TREI TINERI ACTORI PROVOACĂ LA APRECIERI MERITATE
Teatrul independent
“Mignon” a inclus în repertoriu spectacolul “Kean” de Sartre/Shakespeare care
era de fapt, un examen de licență în 2013, un studiu pentru “Arta Actorului”
de la UNATC, coordonat de Adrian Titieni. Printre altele, spectacolul a suferit
în timp, unele modificări și în distribuție interpreta rolului feminin Anna,
Iulia Verdeș a înlocuit-o pe Lia Gherman. Distribuția cuprinde acum pe
Florin-Mihai Nițu (Kean), Vladimir Albu (Salomon), prezenți după licență și în
unele reprezentații modeste ori chiar penibile ale teatrului independent sau
instituționalizat, alături de Iulia Verdeș cunoscută din filmul “Elevator”. Cei
trei au revitalizt “Kean” cu dorința de a susține “un examen” în fața Marelui
Public iubitor al teatrului care așteaptă și nume noi pentru aplauze. Fiecare
reușește să atenționeze asupra calităților deosebite pe care le are și să se
impună ca prezență strict necesară mișcării noastre teatrale.
Alegerea piesei “Kean” de Jean Paul Sartre
care combină în text și replici din Shakespeare, este binevenită atât pentru
“studiu”, cât și pentru public. Piesa nu intră în zona scrierilor de referință
ale dramaturgului și prozatorului Sartre, teoriticianul promotor al
existențialismului. În “Kean” invocă pe marele actor britanic din secolul XIX,
cu intenția de a atenționa asupra condiției creatorului. Firește, invocarea are
apropiere cu teoria luptătorului împotriva “teatrului burghez” și se poate
considera “teatru epic”. Povestea inspirată de biografia lui Kean, sporește în
atracție prin includerea cu replică a celebrelor personaje shakesperiene –
Ofelia și Hamlet. Încearcă o argumentare destul de fragilă a destinului
actorului care strălucește pe scenă și viața particulară îi este foarte chinuită,
drept raționament pentru teoria sa existențială. Cele trei personaje au însă,
un construct provocator pentru interpreți, chiar dacă e simplist conflictul.
Spectacolul “Kean” nu beneficiază de un
regizor activ rămas în culise, fiind doar “un studiu” pentru actorie, condus cu
pricepere pedagogică de Adrian Titieni. Decorul (Andreea Negrilă) și costumele
(Ilona Micu Lorincz) rămân la stadiul de improvizație pentru ansamblul vizual.
Pe o scenă mică, așa cum este cea a Teatrului Mignon, sunt înghesuite mult prea multe lucruri, în
special costume, cu intenția poate de a sugera cabina lui Kean, care sufocă
însă, imaginea reprezentației. Aspectul
general al scenografiei ar vrea să amintească de atmosfera secolului în care a
trăit Kean, dar nu servește și evidențierii actorilor. Ei rămân totuși,
sufletul spectacolului. Fiecare reușește
momente admirabile pentru definirea personajului atribuit.

Remarcabil
este și Vladimir Albu în Salomon, “slujitorul”, dar și prietenul lui Kean.
Actorul susține prin Salomon implicarea chiar și tacită, în fiecare moment al
confruntării lui Kean cu destinul. Sporește astfel rosturile scrierii și
încarcă de sensuri subtile atmosfera dezbaterii despre soarta actorului. Pare
un rol din planul secund, dar interpretul îi dă amplitudine.
“Kean” devine prin acest spectacol nu
numai un “studiu”, ci o recomandare a trei tineri actori capabili de partituri
ample și consistente. Rămâne ca și regizorii, în special cei din generația lor,
să vadă “Kean” când alcătuiesc distribuțiile proiectelor personale, fie în
teatrul independent, fie în cel instituționalizat unde se simte lipsa tinerelor
talente. Din păcate însă, la capitolul regie nu se prea ivesc mereu, talente
precum în domeniul actoriei!