”M de la Murphy” - ”9G” TEATRUL NAȚIONAL ”I.L.CARAGIALE” / Sala Atelier

”DACĂ NU FUNCȚIONEAZĂ, E ÎN FIZICĂ”

Edward Murphy, inginer american de la sfârșitul secolului trecut, a făcut prima afirmație că ”Dacă ceva poate să meargă prost, atunci va merge prost”. Așa au apărut ”Legile lui Murphy”, cu maxime valabile perfect și în prezent. Altă maximă a fost, ”Dacă ceva nu funcționează, e în fizică”, iar în cazul acestui spectacol - ”concept, coregrafie și ilustrație muzicală Andrea Gavriliu” sunt valabile pe deplin, numai că ”fizică” trebuie înlocuit cu inspirație creatoare. 

Spectacolul este rezultatul proiectului ”9G” - ”Noua Generație” inițiat de Centrul de Cercetare și Creație Teatrală ”Ion Sava” din cadrul Naționalului bucureștean, cu un scop demn de toată lauda pentru sprijinirea și lansarea tinerilor creatori. Andrea Gavriliu este distinsă în 2014, la ediția Galei ”Hop” pentru spectacolul de la Secțiunea grup, ”Zic – Zac”, comentat și pe acest blog, iar în 2019 obține premiul special la Gala UNITER pentru coregrafia unor spectacole cu regizori dornici de noutate teatrală. Cei opt tineri interpreți din distribuție sunt activi și cunoscuți în domeniul dansului și coregrafiei. Proiectul ”9G” dovedește acum, că și-a schimbat demersul.

”Dacă am posibilitatea de a greși, o voi face”, zicea Murphy și se pare că are dreptate și în cazul acestui spectacol. Andrea Gavriliu îl ia drept pretext pentru spectacol, iar ”conceptul” nu e un scenariu inspirat din ”Legile” lui Murphy, ci o intenție de inovație coregrafică în care cuvântul e trecut în plan secund, rostit uneori la microfon sau din off, exterior mișcării expresive scenic. Coregrafia încearcă sprijin în diverse obiecte de recuzită, de la un vas pe un piedestal, la o chiuvetă, de la cuțite, la pungi de plastic, până la un covoraș manipulat prin scenă, totul cu o legătură falsă în a comunica o idee inspirată să spunem de Murphy. Dansurile în grup ale echipei, excelent executate de interpreți, par desprinse dintr-un spectacol de ... estradă. Ilustrația muzicală cu multe motive orientale, din care mai lipsesc și manelele printre ele, alăturate unei trimiteri la Mozart, nu reușește să sugereze ”ironic” ca Murphy, ceva despre existența umană curentă. Cuvântul e anihilat de ”concept”, nu are nici un sprijin prin coregrafie. ”Este o juxtapunere de culturi” afirmă în foița program Andrea Gavriliu și își dorește prin coregrafie să îndrume opt corpuri ”care provin din limbaje de mișcare diferite, modele de stiluri variate de dans (și nu numai)”, dar cu ce intenție de transmitere a uni mesaj către public? Că am trăi într-un haos, la propriu și la figurat?! Haosul e însă, doar pe scenă și nu transmite alarmant esența gravității sale în existența curentă. Coregrafic se vrea un experiment, în care cuvântul e ignorat în susținere prin expresia corporală, gestică și mișcare ritmică dansată. Intenția de efecte coregrafice novatoare cuprinde jocul cu cuțite, cu pungi de plastic albe, cu o secvență de dans clasic ca punct de trecere la cel contemporan sau ”expresia” fundurilor goale ale băieților așezați cu spatele în fundal, cu pantalonii în vine, etc. ”Când oamenii sunt liberi să facă ce vor, de regulă se imită unul pe altul”, e o altă ”lege” cu rezultat în cazul de față. Coregrafia spectacolului nu e originală, intervin și multe ”inspirații” de stiluri desprinse din cele din lumea largă.

Se mai precizează în foița program că ”instrumentele esențiale de comunicare sunt corpurile și vocile performerilor – actori și dansatori. Corpul devine limbaj comic și exprimă cu dinamism și autoironie semnificații noi, pe care cuvintele nu le pot exprima”. Comunicarea nu se realizează însă, în ciuda faptului că sunt performeri cei opt interpreți. ”Cel care râde la urmă, probabil nu a înțeles gluma”, zice Murphy, iar la premieră doar câțiva spectatori mai încercau să râdă în unele puține secvențe, că ... nu înțelegeau absolut nimic! Nici nu aveau ce să înțeleagă pentru că spectacolul nu transmite ... nimic.                 

Cei opt performeri merită felicitați pentru efortul depus de a servi acest ”concept” și această ”coregrafie”. Cităm în ordine alfabetică numele lor Alexandru Chindriș – actor absolvent la Cluj, dansator în rândul soldaților din ”Pădurea spânzuraților”, spectacolul Naționalului bucureștean, regizat de Radu Afrin, coregrafia Andrea Gavriliu, Eva Danciu – actriță cu studii la Timișoara, interpretă de dans clasic și contemporan, activă la Centrul Național al Dansului din Capitală ( a susținut apreciabil singura secvență dedicată dansului clasic, într-un minirecital și prin expresie apreciabilă a chipului), Roxana Fânață - absolventă la Cluj, actriță la Satu Mare, obține Marele Premiu la ediția din 2019 a Galei ”Hop” ce avea drept temă ”DansActorul”, Mariana Gavriciuc – absolventă la UNATC, câștigătoare a premiului cel mare de coregrafie la Centru Național al Dansului, Pedro Aurelian Gâfei – absolvent UNATC, instructor de coregrafie, Flavia Giurgiu – absolventă la Cluj, preocupată activ de coregrafie, Ciprian Valea – absolvent la Cluj, remarcat la Gala ”Hop” din 2016, preocupat de dans, Tavi Voina – absolvent la Cluj, activ la Naționalul bucureștean, preocupat de dans. Toți sunt personalități cu o bogată activitate în domeniul dansului, nu sunt debutanți la început de drum în carieră.

”Ori cine poate fi încadrat în diverse” mai zice Murphy, ca și acest spectacol venit pe scena Atelier a Teatrului Național, imedit după finalizare Galei ”Hop” în direcția artistică a maestrului Gigi Căciuleanu care de două ediții dezvoltă tema ”DansActorul”. Propunerea acestei teme actorilor urmărea cum cuvântul poate fi susținut metaforic prin expresie corporală – gestică, atitudine, mișcare și chiar dans. ”DansActorul” se poate aplica și dansatorilor de profesie, nu numai actorilor. De pildă, este lipsit de emoție un spectacol de balet cu ”Romeo și Julieta”, în care Julieta se remarcă prin performanțe tehnice în dans, dar nu ”trăiește” situațiile, expresia chipului, a mișcării este exterioară profilului personajului, din lipsa îndrumării coregrafului – regizor. Penntru ”M de la Murphy”, scopul realizatoarei acestui spectacol a fost numai ”inovația” coregrafică, mult discutabilă, nu cuvântul lui Murphy, luat drept un pretext derizoriu. ”M de la Murphy” se poate numi și ”M de la ... un minor” experiment.

Actul teatral trăiește de trei milenii prin emoția transmisă publicului – dramatică sau comică - și provocarea judecății de către fiecare spectator a substanței tematice a reprezentației. Inovațiile au apărut mereu, în curente diverse, multe au murit, au rămas dor cele apropiate de evoluția receptorului în civilizația culturală. ”M de la ...” Andrea Gavriliu e o joacă ambițioasă de-a dansul, dar supeficial concepută care nu transmite numic, decât că avem tineri ”performeri” tehnic. 

De ce un astfel de experiment cu nume consacrate, în programul ”9G” dedicat afirmării tinerelor talente? Rămâne o întrebare fără răspuns.