțiunea și conflictele. 

Aici, se va întâlni cu prietenul profesorului, judecătorul Brack și cu fostu liubit, Lovborg, cu colaboratoarea sa Elvstedt la o carte pe care vrea să o publice, posibil să anuleze și concursul postului de universitar al soțului. Frumoasa Hedda atrage interesul a trei bărbați, dar comportamentul ei denotă o femeie ambițioasă, măcinată de nemulțumiri personale, Din ambiție ignoră perceperea relațiilor cu lumea, a sentimentului de iubire, note caracteriale provenite și din educația tatălui general. Vrea să salveze parvenirea la post a soțului și distruge manuscrisul lui Lovborg. Prin cadoul unui pistol moștenit de la general, dăruit lui Lovborg, produce moartea acestuia, iar cu celălat pistol se va sinucide în final. Pe scurt aceasta ar fi Hedda în povestea luată pretext de la Ibsen de regizor. În acest spectacol însă, Hedda trece în plan secund. Ea ... împușcă metaforic florile dintr-o vază, se plimbă mereu pe scena rotativă, distruge furioasă laptopul cu manuscrisul lui Lovborg, anunță soțul că e gravidă și se sinucide. Regizorul nu urmărește prin nici o îndrumare scenică să ofere interpretei Raluca Apostol prilej de relaționare cu partenerii pentru expunerea în profunzime a profilului Heddei, a situațiilor dramatice provocate. Îi acordă doar efecte scenice vizuale false. Raluca Aprodu și-a afirmat calitățile în alte spectacole, acum, este numai o prestatoare de servicii scenice. Regizorul Thomas Ostermeir vrea să aplice în cazul preluării moderne a piesei lui Ibsen, conceptul său estetic că banii definesc caractere. Scoate în evidență absurd, personajul profesorului Tesman, un intelectual preocupată de istorie. Acesta apare ca îndrăgostit sincer de Hedda în interpretarea lui Richard Bovnoczki, ca apoi viziunea regizorală să îl transforme în final, într-un egoist dornic de parvenire.Tesman e copleșit de emoție când soția îi comunică sarcina, că e gravidă, ca în scena următoare, când Hedda se sinucide, să fie total indiferent. Absurdul teatral al viziunii regizorale sporește în acest moment. Tesman caută disperat cu Elvstedt notițele pe hârtii colorate găsite după moartea lui Lovborg pentru textul distrus pe ... laptop de Hedda. Tehnica modernă cu laptop e cunoscută, dar ridicol e aplicată conceptului regizoral. Richard Bovnoczki este obligat de regizor să interpreteze două personaje pentruTesmam, un îndrăgostit naiv sincer și un profesor dornic de avuție, un pervenit. Actorul cu o mare personalitate valorică afirmată în alte spectacole, o face conștiincios. Distrus este de regizor și personajul Lovbord cel care a renunțat la alcool în timpul trecut după relația cu Hedda. Reântâlnirea cu ea îi va provoca întoarcea spre alcool, pistolul cadou primit e folosit într-o scenă fără replică, tot absurd, ca arma unei sinucideri. Se descoperă apoi prin judecătorul Brack, că a murit împușcat cu acest pistol într-un bordel. Alexandru Potoceanu, un alt actor de valoare al Naționalului bucureștean, execută docil indicațiile regizorale. Judectorul Brack, transformat în avocat, devine un doritor de pofte erotice cu Hedda, soția prietenului Tesman, într-o scenă inventată de regie, fără replică. Marius Manole este Brack, actor de marcă, dar mult prea activ în o serie de diferite spectacole, unele chiar șușe, încearcă și această prestație scenică. O întreprinde cu intenția regizorală de prezentare a unui bărbat superficial și imoral în orice relație umană, prietenie sau dragoste. Crina Semciuc se luptă cu rolul Elvstedt, de femeie care își părăsește familia pentru colaborarea cu Lovborg. Este o actriță dotată, dar regia o vede în rol, doar ca o femeie sexi prin costumul indicat de Rexandra Busneag, mereu răvășită de situații. Costumele cu dorința de adaptare comtemporană a piesei din 1890, nu servesc caracterizării personajelor. Ana Ciontea într-o singură scenă din debutul reprezentației, se achită corect de rolul mătușii lui Tesman care vrea să îl ajute financiar. Costumul său este însă, exagerat conceput. Toți actorii aleși de regizor sunt personalități, dar într-o astfel de regie făptuită de o celebritate cu pretenții de originalitate neargumentate logic pentru proiect, devin ... contribuabili la managementul instituției unde sunt angajați.

``Hedda Gabler``, cândva o piesă de Ibsen, este un eșec al regizorului Thomas Ostermeier în transpunerea unui remake după spectacolul de la Berlin. Spectacolul apare ca o piesă cu intenție de a fi polițistă, modernă, fără logica argumentării acțiunii prin imagine, personaje și conflict. Lipsit de constență emoțional culturală, spectacolul surprinde prin decor și prin ... laptop, dar plictisește spectatorul care îl urmărește aproape două ceasuri, fără să îi transmită nimic ca mesaj și să înțeleagă substratul subiectului. 

P.S, De ce Thomas Osterpeier nu a scris un text argumentat pentru curentul său estetic prin personaje și acțiune, conflict? A apelat la un nume clasic cultural valoric pentru ... popularitate.

``ULTIMA ORĂ`` - TEATRUL ``NOTTARA`` / Sala ``Horia Lovinescu``

 ÎNTÂLNIRE REUȘITĂ CU O PIESĂ MEREU ACTUALĂ

Teatrul ``Nottara`` a înscris inspirat în repertoriu, piesa lui Mihail Sebastian - ``Ultima oră`` și readuce în atenție personalitatea unui prețuit scriitor, atent la problemele realității. Scrisă în perioada tulbure a anilor `40, piesa este o comedie cu o temă actuală și astăzi – corupția și ... rostul presei. Când mai toți regizorii se căznesc să actualizeze piese scrise în alte timpuri, Erwin Șimșensohn respectă ``litera`` textului, nu îl ``adaptează``, nu plasează acțiunea în zilele noastre, iar tema scrierii prinde mai multă forță satirică cu țintă și pentru realitatea curentă. Publicul se amuză copios și aplaudă constatarea că și în prezent corupția e ... activă, iar mass media îi servește demersurile în marea sa majoritate. 

Regizorul Erwin Șimșensohn, manager priceput al teatrului din Constanța, conduce cu îndemânare acest spectacol fără efecte teatrale derizorii, dictează ritm acțiunii cu rezultat comic. În raport cu textul, fără să îl afecteze, regizorul își permite doar să transforme pe afaceristul Bucșan cel corupt care manevrează presa, într-o femeie afaceristă. Forța persoanei cu bani, lipsită de scrupule, cu un farmec feminin aparte, sunt excelent sugerate de Ada Navrot în rolul doamnei Bucșan. 

Afacerista crede că îi este afectat proiectul unei afaceri veroase, de un articol publicat în ``Deșteptarea``. Articolul publicat din lipsă de materiale senzaționale este scris de profesorul de istorie Alexandru Andronic și comunică fapte necunoscute din istoria celebrului Alexandru cel Mare din antichitate. Se declanșează o comedie a încurcăturilor cu subtile trimiteri satirice. 

În orice comedie de bună calitate, actorii interpretează personajele dramatic pentru a rezulta miezul comic al situațiilor. Regizorul urmărește acest aspect în conceptul său teatral cu rezultate apreciabile. Gabriel Răuță este ptofesorul Andronic, un intelectual naiv care nu înțelege scandalul iscat de articolul său, tipărit cu numeroase greșeli de nume și se revoltă solicitând o erată din partea directorului publicației Borcea. Candoarea, sensibilitatea profesorului cercetăror al istoriei sunt admirabil conturate de Gabriel Răuță. Îngânfarea, dorința de profit financiar, manifestate de directorul ziarului Borcea sunt redate reușit de Gavril Pătru. Studenta profesorului, pasionată și ea de istorie, Magda Minu este cea care manevrează conflictul iscat de articol, percepe cum poate fi exploatat pentru interesul studiului referitor la Alexandru cel Mare. Ana Radu rezolvă însă, parțial caracterizarea acestui personaj. 

Distribuția se completeză prin o serie de personaje argument în acțiune. Se detașează Ioana Calotă în Gaby cea nemulțumită de cronica la un spectacol, rol cu accent satiric bine creionat. Ireproșabile sunt și Crenguța Hariton (Ana) și Andreea Măcelaru Șofron (Werner). Definite mai mult sau mai puțin rezonabil sunt alte personaje secundare, în special cele din echipa de ziariști de la ``Deșteptarea``. 

Acțiunea se desfășoară în mai multe locații și scenografa Carmencita Brojboiu, cu harul cunoscut, găsește soluții credibile pentru un decor din vremuri trecute, ca și pentru costumele care definesc profilul personajelor.

``Ultima oră`` rămâne o alegere repertorială meritorie prin valoarea lui Mihail Sebastian și prin tema de strictă actualitate care provoacă aplauzele publicului.