miercuri, 18 decembrie 2019

“RADIO” - TEATRUL NAȚIONAL “MARIN SORESCU” / Sala “AMZA PELLEA”

UN SPECTACOL DE EXCEPȚIE, IMPRESIONANT!

Americanul Eric Bogosian, cu străbuni armeni, este autorul piesei “Radio”, o personalitate creatoare complexă, scriitor provocator prin mesaje, atât ca dramaturg, cât și ca scenarist. Numele său e prezent și în repertoriul unor teatre de la noi, în special al celor independente. “Radio” e o piesă scrisă în 1987 care a sporit popularitatea autorului prin originalitatea scrierii și alegerea radioul drept pretext pentru a ridica tragi-comic cortina de pe fața celor care populează lumea actuală; dezvăluie prin opiniile unor nevăzuți interlocutori ai unui gazde de noapte de la un post de radio, haosul social ce macină realitatea. Replica e acidă prin jocul de cuvinte încărcat de substrat (traducerea apreciabilă aparține Silviei Năstase), iar publicul va asista la un spectacol de teatru substanțial, bazat pe “taifasurile” din miez de noapte ale unui moderator, provocator al vocilor singuratice din întuneric. Echipa Naționalului din Craiova, prezintă un spectacol de excepție, depășind regulile convenției obișnuite, impresionează prin modul ritmic al creșterii unui suspans aparte, captivant pentru spectatori care pot râde uneori în fața dialogurilor sau rămâne cu respirația tăiată de dramatismul unor situații.



Regizorul spectacolului e BOBI PRICOP, un tânăr căutător de inovație teatrală cu scop precis în motivarea de a servi în profunzime substanța piesei aleasă reprezentării scenice. Din 2011 când debutează la Teatrul Act cu spectacolul de absolvire a studiilor - “Jocuri în curtea din spate” și până astăzi cu “Radio”, Bobi Pricop întotdeauna surprinde prin construcția teatrală și prin prețuirea arătată actorului, considerat element principal al transmiterii viziunii sale regizorale. Bobi Pricop se exprimă prin actori, iar efectele teatrale practicate – chiar proiecțiile videao la care apelează uneori, devin mijloace de argumentare vizuală a tematicii unei piese de teatru. Acum, descifrează cu mare atenție subtextul tematic al piesei pentru a ilustra teatral ... spațiul sonor al opiniilor bezmetice, individuale din umbra unei realități tumultoase social cu scopul provocării publicului a le judeca.
Regizorul nu apelează la actualizarea sau adaptarea piesei cu discuțiile dintr-o noapte la un radio neconvențional din America anilor '80 pentru că dialogurile, pe o diversitate de probleme, sunt perfect valabile și astăzi, oriunde în lumea cea largă, actuale chiar și la noi. Oamenii protejați de anonimat vor să iasă din singurătate, prind curaj la radio, ca părerile lor să fie auzite, fie că sunt aberante, fie că denotă periculoase atitudini sociale. Este un fenomen social acest mod de exprimare, evoluția televiziunii nu poate proteja anonimatul, în prezent, numai rețelele de socializare online îi mai poate mulțumi. Eric Bogosian atacă tematic în piesă o multitudine de preocupări personale care reflectă “fotograme” importante ale prezentului social, exprimări personale libere la “radio” despre religie, rasism, sexualitate, droguri, dragoste pentru animale, singurătate și alte puncte nevralgice, nesupuse convențiilor sociale obișnuite. Regizorul Bobi Pricop inventiv dă consistență teatrală emoțională dialogurilor unui moderator cu personalitate specială – Barry Champlain, purtate cu voci din neant, necunoscuți ca imagine pentru public. 


   Vizualizarea teatrală e concretă prin decorul exepțional conceput de scenograful bulgar Nikola Toromanov, în tentă realistă, funcțională. Sunt compuse în amănunt trei spații de joc. În plan central se află studioul moderatorului, cu avertizarea “on air” ce se aprinde în roșu când se transmite în direct dialogul; în stânga scenei e definită camera tehnică a transmisiei, vegheată de Tom, tehnicianul și asistenta Linda cu apariții ale patronului postului de radio, Fred, cel ce intervine și în studioul central; în partea dreaptă a scenei funcționează barul “Bobby” cu consumatori de ocazie diferiți. Totul e perfect desenat de Nikola Toromanov pentru a creea atmosferă fiecărui moment, folosită remarcabil de regizor. Costumele sprijină caracterizarea celor activi în acțiune. Vizualizarea teatrală se completează prin imaginea din spatele studiului pentru transmisia în direct, unde se află “dirijorul” intervențiilor sonore, Eduard Gabia, percuționist de elită. Luminate discret, intervențiile sale punctează cu abilitate și sens emoțional, fiecare secvență a reprezentației.


SORIN LEOVEANU în rolul lui Barry Champlain cel mereu prezent în scenă, duce greul reprezentării piesei și viziunii regizorale, interpretarea sa fiind excepțională. După o perioadă cenușie în cariera sa, este o bucurie reîntâlnirea cu acest actor de valoare. Barry realizatorul emisiunii din miez de noapte - “Night Talk”, provoacă interlocutorii, vrea să le dezvăluie fețele din umbră cu nonșalanță peste limite morale, sociale, având și el probleme personale iscate de etnia sa. Rolul este foarte greu, dar Sorin Leoveanu intră în “pielea” personajului, se transpune în gândirea lui, trăiește la nuanță atitudinile lui Barry cel cinic, autoritar judecător exclusivist al partenerilor din “off”, dar este și el un siguratic revoltat, afectat de haosul gândirii celor din jur; de pildă, un interlocutor îi trimite în batjocură pentru etnia sa, un colet cu amenințare a fi exploziv. Barry acționează fără a apela la forțe de ordine cum vor cei din radio; scena e compusă regizoral și interpretată admirabil de actor. Barry poate fi de orice etnie, nu doar evreu, aspect transmis publicului cu rafinament de actor și regizor. Sorin Leoveanu înfăptuiește ceea ce se poate numi o creație în acest personaj central al piesei, relaționează cu vocile din “off” pe care le definește ca imagine prin gest, expresie, atitudine corporală în fața ... unui microfon al transmisiei în direct. Barry nu este prilejul interpretării unui one- man show, ci al implicării în configurarea aspectului social al realității prin relaționarea cu reprezentanți din societatea civilă. 
Pentru orice actor a figura într-o distribuție numai prin vocea transmisă din “off” este deranjant că nu apare în scenă. Actorii Teatrului Național “Marin Sorescu”, distribuiți ca voci din “off”, demonstrează contradictoriu și își arată pe deplin personalitatea, harul personal. Programul de sală bine alcătuit, ne precizează că ei sunt “voci” pentru mai multe personaje, pe care le tratează fără schimbări artificiale de emisie vocală, fiind remarcabili. Prin vocile din întuneric, ei servesc substanțial tematica reprezentației, fiind parteneri ai personajului Barry. Claudiu Mihail prezintă pe Josh cel preocupat fals de probleme din lumea a treia, apoi pe Glenn cel fericit cu pisica sa, devine apoi Henry un luptător împotriva energiei nucleare și se transformă în Chris cel nedumerit de prezența lui Dumnezeu. Ștefan Cepoi este când Bob cel infirm în urma războiului din Vietman bucuros de răsăritul soarelui, când Jerry, opus total primei intervenți, un activ neonazist împotriva evreilor, când Ralph cu deficit psihologic, dornic a deveni un apropiat al lui Berry. Cătălin Miculeasa este când un transsexual – Francine, dornic să comunice ce simte, când puștiul – Vicent, excentric, când Allan cel revoltat pe Barry. Dragoș Măceșanu prezintă pe Junior, pasionat de baschet, ca apoi să fie un ascultator supărat pe Barry. O copilă singură ce solilicită consolare de la Barry, sugerează Ramona Drăgulescu, ca apoi să fie vocea Juliei, o ascultătoare naivă a emisiunii îndrăgostită de moderator. Iulia Colan rezolvă doar prin voce din “off” esența a două personaje diferite total - Debbie care la 23 de ani nu face nimic și Denise sufocată de frica gunoaielor și de prezența unor străini. Tamara Popescu devine prin glas o doamnă supărată pe drogați, dar și Agnes cea nostalgic sensibilă pentru un timp istoric din trecut. Angel Rababoc este Chet, tipul radical care vede mereu o mare conspirație în lume. Pe Ruth, militantă ecologic o definește Gabriela Baciu. Alt personaj ciudat este John și Constantin Cicort îi arată problemele personale rasiste. Alina Mangra e omul simplu, supărat că îi este greșit scris numele în acte. Altă voce cu probleme e Vicky și Geni Macsim îi definește credința în Dumnezeu și soluția educației prin bătaie, cu credința că numai rasa albă rezolvă problemele societății. Toți interpreții de “voci radiofonice” sunt minunați prin modul de sugerare vocal a personajelor și realizează performanțe.
Pe scenă, în derularea reprezentației, intervin ca prezență activă scenică sau chiar vocală alte personaje. Cătălin Vieru în rolul luiTom, tehnicianul din spatele transmisiilor în direct, lipsit de replică, susține remarcabil acțiunea cu atitudini de expresie. Romanița Ionescu este asistenta Linda cea care are grijă de Barry, îi aduce mereu paharul cu apă și actrița subliniază prin diverse reacții importanța situațiilor din dialogul transmisiei radio. Vlad Udrescu rezolvă credibil personajul Kent, voce din întuneric pusă pe farse, invitată de Barry să participe la transmisia în direct. Intervențiile patronului Fred în acțiune cu replică, sunt apariții sporadice, ce îi revin lui Marian Politic. 
Nu poate fi uitată contribuția “figuranților” din barul alăturat transmisiilor în direct, ireproșabil, sugestiv executată de cei distribuiți.
“RADIO” poate fi considerat un spectacol eveniment teatral cultural prin echipa care îl servește cu mare dăruire și talent și pune în fața publicului “oglinda” bătrânului Shakespeare spre a arăta spiritele confuze ale societății contemporane în care se pot regăsi și spectatorii

P.S. Ne permitem o dezvăluire. Profesorul maestru în arta actorului, Sanda Manu, la începutul carierei sale, i-a recomandat studentului la actorie ANDREI ȘERBAN să meargă la studiu pentru regie. Andrei Șerban este astăzi o valoare internațională ca regizor. Mai târziu, în timpul actual, fiind dascăl la o unversitate particulară, Sanda Manu i-a recomandat studentului de la actorie, BOBI PRICOP, să meargă la regie. Rezultatul îndrumării sale este VALOAREA regizorilor respectivi !



SĂRBĂTORI FERICITE ȘI UN AN ÎNCĂRCAT DE APLAUZE MERITATE, DORESC TUTUROR SLUJITORILOR CU TALENT AI TEATRULUI!

   






luni, 9 decembrie 2019

“TREI SURORI” - TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” / Sala Studio

CUM SE “GÂNDEȘTE “ ... MODERN, O PIESĂ DE CEHOV ?

La această întrebare răspunde regizorul Radu Afrim prin “scenariul (ne)firesc de liber după Cehov”, realizat de dânsul - “Mi-am permis să citesc gândurile celor trei surori. Și ale lui Andrei (n.r. fratele lor). Să le transmit cuvânt cu cuvânt. Adică am mâzgălit tăcerea dintre vorbele lor vechi de peste o sută de ani. Oamenii mei gândesc non stop. Sunt bolnavi de gânduri. No spleen. Și ideal ar fi ca ei să acționeze. Deja încep să acționeze. Mi-am permis mai multe lucruri. Le-aș numi intervenții în natură (aproape) moartă. Sau puțină adrenalină în vivariu. Și cu toate acestea n-am reușit să le schimb destinul. Să iau acest detaliu ca pe un eșec al meu?”. În Dex, “scenariul” e definit ca “un text succint al unei piese de teatru, al unui spectacol sau al unui film, de obicei cu indicațiile tehnice și de regie”. În cazul de față, precizarea - “scenariul (ne)firesc de liber după Cehov” este o PIESĂ NOUĂ și dorește să depășească prin originalitate “versiunile scenice” și “adaptările” realizate de-a lungul vremii de dramaturgi și regizori respectabili. cu această piesă celebră, clasică. 



Scenariul lui Radu Afrim este o piesă de teatru în sine, iar cele trei surori amintind de Cehov, puteau fi două sau nouă și spectacolul să aibă un alt titlu, fără trimitere la valoarea dramaturgului rus. “Scenariul” nu este o parafrază a piesei și nici o “parodie” efectuată în 2003 de Radu Afrim la Teatrul “Andrei Mureșanu” din Sfântul Gheorghe, cu “Trei surori”, când regizorul s-a lansat pe calea modernizării expresiei teatrale. Piesa - “scenariu” se bazează pe monologuri cu tentă filosofică personală a autorului, de judecare a coșmarului unei realități din care nu se poate ieși. Monologurile se vor a fi “gândurile” interioare ce macină personajele în momente de tăcere. Scenaristul și regizorul, Radu Afrim vrea să atenționeze cu disperare, că s-a ales praful, astăzi, de lumea lui Cehov și trăim în altă lume, în alt sistem social. Este punctul personal de judecată aplicat teatral pe linia așa zisului “modernism” prin amestec de comic, grotesc, suprarealism. “(Ne)firescul” scenariului înghesuie de-a valma o sumedenie de probleme ardente social din realitatea curentă – politica, democrația, globalizarea, schimbările climatice, tăierea pădurilor, azilele de bătrăni, copii romilor, lipsesc alte teme actuale de la noi majore – sănătatea, educația sau cultura. Evident, că în cazul acestui scenariu – piesă de teatru, trebuie să uităm de Cehov și de fina sa analiză psihologică, de responsabilitatea individului în raport cu societatea în care trăiește; peraonajele rostind monologurile, ce se vor a fi “gândurile” interioare din tăceri, relaționează, marea lor majoritate, doar erotic și devin schematice purtătoare de cuvânt pentru gândurile regizorului. Ce vrea totuși, să transmită scenariul prin regizor ca mesaj publicului? Că ne aflăm în pragul unui dezastru planetar, fără a avea soluții!

Concret sub aspectul teatral ilustrarea scenică a temei dezastrului planetar se amplifică prin proiecții, șochează. Regizorul Radu Afrim își dezvoltă conceptul vizual neconvențional, folosind proiecțiile (Andrei Cozlac - video desing) drept mijloc de bză în exprimare, iar actorii devin marionete manevrabile prin mișcare scenică și ... “dans”. Proiecțiile abundente pe ecranul mare de sus din scenă și pe cel din fundal, pornesc de la imagini concrete, adeseori pleonastic atribuite și ajung la linii abstracte. Vor să precizeze exagerat intenții simbolice din tema scenariului. De pildă, o replica amintește de un cărăbuș și el domină scena prin proiecție pleonastică. E doar un exemplu minor, ele fiind multe, de la incendiul pădurii până la secene erotice. Proiecțiile ajung și la demonstrații din Rusia cu trimitere la Perestroika lui Gorbaciov sau persistent prin imagini în prim plan ale actorilor care își rostesc monologurile. 
Proiecțiile cu referire erotică dintre Mașa și Verșinin, în paralel cu cea dintre Irina și Tuzenbach, devin un alt efect derizoriu. Folosirea de către regizor a proiecțiilor exagerat, în stiluri diferite, anulează substratul multiplelor intenții tematice ale scenariului și devin un exercițiu fals pentru amplificare a lor.
În debutul reprezentației, proiecțiile ne indică a fi în epocă navetelor spațiale în care personajul Irina dă sms-uri pe un telefon mobil! Apare în scenă și “astronautul” Bobi k68, personaj inventat de piesa - scenariu. Spre final descoperim că ... “astronatul” purtând costumul specific, este de fapt, fiul lui Andrei și al Nataliei care se ... “joacă” dorind în viitor să fie cosmonaut! Bobi k68 va fi mereu prezent și ... va filma prim planurile  actorilor în monologuri. Totul șochează, dar fără sens credibil în acest spectacol și ajunge să determine la pauza celor trei ore și jumătate (!!) ale reprezentației, numeroși spectatori să părăsească sală. Șocul e negativ, fiind lipsit de o motivare logică pentru a convinge de gravitatea temelor propuse de “scenarist” într-o acțiune conflictuală haotică.


Aniversarea Irinei pentru vârstă sau numele de Sfânta Irina, e indicată prin replici în mod confuz (!). Irina, cea visătoare să devină ... interpretă de dans contemporan, reunește familia la masă. Irina la final vrea să ia avionul spre ... Otopeni, dar se întoarce în familie. Fratele Andrei, jucător la păcănele cum se și arată într-o scenă derizorie, aduce de la catering meniul pentru aniversare. Participanții la serbare încep o lungă discuție politică despre UE, globalizare, Rusia, capitalism – NATO le scapă din vedre – numai că personajele scenariului nu au atitudini personale în această conversație plictisitoare. “Mâzgălirea” personajelor vechi ale lui Cehov este evidentă și în această scenă. (Numele personajelor nu au legătură consistentă cu cele ale lui Cehov) Și “mâzgălirea” continuă pe tot parcursul spectacolului. Spre final apar mascații cei invocați de Cehov și regizorul aduce  ... o “capră” tradițională de sărbătorile noastre, scoasă din scenă de un personaj ca imagine amintind de ... Putin! Sub masca acelei "capre" este Tuzenbach.
Decorul propus de colaboratoarea permanentă a regizorului, Irina Moscu, e simplu și banal, cu elemente de mobilier, întâlnite la Ikea – paturi, sufragerie și un ...  copac uscat, susținut de proiecții; costumele, majoritatea lor, sunt de teatru de estradă, unele strălucitoare, altele cu accent pe chiloții purtați în cazul Irinei. Proiecțiile extravagante alcătuiesc imaginea vizuală generală, uimesc privitorul, dar nu transmit sugestii emoțional convingătoare. 
În distribuție, publicul se întâlnește și cu actori prețuiți din alte spectacole, numai că toți interpreții rămân executanți păpușari ai scenariului și viziunii regizorale. Un executant de bază al conceptului modern de viziune regizorală este Flavia Giurgiu în rolul Irinei, cea care se învârte mareu, amețitor ca un “titirez”, cum indică și o replică, se tăvălește pe scenă cu dorința arătării calităților pentru dansul contemporan, poartă ghenunchiere de protecție, dar efortul ei de mișcare nu dă publicului decât senzația de grijă că se poate accidenta, caracterizarea personajului fiind absentă. Marius Manole încearcă o compoziție dictată de regie pentru Andrei, fratele surorilor, botezat “intelectualul” familiei. Aparițiile sale diverse, hilare – când cu chipul unui bătrân cu mustață, când pe tocuri în chiloți, când pregătind clătite pe care le mânâncă de pe podea, Marius Manole le execută docil, dar fără un rezultat convingător privind rostul personajului în situațiile respective. Natalia Călin interpretează corect, în stil tradițional pe Olga, profesoara care devine directoarea unui gimnaziu; piesa - scenariu nu îi atribuie însă personajului importanța cuvenită  implicării în relațiile de disperare ale celor din preajmă.



 Raluca Aprodu dotată cu un farmec personal, prezintă pe Mașa cea îndrăgostită de Verșinin, interptetat de Emilian Oprea; cei doi actori susțin expresiv pasiunea iubirii, conform indicațiilor regizorale, se adaptează cerințelor piesei-scenariu. Soției lui Verșinin, suferindă psihic, Irina Movilă încearcă să îi marcheze boala, conform intențiilor regizorale, personajul fiind însă, o inutilă invenție a scenariului pentru prezența în acțiune. Istvan Teglas este Tuzenbach cel îndrăgostit permanent și pasional de Irina, dar pe care aceasta iubindu-l, îl bănuiește totuși, că ... ar fi spion prin originea sa  germană! Actorul știe să se miște excelent cu trimitere spre tehnica dansului contemporan,  ca și Marius Manole și Flavia Giurgiu. Minunatul tânăr actor Ciprian Necula se luptă cu costumul greoi de“astronaut” purtat de Bobi k68 și participă activ la situațiile propuse de regizor. Ada Galeș încearcă creionarea Nataliei ca iubitoare de copii, aflată spre final în stare de graviditate (!), soția aparent docilă a lui Andrei. Cu ochelari roz, Florin Călbăjos interpretează pe Kulîghin, profesorul, soț iubitor al Mașei. Actorii sunt folosiți numai ca pioni de șah pentru a indica un posibil eșec al ... planetei noastre, lipsiți prin personajele atribuite de scenariu de posibilitatea interpretării unor caractere aflate în situații disperate cărora nu le găsesc soluții de viață.
Tendința de modernizare a teatrului, funcționează mereu de când există el de la antici, în toate secolele istoriei sale. Multe au eșuat, altele prin dramaturgie în mod special, au contribuit la revitalizare în dorința de a servi evoluția receptării publicului din epoca respectivă. Indiferent că astăzi, publicul e marcat în evoluția exploziei tehnicii, spectaculoasă pentru comunicare, teatrul rămâne  al DRAMATURGULUI și ACTORULUI care trebuie să îi transmită emoție provocatoare la gând, evident, sub bagheta REGIZORULUI. “Trei surori” este inovația tearală a unui regizor de mare talent, dar e de urmărit cum Marele Public va recepta “mâzgălirea” cu mesaje speciale de strictă actualitate cu sens politic și social a unei piese scrisă cu peste o sută de ani în urmă pe tema genarilstă care pune "oglindă" Omului pentru comportamentul său.   Denumirea spectacolului - "Trei surori" pare aleasă ca un demers publicitar de a atrage cu numele de valoare universală a dramaturgului - Cehov. Publicul va asista la piesa lui Radu Afrim și a gândurile sale regizorale și rămâne să judece acest spectacol.    





luni, 2 decembrie 2019

“ ÎN PLOAIE “ - TEATRUL AVANGARDIA


CAPTIVANT DIALOG DESPRINS DIN ... ACTUALITATE

Piese de teatru în două personaje au de obicei conflictul unui cuplu, El și Ea; Keith Huff, dramaturg american contemporan, propune o altă variantă în piesa “În ploaie”. Dramaturgul este o personalitate importantă a dramaturgiei actuale, distins cu premii, piesele sale fiind jucate pe Broadway, dar și pe alte scene din lumea largă. “În ploaie” redă clipe de viață dramatice din existența a doi prieteni polițiști, Joey și Denny; descrierea situațiilor în care sunt implicați cei doi, apropie textul de teatru epic. Joey și Denny, retrăiesc momente din viața particulară, afectată de practicarea profesiei într-o lume tumultuoasă. Tema centrală se axează pe familie și aspectul moral al deciziilor profesionale. Piesa e de actualitate prin modul în care surprinde substratul situațiilor dramatice din realitatea curentă.  



Publicul e captat de suspansul relatărilor din profesie îmbinate cu cele din viața personală ale celor doi polițiști, iar spectacolul transmite emoție prin interpretarea admirabilă a personajelor acordată de Marius Manole și Istvan Teglas. Regizorul catalan Richard Reguant conduce cu precizie creșterea ritmului acțiunii și ia publicul partener direct al polițiștilor care interacționează consecvent cu spectatorii. Într-un decor minimalist, funcțional, firesc pentru un teatru independent cum e Avangardia, personajele surprind prin trecerea alertă de la o situație la alta. Bogdan Amarfi concepe un spațiu de joc neutru, cu o masă și patru scaune, servind atmosfera acțiunilor diverse pentru evidențierea actorilor prin jocul de lumini bine dirijat. Adina Buzatu completează imaginea vizuală prin costumele personajelor care servesc caracterizarea lor. 
Richard Reguant este regizorul cu o amplă activitate în Spania, Brazilia și Italia, scenarist și realizator tv, recompensat cu o serie de premii, specializat în musicaluri; regizorul dezvoltă pentru piesa “În ploaie” un concept de analiză fină a psihologiei personajelor  motivată prin raportarea la diverse situații. Richard Reguant conduce cu minuție interpretarea actorilor pentru impunerea suspansului acțiunii. Personajele prin viață prin evocări ale vieții particulare, afectate de fapte dramatice petrecute în câteva zile ploioase în segmentul social din preajmă. Publicul e mereu în așteptarea intervenției soției lul Danny sau a criminalului, dar aceste personaje sunt doar evocări ale polițiștilor, iar interpreții le fac desăvârșit sporind tensiunea acțiunii.



Marius Manole deține știința de a se transpune întodeauna în personajul atribuit și o face și acum, impresionant în Joey, un singuratic, amicul lui Denny cel care vrea să îl determine că trebuie să aibă o familie, copii, ca și el, și să se bucure de viață. Actorul arată că Joey e un om sensibil, devotat prieteniei, cu principii morale ferm aplicate în profesie și în relații particulare, aflat însă, în starea dificilă de îndrăgostit de soția lui Danny. Rolul este dificil, dar Marius Manole prin expresie, relaționare cu partenerul și prin rostirea la nuanță a replicii, reușește interpretarea sa remarcabilă. Istvan Teglas e Danny cel autoritar, cu principii ferme de apărarea familiei și în acțiunile dictate de profesie. Remarcabil, în profunzime prezintă Istvan Teglas, cu temperament pe acest bărbat convins că deține adevărul absolut în acțiunile sale, egoist în manifestări care îi vor afecta viața. Minunat interacționează cu spectatorii, Marius Manole și Istvan Teglas pentru a supune judecării de către aceștia a faptelor petrecute în zile ploioase, evocate în amintiri dramatice.
“În ploaie” este un spectacol atractiv, emoționant, ireproșabil interpretat pe o temaă actuală – familia și viața în lumea din preajmă cu relele ei. “În ploaie” cred că va avea succes, ca și “Demnitate”, un spectacol de excepție realizat de Teatrul Avangardia, comentat pe acest blog.