luni, 24 aprilie 2023

”SOLARIS„ - TEATRUL EXCELSIOR

 DEMERS TEATRAL EXCEPȚIONAL

Îi va surprinde impresionant un spectacol de TEATRU în regia lui Bobi Pricop, chiar și pe cunoscătorii romanului ”Solaris” de polonezul Stanislav Lem, o valoare a genului SF sau ai filmului din 1972 regizat de Andrei Tarkovski ori cel din 2002 în regia lui Steven Soderbergh. ”Solaris” are acum o legătură de plan secund metaforic cu SF și se axează pe o solidă analiză a interiorului uman despre real, aparență și adevăr, despre comunicare și iubire. 


Adaptarea lui David Greig după romanul omonim de Stanislav Lem, păstreză drept pretext acțiunea de cercetare a celor patru astronauți aflați pe planeta semnificativ numită, Solaris. În singurătatea unui tărâm necunoscut, se activează subconștientul lui Kelvin, Snow, Sartorius, alături de Gibarian, cercetătorul, cel dispărut din echipă. Kelvin este un psiholog de profesie, ajuns ultimul ca astronaut pe planetă și în acest context starea celor de acolo îi declanșează introspecția existenței sale, evocarea trecutului cu iubirea pentru Ray. Tema textului se axează pe explorarea interiorului uman, a comunicării, în condiții extreme. Regizorul Bobi Pricop înfăptuiește teatral excepțional descifrarea acestei teme.

Bobi Pricop este o personalitate consacrată pentru încercarea în alte spectacole de a moderniza actul teatral, mai ales prin apelarea la proiecții video, înlocuitoare uneori a scenografiei. De astă dată, folosește o singură înregistrare video doar pentru implicarea lui Gibarian cel trecut în neființă în urma unei boli grave care devine comentatorul filosof al situației celor despărțiți de realitatea vieții. Cu mare rafinament descifrează și dă imagine teatrală Bobi Pricop conținutului adaptării și substratului său meditativ despre viață și personalitatea individuală a omului.


Cadrul fantastic al planetei Solaris, loc al acțiunii, declanșator al singurătății umane și evocare în subconștient a vieții trecute, prind viață scenică prin scenografia inspirat realizată de Oana Micu. Universul Solaris devine prin decor, o ”capsulă” în care se zbat sufletele înstrăinate de atmosfera trăită înainte în viața obișnuită, reală. Scenografa și regizorul exploatează cu abilitate posibilitățile tehnice deținute de scena Teatrului Excelsior, iar publicul devine captiv în urmărirea suspansului acțiunii care îi taie respirația adeseori. Fiecare moment teatral degajă o subtilă trimitere emoțională spre public. Decorul admirabil creat de scenografa Oana Micu, aduce o contribuție substanțială calității spectacolului.

Pentru a susține în fața publicului viziunea regizorală, Bobi Pricop reunește o echipă de înalt profesionalism. În principal pe actorii din distribuție : Camelia Pintilie (Kelvin), Bogdan Nichifor (Ray), Mircea Alexandru Băluță (Snow), Oana Predescu (Sartorius) și lor se alătură proiecții video cu Florin Piersic Jr. în Gibarian, astronautul dispărut. Lor se mai alătură și un copil pentru sprijin al evocării vieții personale. Echipa se completează cu tehnicienii din spatele scenei care cotribuie spectaculos la imaginea reprezentației, iar prestația lor e completată sonor de muzica original compusă de Eduard Gabia. 


Actorii se confruntă cu personaje ce propun o dificilă îmbinare a trăirii în subconștient, cu starea specială, prezența în alt univers. În plan central al acțiunii sunt Kelvin și Ray cel din trecutul astronautei. O performanță în interpretare reușesc Camelia Pintilie și Bogdan Nichifor prin expresia cu substanță a fiecărui moment de confruntare prezent – trecut. Camelia Pintilie este crecetătorul curios al unui nou sistem existențial care îi provoacă însă, evocarea trecutului ca ecou pe tărâmul Solaris. O amintire a trecutului este Ray, cu o bogată biografie, cu rezonanță pentru noul univers, iar Bogdan Nichifor configurează cu finețe, la nuanță, viața unui om aflat în situații extreme. 

Oana Predescu și Mircea Alexandru Băluță, remarcabil definesc pe ”astronauții” care devin victime interioare ale unei lumi ireale. Proiecțiile cu prim planul chipului lui Gibarian, comentator din neant al luptei dintre real și fantasmă, prilejuiește cunoașterea deplină a talentului deținut de Florin Piersic Jr. ”Astronatul” Gibarian își are și el suferința persanală a morții sale, dar sufletul său trăiește pentru a analiza umanitatea indiferent de sistem. 

Solaris” propune publicului o altfel de oglindă pentru a privi și judeca viața curentă, adevărurile ei, cu efect emoțional. Regizorul Bobi Pricop declara într-un interviu: ” Mi-aș dori ca în SOLARIS, publicul să descopere teatrul ca pe o adevărată planetă vie, o prezență și o experiență misterioasă, de care spectatorii să fie convinși și pe care, descoperind-o să descopere, de fapt, câte puțin despre ei.” A reușit pe deplin să realizeze scenic intenția sa. Spectacolul lansează publicului întrebări și răspunsuri privind existența în viața personală raportată la cea exterioară. Nu este un SF reprezentația, ci un semnal de alarmă pentru viața de astăzi într-o lume în care comunicarea, relaționarea umană particulară, sunt afectate de noi condiții existențiale. ”Solaris” este un eveniment cultural pentru demersul de modernizare a teatrului credibil în expresie, adresat publicului de orice vârstă. 


P.S. Când ”mediocrii au pornit la atac” cu drapelul dorinței de inovație teatrală, acest spectacol le oferă o lecție exemplară despre substanța emoțională necesară de milenii a tratării actului teatral într-o formulă nouă, consistentă și apropiată tematic de condiția publicului din orice epocă. 

duminică, 2 aprilie 2023

”REPETIȚIE PENTRU O LUME MAI BUNĂ”, TEATRUL NAȚIONAL ”I. L. CARAGIALE”, Sala mare ”Ion Caramitru”

 RĂSCOLITOARE ”ECRANIZARE” ... TEATRALĂ


Regizorul spectacolului Radu Afrim este un creator de excepție, mereu aflat în căutarea revitalizării teatrului, pornind de la dramaturgie, la reprezentarea scenică. De la un timp este preocupat de dramatizări sub diferite formule. Optează acum pentru o dramatizare a romanului omonim de Mihai Radu, jurnalist cunoscut prin articolele satirice publicate. Autorul romanului și Ionuț Sociu, concep o dramatizare care se poate integra teatrului epic. Subiectul este relatarea personajului central Paul, născut în comunism care trăiește activ epoca actuală, cu referi grave la evoluția vieții în familie.

Radu Afrim analizează romanul și dramatizarea pentru a propune publicului o adevărată ”ecranizare” teatrală despre trecut și prezentul agitat de libertatea dobândită, dar cu rămășițe din mentalitatea epocii apuse. Tema trecerii prin istorie de la un sistem social la altul, se axează pe viața unei familii care trăiește modest într-unul din blocurile cunoscute din cartierele noastre, proiectat video și pe fundal. Dramatismul, dar și satira le însoțește momentele existențiale, aduse în acțiune de Paul, fiul lui Mircea aflat acum la finalul vieții. Cele două sisteme sociale evocate de Paul, sunt prezentate scenic de regizor prin montajul reușit al acțiunii pe mai multe planuri – ce a fost și cel al rezultatului de astăzi, un joc dramatic, dar și comic al transformării lumii, folosind abil proiecții video apreciabil realizate de Andrei Cozlac.


Excelent lansează reprezentația regizorul printr-un prolog susținut de Paul pe scena mare goală prin jocul din fundal al umbrelor negre ce opresc lumina. Cuvintele lui Paul susțin imaginea momentului și anunță confruntarea care va urma, dintre două epoci, cea a copilăriei și cea a prezentului, toate trăite de acesta. Trecerea în acțiune se face prin manevrarea decorului întrebuințând posibilitățile tehnice din dotarea scenei. Scenografa Irina Moscu imaginează în amănuntul realist semnificativ imaginea unui apartament de bloc banal cu patru camere – dormitor, sufragerie, bucătărie și baie cu ustensilele de rigoare. În debutul prezentării acțiunii acest decor bine conceput, este tras cu aparentă greutate firește, de mama lui Paul, personajul tăcut în conflictul acțiunii, dar victimă a traiului în această familie. Decorul – personaj pe parcusul spectacolului va dispare, lăsând scena goală pentru unele secvențe și va interveni manevrat tehnic, din nou pentru altele.

Întreaga distribuție servește fără reproșuri partiturile atribuite, în plan central fiind însă, trei personaje – Paul (Marius Manole), tatăl (Marius Bodochi) și Mădălina, fosta soție a lui Paul (Mirela Oprișor). Proiecții video cu prim planuri ale interpreților în momente cheie ale acțiunii susțin configurarea esenței caracterizării personajelor. Marius Manole realizează interpretarea excelentă a lui Paul cel cinic, purtând sechele ale trecutului și în prezent. Evocă la nuanță cum Paul a crescut ca pionier pe vremea lui Ceaușescu, în viața de familie care l-a marcat, cu o mamă pierdută în urma unui accident, cu un tată funcționar la ministerul de externe care descoperă că a mai fost și violator al fiicei adoptive emigrate acum în Australia, tată căruia trebuie să îi îngrijească sfârșitul vieții. Paul mai e marcat și de soția de care a divorțat și are acum, o iubire ocazională. Biografia lui Paul este amplă și bogată ca sensuri particulare pentru trecut și prezent. Cinismul personajului e susținut ca motivare cu multă atenție de Marius Manole, admirabil fiind și monologul spre final rostit și proiectat video în prim plan cu actorul. O surpriză aflăm în interpretarea tatălui de către Marius Bodochi, într-un rol de compoziție cu mare măsură prezentat. Tatăl bătrân decrepit apare numai în prezentul acțiunii și locuiește cu Paul. Acesta îl trimite la azilul ”Speranța” care se desființează și e readus acasă de asistenta infirmieră Tamira pe care Paul o angajează să aibă grijă de bătrânul aflat în pragul morții. Debarasat de o anumită manieră în tratarea personajelor din alte spectacole, Marius Bodochi realizează excepțional această compoziție. În preajma tatălui mai apare și acționează cu aceiași mentalitate bolnavă din trecut, prietenul său , Cordoș, fugit de la azil. Este un rol de plan secund care încarcă evocarea epică a biografiei lui Paul, dar interpretarea lui Emilian Mârnea îi dă sens pentru tema tragică a acțiunii. Mirela Oprișor va fi credibil un personaj contemporan, Mădălina, fosta soție a lui Paul, violoncelistă, îndrăgostită de Dinu ”Flautistul”, aflată în conflict cu acesta din cauza câinelui care îi aparține. În privința acestul personaj caracterizarea sa din dramatizare și relaționarea cu celelalte personaje, e fragilă. Actrița reușește totuși, să deseneze cu temperament profilul general al Mădălinei.


Ca și în cazul Mădălinei, și în intervențiile personajelor din planul doi, intervine în viziunea regizorală exagerarea în dirijarea teatrală a multor secvențe. Amprenta personalității regizorale se face simțită prin încărcarea cu scene de dans, cântări, sex, ce trenează ritmul reprezentației fără efect substanțial uneori pentru conflict. Supralicitarea teatrală a unor secvențe este excesiv compusă. De pildă, completarea prezentării Tamirei printr-un dans cu trimitere erotică. Raluca Aprodu reușește o definire la nuanță a Tamirei prin relaționarea cu partenerii, dar dansul pare inutil. Scene erotice cu Paul sunt de asemenea încărcate ca imagine teatrală. Intervențiile în acțiune a personajelor Slavic, prietenul lui Paul și partenerul său în proiecte de publicitate (Emilian Oprea), alături de Gelu, prieten cu Paul și Slavic (Ciprian Nicula), un cuplu homosexual se pare, sunt grotesc tratate și aparțin altui stil de spectacol. Actorii efectuează o interpretare satirică reușită a rolurilor, dar fără substanță pentru demersul general al temei dramatizării – trecut și prezent. În alt plan al acțiunii apare și Dinu ”Flautistul”, personaj desăvârșit creionat de talentatul actor Istvan Teglas, dar exploatat abuziv în scena cu câinele în lesă (Ștefan Iancu, distribuit și în nepotul primăriței). Natalia Călin interpretează rolul mamei lui Paul, cu discreția solicitată de fragilitatea dramatizării, ca apoi să abordeze satiric personajul primăriței de astăzi, trecut în registru comic grotesc de regizor. Scena cu primărița și nepoții pe care vrea să îi promoveze într-un proiect, Camenuță (Crina Semciuc mai e distribuită și în Patricia, rol de figurație) și Bogdănel (Ștefan Iancu), este și ea prin satirizarea ca la estradă dintr-un alt demers teatral în raport cu conflictul principal dictat prin Paul. Actorii se achită de roluri conștiincios. Fiind un text de teatru epic, regizorul își dorește să îi îmbogățească imaginea teatrală dictată de proza romanului de la care a pornit. O face cu fantezie, dar afectează în puține secvențe cu dans, muzică, coerența dramei trăită de Paul cu trecerea de la un sistem social, la altul.

Prin proiecții video apar și Mara cea din Australia (Irina Movilă) și Lavinia, posibila fiică a lui Paul (Cătălina Mihai). Roluri fără o rezonanță credibilă a dramatizării, desenate însă, corect de interprete. Dramatizarea, ca și regia au unele hibe în tratarea ca argument pentru acțiune și substanța tematică mai ales prin personajele secundare și  afectează demersul central. Frustările își spun cuvântul cu greu în esența substratului confruntării trecut și prezent. 

Repetiție pentru o lume mai bună” rămâne un spectacol deosebit prin alegerea prezentării subiectului trecut – prezent, atât de evident ca efect și în realitatea actuală, prin multe momente răscolitoare emoțional pentru a nu uita trecutul și efectele sale în personalitatea fiecăruia.


P.S. Prin această ”ecranizare” ... teatrală, regizorul Radu Afrim demonstrează capacitatea de a realiza în viitor un film, consistent în exprimare pe un scenariu propiu.