“AMADEUS” – TEATRUL METROPOLIS (FNT)

UN SPECTACOL … “COOL” !

       

   În jazz-ul modern “cool” definește o manieră care refuză să transmită afectivul prin interpretare. Termenul s-a transferat și în vorbirea curentă, în argoul tinerilor, fiind și un rezultat al pătrunderii tehnicii online de a rezuma sensurile cuvintelor. Același “cool” sub altă formă, pătrunde și în teatru în tendința de  modernizare și  apropiere de spectatorii mileniului trei.

         De la debutul său la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț în 1981 cu remarcabilul spectacol “Dragonul”, Victor Ioan Frunză a realizat o sumedenie de spectacole deosebite care i-au consolidat cariera de personalitate a regiei. Demersurile sale în inovația, din ultimul timp, îl apropie acum, de maniera tendinței teatrale “cool”. Optează pentru piese celebre și aplică textului “versiunea scenică” personală sau conceptul “după” X autor. Consecvent lucrează în spirit de echipă cu prețuita scenografă Adriana Grand și cu o trupă de tineri actori pe care a reușit să o alcătuiască în ultimii ani; cu această echipă, realizează și premiera din septembrie anul trecut, “Amadeus” la Teatrul Metropolis. Premiile UNITER din aprilie anul acesta, aduc reprezentației distincții pentru cel mai bun spectacol și cel mai bun actor în rol principal Andrei Huțuleac pentru rolul Amadeus. Durata spectacolului specificată de două ceasuri și 45 de minute cu o pauză, ajunge în Festivalul Național de Teatru la trei ore și jumătate. Această precizare poate fi și un argument pentru observațiile de mai jos referitoare la spectacolul vizionat doar în FNT.

        

Peter Shaffer, stins din viață anul trecut, s-a impus prin piesele sale și în special prin “Amadeus” care a înregistrat succes și prin filmul lui Milos Forman. Piesa atrage prin tema dezbaterii despre Om și Opera sa, având drept exemplu “cazul” Mozart, viața sa raportată la creația nemuritoare lăsată posterității. Peter Shaffer organizează materialul dramatic în jurul a două personaje, compozitorii Wolfang Amadeus Mozart și Antonio Salieri, ajunși la Curtea prosperă a împăratului Josef al Austriei. Salieri parvine în mediul Curții imperiale, dar compozițiile sale sunt anihilate de strălucirea creațiilor lui Mozart înzestrat cu un talent dumnezeiesc, având însă o viață tumultoasă ieșită din rigorile celor de la Palatul Schonbrunn din Viena. Salieri bătrân în debutul piesei, va rememora întâlnirile cu Mozart, sfârșitul vieții genialului compozitor care l-a eclipsat.

        

Teatrul Metropolis a fost dotat în ultima vreme, cu o nouă sală, Amfiteatru, micuță și foarte elegantă. Adriana Grand folosește această sală și cu spiritul său creator ingenios, plasează scena în lumea Vienei secolului al XVIII-lea. Scena pare a aparține unui teatru liric de atunci prin cortină, cușca suflerului, luminile marginale, decorațiunea exterioară, etc. Imaginează un decor mereu în mișcare pentru a indica spațiile de joc prin fundalul scenei care schimbă imagini grandioase din Viena, minuțios redate, fie Palatul și sălile sale, fie Opera, etc. Decorul se completează cu diverse obiecte de mobilier,în stilul grandios al acelui timp. Costumele respectă același linie a epocii, sunt spectaculoase prin croi, broderie și în special prin peruci. Materialul costumelor, folosit de Adriana Grand și în alte spectacole este însă “scai-ul”, imitația de piele care … aduce broboane de sudoare celor care îl poartă. Scenografia Adrianei Grand reprezentativă pentru imaginea unui timp istoric este excepțională și provoacă admirația publicului pentru că astăzi nu o mai întâlnește pe nicio scenă de teatru, atât de sugestiv ilustrată.

        

“Versiunea scenică de Victor ioan Frunză” sub “direcția de scenă” a sa urmărește confruntarea dintre două caractere contradictorii – Salieri și Mozart într-o societate cu pretenții culturale. “Versiunea” accentuează și influența masoneriei în acțiune pentru că Mozart ar fi fost francmason, iar masoneria e în activitate și în prezent. În intenția apropierii substratului tematic al piesei de lumea de astăzi, “versiunea” și “direcția de scenă” optează și pentru accente triviale în vorbire și manifestări de mișcare scenică, discutabile. Surprinde în această “versiune” definirea exagerată de măscărici a omului Mozart. După un an de la premieră se pare că interpretul personajului, Andrei Huțuleac, alunecă pe panta exagerărilor și prezintă grotesc un Mozart bufon, care stârnește amuzamentul publicului și lungește timpul de reprezentare al “versiunii”. Bufoneriile anihilează total cealaltă față a lui Mozart, talentul și ușurința cu care gândește însă cu sens fiecare motiv muzical, dar și starea dramaticului sfârșit a personajului ajuns în sărăcie când compune “Recviemul”. Pentru dramaturg, Mozart este un rebel, aspect uitat de această interpretare, e “copilul minune”, răsfățat de succes, cu har de la Dumnezeu, dar exploziv și disprețuitor față de ifosele culturale ale celor de rang înalt. În spectacolul din FNT, Andrei Huțuleac oferea portretul unui Mozart bufon ridicol pe care doar întâmplarea și nu geniul creator îi aduce celebritatea. Mozart al său era apropiat generației “cool” de spectatori dintre care mulți nici nu au auzit de opera lui.

        

Confruntarea dintre cele două caractere opozante își pierde sensurile, când Mozart devine un măscărici și Salierii apare ca un viclean manipulator în manifestări și relații, dar motivat de atitudinile bufonului Amadeus. Descifrarea lui Salieri de către George Costin e admirabilă, actorul compune abil jocul dintre cele două fețe ale personajului, aparență și esență, lupta interioară cu el însuși. Își începe rolul cu Salieri bătrân, comentat de vienezii aflați afară că ar fi cauza morții lui Mozart; această bănuială se sugerează că rămâne de fapt, singurul motiv de “consacrare a celebrității” … compozitorului Salieri. În evocările lui Salieri, George Costin exprimă cu rafinament laturile caracterului celui conștient de valoarea lui Mozart în raport cu el, disperarea că numai Dumnezeu îl mai poate ajuta în sporirea talentului personal, perfidia relațiilor cu Mozart și cei de la Curtea imperială, de fapt o ură față de Amadeus căruia îi speculează răsfățurile în dorința de glorie care îl macină. Prin rostirea subtilă a fiecărei replici, prin expresie, ținută și gestică, George Costin dezvăluie întodeauna că una spune Salieri și altceva gândește. Actorul realizează un rol memorabil și rămâne singurul din distribuție care evidențiază credibil tematica piesei de provocare la analiza raportului dintre caracterul uman și forța creației.

        

Minunata actriță Nicoleta Hâncu realizează personajul soției lui Mozart, Constanze Weber, servind “versiunea” prin manifestări că ar fi un pandant al măscăriciului, dar în final, actrița compune atent stările dramatice prin care trece această femeie. Interpretează fără reproșuri diferite roluri în conformitate cu indicațiile “direcției de scenă” de a fi numai “figurația” din planul social secund al confruntării  dintre Mozart si Salieri: Alexandru Pavel (Josef, împăratul Austriei), Adrian Nicolae ( baronul van Swieten), Alin Florea (Contele Orsini – Rosenberg, directorul operei), Ariana Presan (Teressa, soția lui Salieri), Irina Bucescu (Caterina Cavalieri, soprană). Completează distribuția Carol Ionescu și Voicu Aaniței în rolurile “colportorilor” Venticello, dirijați de Salieri pentru lansare de zvonuri, dar și informatori ai săi.

         “Direcția de scenă” firește nu a ignorat intervențiile muzicale, servite în special prin “participarea extraordinară” a tenorului Robert Nagy, în momente singulare, corect interpretate, dar fără implicare în ansamblul imaginii teatrale.

          De la un an de la premieră, “Amadeus” pare un spectacol cu un singur personaj credibil, Salieri, căruia îi lipsește un partener solid construit, Mozart, transformat doar într-un claun, greșit înzestrat cu talent de Dumnezeu și care inexplicabil își consacră celebritate. Să se fi degradat oare “versiunea” și interpretarea după mai multe reprezentații?!

P.S. Sâmbătă, 28 octombrie în FNT s-au mai prezentat spectacolele – “Rovegan” (Asociația ARENA și Centrul de Teatru Educațional “Replica”, București), “Jurnal de România. Sfântu Gheorghe” (Teatrul Andrei Mureșanu”, Sfântu Gheorghe), “Aniversare” (Teatrul “Tamasi Aron”, Sfântu Gheorghe), “Camera frigorifică” (Teatrul “Szsgligeti Szinhaz”, Oradea), “București. Instalație umană” (ArCuB, București), “Pe jumătate cântec” (Teatrul de Foc, București).

Duminică, 29 octombrie – “Amadeus” (Teatrul Metropolis), “Dacă am gândi cu voce tare” (Teatrul Național “Marin Sorescu”, Craiova), “Romeo și Julieta” (Compania Ballet Preljocaj, Franța), “Aniversare” (Teatrul “Tamasi Aron”, Sfântu Gheorghe), “Pe jumătate cântec” (Teatrul de Foc, București).

Luni, 30 octombrie, Festivalul Național de Teatru s-a încheiat cu o reprezentație specială invitată de peste hotare – “Să trăiești orice ar fi (Barbara)”.