”DESPRE OAMENI, DOCTORI ȘI RINOCERI” - TEATRUL NAȚIONAL ”I.L.CARAGIALE” / Sala Studio

 TREI ORE DE ... DIRIGENȚIE!

PRECIZĂRI # Este un spectacol de Claudiu Goga după Arthur Schnitzler (1862 – 1931) prozator și dramaturg austriac. # Piesa sa ”Profesorul Bernhardi” scrisă în 1912, a inspirat și pe regizorul și dramaturgul englez Robert Icke pentru o adaptare a textului pusă în scenă recent de regizorul Andrei Șerban la Teatrul ”Nottara”. Acest spectacol a fost comentat și pe blogul ”Spectator”.

Naționalul bucureștean apelează în repertoriu la aceiași piesă! 

Preocupat de zona dramaturgiei, regizorul Claudiu Goga scrie un scenariu după piesa lui Arthur Schnitzler cu intenții de actualizare. Piesa ”Doctorul Bernhardi” ataca numeroase teme - rasă umană, religie și profesie, scenariul amplifică acum tematica cu referiri la prezentul imediat. Cazul evreului doctor și profesor Bernhardi are în centru decesul unei tinere din Ucraina (!), survenit în urma avortului provocat de ea de teama părinților plecați și ei în altă țară. Conflictul iscat de moartea ei la clinica doctorului, ia amploare politică și trimitere spre judecare în Parlament, apar - intervenția unei avocate, acuzații de ”putinism” și invocarea ... ”rinocerilor” din piesa lui Eugene Ionescu! Scenaristul și regizorul Claudiu Goga prin acest spectacol pare un diriginte autoritar care ține o lecție elevilor (publicul) pentru a pricepe că trăiesc într-o realitate dramatică. Le dă exemple de persoane care invocă principii, valori în numele politicii și religiei, dar ele sunt găunoase, iar ei se ceartă pentru interese personale. Cu excepția doctorului și asistentei Ludmila, majoritatea sunt niște ... rinoceri care poluează cu principiile lor mincinoase societatea. Pentru că nu pot face față rinocerilor prin atitudinea lor de oameni adevărați, cei doi aleg ... calea sinucideri! Înghesuiala de actualizări tematice – Ucraina, Putin, Parlament, sporește când se destinuie că doctorul nu este evreu și a fost adoptat de copil de către o evreică. Adopția, ca și relația părinți – copii devin alte laturi tematice. Acesta este scenariu propus pentru actualizare de Claudiu Goga după piesa astriacului.

Lecția scenaristului diriginte ține trei ceasuri, e lipsită de coerență și substrat tematic emoțional. În decorul (Corina Grămoșteanu) surprinzător de simplist, lipsit de cadre constructive pentru atmosfera secvențelor, când acțiunea se derulează în mai multe locuri – clinica, acasă la doctor, etc. Nina Brumușilă reușește să atenționeze asupra profilului tipologic al personajelor prin costumele atribuite. 

Evident că intervin ca argumente la această ”lecție de dirigenție” și proiecțiile ( video – design Andrei Cozlac și Silviu Apostol). În debutul reprezentației apar proiectate imagini imense cu tânăra aflată în comă, sporesc apoi cu alte imagini cu sens să îi spunem metaforic, ca în final cu un imens rinocer. Secvențele scenariului folosesc diverse accente muzicale datorate lui Florin Fieroiu, autor și al mișcării scenice. Spre final acesta reduce mișcarea scenică simplist concepută și câte două personaje importante, stau pe scaune cu fața spre public și dezbat laturi din tematica amplă a scenariului. 

În acest amalgam de efecte scenice derizorii, dar cu intenții explicativ metaforice, actorii se luptă să dea identitate personajelor, dar devin recitatori de replică. Relația între personaje este absentă, ele sunt schițe de caractere lipsite de un suport consistent. Distribuția cuprinde și actori activi în diverse seriale tv care le influențează unora interpretarea pe scenă a personajelor, nu în fața aparatului de filmat. 

Bernhardi, somitate în domeniul medical, este centru provocării dezbaterii de idei propuse de scenariu, dar personajul nu are o bază profundă pentru argumentarea substanței atitudinilor avute în conflict. Mihai Călin compune profilul doctorului drept un om marcat de numeroase frământări interioare dictate de situații existențiale, dar replicile scenariului nu îi susțin întdeauna stările și comunicarea cu partenerii.

Se detașază din distriuție – Dana Dogaru (Martha), Mirela Oprișor (Eva) și Ada Galeș (Ludmila), care reușesc să completeze profilul personajelor prin o trăire emoțională a gândurii interioare iscate de dezbaterea unor așa zise idei care ascund ca o mască interese. Dana Dogaru este mama doctorului și interpretarea personajului e tensionată prin nuanțele atribuie în sublinierea substratului fiecărei replici în discuțiile purtate cu fiul adoptat. De nerecunoscut este Mirela Oprișor în Eva, om politic și fosta iubită a doctorului; actrița joacă un personaj în satira socială ”La-s Fierbinți” difuzat cu succes de Pro Tv și trece pe scenă la un personaj dramatic construit ireproșabil, cu sincere trăiri interioare atribuite femeii ambițioase implicate politic care este Eva, dar și cu regretele iubirii din trecut. Admirabil tratează Ada Galeș creionarea Ludmilei revoltată de ipocrizia celor din clinică.

Ofelia Popii compune simplist personajul avocatei Nina care ar fi și iubita actuală a doctorului. Pe aceiași linie simplistă este prezentat fățarnicul doctor Philipp de George Ivașcu. Interpretarea celor doi poartă maniera evoluției în personajele jucate într-un serial de televiziune. Tipologii lipsite de consistență și credibilitate sunt atribuite unor actori deosebiți ai Teatrului Național, Anne Blum – Medeea Marinescu, preotul Frantz – Richard Bovnoczki, Thomas – Alexandru Potocean, Peter – Ioan Andrei Ionescu. Personajele sunt fragil concepute în text pentru susținerea conflictului de idei contrafăcute și dezavantajează interpreții.

”Despre oameni, doctori și rinoceri” rămâne un spectacol aparținând curentului inovației teatrale, dar care nu reuește să transmită convingător un mesaj și poate plictisi publicul trei ceasuri, ca o dezbatere tv lipsită de moderator.

”BĂRBIERUL DIN SEVILLA” - OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

FASCINANTĂ PROVOCARE LA BUNĂ DISPOZIȚIE

Spectatorii care își caută locurile în sală sunt primiți de ... ”un măgăruș”. El zburdă pe avanscenă, iar publicul evident este uimit și se teme că va asista la un spectacol tributar curentului ”inovator” actual care distruge multe valori clasice. Temerea le va fi spulberată de un spectacol excelent regizat de Igor Bergler și vor descoperi și rostul ”măgărușului” în ambalaj strălucitor. 

Amintim că opera celebră a lui Rossini din 1816 ”Bărbierul din Sevilla” pe libretul lui Cesare Sterbini are la bază piesa lui Beaumarchais inspirat de commedia del arte și este o comedie bufă.

 Cu rafinament regizorul Igor Bergler respectă epoca Regelui Soare în care s-au produs muzica și libretul, dar o îmbogățește prin ilustrarea temei cu trimitere spre actualitate. Tema este veșnic actuală – dragostea, dar și interesul personal. ”Măgărușul” de la primirea publicului este inventat cu sens simbolic, iar o replică dintr-un recitativ îl și pomenește, el are trimitere la personajele centrale opozante – bătrânul Bartolo și contele Almaviva. Tutorele tinerei și bogatei Rosina, Bartolo cel autoritar, vrea căsătoria cu aceasta, iar Almaviva este îndrăgostit de ea și acceptă transformări ridicole de identitate.

Igor Bergler este scriitor român apreciat și ca realizator de televiziune și critic de film, iar acum își cultivă admirabil talentul și îl aplică acestei comedii structurată pe genul commediei del arte. Cu respect pentru partitură, regizorul folosește inovație pentru spațiul de joc, decor și costume provocând fascinant rezultatul comic - umorul și bună dispoziție spectatorilor. Spațiu de joc în fața unei cortine cu o inimioară, îngrădește prezența orchestrei, interpeții – Figaro în primul rând și cei din ansamlu (muzicanții contelui, garda de militari), vin din sală spre scenă, publicul fiind cooptat a face parte din lumea conflictului pentru că și astăzi printre spectatori se regăsesc tipologiile personajelor centrale. Rosina apare într-o lojă laterală când contele îi cântă serenada de amor. 

Decorul realizat de Igor Bergler și Raluca Elena Popa sugerează minunat epoca prin mobilier și cortine de fundal cu accente ironice. Uvertura operei este ilustrată printr-o scenă activă din piața unde stă Rosina și are Figaro frizeria, în centru sunt două femei venite să își aranjeze perucile, iar slujitorii lui Figaro, execută operațiunea în pași de dans (coregrafia Bianca Patrichi). Ilustrarea uverturii puncrează convenția spectacolului, farsei comice. 

Costumele sunt cheia principală a descifrării subiectului, create senzațional de Raluca Elena Popa în stilul epocii Regelui Soare; au strălucire și accente particulare de caracterizare pentru fiecare personaj. Când interpreții coboară la final în sală, costumele le poți privi îndeaproape și nu îți vine a crede cât de minuțios și cu scop precis au fost realizate.

Viziunea originală a regizorului nu apelează la artificii de efecte video, compune un univeres mereu actual prin subtile imagini scenice legate de substratul tematic al libretului și actualitatea sa. De pildă, aparițiile acelui Cupidon ce plutește sau când replica solicită ironic că bătrânul Bartolo ar fi ca o statuie, servitoarele îi aduc elemente prin care imaginea acestui personaj profitor și autoritar pare caricatura ... cunoscutei Statui a Libertății din America.

 Momentele petrecute pe canapeaua din casa lui Bartolo degajă umor, când personaje se așează pe ghergheful Rosinei sau apelează la un ursuleț aparținând tinerei. Viziunea regizorală construiește credibil atmosfera comică și poate fi comparată cu măestria celor care compun uluitor un puzzele mare din o sumedenie de piese. Igor Bergler aduce perfect în prezent o valoare clasică, cum rar se întâlnește în tendințele de inovație ale multor regizori, nu doar în teatru, dar și la operă. 

Grijă manifestă regizorul în îndrumarea soliștilor, să îi scoată din interpretarea tradițională cu ochii la dirijor. Opera lui Rossini are și foarte multe scene cu recitative și obligă la relații concrete între personaje. Conceptul regizoral dezvoltă relațiile și în mod special amplifică contactul cu publicul în interpretarea lui Figaro cel șiret, personajul care încurcă și descurcă ițele conflictelor.

La spectacolele de operă, distribuția soliștilor se știe că variază de la o reprezentație la alta și fiecare ar trebui să se adapteze cerințelor regizorale. Din acest motiv omit în comentariu apreciereile meritate pentru soliștii de la avanpremiera urmărită.

”Bărbierul din Sevilla” poate fi considerat un spectacol eveniment cultural prin regie și scenografie, de revitalizare a valorilor clasice pentru publicul de astăzi. Un astfel de spectacol strălucit conceput se impune în urma unei documentări solide, dezvotată creator modern, subtil expresiv pentru a cucerii emoția Marelui Public. 

Celor care iubesc sau nu spectacolul de operă le recomand să vadă noua montare cu ”Bărbierul din Sevilla” unde vor uita de necazurile realității și se vor relaxa în fața unei comedii cu multiple sensuri actuale.