“ PESCĂRUȘUL “ – LABORATORUL DE NOAPTE (TEATRUL “BULANDRA”)

DUPĂ SPECTACOL MERGEȚI LA … DUȘ !

         Teatrul “Bulandra” este cunoscut prin cele două săli de spectacol ale sale – “Liviu Ciulei” ( str.Izvor) și “Toma Caragiu” (Grădina Icoanei) care prin exploatarea lor de către regizori memorabili ca Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, David Esring și astăzi de Yuri Kordonski sau Alexandru Darie, au construit “cărămidă” cu “cărămidă”, spectacol cu spectacol, prestigiul său, mirajul publicului și al actorilor față de această instituție culturală. Cu gândul la ziua de mâine și la evoluția spre noutate a teatrului, conducerea sa a conceput cu eforturi “Laboratorul de Noapte”, dedicat experimentului și în special, tinerilor creatori. A dotat “Laboratorul de Noapte” cu două săli, cu spații neconvenționale, una la etajul sălii “Liviu Ciulei”, mai modestă ca ofertă de joc și alta în apropierea sălii “Toma Caragiu”, mai amplă, cu dificultăți însă, de urcare la ea pentru cei cu dizabilități. De curând, tânărul regizor Bobi Pricop a propus un “experimant” reușit pentru “Laboratorul de Noapte” de la Izvor, “Contra progresului”, sala fiind inaugurat cu “Arlechino moare?” prin străduința actriței Antoaneta Cojocaru, mai nou practicantă și a regiei. Spectacolele au fost comentate pe blog.

         Precum la un “laborator” de creație, experimentul este intenția principală a proiectelor propuse publicului. Actrița și regizoarea Antoaneta Cojocaru a ales de astă dată “Pescărușul” de Cehov drept pretext al unui experiment. Rezultatul însă, este lamentabil și obligatoriu trebuie să amintim realizatorilor, măcar definiția din DEX a cuvântului “experiment” – “procedură de cercetare științifică”, “experiență”, “folosirea cu caracter experimental a unor modalități și tehnici noi”. Definiția “experimentului” nu se regăsește în acest spectacol pentru care echipa a repetat luni de zile, dar fără rezultat după cum se poate vedea.

         Cehov și piesa sa “Pescărușul” devin un petext derizoriu pentru o “adaptare”, un fel de scenariu mai bine zis, cât și pentru traducere. Acest “pretext” reușește să facă aproape de neînțeles, subiectul acțiunii, despre tematica majoră dezvoltată de Cehov, evident nu mai poate fi vorba. Scenariul este folosit “regizoral” de actrița Antoaneta Cojocaru pentru înșiruirea a mai multor improvizații penibile. Pentru absolvenții unor universități de artă, improvizațiile sale amintesc de … improvizațiile propuse drept test de dascăli pentru a cunoaște pe cei admiși la studii și repartizați la clasele lor, practicat în prima lună a anului întâi. “Improvizăm”, “ne tăvălim pe scenă”, dar… “ de ce?”, era întrebarea cheie a profesorilor. Acest “de ce?” lipsește cu desăvârșire și improvizațiilor dezvoltate de Antoaneta Cojocaru cu zbuciumări exagerate, cu tăvăliri pe scenă, cu strigăte și țipete, cu muzică fără sens plasată, etc. Acțiunea este distrusă, ca și psihologia relațiilor dintre personaje. Actorii depun eforturi de mișcare, de așa zis dans, pentru a gesticula fără sens și se mai “odihnesc” din când în când, stând culcați în “nisipul” negru așeza în spațiul de joc, când alți colegi încearcă a improviza diverse situații. “Experimentul” Antoanetei Cojocaru și al echipei sale nu are o minimă logică de a răspunde “de ce?” această bălmăjeală de improvizații care distrug sensurile piesei alese. Un răspuns nu poate fi nici intenția de a aminti actorilor primele luni de studiu dacă au avut dascăli de prestigiu și nu “doctori” care nu au călcat în viața lor pe o scenă. Astfel de exerciții de improvizație nu interesează pe spectatorii care vin să vadă o piesă de Cehov, o valoare a culturii. “De ce?” a fost ales sărmanul Cehov pentru terfelirea prin “nisipul” negru de proveniență dubioasă și prin praful unor improvizații jalnice ?

         Concret, scenografia asumată de Mihai Păcuraru este o altă improvizație jalnică. Spațiul neconvențional e definit prin acel “nisip” negru care ridică praf la mișcarea agitată mereu, sufocă actorii, ca și pe spectatori, și nu sugerează nimic. Mobila se rezumă la opt scaune metalice și o grămadă de valize vechi într-un colț, iar folosirea lor de către actori stânjenește vizualizarea scenelor din centru aflate în desfășurare. Costumele se schimbă fără sens, au diverse stiluri, și nu sprijină personajele. De ce trebuia o astfel de scenografie pentru improvizații hilare în care se uită de menirea principală a actorului de a defini și dezvolta personajul ce îi revine ? Intențiile regizorale ale Antoanetei Cojocaru distrug și sensurile primare ale tipologiei fiecărui personaj. Scapă cine mai poate ca actor din acest talmeș-balmeș de dans, mișcare, tăvălire prin “nisip”, stridențe de expresie și vocale, în care replica nu mai are nici un rost. Despre gândire asupra replici și subtextului său nici nu poate fi vorba în acest “experiment” aberant.

         Scenariul și demersul regizoral, distrug miezul scrierii. Acțiunea propusă de Cehov este simplă, duce și la un conflict între generații, între creatorii de artă, între lumea de la centru și cea marginală de pe moșia actriței Arkadina. Aceasta are un fiu matur, Treplev, ce își dorește să revoluționeze “forma” teatrului, dar și un iubit, Trigorin, scriitor celebru, etc. Regia o aduce aiurea în finalul reprezentației pe Arkadina … gravidă!! Aceasta este doar una din multele intervenții regizorale ridicole. După acest spectacol, acasă mergi repede la duș ca să scuturi praful și tristețea iscată de cum poate fi tratat Cehov într-un experiment cu pretenții.

    

     O altă întrebare rămasă fără răspuns este de ce au acceptat acest proiect unii actori din diverse teatre, cu personalitate afirmată și apreciată în alte spectacole ? Distribuția cuprinde pe Mihaela Teleoacă (Arkadina), Adrian Ciobanu (Trigorin), Antoaneta Cojocaru (Nina Zarecinaia), Ștefan Lupu (Treplev), Richard Bovnoczki (Sorin), Gabriel Răuț (Dorn), Ela Ionescu (Mașa), Isabela Neamțu (Polina), Lari Giorgescu (Medvedenkov), Vlad Oancea (Samraev), Adrian George Popescu (un pescăruș !!!). Prin rolul inventat de regie cu pretenții metaforice “un pescăruș”, Adrian George Popescu devine și autorul unei muzici originale, influențate parcă de culturi asiatice. Actorul cântă și se mai și mișcă adeseori în cerc să … izoleze nebunia improvizațiilor. Regizoarea Antoaneta Cojocaru face și greșeala de a se distribui în Nina, cu scopul de a o scoate în evidență. Uită de o elementară regulă că regizorul este “ochiul din umbră” care veghează la aplicarea scenică a ideilor sale despre text. Fiecare actor se chinuie cu improvizațiile propuse și unii reușesc doar pentru câteva minute să se apropie de personajele care le-au revenit, ca apoi să … uite de rostul lor.

         Cu regret , de astă dată nu putem avea compasiune pentru actorii care au căzut în plasa acestui “experiment”. Demonstrează doar că i-a atras mirajul Teatrului “Bulandra” și nu au mai analizat propunerile proiectului. Cum reacționează dânșii când văd că unii spectatori părăsesc sala chiar în timpul spectacolului ? La premieră, după pauză, mai multe locuri erau goale. Mai amintim că brambureala improvizațiilor durează și trei ceasuri. Timp pierdut !!

         Și Artaud, și Jarry, au experimentat, dar nu pe exerciții din clasa primară a studiilor pentru profesie! Orice experiment într-un “laborator” propune un drum spre originalitate și o temă transmisă șocant emoțional. Acest spectacol găzduit de Teatrul “Bulandra” jignește intențiile de inovație servite admirabil de unii tineri și mai puțin tineri  regizori prin motivații profunde, cu respect pentru textul ales și descifrat inventiv, cu prețuire pentru actorii distribuiți. Echipa ambițioasă să joace în acest experiment, “Pescărușul”, ignoră publicul, îi aruncă praf în ochi în numele originalității, fără să îi comunice nimic, decât … scălămbăieli în numele lui Cehov trecut pe afiș.

P.S. Peste toate, risipa de penibilități sporește prin difuzarea unor fotografii – “concept foto” – realizate de Alex Iatan. Fotografiile sunt imagini profesional compuse în sine, dar nu au legătură cu vizualizarea teatrală a experimentului. Acest mod de “publicitate” denotă confuzia culturală a regizoarei Antoaneta Cojocaru și a echipei care i s-a alăturat. Fotografiile nu au legătură cu ce se propune pe scenă, dacă întâmplător veți merge să vizionați acest “Pescăruș” … împușcat de un regizor și o echipă de actori stimați pentru alte realizări.