”TREI SURORI” - TEATRUL DE COMEDIE / Sala ”Radu Beligan”

 A FOST ODATĂ ... ANTON PAVLOVICI ...

... CEHOV (1860 – 1904) s-a înscris prin opera sa în patrimoniul valorilor culturale universale prezentând OMUL cu bunele și relele sale. Spectacolul Teatrului de Comedie are specificarea ”traducere și adaptare Dragoș Huluba”, actor apreciat care acum, pune în scenă ca regizor piesa lui Cehov. Regizorul alege ”Trei surori” drept pretext pentru acțiunea unui scenariu apropiat de o telenoveă și omite consistența personajelor care sunt tratate schematic și pierd importața mesajului dorit de scriitor. Cehov în piesele sale construiește în detalii semnificative profilul pshihologic al fiecărui personaj raportat la diverse situații sociale. Regizorul Dragoș Huluba consideră că ”Personajele caută un sens în viață și, pentru că lumea nu le oferă unul, se refugiază ba în muncă, ba în iubiri neîmplinite, ba în alcool sau într-un viitor „luminos„. Și devin ridicoli fără să știe că sunt ridicoli. Și noi râdem în timp ce ei se lamentează, plâng și își declară dragoste. Și da, râdem de ei, nu cu ei!” - cum precizează în programul de sală. Rezultatul viziunii sale regizorale este că spectatorii nu râd și nu înțeleg agitația celor trei surori și fratelui Andrei care vor să plece la Moscova, cât și dezintegrarea unei familii și cauzele care o provoacă. Personajele lui Cehov nu sunt ridicole, sunt doar măcinate de contextul social și nu găsesc calea salvării și împlinirii dorințelor personale visate. Cehov le-a analizat profilul în urmă cu două secole, dar tipologia lor rămâne actuală și astăzi indiferent de conjunctura socială. Mai mult, în momentul actual, visul personajelor de împlinire la Moscova devine tragicomic, aspect nefructificat de regizor. 

Un decor excelent concepe Vladimir Turturică, servește acțiunea și tema ei mereu actuală, inconștiența Omului de a privi și judeca realitatea socială. Scena este încărcată de valize, bagaje moderne de călătorie de diferite dimensiuni. Se marchează astfel visul familiei provinciale de a ajunge să trăiască și activeze într-o altă lume ... Moscova. Manevrarea scenică abilă a valizelor făurește și atmosfera solicitată de situațiile derulării acțiunii cu trecerea timpului. Costumele lui Ovidiu Buta în croi modern sunt adaptate profilului fiecărui personaj. Decorul, ca și costumele demonstrează inspirație în modernizarea sugestivă a imaginii teatrale a piesei lui Cehov și serveșe ”adaptarea ” subiectului la zilele noastre. Bagajele familiei Prozorov, de ce nu, pot să fie pregătite astăzi și pentru ... Madrid, Roma sau Paris!

Dragoș Huluba aplică în rol de regizor și școala practicată la fostul teatru Passe – Partout D. P. Și integrează momente de mimă-dans pentru a departaja trecerea timpului între actele piesei. Sunt secvențe lipsite de sens, fie cu participarea personajului Anfisa (Violeta Huluba), fie a celor doi sublocotenenți - Fedotik (Andrei Calu) și Rode (Ruxandra Grecu). Actorii respectă regulile de mimă-teatru dans, dar rostul acestor personaje nu servește prin nimic tema centrală gândită de Cehov de a arăta omul cu bunele și relele sale. Viziunea regizorală se vrea o actualizare a piesei concepută în 1904. De pildă doctorul Cebutîkin (Alexandru Conovaru) ascultă buletinele de știri la un mic radio cu baterii, căpitanul Solionîi (Alin Florea) se joacă mereu cu o ... dronă. E drept, absentează telefoanele mobile și proiecțiile video în ”adaptare”.

În acest haos de efecte regizorale confuze, prezentarea riguroasă a personajelor este ignorată de regizor. Ele devin schițe de expresie lipsite de substanță în raport cu situațiile conflictuale și replică. Distribuția este alcătuită din actori de marcă, dar ei nu primesc îndrumarea regizorală pentru a construi în profunzime personajele, a trăi interior stările prin care trec, conflictele și relațiile cu cei din preajmă. Prin talentul personal, fiecare interpret reușește în unele momente să iasă din desenul simplist al personajului și să îi puncteze credibil caracterul, să intre ”în pielea personaului”, cum se spune. Marius Florea Vizante este fratele Andrei cel cu pretenții de intelectual, îndrăgostit de frivola Natașa (Anca Dumitra). În multe scene, actorul prezintă la nuanță, în profunzime tipologia celui care ignoră viața curentă pentru preocupările sale speciale. Anca Dumitra schițează linear portretul Natașei, o femeie egoistă.

 Cele trei surori sunt schmeatic tratate de conceptul regizoral. Smaranda Caragea desenează doar transformările Olgăi, cu trecerea anilor; sora cea mare este exuberantă la începu când o serbează pe Irina și tristă, amărâtă când ajunge directoarea școlii. Prin aceleași transformări de imagine generală trece și Irina în interpretarea Cătălinei Mihai; e veselă, copilăroasă de ziua ei, ca să devină cu trecerea timpului o ochelaristă indiferentă față de cei din jur, fără să reacționeze în final când soțul Tuzenbah (Lucian Ionescu) e ucis în duel. Mașa (Mirela Zeța) ar fi personaj central al surorii resemnate în fața unui mariaj nereușit cu Kulîghin (Angel Popescu) și caută dragostea adevărată în relația cu Verșinin, comanantul de baterie venit în gubernia lor (Liviu Pintileasa); Mirela Zeța prezintă portretul unei femei acrite de viața din familia sa, indiferentă la tot, mereu cu aceiași expresie pe chip. Regia propune o schimbare a Mașei doar într-o scenă erotică penibilă dintre ea și Verșinin. Profilul profesorului de liceu Kulîghin este caricatural conceput de regie în interpretarea lui Angel Popescu. Drept un individ cu pretenții false, exagerate de filosof, expuse mereu cu fața la public, indiferent față de relațiile cu familia Prozorov, apare Verșinin, iar Liviu Pintileasa execută docil indicațiile regiei, personajul fiind confuz tratat ca un impostor oarecare. Îndrăgostit de Irina, baronul Tuzenbah e tratat de Lucian Ionescu drept un visător care nu știe de fapt sensul invocării necesității omului de a muncii. Doi actori de marcă precum Liviu Pintileasa și Lucian Ionescu, ratează consistența personajelor atribuite din cauza regiei. Alexandru Conovaru transformă pe medicul militar Cebutîkin într-o persoană care surprinde mereu clipe de viață ascultând radioul și este afectat de dramatismul lor; actorul reușește în unele momente efectul unor trăiri credibile. Personajele par ca niște schelete tipologice și unele povestesc în monologuri momente din trecutul lor.

”Trei surori” devine un spectacol plictisitor ca o telenovelă lipsită de conflicte majore. Cehov este luat drept pretext pentru o acțiune banală în care se dorește a se arăta că iubirea este înșelătoare, munca, profesia derizorii și alcoolul profitabil pentru vise. Păcat de piesa lui Cehov și de întâlnirea unor actori de talent doar cu numele lui.

P.S. Reușite ale acestui spectacol rămân numai decorul lui Vladimir Turturică - modern, bogat în semnificații majore și un program de sală solid documentat cum rar se mai întâlnește azi la un spectacol. 

”DESPRE OAMENI, DOCTORI ȘI RINOCERI” - TEATRUL NAȚIONAL ”I.L.CARAGIALE” / Sala Studio

 TREI ORE DE ... DIRIGENȚIE!

PRECIZĂRI # Este un spectacol de Claudiu Goga după Arthur Schnitzler (1862 – 1931) prozator și dramaturg austriac. # Piesa sa ”Profesorul Bernhardi” scrisă în 1912, a inspirat și pe regizorul și dramaturgul englez Robert Icke pentru o adaptare a textului pusă în scenă recent de regizorul Andrei Șerban la Teatrul ”Nottara”. Acest spectacol a fost comentat și pe blogul ”Spectator”.

Naționalul bucureștean apelează în repertoriu la aceiași piesă! 

Preocupat de zona dramaturgiei, regizorul Claudiu Goga scrie un scenariu după piesa lui Arthur Schnitzler cu intenții de actualizare. Piesa ”Doctorul Bernhardi” ataca numeroase teme - rasă umană, religie și profesie, scenariul amplifică acum tematica cu referiri la prezentul imediat. Cazul evreului doctor și profesor Bernhardi are în centru decesul unei tinere din Ucraina (!), survenit în urma avortului provocat de ea de teama părinților plecați și ei în altă țară. Conflictul iscat de moartea ei la clinica doctorului, ia amploare politică și trimitere spre judecare în Parlament, apar - intervenția unei avocate, acuzații de ”putinism” și invocarea ... ”rinocerilor” din piesa lui Eugene Ionescu! Scenaristul și regizorul Claudiu Goga prin acest spectacol pare un diriginte autoritar care ține o lecție elevilor (publicul) pentru a pricepe că trăiesc într-o realitate dramatică. Le dă exemple de persoane care invocă principii, valori în numele politicii și religiei, dar ele sunt găunoase, iar ei se ceartă pentru interese personale. Cu excepția doctorului și asistentei Ludmila, majoritatea sunt niște ... rinoceri care poluează cu principiile lor mincinoase societatea. Pentru că nu pot face față rinocerilor prin atitudinea lor de oameni adevărați, cei doi aleg ... calea sinucideri! Înghesuiala de actualizări tematice – Ucraina, Putin, Parlament, sporește când se destinuie că doctorul nu este evreu și a fost adoptat de copil de către o evreică. Adopția, ca și relația părinți – copii devin alte laturi tematice. Acesta este scenariu propus pentru actualizare de Claudiu Goga după piesa astriacului.

Lecția scenaristului diriginte ține trei ceasuri, e lipsită de coerență și substrat tematic emoțional. În decorul (Corina Grămoșteanu) surprinzător de simplist, lipsit de cadre constructive pentru atmosfera secvențelor, când acțiunea se derulează în mai multe locuri – clinica, acasă la doctor, etc. Nina Brumușilă reușește să atenționeze asupra profilului tipologic al personajelor prin costumele atribuite. 

Evident că intervin ca argumente la această ”lecție de dirigenție” și proiecțiile ( video – design Andrei Cozlac și Silviu Apostol). În debutul reprezentației apar proiectate imagini imense cu tânăra aflată în comă, sporesc apoi cu alte imagini cu sens să îi spunem metaforic, ca în final cu un imens rinocer. Secvențele scenariului folosesc diverse accente muzicale datorate lui Florin Fieroiu, autor și al mișcării scenice. Spre final acesta reduce mișcarea scenică simplist concepută și câte două personaje importante, stau pe scaune cu fața spre public și dezbat laturi din tematica amplă a scenariului. 

În acest amalgam de efecte scenice derizorii, dar cu intenții explicativ metaforice, actorii se luptă să dea identitate personajelor, dar devin recitatori de replică. Relația între personaje este absentă, ele sunt schițe de caractere lipsite de un suport consistent. Distribuția cuprinde și actori activi în diverse seriale tv care le influențează unora interpretarea pe scenă a personajelor, nu în fața aparatului de filmat. 

Bernhardi, somitate în domeniul medical, este centru provocării dezbaterii de idei propuse de scenariu, dar personajul nu are o bază profundă pentru argumentarea substanței atitudinilor avute în conflict. Mihai Călin compune profilul doctorului drept un om marcat de numeroase frământări interioare dictate de situații existențiale, dar replicile scenariului nu îi susțin întdeauna stările și comunicarea cu partenerii.

Se detașază din distriuție – Dana Dogaru (Martha), Mirela Oprișor (Eva) și Ada Galeș (Ludmila), care reușesc să completeze profilul personajelor prin o trăire emoțională a gândurii interioare iscate de dezbaterea unor așa zise idei care ascund ca o mască interese. Dana Dogaru este mama doctorului și interpretarea personajului e tensionată prin nuanțele atribuie în sublinierea substratului fiecărei replici în discuțiile purtate cu fiul adoptat. De nerecunoscut este Mirela Oprișor în Eva, om politic și fosta iubită a doctorului; actrița joacă un personaj în satira socială ”La-s Fierbinți” difuzat cu succes de Pro Tv și trece pe scenă la un personaj dramatic construit ireproșabil, cu sincere trăiri interioare atribuite femeii ambițioase implicate politic care este Eva, dar și cu regretele iubirii din trecut. Admirabil tratează Ada Galeș creionarea Ludmilei revoltată de ipocrizia celor din clinică.

Ofelia Popii compune simplist personajul avocatei Nina care ar fi și iubita actuală a doctorului. Pe aceiași linie simplistă este prezentat fățarnicul doctor Philipp de George Ivașcu. Interpretarea celor doi poartă maniera evoluției în personajele jucate într-un serial de televiziune. Tipologii lipsite de consistență și credibilitate sunt atribuite unor actori deosebiți ai Teatrului Național, Anne Blum – Medeea Marinescu, preotul Frantz – Richard Bovnoczki, Thomas – Alexandru Potocean, Peter – Ioan Andrei Ionescu. Personajele sunt fragil concepute în text pentru susținerea conflictului de idei contrafăcute și dezavantajează interpreții.

”Despre oameni, doctori și rinoceri” rămâne un spectacol aparținând curentului inovației teatrale, dar care nu reuește să transmită convingător un mesaj și poate plictisi publicul trei ceasuri, ca o dezbatere tv lipsită de moderator.

”BĂRBIERUL DIN SEVILLA” - OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

FASCINANTĂ PROVOCARE LA BUNĂ DISPOZIȚIE

Spectatorii care își caută locurile în sală sunt primiți de ... ”un măgăruș”. El zburdă pe avanscenă, iar publicul evident este uimit și se teme că va asista la un spectacol tributar curentului ”inovator” actual care distruge multe valori clasice. Temerea le va fi spulberată de un spectacol excelent regizat de Igor Bergler și vor descoperi și rostul ”măgărușului” în ambalaj strălucitor. 

Amintim că opera celebră a lui Rossini din 1816 ”Bărbierul din Sevilla” pe libretul lui Cesare Sterbini are la bază piesa lui Beaumarchais inspirat de commedia del arte și este o comedie bufă.

 Cu rafinament regizorul Igor Bergler respectă epoca Regelui Soare în care s-au produs muzica și libretul, dar o îmbogățește prin ilustrarea temei cu trimitere spre actualitate. Tema este veșnic actuală – dragostea, dar și interesul personal. ”Măgărușul” de la primirea publicului este inventat cu sens simbolic, iar o replică dintr-un recitativ îl și pomenește, el are trimitere la personajele centrale opozante – bătrânul Bartolo și contele Almaviva. Tutorele tinerei și bogatei Rosina, Bartolo cel autoritar, vrea căsătoria cu aceasta, iar Almaviva este îndrăgostit de ea și acceptă transformări ridicole de identitate.

Igor Bergler este scriitor român apreciat și ca realizator de televiziune și critic de film, iar acum își cultivă admirabil talentul și îl aplică acestei comedii structurată pe genul commediei del arte. Cu respect pentru partitură, regizorul folosește inovație pentru spațiul de joc, decor și costume provocând fascinant rezultatul comic - umorul și bună dispoziție spectatorilor. Spațiu de joc în fața unei cortine cu o inimioară, îngrădește prezența orchestrei, interpeții – Figaro în primul rând și cei din ansamlu (muzicanții contelui, garda de militari), vin din sală spre scenă, publicul fiind cooptat a face parte din lumea conflictului pentru că și astăzi printre spectatori se regăsesc tipologiile personajelor centrale. Rosina apare într-o lojă laterală când contele îi cântă serenada de amor. 

Decorul realizat de Igor Bergler și Raluca Elena Popa sugerează minunat epoca prin mobilier și cortine de fundal cu accente ironice. Uvertura operei este ilustrată printr-o scenă activă din piața unde stă Rosina și are Figaro frizeria, în centru sunt două femei venite să își aranjeze perucile, iar slujitorii lui Figaro, execută operațiunea în pași de dans (coregrafia Bianca Patrichi). Ilustrarea uverturii puncrează convenția spectacolului, farsei comice. 

Costumele sunt cheia principală a descifrării subiectului, create senzațional de Raluca Elena Popa în stilul epocii Regelui Soare; au strălucire și accente particulare de caracterizare pentru fiecare personaj. Când interpreții coboară la final în sală, costumele le poți privi îndeaproape și nu îți vine a crede cât de minuțios și cu scop precis au fost realizate.

Viziunea originală a regizorului nu apelează la artificii de efecte video, compune un univeres mereu actual prin subtile imagini scenice legate de substratul tematic al libretului și actualitatea sa. De pildă, aparițiile acelui Cupidon ce plutește sau când replica solicită ironic că bătrânul Bartolo ar fi ca o statuie, servitoarele îi aduc elemente prin care imaginea acestui personaj profitor și autoritar pare caricatura ... cunoscutei Statui a Libertății din America.

 Momentele petrecute pe canapeaua din casa lui Bartolo degajă umor, când personaje se așează pe ghergheful Rosinei sau apelează la un ursuleț aparținând tinerei. Viziunea regizorală construiește credibil atmosfera comică și poate fi comparată cu măestria celor care compun uluitor un puzzele mare din o sumedenie de piese. Igor Bergler aduce perfect în prezent o valoare clasică, cum rar se întâlnește în tendințele de inovație ale multor regizori, nu doar în teatru, dar și la operă. 

Grijă manifestă regizorul în îndrumarea soliștilor, să îi scoată din interpretarea tradițională cu ochii la dirijor. Opera lui Rossini are și foarte multe scene cu recitative și obligă la relații concrete între personaje. Conceptul regizoral dezvoltă relațiile și în mod special amplifică contactul cu publicul în interpretarea lui Figaro cel șiret, personajul care încurcă și descurcă ițele conflictelor.

La spectacolele de operă, distribuția soliștilor se știe că variază de la o reprezentație la alta și fiecare ar trebui să se adapteze cerințelor regizorale. Din acest motiv omit în comentariu apreciereile meritate pentru soliștii de la avanpremiera urmărită.

”Bărbierul din Sevilla” poate fi considerat un spectacol eveniment cultural prin regie și scenografie, de revitalizare a valorilor clasice pentru publicul de astăzi. Un astfel de spectacol strălucit conceput se impune în urma unei documentări solide, dezvotată creator modern, subtil expresiv pentru a cucerii emoția Marelui Public. 

Celor care iubesc sau nu spectacolul de operă le recomand să vadă noua montare cu ”Bărbierul din Sevilla” unde vor uita de necazurile realității și se vor relaxa în fața unei comedii cu multiple sensuri actuale.

”VICTIMELE DATORIEI” TEATRUL MIC / Sala Atelier

 ”VICTIMELE” ... REGIEI

Eugene Ionescu este mereu prezent în repertoriul teatrelor, mai mult ca niciodată când mișcarea teatrală se află într-o gravă criză de ”manageri” și regizori. La Teatrul Mic se prezintă una din piesele scrisă în 1952, bogată în conținutul tematic cu provocări de a judeca starea realității curente. În centru piesei se află Omul (Choubert) aflat în căutarea condiției sale având în preajmă pe soția (Madeleine) și un Polițist în căutarea ... unui individ Mallot, iar în discuțiile de cuplu intervine și tema ... curentelor teatrale. ”Regele” teatrului absurd comenta ca eseist în ”Note și contra-note” și specifica necesitatea de a surprinde realist în actul teatral prin contopirea tragic - comic, absurdul descoperit adeseori în viață. Eugene Ionescu susține exemplar în ”Victimele datoriei” conceptul său estetic prin temele abordate. 

Spectacolul se petrece în Sala Atelier care este fosta Scenă a Teatrului Mic, în urma ”bulinei roșii” de avertizare Sala se află într-o clădire periculoasă la un cutremur. De ani de zile autoritățile nu au intervenit să renoveze sala și nici managerul teatrului nu a luptat să găsească soluția renovării clădirii! Situația arată o altă latură absurdă a realității noastre!

Regizoarea Nona Ciobanu precizează viziunea sa asupra piesei în foița program că ar fi o ”anchetă polițienească în cheie burlescă, care se transformă într-o clătorie de căutare a sinelui (...) în care tragicul devine comic, comicul devine tragic, iar viața devine veselă ... ” și introduce în comentariu citate fragmentate din mărturiile eseistului. ”Ancheta” devine o relatare tratată teatral de un absurd penibil a relațiilor cuplului Choubert (Vitalie Bantaș) - Madeleine (Simona Mihăescu) alături de Polițist (Bogdan Talașman), cu un rezultat imposibil de transmitere credibil către public a substratului temetic atacat de dramaturg, combinația de tragic și comic, satira unor momente. 

Într-un cadru vizual ”scenografie, video, lighting design, univers sonor: Peter Kosir și Nona Ciobanu”, actorii ar fi îndrumați să susțină permanent o relație directă cu publicul, iar relațiile între cele trei personaje sunt anulate. Personajele par că rostesc un text în fața unui zid.

Decorul se compune din elemente cenușii, un fel de cutii verticale subțiri, mișcate mereu cu intenția de a sugera posibile spații în acțiune. Numeroasele proiecții video în alb și negru, multe cu scări ale unei clădiri în prag de prăbușire, ar vrea să completeze decorul și să ilustreze evocările lui Choubert din viața sa. Costumele nu servesc ca sens desenul personajelor și amplifică raționamentul fals al viziunii regizorale în special prin apariția spre final a Doamnei (Ruxandra Enescu) și a lui Nicolas (Ionuț Vișan). Imaginea generală a reprezentației este lipsită de atmosferă pentru a insinua un posibil joc între realitate și vis.

În această atmosferă haotică, actorii încearcă să dea sens replicilor adresate publicului. Descifrează cu atenție substratul lor Simona Mihăiescu în încercarea de a creiona portretul lui Madeleine, femeie uimită mereu prin expresie de declarațiile soțului și prezența Polițistului. La rândul său, Vitalie Bantaș în personajul central Choubert, practică aceiași metodă de a transmite dublu sens al replicii și starea interioară a celui care le rostește când evocă fragmente din trecutul vieții. Polițistului îi dă Bogdan Talașman o aură de mister. Actorii rămân însă, ”victime” ale conceptului regizoral prin expunerea lineară a personajelor care recită textul, dar nu au sprijin în a coopera pentru a sugera relații umane și raționamente false referitore la existență. 

”Ce părere ai despre teatrul actual?” este o întreabare pe tema mișcării teatrale purtată în discuția cuplului de la începutul spectacolului. Răspunsul personal este că teatrul actual în multe din ofertele de spectacol arată o decădere. Regizorii vor inovație teatrală lipsită de consistență ideatică și emoțională. Un exemplu poate fi și ”Victimele datoriei”. Păcat de efortul actorilor și de talentul demonstrat în alte spectacole și de modul absurd de a trata piesa regizoral. 

”TEROARE” - TEATRUL ”BULANDRA” / Sala ”Toma Caragiu”

 AVOCATUL ... DRAMATURG!

Acte de terorism de anvergură socială, dar și de calibru particular sunt la ordinea zlei, afectează grav umanitatea. ”Teroare”, piesa avocatului german Ferdinand von Schirach prin titlu poate interesa publicul, dovadă că a înregistrat atenția mai multor teatre de peste hotare. Celebru ca avocat în drept penal, Ferdinand von Schirach inspirat de cazurile întâlnite în activitatea profesională, trece la domeniul literar – proză și teatru. Un exemplu este și această piesă. Avocatul tratează dezbaterea dintr-o sală de tribunal a vinovăției unui maior pilot în aviația militară implicat într-un caz de terorism. Dramaturgic textul devine o înșiruire de monologuri, pledoarii ale acuzării și apărării pilotului unui avion de vânătoare. Acțiunea se rezumă la amintirea unui posibil act de terorism care s-ar fi petrecut în Germania, personajele sunt lipsite de conținut, pledoariile abundă numai în trimiteri filosofice și la articolele unor legi, iar intervențiile, doar a doi martori (!!), suferă de aceiași metodă. ”Constituția e mai inteligentă decât noi!” spune fals o replică importantă în dezbateri, de parcă această lege principală nu ar fi fost creată tot de oameni – juriști. Avocatul Ferdinand von Schirach în calitate de dramaturg vrea să prezinte ”teatru de idei” sau mai precis ”un teatru juridic” pe tema lege și morală, luând publicul drept jurat pentru sentința finală după modelul anglo-saxon. 

Procesul acuzatului maiorul Koch (Matei Constantin) la care asistă publicul-judecător, dezvoltă superficial o serie de dileme în raportul actului moral și cel justițiar. Koch a deturnat un avion de linie cu 164 de pasageri aflat sub teroarea unui individ (!) dornic să îl spulbere pe un stadion cu 70 000 de spectatori la un meci. Acuzatul Koch este tratat în text ca un personaj secundar și se omite ”cauza” teroristului din avionul de pasageri, nu se pomenește nimic în dezbatere și pledoarii de gravitatea și pericolul unor astfel de gesturi. Matei Constantin creionează discret stările prin care trece acuzatul, un personaj cheie în subiectul acțiunii lipsit de consistență în piesă. 

Regizorul Radu Nica urmărește sârguincios dezbaterile prin plasarea și mișcarea personajelor în scenă. Folosește decorul lui Andu Dumitrescu, o sală de judecată obișnuită; în fundal se află Președintele completului de judecată (Camelia Maxim), pe laterale scenei Acuzatul, Avocatul apărării (Cătălin Babliuc) și martorul Lauterbach – superiorul acuzatului (Lucian Ifrim), iar în partea opusă Procuroarea (Silvia Negruțiu) și un alt martor Franziska Meiser (Anca Androne) – soția unei victime din avionul de pasageri deturnat de Koch pentru a salva viețiile celor aflați pe stadion.

În mijlocul scenei se plasează locul în care depun mărturii Acuzatul și cei doi martori (!) reprezentând apărarea și Procuroarea acuzator; personajele stau cu spatele la publicul-judecător, iar pe un ecran așezat sus se proiectează chipurile lor cu trăirea stăriilor provocate de mărturii ( lighting design – Andu Dumitrescu). Aceiași metodă video teatrală amintim că funcționează cu alți realizatori și în spectacolul ”Doctorul” de la Teatrul ”Nottara” (regia Andrei Șerban)! Imaginea generală a reprezentației se completează prin costumele corect atribuite personajelor de Maria Miu. Regizorul dă tensiune spectacolului prin proiecția finală cu numărul voturilor publicului-judector – vinovat sau nu Koch; spectatorii au fixată la fiecare loc o telecomandă să răspundă, iar ironic putem spune, sunt avertizați de o voce din off să nu plece cu telecomanda acasă după ce aplaudă!

Regizorul Radu Nica preocupat să trateze atmosfera unei săli de judecată cu publicul judecător ca în sistemul anglo saxon, nu acordă însă, suficientă atenție convenției interpretării personajelor de către actorii distribuiți și nici a relaționării permanente cu spectatorii solicitată de text. Cum personajele sunt lipsite de un construct complex de către avocatul dramaturg, actorilor le este dificil să le dea viață credibil. Unii reușesc să le creioneze caracterul prin expresie și ținută corporală, alții mai puțin și devin recitatori de monologuri. În prima categorie se evidențiază Camelia Maxim prin autoritatea Președintelui completului de judecată, cu subtext prezentată în fața acuzării și prin o relație cu publicul bine coordonată. Lucian Ifrim reușește să dea complexitate ofițerului superior Lauterbach, atent să exploateze supstratul unor replici al căror sens legislativ e discutabil. 

Atent în relație cu partenerii și publicul-judecător este Cătălin Babliuc în prezentarea Avocatului apărării; portretul personajului este compus pe tipologia profesiei, dar subliniază și starea particulară interioară a celui ce se luptă pentru dreptate. Cum fragil este conceput de dramaturg personajul Koch, pe alt plan este și cel al Procuroarei; Silvana Negruțiu recită pledoarii filosofice cu exemple ce par inventate. Anca Androne încearcă să puncteze cu sensibilitate starea soției victimei actului de terorism, dar replicile nu o susțin.

Amintim că în 2001 a avut loc tragedia din America de la World Trade Center în urma unui cumplit act de terorism. Au urmat și altele în lume. Terorismul a devenit o problemă majoră a prezentului. În ”Teroare” tema este luată drept pretext pentru importanța justiției și a unor principii cu iz moral. Responsabilitatea universului uman față de astfel de acte este ignorată. Spectacolul rămâne provocator prin titlu, dar textul nu servește prin argumente pericolul terorismului, iar pentru publicul nostru este neconvingător demersul justițiar, când în prezent justiția noastră se află în criză și dă sentințe cu miros politic.

”RINOCERII” - TEATRUL DE COMEDIE / Sala ”Radu Beligan”

 PROEMINENT MESAJ CU ADRESĂ ... PREZENTUL!

Spectacolul ne avertizează impresionant, cum piesa lui Eugene Ionesco din 1959 este foarte actuală tematic, de parcă ar fi scrisă astăzi. Regizorul Vlad Massaci demonstrează cât de vizionar a fost ”regele” teatrului absurd, Eugene Ionesco. Dramaturgul preciza în eseurile sale că absurdul surprins în societate, trebuie tratat realist. Regizorul îi va urma credința estetică. În spectacol nu vom întâlni ”rinoceri”, ci oameni prinși în plasa lor. Lipsiți fiind de responsabilitate locuitorii dintr-un oraș liniștit, intră în turma ciudatului animal considerând că la vârful ei sunt cei cu puterea care le pot satisface dorințe personale. 

Când piesa a văzut luminile rampei în Franța, unde se stabilise românul Eugen Ionescu, analiștii o considerau a fi o tragicomedie cu țintă tematică ideologia nazistă. În 1964 ”Rinocerii” se montează și la Tearul de Comedie, abia înființat, cu acordul cenzurii comuniste că are aceiași tematică și satirizează fascismul. Regizorul Vlad Massaci aduce acum strălucit în atenția publicului ”Rinocerii” drept ”oglindă” a zilelor noastre, fără să intervină în text.

 Adaptează doar expresia teatrală prin accente de imagine specifice prezentului. Societatea a evoluat cu tehnologie pe toate planurile; comunicarea se face pe rețele social media, telefoane mobile, multe promulgă intens interese, idei false referitoare la naționalism, religie, istorie, moralitate etc. Astfel de ”rinoceri” invadează lumea, atrag susținători și îi manevrează prin minciună. Acesta este prezentul!

Viziunea regizorală se dezvoltă în scenografia inspirat realizată de Andu Dumitrescu, autor și al efectelor de light – video. Publicul e primit de un decor alcătuit din bănci cenușii, în centru scenei fiind o groapă care emană permanent fum. În groapă vor cădea toate personajele dornice de a se alătura rinocerilor. Reașezarea băncilor completate cu un pat, punctează mai multe locuri ale acțiunii. În fundal se mai folosește simbolic bustul unei statui și un geam. Geamul mare din fundal, devine și un telefon mobil imens unde ca pe Tick-Tock se difuzează imaginea unui bărbat în costum ... cu chip de rinocer, lui se vor alătura alții deveniți rinoceri într-o turmă. Decorul servește perfect viziunea regizorală, sugerează atmosfera unei societăți bolnave, ușor de manipulat. Costumele sunt specifice tipologiei fiecărui personaj desprins parcă din realitatea stradală actuală.

În această scenografie, regizorul Vlad Massaci ”povestește” teatral excelent distrugerea unui segment social în care un singur om – Beranger va înțelege pericolul ”rinocerilor”. În termeni realiști se prezintă relațiile dintre localnici și ritmat de la o scenă la alta transformarea fiecăruia dictată de rinocerizare. Personajelor se induce acea credință de a se alătura unei turme. Regizorul lasă acțiunea, conflictele să se deruleze fără să intervină cu efecte teatrale grosier metaforice, libsite de motivare concretă. Replicile și substratul lor vorbesc de la sine de gravitatea fenomenului rinocerizării. Vlad Massaci veghează atenent ca actorii să descifreze subtilitatea replicii, să se transpună credibil în personajele atribuite. Distribuția îndeplinește admirabil cerințele regiei. Treaptă cu treaptă, regizorul construiește mesajul tematic al piesei și îl transmite fascinant către public. 

Într-o lume obișnuită cu tabieturi superficiale apare un rinocer; apariția regizorul o indică abil prin sonorizare. Tropăitul rinocerului înconjoară sonor sala, publicul e captiv acțiunii. Victimă a rinocerului va fi pisica unei localnice. De la această scenă pornește infiltrarea rinocerilor în viața comunității și ... rinocerizarea ei. Urmează scene memorabil concepute teatral pentru a servi emoțional tema acțiunii. Sporește ritmul reprezentației scena dintre Beranger (Tudor Chirilă) și transformarea prietenului Jean (Liviu Pintileasa) în rinocer, cea dintre Beranger și colega de birou pentru care nutrește sentimente de dragoste, Desy (Andreea Alexandrescu) care devine și ea rinocer. Finalul spectacolului lasă publicul cu respirația tăiată când ascultă monologul lui Beranger.

”Am să mă apăr împotriva tuturor. Sunt ultimul om, am să rămân om până la capăt. Nu capitulez!” - rostește Beranger la sfârșitul reprezentației.Tudor Chirilă, cu inteligență, intuiție, comunică impecabil consistența monologului final rostit de Beranger, tulburător pentru oricine. Actorul trăiește intens fiecare moment al caracterizării Omului – Beranger, dovedind din nou, că rămâne un actor în topul valorilor. Beranger este prezentat concludent ca funcționarul care întârzie la locul de muncă, sătul de birocrația de acolo, un om simplu, modest, preferă băutura, și rămâne șocat pe gânduri de apariția rinocerului. El caută răspuns la cazua apariției animalului, nu la originea și coarnele sale, aflate în dezbaterea concetățenilor săi și nu așteaptă motivare de la autorități. Beranger e singurul care sesizează pericolul rinocerului. Tudor Chirilă redă la nuanță expresivă stările, nedumeririle, provocarea personajului Beranger, un om simplu care va judeca însă, efectul distrugătora al prezenței rinocerului. 

În jurul lui Beranger se află identități diferite tipologic, la fel ca și în orice societate. Excelent este Liviu Pintileasa în caracterizarea lui Jean cel pedant, plin de ifose, care va aluneca inconștient pe calea rinocerizării. O altă tipologie a celui îngânfat, dominat de interese este Dudard interpretat lăudabil de Lucian Ionescu. Actorului îi mai revine și rolul Băcanului, o apariție desenată cu precizie de actor. Logicianul lui Dragoș Huluba degajă fină ironie, umor prin linia sublinierii iresponsabilității personajului. Desy cea naivă, o tânără cu suflet bun este interpretată convingător de Andreea Alexandrescu. Toate aceste personaje, precizate tipologic cu iscusință de interpreți, vor aluneca în groapa rinocerilor fiind ușor de manipulat. Același drum îl vor urma și Băcăneasa, Doamna Boef (Simona Stoicescu), Bodard , Patronul cafenelei (Sorin Miron), Domnul Bătrân, Domnul Papilon (Lucian Pavel), Gospodina (Mihaela Măcelaru) sau Chelnărița (Domnița Iscru). Ireproșabilă este caracterizarea tipologiei acestor personaje argumente din planul secund al acțiunii prin modul în care actorii o fac firesc, cu trimitere delicată spre cei din actualitatea zilelor noastre. 

”Rinocerii” este un spectacol de înaltă clasă creatoare de emoție culturală provocatoare, o lecție de viață strict necesară zilelor noastre tulburi. Marele Public are prilejul întâlnirii cu valori ale teatrului aflate în slujba adevărului existențial.

P.S. Am urmărit spectacolul în ianuarie, nu la premiera din decembrie și aplauzele entuziaste ale publicului din final, ilustrau înțelegerea deplină a mesajului transmis și dădeau speranța că ”nu capitulează” toți în fața ”rinocerilor” care activează în viața reală.

”DOCTORUL” - TEATRUL ”NOTTARA” / Sala ”Horia Lovinescu”

 PRIVEȘTE ÎN OGLINDA REALITĂȚII ȘI ... JUDECĂ!

Teatrul ”Nottara” își alege cu pricepere repertoriul în scopul de a prezenta spectacole cu teme foarte actuale care frământă realitatea, preocupă publicul. Un ultim exemplu este ”Doctorul”, în regia lui Andrei Șerban, personalitate consacrată pe plan internațional.

Piesa aparține lui Robert Icke, dramaturg și regizor englez și este o adaptare liberă după ”Profesorul Bernhardi” de Arthur Schnitzler. Regizorul Anfrei Șerban a făcut cunoscut și la noi numele dramaturgului englez preocupat de rescrierea unor piese clasice a căror tematică este actuală și astăzi - ”Oedip” după Sofocle la Teatrul ”Bulandra” și ”Mary Stuart” după Schiller la Teatrul Național ”I.L.Caragiale”.

În ”Doctorul”, Robert Icke atenționează cât de importante sunt numeroase teme din realitatea curentă, sistemul medical fiind doar un pretext de a arăta gravitatea lor. Sunt probleme majore de actualitate : relația socială putere – profesionalism, religie, rasism, identitate sexuală. Temele alese, poate prea multe sunt înghesuite în conflicte majore, dar prin spectacol, reușec să copleșeasc emoțional publicul.

În jurul doctorului Ruth se declanșează tematic conflictele. Ruth este un doctor evreu cu studii avansate în cercetarea fenomenului Alzheimer, apreciat și de o fostă colegă ajunsă ministru. În clinica sa moare o adolescentă care și-a provocat singură avortul de teamă ca părinții să nu afle că este gravidă. Un preot catolic ar vrea să o împărtășească, dar Ruth se opune. Moartea tinerei și intervenția preotului declanșează conflicte pe mai multe planuri, cu argumente false în motivare acuzelor adresate lui Ruth. Cazul amplifică și conflictele mocnite dintre colegii doctori, declanșează proteste, dezbateri pe social media , dar și la un post de televiziune. 

Un decor funcțional este ingenios construit de Irina Moscu pentru a marca două planuri de joc, în principal activitatea în clinică, apoi în spațiul etajat și viața particulară a doctorului Ruth. Scenografia servește remarcabil viziunea regizorală. Andrei Șerban, alături de Daniela Dima (regizor asociat și versiunea de spectacol) urmărește ca publicul să devină partener în judecarea conflictelor și îndrumă actorii de a relaționa cu acesta permanent. Ca un mare artist, Andrei Șerban cizelează în amănunte semnificative teatral derularea acțiunii. 

Aduce în reprezentație cu sens major și proiecția video în scena dezbaterii televizate a ”cazului” Ruth în emisiunea cu titlu ”Dă-ți cu părerea!”, argument major și al viziunii regizorale. Ruth în calitate de invitat la emisiune stă cu spatele la public, în centru scenei pe un scaun, iar pe fundal este proiectat chipul său cu efectele de expresie declanșate de dezbatere. 

În conceptul regizoral doctorul Ruth este o femeie; printre colegi un personaj e un negru contestat de colegii albi, dar acest aspect de imagine a chipului este sugerată doar de replică pentru a spori gravitatea falsului conflict rasial. Distribuția pentru o serie de roluri cuprinde dublă intepretare dictată de programarea spectacolului. Comentăm distribuția unei singure reprezentații având în rolul central pe Ada Navrot în Ruth. Rolul este foarte dificil și poartă bagheta declanșării conflictelor pe mai multe linii tematice. Actrița se achită ireproșabil de interpretarea personajului pentru a provoca publicul la judecarea lui Ruth, un profesionist excepțional și un Om cu percepte personale referitoare la realitatea din jur. Esențială este replica rostită de Ruth - ”Am fost mai mult doctor, decât om” prin care își definește caracterul. Relațiile lui Ruth sunt multiple și în domeniul profesional și în viața particulară. Acasă, Ruth are o femeie (Charlie) suferindă de Alzheimer și pe prietena Sami cu problema identității sexuale. În profesie Ruth se confruntă cu colegi dornici de parvenire, dar și cu ministrul sănătății, fostă colegă de profesie care își va schimba atitudinile ca să păstreze funcția. Cu preotul catolic intră în conflict argumentând atribuțiile profesionale, dar unii speculează și că Ruth este evreică. Toate aceste relații complexe, Ada Navrot încearcă să le evidențieze credibil în interpretarea personajului.

Lui Gabriel Răuță îi revin două personaje de interpretat – Preotul și Tatăl fetei. Actorul reușește să prezinte subtil tipologiile diferite – cea a unui slujitor al bisericii cu atitudini dictate de perceperea conflictului și cea a unui tată disperat de moartea fiicei. Remarcabilă este Cristina Juncu în adolescenta Sami care își caută identitatea sexuală. Cu finețe caracterizează Laura Vasiliu pe Charlie suferindă de Alzheimer; cântecul personajului este compus de Cristina Juncu. După rolul din ”De profundis” este greu de recunoscut Tudor Cucu – Dumitrescu în Rezidentul, un personaj cu un alt profil decât Lord Alfred. Tânărul doctor rezident e dornic de promovare și folosește perfid conflictul de la clinică, actorul fiind excelent în modul de definire amănunțită a personajului. O compoziție demnă de aprecieri oferă Isabela Neamțu în doctorul Hardiman cel viclean implicat în conflicul dintre doctorii clinicii. Fără reproșuri evoluează în expunerea personajelor atribuite Luminița Erga (Cyprian), Adrian Nicolae (Copley), Șerban Gomoi (Murphy), Andreea Măcelaru Șofron (Flint), Raluca Jugănaru (Roberts). Interpreții urmăresc să relaționeze permanent cu publicul conform viziunii regizorale și unii o fac cu mai multă atenție, alții mai superficial. 

Trebuie specificat că impune ritm admosferei conflictuale momentele de percuție executate de Lucian Șofron. 

”Doctorul” se încadreaz în rândul spectacolelor, puține la număr, de strictă actualitate, provocator pentru a judeca societatea actuală cu relele care o macină prin false conflicte de la cele religioase, la cele profesionale, la rasă , sexualitate, până la atitudinea politică. Regizorul cu mare har teatral, Andrei Șerban pune degetul pe rana sângertândă a realității zilelor noastre. 

P.S. În alte reprezentații publicul va întâlni și o altă distribuție – Andreea Grămoșteanu (Ruth), Ionuț Grama (Preotul și Tatăl), Ana Radu (Sami), Crenguța Hariton (Charlie), Sorina Ștefănescu (Flint), Ioana Calotă (Roberts) și la percuție pe Daniel Varga.