“ BEZNĂ DE MINĂ “ – STUDIOUL YORICK și TEATRUL NAȚIONAL din TÂRGU-MUREȘ, COMPANIA “TOMPA MIKLOS”

UN EXCELENT “ TABLOU “ AL PREZENTULUI

         Tânărul dramaturg Csaba Szekely propune o tragicomedie remarcabilă, o scriere greu de întâlnit în peisajul celor care au pretenții de dramaturgi. Csaba Szekely este autorul unei trilogii despre actualitate – “Flori de mină”, “Orb de mină” sau “Beznă de mină” și “Apă de mină”, remarcat și prin alte scrieri, premiat pentru harul său, mai puțin speculat în repertoriile teatrelor de la “centru” cu pretenții de căutare a unor piese “mioritice”. A pornit de la Arad s-a afirmat la Târgu-Mureș, și în alte teatre din țară.

Dorottya Nagy (Iringo), Barna Banyai Kelemen (Florin)
 și Laszlo Szakas (Ince, primarul)

         “Beznă de mină”, selectat în FNT pentru secțiunea “Creatori și teatre în spectacol”, este un “tablou” satiric-dramatic în ambalaj apropiat de un film polițist, în care sunt surprinse aspecte majore ale realității noastre contorsionate: corupție, politichie, posibil conflict interetnic aplicat sărăciei generale într-o societate condusă fără soluții concrete, în special în lumea satului. Csaba Szekely construiește solid conflicte și personaje printr-o replică vie, consistentă, apelează la comicul de limbaj și la dramaticul situațiilior, lasă liberă alegerea spectatorului să râdă și să aplaude, dar îl și provoacă să judece interior cauzele haosului din jur. Povestea celor cinci personaje este expusă aparent comic și devine captivantă ca o piesă polițistă. Pe scurt, într-un sat din Harghita unde mineritul a apus, o familie luptă pentru existență, și “bezna” din mină este “luminată” de corupția de la suprafață, ratările sunt “salvate” prin alcool, nefericirile personale prin crimă, iar funcția de primar devine ajutor substanțial pentru obținerea de câștiguri personale ilicite.

Dorottya Nagy (Iringo) și Laszlo Szakas (Ince)

         Conflictele subterane ale piesei pentru orice regizor pot deveni o capcană de exagerări în prezentarea scenică. Regizorul Aba Sebestyen, alături de o echipă demnă de admirat, scoate la iveală toate sensurile scrierii cu penetranță. Aparent totul pare o relatare realistă, dar vizualizarea dublează sensurile prin atenta evidențiere teatrală a subtextului lor. De la bun început, spectatorul e primit de un “tablou” proiectat pe cortină, o imagine dintr-o casă țărănească, dominată de prezența mai marelui familiei. Cortina se deschide și în aceiași casă spectatorii vor descoperi că mai marele este primar. Trei muzicieni vor veni în lateralul scenei și vor puncta comic și tragic situațiile prin muzica original concepută de Csaba Boros. Casa în care pătrundem arată printr-un decor în unghi, o cameră tapetată cu imaginea unei păduri cu … doi cerbi ce poartă drept coarne trofeele de vânătoare ale propietarului, iar o lozincă laterală ne anunță “Welcome in Transylvania !”. Decorul creat de Jozsef Bartha trimite în amănunt spre tematica scrierii și astfel, povestea are cadrul scenic convenabil ilustrării conceptului regizoral. Piesa prinde credibil viață scenică prin regizorul Aba Sebestyen care cizelează atent interpretarea de excepție a actorilor distribuiți pentru a configura personaje reale dintr-o lume curentă, des întâlnite zilnic.

Laszlo Szakacs (Ince) și Barna Banyai Kelemen (Florin)

Primarul Ince (Laszlo Szakacs) se luptă în campania electorală să își păstreze funcția, cu fratele său se pare, Izsak (Miklos Levente Ordog), un naționalist radical. Acest fond al conflictului este însă, aparent. Subteranul luptei lor se dezvăluie trist pe parcurs, corupția fiind cauza disputei. Impresionant sunt susținute personajele prin interpretarea actorilor. Laszlo Szakacs intră în “pielea “ primarului cu măestrie, minuțios îi compune personalitatea agresivă dictată de interesele din care nu lipsește nici cel personal pentru a susține la studii pe fiica sa, Izabella (Julianna Cziko). Își dorește, după ce a fost miner, o viață comodă ca primar pentru afacerile ilegal proiectate, alături de sora sa Iringo (Dorottya Nagy) a cărei biografie sugerează a o cunoaște. Laszlo Szakacs este exdraordinar în acest rol aparent comic, dar tragic în substanță, îl dezvoltă la nuanță expresivă, îl trăiește cu sinceritate în manifestare. Se dorește primar și Izsak care jefuiește pădurea și gândește exagerat naționalist originea sa etnică, iar Miklos Levente Ordog reușește trăirea interioară a frământărilor personale ale celui ce vrea putere pentru sine. Rol perfect interpretat de actor. Un personaj al tăcerilor, Iringo sora primarului, cu replici puține, dar încărcat de grava culpă a uciderii soțului – faptă dezvăluită spre finalul acțiunii de dramaturg -, compune remarcabil, cu forță expresivă, Dorottya Nagy. Actrița oferă un exemplu minunat de participare relațională ca sprijin al conflictelor, doar prin replici aparent minore.

 În această comunitate mică dintr-un sat preponderent de etnie maghiară, ajunge un polițist român, Florin (Barna Banyai Kelemen), investigator se pare al unei sesizări de infracțiune, pâră adresată chiar de primar pentru continuarea matrapazlâcurilor sale în funcție. Rol foarte dificil, interpretat excelent de actor. Și Florin are o biografie complicată, vorbește stricat maghiara cu rezultat comic, a fost căsătorit cu o unguroaică, se declară vegetarian, investigația sa are se pare, alt scop însă, lagat și de Iringo. Barna Banyai Kelemen prezintă fără reproș rolul, speculând expresiv, cu firesc, situații multiple, ce duc la finalul tragic al personajului. Izabella, fiica primarului care își păcălește tatăl că este studentă, dar vrea să plece în Italia, este un rol mai modest construit dramaturgic, credibil rezolvat de tânăra actriță Julianna Cziko.

Laszlo Szakacs (Ince) și Barna Banyai Kelemen (Florin)

Într-o piesă în care mereu apar surprize pentru suspansul conflictelor prin răsturnarea de situații, regia intervine pentru ilustrarea scenică prin multe momente de tăcere exprimate, doar prin relaționare între parteneri sau printr-o scenă … muzicală. Iată câteva exemple, inventiv desenate scenic de regie. Întâlnirea primarului cu Florin la masa pe care sunt manevrate două stegulețe, cel românesc și cel european sau luarea unei cine împreună, în care vegetarianul Florin este momit de slăninuța lui Ince. Remarcabilă, plină de sensuri este beția celor doi, ce evocă istoria etniei fiecăruia, posibil motiv de conflict interetnic, dar arată până la urmă că exagerările, frustrările  naționaliste, produs al unei mentalități apuse sunt inutile și vor cânta împreună, în română “C-așa beu oamenii buni” și un cântec maghiar.

“Beznă de mină” este o comedie amară cu referire directă la societatea în care trăim, români, unguri, afectați cu toții de corupție, de neajunsuri pornite din lipsa protejării cetățenilor de către mai marii săi, indiferent de rang. Rămâne un exemplu de “teatru social” dedicat strict actualității noastre printr-un spectacol conceput admirabil, cu finețe pentru a demonstra că indiferent că suntem unguri ori români, ne afectează naivitatea cu care privim prezentul și manipularea societății prin interese, dictate de corupția unor indivizi ajunși la vârf prin votul nostru.

         

“ GARDENIA “ – TEATRUL MAGHIAR DE STAT “ CSINKY GERGELY “ din TIMIȘOARA (FNT)

UN SPECTACOL SUPERFICIAL, DAR CU PRETENȚII

         Selectat la secțiunea “Actorii, în prim-plan”, spectacolul “Gardenia”  a deziluzionat, atât ca tratare a tematicii prin “adaptare”, cât și prin superficialitatea regiei. Dramaturgul polonez contemporan Elzbieta Chowaniec încearcă să surprindă aspecte din etapele existenței în  mai mult de jumătate de secol de istorie a destinelor a patru femei din Cracovia. Se pornește demonstrația din vremea celui de al doilea război mondial cu prima femeie. Aceasta are o fiică, și la rândul său naște o fiică, iar ea va deveni mama unei fete, care anunță în final că este însărcinată. Aceste femei trec prin anii istoriei și povestesc fiecare prin monologuri și puține relații între ele, dramele personale. Prima femeie va deveni alcoolică, iar meteahna ei se va transmite la nepoată. În final se vor întâlni toate cele patru femei și mamă, bunică, străbunică o vor dăscăli pe tânăra ce trăiește timpul prezent. Textul pare ofertant pentru interprete, dar prezentarea sa scenică era lipsită de o logică elementară pentru definirea credibilă a personajelor care au trăit și trăiesc o istorie nu mult îndepărtată.

         Gabor M. Koltai a aplicat o viziune regizorală pornită de la intenții realiste în interpretare, având la bază o scenografie dezvoltată pe o linie suprarealistă căznit concepută. Scenografa Iulianei Vîlsan înghesuia pe o scenă mică – spectacolul a fost urmărit la sala studio a Teatrului “Nottara” – trei spații de joc, sufocat de obiecte cel din centru. Vroia să sugereze, bănuim, bagajele timpului istoric evocat. Scenografia și prin costumele neinspirat atribuite personajelor, deservește o posibilă interpretare credibilă a rolurilor. Jocul personajelor cu numeroasele obiecte – valize, mașini de cusut, păpuși, etc. -, regia îl aplica penibil în scopul trimiterilor metaforice, devenind efecte ieftine de vizualizare. Manevrarea luminii scenice, de asemenea nu avea sens. Regia era lipsită de coerență în aplicarea conceptului. Trecerea de la scene în care unele femei aflate la bucătărie tocă la mașină carne, ca apoi în alte momente să manevreze fără intenție mașini de cusut, îngrămădsc pretenții de expresie din diverse curente teatrale ansamblate într-un … “ghiveci”, fără sare și piper. Spectacolul era sufocat de mișcarea haotică printre “simboluri”. Nu sugera etapele parcurse de personaje, cum au fost afectate de timpul istoric.

Actrițele – Andreea Tokai (Femeia I), Emilia B.Borbely (Femeia II), Rita Lorincz (Femeia III) și Monika Tar (Femeia IV) încercau fiecare adaptarea la condițiile de joc propuse de regie și scenografie. Recitau mai mult monologurile și încercau să impună stările intime ale personajelor, dar nu le dezvoltau credibil. În scenele de beție nu găseau soluții de rezolvare prin relațiile ce se iveau în acțiune. Regretabil, că acestor actrițe, ambiția de remarcare în roluri complicate dramatic, a fost frântă prin regie, în principal.

“Gardenia” era o promisiune pentru secțiunea “Actorii, în prim-plan”, dar nu avea substanță teatrală pentru a o susține.

P.S. În afara reprezentației comentate mai sus, a “Divanelor”, “Evenimentelor conexe”, sâmbătă, 2 noiembrie, FNT a mai integrat și următoarele spectacole – “SCENE DIN VIAȚA INSECTELOR”, “URÂTUL”, “ADAM ȘI EVA”. 

“ȘCOALA NEVESTELOR” – TEATRUL NAȚIONAL TÂRGU-MUREȘ, COMPANIA “LIVIU REBREANU” (FNT)

DRUMUL DIFICIL DE LA REPLICĂ LA ILUSTRARE TEATRALĂ

         Piesa lui Moliere, “Școala nevestelor” este o comedie celebră , actuală și astăzi prin ținta satirică la adresa ambiției unui bărbat vârstnic de a avea o soție tânără, crescută de mică pentru a își asigura autoritatea asupra ei,  supunerea partenerei. Fata va alege, firesc până la urmă, dragostea unui tânăr. Regizorul Cristi Juncu realizează savuros traducerea și adaptarea scrierii pentru transpunerea în contemporaneitate. De-a lungul carierei sale, s-a făcut simțită de multe ori contribuția sa la diverse spectacole în calitate numai de scenarist care adaptează la actualitate pentru un coleg regizor, o piesă clasică. Și de astă dată adaptarea sa este excelentă. Cu inventivitate verbală plasează prin replică săgeți directe la viața prezentă, iar peste toate calitățile adaptării, reușește și o traducere în versuri contemporaneizată.

         De la cuvântul adaptat cu respect pentru sensurile majore ale piesei lui Moliere, până la ilustrarea scenică a situațiilor conflictuale este însă, un drum dificil, pe care regizorul Cristi Juncu îl parcurge cu intenția de a amesteca mai multe convenții, specifice diverselor genuri de expresie teatrală. Din nou, ca și în spectacolul “Un pic prea intim”, comentat pe blog, își dorește un decor abstract, cu sens major metaforic. Cosmin Ardeleanu construiește un astfel de decor, semnificativ prin plasarea în scenă a trei statui mari, provenite parcă din lumea lui Hieronymus Bosch, cărora li se alătură o scară în spirală pe laterala scenei. Ar sugera iadul, iar scara drumul spre rai, unde ar trăi tânăra novice Agnes, fata crescută de vârstnicul Arnolf pentru a o lua de soție. Mobilierul activ funcțional se rezumă la câteva scaune.

 Costumele sunt contemporane ca linie a desenului, cu rare accesorii ironice, cum ar fi scufia roșie croșetată de Agnes pentru protectorul său. Legătura însă, între rostul funcțional direct al decorului și ilustrarea teatrală a situațiilor, este absentă. Dezvoltarea scenică a scenariului e sărăcăcioasă, se rezumă la o mișcare statică,  plicticoasă. Un prolog și un epilog, rostite în fața cortinei de Arnolf, înveșmântat ca un posibil personaj venit din epoca lui Moliere, pe textul regizorului, sunt bogate în bancuri actuale special plasate pentru sublinierea tematicii clasicului dramaturg. Se tot coboară și se urcă scara spre “rai”, iar în scenă se folosesc insistent scaunele sau rostirea simplă spre public a replicilor. Brusc, intervine în final și un moment muzical interpretat cu microfoane ca la teatrul de estradă.

 Spectacolul nu are coerență stilistică, se bazează în principal doar pe ironia replicii și mai puțin pe susținerea sa vizuală scenic. Firește că replica provoacă râsul spectatorilor, dar putea a fi sporit conținutul său satiric prin atitudini de imagine. Sunt construite sporadic, doar câteva gaguri comice reușite, precum cele de tratare medicală a disperării lui Arnolf că își pierde soția, de către slugile sale Alain și Georgeta.

         Se remarcă din distribuție ca într-un recital personal, Nicu Mihoc interpretul lui Arnolf. Oferă un rar exemplu de pricepere în rostirea replicii, cu multiple sensuri, care mai este și în versuri. Jocul cuvintelor traducerii și adaptării este excelent speculat de Nicu Mihoc pentru prezentarea personajului. Harul artistului putea prinde mai multă consistență cu rezultat satiric prin relaționarea lui Arnolf cu ceilalți parteneri. Singura relație speculată teatral de vizualizarea regizorală rămâne cea cu Alain și Georgeta, personaje definite astfel, credibil, cu intenții ironice de Csaba Ciugulitu și Anca Loghin. Acțiunea este amplă, cu personaje cheie precum Agnes  și Horațiu, tinerii îndrăgostiți. Actorii schițează doar simplist tipologiile, lipsiți fiind prin demersul regizoral de susținerea în amănuntul expresiei a relațiilor cu Arnolf. Distribuția se completează și prin Dan Rădulescu (Crisald), Ion Vântu (Henric) și Luchian Pantea (Oronte), corecți în personaje argument rămase în planul secund al reprezentației.

“Jocul” convențiilor teatrale abordat de regizor, de la imaginea decorului până la manevrarea actorilor în scenă, afectează tematica scrierii. Spectacolul “Școala nevestelor” nu mai are frenezie satirică și comicul este lăsat doar în grija replicii.

P.S. Amintim că joi, 31 octombrie, s-au mai prezentat “PESCĂRUȘUL”, “ȘCOALA NEVESTELOR” (la secțiunea “Creatori și teatre în spectacol”), reprezentații comentate pe blog și “DOMNUL SWEDENBORG VREA SĂ VISEZE”, la aceiași secțiune, alături de “PAPARAZZI sau CRONICA UNUI RĂSĂRIT DE SOARE AVORTAT” (secțiunea “Teatrul de mâine”).

         Vineri, 1 noiembrie, programul FNT a mai cuprins “SCENE DIN VIAȚA INSECTELOR” (”Creatori și teatre în spectacol”), “PAPARAZZI sau CRONICA UNUI RĂSĂRIT DE SOARE AVORTAT” (secțiunea “Teatrul de mâine”), cât și spectacolele comentate pe blog “PESCĂRUȘUL”, “ȘCOALA NEVESTELOR”, alături de “UN TRAMVAI NUMIT DORINȚĂ” reprezentație a teatrului independent remarcată și comentată la data premierii sale.

“ PESCĂRUȘUL “ – TEATRUL GERMAN DE STAT din TIMIȘOARA (FNT)

PĂRTAȘI CU EMOȚIE LA SITUAȚIILE PROPUSE DE CEHOV

După memorabilul spectacol cu “Unchiul Vania” de la Teatrul “Bulandra”, regizorul Yuri Kordonsky se întoarce la Cehov, demonstrând cunoașterea amănunțită a propunerilor autorului. Cehov a revoluționat regulile dramaturgiei, “Pescărușul” stârnind la debutul scenic comentarii negative, ca apoi să fie pus în valoare prin spectacolul lui Stanislavski.

Regizorul Yuri Kordonsky “citește” scenic piesa novator, pornind de la o scenografie inspirat creată de Dragoș Buhagiar în care merge în spirit stanislavskian pe descifrarea fiecărui amănunt semnificativ al scrierii. Urmărește consecvent linia teatrului de situații analizate profund prin specularea psihologiei fiecărui personaj implicat conflictual. Nu uită că Anton Pavlovici Cehov este și un fin psiholog, teatrul său fiind considerat psihologic. Viziunea sa este exemplară, provoacă emoție și incită la meditație spectatorul.

           Shakespeare considera că “Lumea-i un teatru, noi suntem actorii”, gândul său devine de fapt, motto-ul conceptului regizoral. Spectatorii participă direct la acțiune, devin martorii dezvăluirilor intime ale fiecărui personaj. Actorii vin din rândul publicului și se refugiază printre spectatori, când crește tensiunea conflictelor, participând alături de public la mărturiile partenerilor. Pe o scenă mare – Opera română în cazul vizionării – se precizează printr-un covor spațiul propiu-zis de joc, înconjurat din toate părțile de obiecte și firește de spectatori. Decorul lui Dragoș Buhagiar se construiește din numeroase obiecte și moblier, specifice culiselor unui teatru, de la o masă de machiaj până la “cuierul garderobă” a costumelor sau cel al pălăriilor, obiect marcant pentru identificări ale personajelor, ori valize de turneu. Acest decor creat cu fantezie, înfrățește publicul cu actorii. Costumele sunt în stil contemporan și dau nota personalității fiecărui personaj. “Cortine” de accente sonore, muzicale, despart și caracterizează situațiile. Sunt “ambalajul” vieții și izolează segmentele existențiale majore. Pornind de la Cehov, regizorul atenționează în lectura sa scenică strălucită, asupra unor tematici majore ale vieții – aspirațiile particulare neîmplinite adeseori, slăbiciunile personale ale fiecăruia și nevoia de iubire ca liant existențial. Nu este exclusă nici arta – teatrul, literatura -, aspirație tratată ironic de către Cehov. 

         

            Scena debutului reprezentației în care Treplev și Nina vor a arăta o posibilă nouă față a teatrului este admirabil compusă scenic de regizor. Motivând prin substratul conflictelor și replicilor, ilustrarea teatrală cu sens metaforic a fiecărei situații expuse în acțiune, dar și prin trăirea sinceră a interpreților, Yuri Kordonsky dezvoltă tensiunea dorințelor și pasiunii afective prin Nina și Treplev, alăturați cuplului Arkadina și Trigorin, cu ecou amplu la cei din preajma lor. Accente importante pune conceptul regizoral pe Nina și Treplev, dar nu uită să le amplifice rezonanța în fiecare participant la diversele situații.

La bază fiind actor și regizor, Yuri Kordonsky lucrează migălos cu fiecare actor pentru trăirea intensă și dezvăluirea caracterului interior al personajului atribuit. Optează pentru o distribuție majoritar tânără, excelentă. Actorii Teatrului German de Stat din Timișoara sunt remarcabili. Olga Torok este Nina Zarecinaia, o tânără cu o viață încărcată de nemulțumiri, dornică de evadare, căutând în aspirația de a deveni actriță precum Arkadina, o soluție, dar visul ei va fi frânt de realitate. Interpretarea tinerei actrițe este impresionantă prin sensibilitatea transpunerii în personaj, prin nuanțarea confuziilor în pasiunile sale naive, prin caracterizarea fascinantă a Ninei. Un Treplev, măcinat de nemulțumiri și eșecuri, invidios față de cei care aparent au reușit în viață, un singuratic aflat în căutarea și împlinirea iubirii, propune în amănunte expresive, Horia Săvescu. Descifrează la nuanță, pasiunea lui Treplev față de Nina, nevoia de iubire din partea mamei sale Arkadina, dar și orgoliile interioare ce îi frânează împlinirile. Actorul realizează un portret complex al personajului. Femeia cu o carieră aparent reușită, pasională în relația cu Trigorin, actrița Arkadina, este ireproșabil interpretată de Ioana Iacob. Nu e o “divă” Arkadina sa, ci o femeie cu stări duble, aparent mulțumită de realizări personale, dar afectată interior de neîmpliniri nemărturisite; răbufnește în isterii pornite de la cunoșterea vieții și ca artistă, sugerează a fi și ea un personaj rănit în orgolii. Partenerul său, scriitorul Trigorin, e descifrat prin viziunea regizorală și interpretarea remarcabilă a actorului Radu Vulpe, ca o persoană ce se chinuie pentru afirmarea sa, pentru menținerea consacrării, capabilă însă, de compromisuri; este provocat de Nina pentru iubire, dar umil și interesat de păstrarea relației cu Arkadina, ce îi aduce beneficii. Un altfel de Trigorin prezintă credibil actorul.

 Numai cuvinte de laudă se pot adresa și celorlați actori din distribuție.  Franz Kattesch propune portretul lui Sorin, fratele Arkadinei, un om înfrânt, dar care mai are tăinuite speranțe, ca și Konstantin Keidel în Medvedenko, învățătorul; Eniko Blenessy și Anne – Marie Waldeck sunt deosebite în Polina și Mașa; Georg Peetz compune abil personajul cinic al doctorului; Rareș Hontzu este adaptat profilului locotenentului administrator al moșiei. Fiecăruia, regia îi acordă un moment special de definire a substanței personajului. Toți au aspirații, eșecuri și pasiuni neîmplinite.

În acst spectacol de excepție, cu implicarea directă a publicului, conceput provocator de Yuri Kordonski, o valoare a regiei actuale “Pescărușul” lui Cehov prinde fiori de viață emoționante și perfect actuale ca semnificație. Rămâne una din reprezentațiile de referință din programul selecției pentru FNT și din premierele anului teatral 2012 prin tratarea în ambalaj vizual original, dar în stil realist a interpretării unei piese din patrimoniul dramaturgiei clasice.