”PORTUGALIA” - TEATRUL ”BULANDRA” / Sala ”Luviu Ciulei”

”OGLINDA” REALITĂȚII POATE PROVOCA RÂSUL, DAR ... 

... trezește și amărăciunea privind cum oamenii dintr-un segment social major sunt ușor manipulabili. Astăzi, strada fierbe de protestele acestor oameni. 

Scriitorul maghiar Zoltan Egressy, personalitate marcantă, scrie în 1997 piesa ”Portugalia”, o tragicomedie despre realitatea societății din multe țări din Europa de est după căderea zidului Berlinului. Titlul piesei este doar o trimitere metaforică. Acțiunea nu se petrece în Portugalia, ci într-un loc oarecare ce poate fi și un sat cu oameni simpli, în special din Europa de est. Oamenii se cunosc după poreclele date în sat și se strâng la cârciumă să discute despre problemele lor. Trăiesc, iubesc, au dorințe personale, alcoolul le este obișnuință. Sunt anonimii unei societăți care uită de ei, le ignoră problemele comunitare, dar le folosesc naivitatea pentru inerese cei ajunși la vârful puterii decizionale. În sat vine un străin, scriitor călător spre Potugalia, căutător al capătului acestei lumi care îl nemulțumește, aflat poate la Cabo da Roca și stârnește conflictul. Dramaturgul surprinde cu pricepere viața acestul segment social, ne pune în față ”oglinda” unei realități amare, dar esențiale pe care o ignorăm. Replica e plină de tâlcuri sub aparența umorului spontan, cade și în vulgaritatea limbajului des întâlnit stradal, fiind un avertisment al decăderii sociale. 

Attila Beres, regizor român de origine maghiară, a studiat la fostul IATC (astăzi UNATC) și-a dorit să lucreze la Teatrul ”Bulandra”, dar a emigrat în Ungaria unde este director general al Teatrului Național din Miskolc. Ajunge astăzi la teatrul visat în tinerețe și realiează un spectacol admirabil în stil realist cu tentă suprarealistă, mai ales spre finalul reprezentației, despre noi și realitatea în care trăim. Din primele scene se preciează actualitatea. Oamenii vor lămuriri asupa sensului cuvântului ”DEMOCRAȚIE”. Înainte ”democrația era populară”, cred sătenii, dar aum nu îi mai percep sensul și regulile care nu le știau nici în trecut. Fără ostentație teatrală regizorul speculează prin o excelentă distribuție de actori, fiecare replică, ansamblează acțiunea coerent cu trimiteri subtil metaforice sonore de muzică modernă și efecte de imagine prin care departajează evoluția conflictului. Decorul lui Andu Dumitrescu inspirat construit realist, arată o cârciumă din care astăzi nu pot lipsi și ... ”păcănelele”, iar jocul lor de lumini sugestiv subliniază substratul situațiilor conflctuale. Costumele sunt perfect concepute, cu detali atribuite fiecărui personaj de Nina Brumușilă pentru caracterizare. Viziunea regizorală conduce credibil convenția teatrală tradițională, la modernizarea firesc solicitată astăzi 

Actor fiind la bază, regizorul Attila Beres acordă atenție deosebită lucrului cu distribuția și fiecare actor realizează performanță în a da viață personajului atribuit. Marius Chivu Pascu este Cârciumarul care conduce acțiunea și o face excelent. Este un om simplu, atent la mica sa afacere pentru câștig și grijuliu față de fiica sa, Funduliță pe care o vrea căsătorită și urmașă la conducerea cârciumii. Cu dibăcie actorul arată profilul celui lipsit de atitudini și de dorința de cunoaștere a lumii din jur. Personajul Funduliță marchează profilul segmetului tânăr din comunitate, aflat în totală degringoladă. Maria Veronica Vârlan punctează profilul tinerii naive aflată în confuzie existențială. Senzațional este Cătălin Babliuc în Sfeclă, polițistul satului concediat, îndrăgostit de Funduliță. În fiecare moment al conflictului actorul dă sens major situațiilor omului simplu nemulțumit de viața comunității marcată de reguli de neînțeles. Dialogul lui Sfeclă cu Preotul rămâne o scenă de referință pentru tema piesei și prin interpretarea actoilor. Cu precizie definește Silviu Geamănu  Preotul ce vine mereu la cârciumă, fiind singurul vizitator pe care îl latră însă, câinii. Efectul sonor are trimitere cu sens major pentru situația disperată în care se află comunitatea acestor oameni simpli. 

Compoziții reușite făptuiesc Andreea Bibiri (Femeia), Lucian Ifrim (Satana), Adrian Ciobanu (Clamă), în personaje semnificative pentru unele grupări sociale. Vin mereu la cârciumă, Femeia și soțul Clamă. Soția are darul beției și Andreea Bibiri nuanțat compune personajul cu trimitere și la cauzele ce o împing la alcool. Clamă e șmscherul satului, apropiat al primarului, iar actorul îi arată caracterul cu fină exresivitate. Uimitor este Lucian Ifrim în nefericitul bețiv Satana al cărui singur prieten este calul său alb adus la cârciumă, un ... ponei. În această comunitate apare străinul călător în căutarea unei alte lumi, numit cu sens Poreclă. Acțiunea arată că își are și el nemulțumirile sale într-o căsnicie eșuată cu o femeie avută. Și în confruntarea cu acest rol dificil, Andrei Huțuleac se dovedește un actor de valoare al generației sale. Treaptă cu treaptă actorul dezvăluie stările omului cu visuri, aspirații frânte, dar și cum provoacă tensiune în comunitate că naiva Funduliță este îndrăgostită de el. Apariția Soției venită din altă sferă socială este credibil redată de Anca Androne. 

”Portugalia”, o tragicomedie, este printre puținele spectacole din reperoriul curent al teatrelor, de strictă actualitate, cu sensuri majore pentru a servi rostul teatrului în viața publică. Regizorul Attila Beres mărtuisește - ”Dacă vrea cineva să vadă o comedie desre nefericrea omului, să vină”. Acest spectacol reușit cu trupa de actori de mare clasă a Teatrului ”Bulandra”, pune Marelui Public pe scenă ”oglinda” unei realități amare. Râzi, dar apoi rămâi pe gânduri - cu ce burete putem oare șterge noroiul așternut pe această realitate?