“UFO” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” / Sala PICTURĂ

SENZAȚIONALĂ ÎNFRĂȚIRE TEATRU – FILM

         Stagiunea de toamnă s-a deschis la Naționalul bucureștean cu acest spectacol remarcabil prin care tânărul regizor Bobi Pricop și o echipă de maeștri ai vizualului, demonstrează că teatrul poate fi frate geamăn al filmului.

“Cine ești tu?” poate fi întrebarea adresată publicului de acest spectacol original prin formula estetică nouă aplicată pentru a urmări un … altfel de teatru. Nu vă speriați, titlul “Ufo” nu trimite la extratereștri, la OZN-uri, este numai un pretext pentru o investigație în universul personal al fiecăruia. Dramaturgul, actorul și regizorul rus Ivan Vyrypaev care trăiește în prezent în Polonia, propune un altfel de text. În monologuri – confesiune, șase oameni fac mărturisiri despre transformări personale în raport cu o lume incomodă. Aparțin unor categorii sociale și unor vârste diferite, trăiesc în țări diferite. Poveștile lor iscate de pretextul întâlnirii cu ceva inexistent dintr-un alt univers pot părea simpliste pentru o “lectură” scenică, fiind doar relatări despre sine ale unor oameni. Povestea lor provoacă fantezia regizorului Bobi Pricop să își continue experimentul estetic început tot la Național cu “O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”. Piesa lui Ivan Vyrypaev compusă în 2012 din monologuri îi servește perfect demonstrația de a arăta că spațiul de joc prin “decor” poate deveni un personaj viu, sprijin activ pentru susținerea substratului replicii rostite de celelalte personaje. A devenit o modă discutabilă pentru unii regizori să folosească video proiecțiile ca efecte vizuale, dar Bobi Pricop și echipa sa le consideră “un personaj” necesar susținerii acțiunii din scenă. 

Aplică teatrului inovațiile tehnice ale timpului nostru, luate drept mijloace de expresie teatrală, totul cu grijă să nu afecteze esența textului, tematica scrierii. Realizează astfel o senzațională îmbinare între două arte: cea vizuală - filmul și teatrul care este consistent emoțional prin cuvânt. Subliniem însă, experimentul regizorului căutător de inovație în teatru a dat un rezultat impresionant, credibil pentru că textul îl sprijină. Nu are acțiune, relații între personaje dictate de situații conflictuale, este o înșiruire de povestiri personale extrase din universul uman. Monologurile sunt comentarii, analize personale despre realitatea în care trăim, cu iz psihologic și chiar filosofic. Dacă aceste monologuri nu beneficiau de sprijinul “personajului-decor”, puteau fi chiar neatractive pentru unii spectatori.

        

“Ufo” propune o altă convenție teatrală și în debutul reprezentației, regizorul Bobi Pricop într-un “prolog” o precizează prin citirea unei epistole a dramaturgului. Ivan Vyrypaev ar fi fost preocupat de posibilele declarații ale celor care afirmă întâlniri cu extratereștri. Din sute de oameni, autorul a ales șase care și-au schimbat percepția realității în urma presupuselor întâlniri cu cei de pe alte planete. Ivan Vyrypaev a vrut să facă un film despre ei, dar povestirile au ajuns pe scenă. Urmează spectacolul relatărilor, ca în final al șaptelea personaj, Viktor, să precizeze cu tâlc sensul convenției și să atenționeze asupra rostului tematic al pretextului derulării monologurilor celor șase.  

        

Regizorul Bobi Pricop și echipa sa ilustrează teatral spectaculos aceste monologuri. Fiecare personaj povestește din locul unde trăiește. O femeie e la malul mării, un bărbat pe terasa unui bloc, altul la casa de vacanță din pădure, etc. Mediul ambiental devine un “personaj” participant activ la destăinuirile fiecăruia și speculează vizual substratul replicilor. Meritorii sunt contribuțiile unor meșteri din circuitul tehnicii moderne, artiști vrăjitori ai vizualului. Paul Popescu (Modulb) & MIZDAN   sunt … “scenografii” decorurilor vii, 3D; conceptul video aparține lui Paul Spike (Evil Twin Studio), iar live video lui Tudor Panduru. Acești artiști reușesc să sporească emoția cuvântului prin “ambalajul grăitor” al proiecțiilor. Lor li se alătură Cristian Șimon (lighting design), Ana Ienașcu (costume) și Alexei Țurcan prin o sensibilă muzică originală.

        

Scena goală este “mobilată” cuceritor și dă publicului senzația că urmărește un film 3D. Evident, rămân în atenție actorii, la fel ca și în cazul unui film. Printr-un montaj inteligent, adeseori intervin și prim planuri cu chipul interpretului care susține monologul pentru a sublinia expresia surprinsă în fața unor replici importante. În ordinea aparițiilor scenice actorii încearcă să răspundă întrebării “Cine ești tu?”,  fiecare venind din alt mediu social și geografic, dar toți marcați de probleme comune cu partenerii spectatori. Actorii nu au de interpretat personaje - caractere, tipologii umane, ci stări, lucru dificil de realizat, dar reușesc să fie convingători. Emily, fata din Australia e mereu neliniștită de pericolele neprevăzute care bântuie lumea; Ada Galeș trăiește sensibl descoperirea lui Emily că trebuie să te bucuri de viață și să învingi frica de neprevăzut. Artiom, programator de jocuri pe calculator, este interpretat de Istvan Teglaș care îi evidențiază în profunzime stările; actorul urmărește atent transformarea celui sufocat de zgomotul violent al străzii, în omul care și-a găsit liniștea interioară. Tânărul Nick avertizeaz că oamenii încurcă ițele vieții pe care trebuie să o trăiască judecând în fiecare moment; Ciprian Nicula reușește admirabil să arate cum naivitatea lui Nick, se poate transforma în forța maturității. La nuanță, remarcabil, povestește Mihai Călin descoperirea lui Robert referitoare la cunoașterea lumii, asimilată adeseori greșit. Raluca Aprodu prezintă convingător pe tânăra Jennifer, cea dornică a afla binele în viața personală. Cu finețe, în amănunt, Medeea Marinescu dezvăluie frământările interioare ale casnicei Joanna care are o familie, copii, dar caută “casa” sufletului. Nuanțat sugerează actrița de fapt, nemulțumirile intime ale Joannei. Inexplicabil rămâne rostul costumului de “astronaut” atribuit personajului. 

         Epilogul reprezentației îi revine lui Viktor, magnatul rus căruia Ivan Vyrypaev i-ar fi solicitat fonduri pentru filmul său. “Personajul-decor” dispare, Viktor vine printre spectatori și în fața unei cortine roșii care acoperă scena, desconspiră regula convenției jocului dintre real și ireal. Ion Caramitru excelent dialoghează cu publicul prin “monologul” lui Viktor care e sprijinul substanțial pentru evidențierea tematicii piesei. Exploatează în amănunt substrartul fiecărei replici și provoacă spectatorii la judecarea a ceea ce este real sau nu, în realitatea curentă personală.

 “Ufo” este un eveniment teatral prin propunerea reușită de înfrățire a cuvântului cu arta imaginii. Regizorul Bobi Pricop oferă impresionant, cu inspirație, o nouă față spectacolului de teatru care poate transmite coerent emoție, nu numai prin actori, ci și prin imagini “vii” partenere directe ale interpreților.